CSM se poate închide, Oana Hăineală se poate muta, în mod oficial, din nou, la USL- la Chiuariu sau Nica, unde preferă. Acestea sunt singurele certitudini înfiorătoare ale zilei.
Catastrofele au trecut. A trecut imbecilul, a trecut șmecherașul mafiot, au trecut puicuțele transpartinice și tranzacționabile.
Strict din punctul meu de vedere, dacă se respectau criteriile, principiile, valorile, munca unor oameni, o luptă anticorupție care a avut rezultate spectaculoase, aviz pozitiv nu puteau primi decât Codruț Olaru și, cu greu, Codruța Kovesi. Dacă CSM își respecta indicatorii și criteriile de performanță votate în unanimitate acum o lună iar Oana Hăineală avea un minim respect pentru semnătura și coloana ei vertebrală, și Kovesi pica.
Coabitarea înțeleasă de CSM i-a trecut pe toți. Cu dosare în spate sau nu, cu rezultate sau nu, cu IQ sau fără. Acum, decizia e în mâna președintelui Băsescu și poate că și în cea a premierului Ponta.
Cine renunță la cine? Vor trece chiar toți? Cineva s-ar putea să pice.
Dacă nu pică absolut nimeni, coabitarea aceasta pe spatele Justiției este, în primul rând, o insultă uriașă la adresa bunului simț. Un scuipat greu ce nu va fi uitat așa ușor.
P.S. Și pentru uneori lucrurile nu au nicio limită, astăzi am trăit s-o văd și pe asta: o duduie care apare în clipurile de promovare ale Mișcării Populare a început să-l atace, pe rețelele de socializare, pe Daniel Morar, prin diversiuni de doi bani. Duduia a reușit să enerveze rău mulți ziariști cu coloană vertebrală din această țară care au crezut în Justiție și într-o luptă anti-corupție performantă. Morar a fost, este și va rămâne un simbol pentru mulți, indiferent ce spun cei din USL, PDL- aripa Udrea sau duduițele din Mișcarea Populară.
P.P.S. Cum viața bate filmul în această țară iar prostul moare de grija altuia, după Morar și alți ziariști, duduițele Mișcării Populare n-au altă treabă mai bună în viață decât să mă atace și pe mine pe motiv că...am lucrat la Antena 3. Refuz să răspund la asemenea mizerii, dar constat că duduițele Mișcării Populare au un IQ mai mic decât al domnului Nițu. Și încă ceva: e "promițător" că Mișcarea Populară are în rândurile ei, printre fondatori, asemenea caractere.
6 comentarii:
Da, Basescu ar putea sa-i respinga pe unii (pe Nitu in primul rind), dar ce efect ar avea gestul pentru electoratul 70% USL?
Ponta i-a propus, CSM-ul i-a avizat pozitiv, Basescu are miinile legate. Cel mult ar putea sa-si dea demisia, denuntind intelegerile mafiote pe care nu le mai poate contracara si preluind sefia unui nou partid cu sanse electorale abia pentru 2020.
Nu are sens sa ne mai facem iluzii. E clar ce urmeaza. Decizia dansului face sa pierdem urmatorii minim 7 ani din vietile noastre, in care in loc sa progresam si sa ne dezvoltam, ne vom intoarce la vremurile "linistite", in care scandalul nu exista, pentru ca, nu-i asa, poporul vrea liniste. Pe sistemul, "dormiti linistiti, ei lucreaza in liniste pentru voi".
Presedintele si-a ratat intrarea in istorie in dreptul celor care au fost mari oameni de stat. Probabil ca in dreptul sau va scrie: s-a dat mare ca nu va fi infrant precum predecesorul Constantinescu, dar a ramas la final cu vorbele goale, frumos spuse uneori.
Trebuie făcută o mică corecţie: Oana Schmidt Hăineală este singura care a votat contra lui Niţu şi una din cele 2 persoane care au votat contra lui Bica şi Hosu. Bravo ei! Vedeţi ce spune pe facebook Ondine Gherguţ despre vot.
doar pentru tine:
Buna ziua Sorina,
poate rogi pe cineva sa actualizeze blogurile pe care le recomanzi... multe nu mai exista sau exista dar nu sunt. Mai exista/sunt unii care spera ceva de la recomandarile facute... daca aparitiile tale "in emisiune" ma dezamagesc de mult, macar blogul pastreaza-l conform firii tale.
Succes in tot ce faci si poate te muti la digi.
Stefan
Într-adevăr, citind-o pe Ondine Gherguţ pe Facebook (care a transmis în direct pentru "România liberă" şedinţa CSM), se vede că Oana Schmidt-Hăineală a votat împotriva lui Tiberiu Niţu. Ar fi elegant dacă Sorina Matei şi-ar corecta textul sau măcar ar adăuga un post-scriptum de clarificare.
Pentru neinitiatii pe care Google nu-i ajuta suficient: care sint duduitele din Miscarea Populara si ce-au spus concret ?
Trimiteți un comentariu