Doi ani

Cam de atunci tac. Şi până astăzi când, în urma unei postări de pe facebook a „geniului” şi colegului de trust Victor Ciutacu, am decis să reacţionez. Pentru că, în acest caz , mizeria a depăşit multe limite. Mult prea multe, aş zice.

Pe scurt, de doi ani, acest individ cu care eu n-am dialogat niciodată şi nici nu-mi doresc, aruncă cu tot felul de halucinaţii în mine, doar-doar de-oi reacţiona. În mare, imaginaţia nu îi este foarte bogată. Deci, aberaţiile sunt aceleaşi: aş fi „omul lui Băsescu” sau, mă rog, „omul SRI-ului”. Când nu e clară niciuna şi nici alta...găseşte variaţiuni. Astăzi, de exemplu, ofticat probabil că Dan Andronic a preluat pe blogul lui un comentariu pe care l-am scris eu în noaptea trecută, „geniul” Ciutacu postează, pe facebook, următoarele: „Când Dan Andronic o felicită şi, concomitent, căinează pe Sorina Matei, pot doar să iau act de ordinul de zi pe unitate”. Aşadar, cum spuneam... variaţiuni pe aceeaşi temă...seacă şi de tristă amintire. Cine nu e cu mine, e împotriva noastră.

În fapt, cu Dan Andronic am aceeaşi legătură ca şi cu Victor Ciutacu. Adică niciuna. Diferenţa între Andronic şi Ciutacu e că primul nu mă înjură public şi nu mă acuză de toate schizofreniile lumii. Şi când lumea n-o face, Ciutacu se oftică. E foarte simplu...

Scriu această postare nu pentru elegantul, graţiosul, modestul şi veritabilul jurnalist coleg de trust, ci pentru oamenii care mă citesc, jurnaliştii care mă respectă şi prietenii care mă cunosc. Şi, mai ales, pentru acei respectabili, oneşti şi tăcuţi colegi de breaslă care, deşi nu mă ştiu foarte bine, astăzi mi-au arătat un lucru simplu: că există.

E adevărat, nu suntem toţi la fel. Şi nici nu putem fi, slavă Domnului. Dar la fel de adevărat este că firea şi caracterul omului nu se schimbă niciodată.
Aşa că nu mă voi trage şi nu ne vom trage niciodată cu politicienii de bretele. Pentru că nu putem. Şi pentru că, în 13 ani de meserie, eu n-am făcut-o niciodată.

Nu asta e menirea ziaristului, el trebuie doar să informeze corect publicul. Asta e singura lui ţintă. Corectitudinea, dreptatea, echilibrul, justa măsură, încrederea, informaţiile fără greşeală şi, bineînţeles, isteţimea minţii... Astea sunt cele care fac diferenţa şi te fac, cu adevărat, puternic în meseria asta. Sunt lucruri pe care, indivizi ca Victor Ciutacu de exemplu, nu le vor avea niciodată. De ce? E atât de simplu...Pentru că niciodată, cu adevărat, nu le vor înţelege.

N-am de ce să nu scriu despre Cătălin Voicu sau Mitică Iliescu pentru că eu de opt ani sunt cu ochii pe aceşti oameni. De când individul Ciutacu abdicase de la meserie şi era la APAPS. Eu eram atunci tot ziarist, tot pe Cotroceni, şi nu-mi aduc aminte ca vreun angajat al trustului să mă fi acuzat vreodată că sunt omul lui Ion Iliescu, preşedinte al României. Sau al SRI-ului. Ar fi fost ceva vecin cu demenţa. Pentru simplul fapt că Radu Timofte şi SRI-ul erau sub influenţa directă a unor oameni ca Mitică Iliescu şi Sorin Ovidiu Vântu.

Pentru cei care nu ştiu, nici cu Vanghelie nu comunic deloc. Absolut deloc. Şi nici cu Hrebenciuc – decât strict profesional şi numai pe chestii oficiale. Nu pun infractorii pe piedestal, nu fac jocuri de imagine, nu ameninţ, nu împroşc cu noroi gratuit, întotdeauna discut cu şefii mei direcţi situaţiile delicate în care te aruncă, fără voie uneori, meseria asta.

A, şi nu am pus în viaţa mea mâna pe vreun ban. De 13 ani lucrez în acest trust pe un salariu. N-am avut niciodată vreo colaborare externă.

Cred că n-are sens să mai continuu, cei care mă ştiu...cunosc adevărul. Şi mai ştiu, de asemenea, că sunt un om dintr-o bucată. Cei care habar n-au, să se informeze exact că d'aia au legitimaţie de jurnalist. Cei care fac, scriu şi spun mizerii despre mine şi o vor face şi de acum încolo, rămâne valabil ce precizam în postarea anterioară : la coşul de gunoi cu ei. Pentru mine aceşti oameni nu există.

Pentru restul, respectul vi-l înapoiez cu aceeaşi căldură şi simpatie.

Vorba reclamei pe lângă care trec în fiecare dimineaţă şi mă face să zâmbesc: „Suntem cu toţii diferiţi. Din fericire”.

P.S. Îmi cer scuze pentru că nu am putut aproba comentariile voastre dar ceva s-a întâmplat cu blogul meu azi. Când le aprob, îmi dă eroare şi îmi apar diverse coduri. Nu ştiu exact care este cauza, nu m-am ocupat foarte mult de problemă şi nici nu mă pricep foarte bine chestii de genul ăsta. Aşa că îmi cer scuze încă odată şi sper să se rezolve. Şi da, promit să răspund mai des la mesaje. Dar din păcate, timpul şi evenimentele mă presează.

