Când poporul iar nu mai contează...

Noua lege a referendumului, votată de USL, spune clar:  “Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”. Adică 6 milioane de oameni reprezintă cvorumul de participare.

Mai mult, tot noua lege USL a referendumului mai anunță pentru toate tipurile de referendum: “Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente ”. Adică 4,5 milioane de voturi “DA” și “NU”.

Așadar, pentru ca noua Constituție să fie adoptată trebuie să voteze “DA” un minimum de 2,25 milioane de oameni, acesta fiind și cvorumul de validare.

Până și Guvernul României recunoaște, în adresa înaintată Parlamentului: “Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune de la Veneția, din 16 Decembrie 2006, și de Comisia de la Veneția, la cea de-a 70-a sesiune plenară de la Veneția, din 16-17 martie 2007, în ceea ce privește condiția de cvorum, precizează că nu se recomandă:

a.     Un cvorum( prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abțin cu partizanii votului negativ

b.     Un cvorum de aprobare ( acceptarea de către un procentaj minimal din numărul alegătorilor înscriși), întrucât riscă să creeze o situație politică dificilă în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simplă, inferioară însă cvorumului, pragului necesar.

Tot Guvernul mai spune că prin Decizia 51/2012, CCR a reținut că “acest act” –recomandările Comisiei de la Veneția- nu au caracter obligatoriu. Însă “recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu celelalte state.”

Guvernul mai spune că respectiva Comisie de la Veneția și recomandările ei nu înseamnă nicio obligație pentru statele membre Consiliului Europei și, de asemenea, “nu este prevăzută nicio sancțiune pentru nerespectarea recomandărilor”. Ca atare, Guvernul USL susține legea.

Așadar, mă întreb:

În ce țară adoptarea unei noi Constituții se face doar cu 2,25 milioane de voturi când pe listele electorale permanente suntem, cu toții, cu puțin peste 18 milioane?

În ce țară, Guvernul nu respectă niște “coordonate ale unui scrutin democratic” doar pentru că respectiva Comisie de la Veneția nu-l poate deloc sancționa? Ei bine, astăzi, bravii politicieni ai României nu au putut să răspundă...

În ce țară un popor secătuit de politruci este scos din jocul în care se decide legea fundamentală a țării pentru următorul deceniu, doar pentru că politicul este perfect conștient de faptul că nu mai poate convinge poporul să vină la urne?

În ce țară e încurajat absenteismul, speculat dezinteresul și fructificată lehamitea atunci când vine vorba de prima lege a statului și nu este deloc stimulată participarea poporului la deciziile societății?

În ce stat modificarea Constituției este ținută la secret? Și dacă ar veni oamenii să voteze, nu ar ști efectiv ce. În ce țară schimbarea unei forme de regim constituțional este aflată, de ziariști, pe surse?

Eu am un singur răspuns: în România.

Tot în România, 6.740.213 de oameni au pus o ștampilă pe “Da”- Parlament unicameral și 7.765.573 au pus o altă ștampilă pe “Da”- maximum 300 de Parlamentari. Asta pe 22 Noiembrie 2009.

Suntem în România lunii Mai a anului 2013 și statul român are 588 de parlamentari, aproape dublu decât a decis poporul. De ce? Pentru că așa au decis politicienii suverani, încălcând flagrant voința aceluiași popor pe care, până mai ieri, îl ridicau pe brațe și îi speculau nemulțumirea dincolo de extreme.

Ba mai mult, un Parlament ales, în decembrie 2012, de doar 7.409.626 de oameni decide să nu țină cont nici de votul exprimat de cei 6,7 milioane, nici de cei 7,7 milioane. În ce matematică elementară 7,4 e mai mare și mai puternic decât 7,7? Ei bine, tot în cea din România.

Așadar, trăim în țara în care poporul nu e suveran tot timpul. E  doar așa, din când în când. Și numai atunci când vor, când îl lasă de fapt politicienii care-și organizează alegerile. De obicei, poporul e suveran în alegerile locale, în alegerile parlamentare, la europarlamentare și la prezidențiale, când politicienii aleargă disperați după el.

Când se decide soarta țării prin legea cea mai importantă, se schimbă partitura și dispare și suveranitatea . Brusc, de popor nu mai e nevoie, poporul nu mai e bun, poporul nu mai contează, poporul poate să stea acasă sau, eventual, poate să plece și din țară ca să nu deranjeze prea mult.

Sfidarea poporului prin orice mijloace a devenit, în România, o tradiție pentru toate partidele atunci când ele se află la guvernare.

În octombrie 2003, pe o vreme ploioasă, referendumul pentru revizuirea Constituției, o necesitate la acea vreme, a ținut două zile. Pe 18 și 19 au venit la vot 9.938. 441 de oameni reprezentând  55,7 % din populația cu drept de vot.

8.915.022 din numărul total al celor înscriși pe listele electorale au votat “DA” pentru actuala Constituție. Și așa, Constituția aceasta a intrat în vigoare. Iar nota bene, la conducerea țării era atunci un singur om: Adrian Năstase.

Acum, o Constituție decisă de aproape 9 milioane de oameni acum 10 ani poate fi schimbată cu o altă Constituție - pe care nimeni n-o știe - de doar 2,25 milioane de oameni.

Și iar ne întoarcem la aritmetică. În ce țară 2,25 e mai mare, mai puternic și poate înlocui ce-a decis 8,9? 

Tot un singur răspuns am. În România, statul în care suveranitatea au confiscat-o din nou politicienii și poporul iar nu mai contează...