joi, mai 08, 2008
Prostia si perseverenta in niciun caz nu ii fac mai destepti
"Se lucrează la intimidare"- a spus Gelu Trandafir.
"Se lucrează la victimizare", a remarcat şi Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
Ioan Onisei a susţinut că în campania electorală este difuzat un spot "cu mesaj electoral, care nu se încadrează în prevederile legii".
"Pe mine mă sperie vehemenţa cu care unii dintre noi vorbesc (...) Mă deranjează că noi apărăm nişte lucruri cu care în principiu nu suntem de acord. Mi se pare că "interzis de CNA" este o măgărie", a remarcat şi Cristina Trepcea.
"Spotul nu se difuza în spaţiul electoral, dacă îl duce în spaţiul electoral, din punctul meu de vedere este ok. În momentul în care se întâmplă ceva cu el o să putem să reconsiderăm problema", a spus Răsvan Popescu.
"Vedem dacă se schimbă ceva în regimul acestui clip şi dacă nu, mâine (vineri, n.r.) la şedinţă, trecem la măsura următoare (sancţiune, n.r.)", a mai spus Popescu.
Acest lucru i-a nemulţumit pe mai mulţi dintre membrii CNA, printre care Radu Teodorel, Ioan Onisei, dar mai ales pe Ioan Cărmăzan.
"Suntem autoritate publică şi deciziile noastre nu sunt respectate", a spus Ioan Onisei, precizând că spotul se difuzează în continuare.
"Se creează un precedent extrem de periculos (...) De ieri (miercuri, n.r.) aveau Decizia noastră", a spus Onisei.
"«Interzis de CNA» mă jigneşte direct. Dacă noi interzicem ceva şi nimeni nu se supune, ne desfiinţăm", a spus Ioan Cărmăzan. "Eu nu fac cenzură", a adăugat el.
marți, mai 06, 2008
Un spot cat o mie de cuvinte
Da, interzicerea spotului de catre CNA chiar m-a enervat atat de tare incat m-a facut sa rescriu pe acest blog. Pentru ca acest spot este, dupa parerea mea, cea mai buna realizare de pana acum in materie de spoturi de televiziune.
Mesajul, conceptul grafic, muzica, montajul, impachetarea sunt de-a dreptul exceptionale. Este gandit si lucrat intr-un fel anume. Un minut si opt secunde care iti raman pur si simplu in minte. Si nu numai atat. Te fac sa gandesti. Si asta este cel mai important. Si, in Romania anului 2008, asta nu e chiar foarte rau, nu?
De cum l-am vazut, nu l-am perceput neaparat ca un spot electoral. Este doar un spot care vine pe piata media, exact la momentul potrivit. Si asta e foarte bine. Pentru ca este un spot ce vorbeste de conducatorii tai, chiar atunci cand trebuie. Cand a inceput campania electorala.
Am ramas siderata cand am citit astazi explicatiile absolut penibile ale CNA. Marii ganditori ai Consiliului au ajuns la concluzia ca spotul este antisocial si incalca prevederile referitoare la difuzarea materialelor destinate campaniei electorale.
Un individ, pe nume Radu Teodorel, membru al CNA, spune asa: "Este clar că are un mesaj electoral. Conduce către ideea că cel ales este stăpânul nostru, când de fapt el este ales din banii publici pentru a apăra interesul public. Este vorba de un spot antisocial care sugerează faptul că indiferent pe cine am alege, respectivul se aseamănă cu Ceauşescu, Constantinescu, Iliescu sau Băsescu".
As vrea din tot sufletul sa-l cunosc pe domnul Teodorel. Poate o sa am ocazia in viata asta. Si sincer, l-as spune sa se uite la acest spot on & on pana l-ar sti nu numai pe dinafara, dar s-ar duce si singur la culcare. Sau daca nu, sa mi-l arate si mie pe politicianul -minune, ales din bani publici, care se lupta "pentru a apara interesul public". Inca o dovada, ca acest spot rezuma, stilizat, realitatea. Si asta e exceptional. Probabil ca saracu' domnul Radu Teodorel nu stie pe ce lume traieste... Dar poate a adormit, si n-a apucat sa vada sfarsitul. E titrat bine si cu majuscule: "ALEGE-TI STAPANII CU GRIJA"
O alta mare declaratie a dat Cristina Trepcea, fost om de televiziune. Fost, intr-adevar. Ea se intreaba, siderata: "Problema este cea a asumării. Cui aparţine acest clip? Trebuie să ştim cine îl realizează". Daaaaa, asta chiar ca e intr-adevar o mare problema. Pentru majoritatea televiziunilor din Romania spoturile sunt o productie interna. Nici pe spoturile de post ale ProTV nu scrie cine le-a realizat. Ele sunt, asa cum stim, o productie de marketing, ale unor baieti destepti si cu multa imaginatie. Ei bine, la fel si aici. Deci, care-i problema? Nu e niciuna.
So, de ce a fost interzis acest spot? Din prostie, in forma naturela. Bruta. Sau sa incerc cateva variatiuni pe aceeasi tema, poate se intelege mai bine. Din stupizenie, absurditate, ineptie, dobitocie, idiotenie, imbecilitate, tampenie, ignoranta, incultura, neghiobie, nerozie, nepricepere, nestiinta...Ca la asemenea explicatii de gaga, n-am alte sinonime.
Asa ca va intreb pe voi. Ce parere aveti despre acest spot? Si, cel mai important... Ce ati inteles din el?
P.S. Cine nu s-a prins ce transmite acest spot...s-a inventat telecomanda! Sa schimbe postul. Sa se duca la culcare. Si sa-l ia si pe domnul Teodorel. Si pe Cristina Trepcea. Somn usor!