Creiere de borfaşi

Îmi tot vin comentarii pe mail...de ce nu mai scriu de Voicu şi, mai nou, de Vântu. Şi am să vă răspund la modul cel mai sincer cu putinţă. N-am timp. N-am timp nici să mor, nici să dorm, nici să mănânc.

Dar o să scriu. Nu ştiu când, dar o voi face. Pentru că e adevărat. De la Voicu i s-a tras şi lui Vântu. A picat pe un mandat de siguranţă naţională şi, de aici, lucrurile au evoluat. Inimaginabil de mult. Pentru că au fost la fel de proşti şi la fel de siguri pe ei. Amândoi.
Şi nu numai în acţiuni, dar şi în mentalităţi şi profiluri îi leagă multe. Malefici, aroganţi, îngrozitori, combinagii, infractori, rudimentari în gândire...Vorba aceea, marile spirite întotdeauna se întâlnesc.

Amândoi au avut ani de zile la picioarele lor serviciile de informaţii. Amândoi au devenit, graţie guvernărilor ultimului deceniu, o putere în stat. Fiecare, e adevărat, cu puterea lui.
Dar sistemul care i-a tolerat şi le-a dat puterea e la fel de vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă de la alegeri încoace. Pentru mizeria care iese la suprafaţă. Şi stai şi te întrebi: ce e mai rău? Că s-au întâmplat, că i-a lăsat să devină puternici? Că s-a ştiut şi s-a tăcut? Sau că murdăria iese la suprafaţă şi împroaşcă pe mulţi acum?

Eu de trei ani scriu de Voicu şi gruparea- minune. Şi am fost singura. Iar până când nu s-a spart buba, n-a preluat nimeni. Şi am înghiţit multe pentru asta de la toţi neisprăviţii, tupeiştii şi pseudo-jurnaliştii acestei ţări. Dar am mers mereu pe un principiu. Sănătos, zic eu: îţi faci meseria, orice ar fi, şi până la capăt. Dacă ţi-o faci corect, nimeni care o respectă nu are nimic a îţi reproşa. Şi încă un lucru. De reţinut. Mizerabili sunt pe toate drumurile. Cine are curaj şi argumente să te înfrunte, s-o facă. Cine nu, la coşul de gunoi cu ei.

De ce nu s-a întrebat nimeni cum de un personaj al crimei organizate ajunge să aibă influenţă uluitoare în politică, la Curtea Supremă şi în Justiţia românească? De ce un analfabet ca Voicu a fost cât p'aci să ajungă Ministru de Interne înainte şi după alegeri? De ce îşi dorea atât de tare Mitică Iliescu - creierul organizaţiei- să pună mâna pe DGIPI şi pe multe alte structuri? De ce oamenii ăştia au reuşit să facă toate numai prin şantaj, şpagă, combinaţii, droguri, casete cu fete, lume interlopă şi numai nenorociri de tipul ăsta?
Pentru că 20 de ani au avut succes. Iar politicienii ţării au fost mici.

Vă întrebaţi de ce Vântu făcea ce făcea din minţile şi conştiinţele unor oameni( o parte dintre ei) sănătoşi la cap de la Realitatea? De ce infractorul Vântu favoriza un alt infractor care-l putea băga definitiv în puşcărie...şi o făcea de 10 ani?
Pentru că şi lui i-a mers. Şi le-a mers ambilor bine până pe 6 decembrie 2009. Erau încrezători în victoria măreţului lor candidat pe care-l înjurau ca la uşa cortului din sculare şi până-n culcare. Viitorul preşedinte al României, să ne înţelegem bine. Nu dădeau doi bani pe el, nu că individul ar musti de inteligenţă. Dar Geoană era, în fapt, doar un vehicul. Câştiga el, Mitică şi Vântu aveau totul. Ce mai, erau stăpânii lumii, erau făuritorii noii Românii.

Numai că rezultatul a fost altul. Şi aici s-a rupt filmul. Iar nopţile de 2 şi 6 decembrie 2009 poate, într-adevăr, ar trebui trecute în catastifele istoriei recente ale acestei ţări.

Eu am 32 de ani şi vreau să trăiesc într-o ţară în care nu analfabeţii crimei organizate să mă conducă. Şi nici marii literaţi de tip Vântu- cu rafturile bibliotecii burduşite de Colecţia Săracului de 10 ron de la Adevărul, ca să dea bine. Nu, nu vreau să modernizeze statul somităţile infracţionale ale României care au lăsat pe drum 318.000 de români.

Şi d'aia, tocmai d'aia am să scriu. Repet, când o să am timp....

Vântu, mai prost decât Geoană

Aici, aici, aici, aici , aici , aici, aici şi aici curge Vântu. A fost mai prost decât Geoană. Poate "catastifele istoriei" îl vor aminti aşa. Căci "poporul ăsta tâmpit" şi "prostimea" îl ştiu după o singură faptă. Remarcabilă. Pe 24 Mai 2000, 318.000 de tâmpiţi şi proşti şi-au pierdut banii de la FNI.

UPDATE. În discuţia despre Ministerul de Finanţe şi Ministerul Apărării, din noaptea alegerilor, Vântu discută la telefon cu Dan Radu Ruşanu şi nu cu Dan Ioan Popescu. Cineva a greşit şi după aceea toată lumea a preluat. La fel de greşit.