Guvernul-televizor de lângă cele 18 sicrie

1. Dacă televizorul e închis sau nu e în breaking news, Guvernul român nu funcționează. Premierul află după 5 ore că 18 români au murit prăbușiți într-un hău. Ca și în Algeria, sistemul format din oameni politici- total neprofesioniști, și-a mai arătat încă o dată impotența în gestionarea situațiilor de criză. Nimeni nu răspunde pentru asta, nimeni nu demisionează, nimeni nu-și cere scuze public. Ceea ce, într-un fel, ne-am obișnuit.
2. Dacă televizorul e galben și politicienii sunt luați la întrebări, o mașinărie uriașă de imagine- spectacol și sunet este pusă imediat în funcțiune. Supraexpunerea atinge cote halucinante- miniștrii stau ore-n șir să se afle-n treabă sau să bea plată pe pista unui aeroport. Punctul culminant, paroxismul este atins, evident, în prime-time când desantul guvernamental trebuie să fie văzut de o țară-ntreagă stând- moț lângă cele 18 sicrie. Așa, supraexpunerea Guvernului-televizor ia forme grotești, neonorante și profund ipocrite. Cinismul înseamnă nu numai sfidare, ci și ignorarea ostentativă a tuturor normelor, a regulilor morale. Guvernul-televizor și-a menținut aseară cota electorală pe spinarea a 18 suflete, a 18 vieți care nu mai sunt. Carevasăzică, ne-a demonstrat se poate face imagine nu numai din viață, ci și din moarte, ceea ce este o premieră, într-adevăr.
3. Raed Arafat a fost singurul care a demonstrat încă o dată dacă mai era nevoie că își asumă responsabilități, poate gestiona aproape perfect situații de urgență. Este și el un om- parte a unui sistem- altul decât cel politic- ce a arătat că lucrurile pot merge și bine. Sistemele sunt formate din oameni, nu din mașini. Oamenii sunt cei care le impusionează. Sistemul de urgență a funcționat iar Arafat a ajuns pompierul de serviciu pus în vitrina fiecărei guvernări.
4. Minsterul de externe și, mai nou, și ministerul Sănătății în doar două zile s-au întrecut în gafe, în poze și-n declarații abracadabrante. Într-un fel și cu asta ne-am obișnuit. Dar să faci apel la cetățeni pentru donarea de sânge, oamenii să orbecăie prin spitalele Capitalei, să se lovească de refuzuri pentru ca să revii și să dai o adresă exactă pentru a doua zi- încă asta nu se întâmplase, e adevărat.
5. Prins pe picior greșit și fără a avea prea multă dorință de a da explicații punctuale, Guvernul ne-a mai demonstrat ceva: că în România, tot din goana efectiv disperată după imagine, se poate declara doliu național fără să existe vreun criteriu clar. Și din asta poți împușca puncte electorale, nu? În Muntenegru au murit 18 români - e doliu. La Mihăilești, acum 9 ani, tot 18 au murit- nu a fost doliu. Morții sunt morți, dramele-s drame, durerile sunt dureri indiferent de guvernări.
Doliu național în România a mai fost la catastrofa de la Smolensk, la moartea Prea Fericitului Teoctist, la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, după atacurile teroriste din Spania și după 11 Septembrie.
6. Muntenegru și toate autoritățile acestei republici de 600.000 de locuitori au dat Guvernului cea mai usturătoare lecție posibilă: decență, eficiență maximă, omenie admirabilă, modestie și un uriaș suflet.

Și eu îți mulțumesc, Muntenegru. Îmi pare tare rău că așa ceva nu există și la București.