Infarctul moldovenesc

Când am venit din R. Moldova, anul trecut, am scris că nu e exclus ca Dorin Chirtoacă să piardă Chișinăul. Și că localele de anul ăsta vor fi următorul test. Am mai scris și că Republica Moldova e țara care-și merită propria soartă. Pentru că, nu-i așa? În orice stat democratic, e de presupus că poporul este suveran. Și suveranitatea și-o exprimă, la alegeri, prin vot.

Problema e că în Republica Moldova, la alegerile parlamentare din noiembrie anul trecut, s-a văzut cu ochiul liber că electoratul din Chișinău începe să redevină pro-comunist. Anul trecut, acesta a fost, după vot, marele șoc, asta a fost marea supriză. Chișinăul - sigurul tărâm care oarecum se îndepărtase de comunism se întorcea inexplicabil la el. De neînțeles pentru noi, justificabil pentru ei.

Salvarea AIE, dacă s-a putut numi atunci salvare, s-a numit diaspora- cea care a votat pro- Alianță, pe model românesc. Cu toate astea, șeful statului tot n-a putut fi impus. N-a avut suficiente voturi. Două luni au durat negocierile. Și au fost pe viață și pe moarte. Cu trimiși de la Kremlin, cu trimiși occidentali, cu greu Lupu a putut fi convins să facă opțiunea pro- Vest. Chiar și așa, Marian Lupu este și acum președintele interimar care, oricând, ar putea schimba barca. Și mulți știu asta. În orice moment el, s-ar putea reîntoarce la comuniștii care l-au îmbrățișat și lansat acum șase ani. De altfel, prima sa vizită oficială, ca șef de stat interimar a făcut-o la Moscova. Un semnal puternic, un mesaj că nimic nu e sigur. Totul cu el e mereu de negociat.

O altă problemă în R. Moldova este instabilitatea, lipsa reformelor și blocajul generate de iresponsabilitatea politicienilor. La Chișinău, da, ea e mult mai mare decât la București. Să nu uitam că, în ultimii doi ani, moldovenii au trecut prin 6 rânduri de alegeri. Parlamentare pe 5 aprilie 2009, parlamentare în 29 iulie 2009, locale cu două tururi în mai 2010, referendum eșuat în 2010, alegeri parlamentare în 28 noiembrie 2010, locale pe 5 iunie 2011. De șapte ori la urne! Și acum sunt chemați a 8-a oară. E infernal. Mi-l amintesc pe Filat cu apelul său, din noiembrie, de la Guvern:”Țara asta, poporul ăsta nu mai pot suporta încă un rând de alegeri” . Și uite că mai pot. Mereu la Chișinău, în ultimii doi ani, se joacă turul decisiv.

Acum, după alegerile de duminică, în consiliile raionale conduc comuniștii, în consiliile sătești- comuniștii, în alegerile primarilor- tot comuniștii, în Consiliul Municipal al Chișinăului- la fel, comuniștii. Primăria Chișinăului poate decide și schimba soarta țării. Igor Dondon- comuniști/ PCRM a obținut 48,07%, Dorin Chirtoacă- PL- 46,51%, Valentina Buliga- PD- 2,56%. Restul nu contează. Au luat, oricum, sub 1%. Dacă AIE ar fi avut un candidat comun, probabil că ar fi câștigat la limită. Și poate că, totuși, acum nu s-ar fi ajuns în turul doi de infarct.

Dar Mihai Ghimpu ce declară imediat? Că nepotul său, Chirtoacă, nu va accepta ajutor financiar de la colegii din AIE pentru turul doi la Primărie. “ Nu vom accepta bani de la Vlad Filat. Mulţumim, dar ne vom descurca cu banii noştri. În ceea ce ţine de finanţe, ne vom clarifica singuri", a declarat azi Ghimpu. Dacă asta nu e iresponsabilitate, atunci nu știu cum ea ar putea fi definită într-o asemenea situație. Și vorbim despre declarația unui fost președinte interimar al statului moldovean.

Poate Ghimpu nu realizează, dar lui Chiroacă îi trebuie acum tot sprijinul posibil și imposibil. Financiar, logistic, de orice natură.... Pentru că nu e o mare noutate. Și văd că e deja oficial. Președintele interimar, Marian Lupu a și declarat, la Moldova 1, că “ dacă Dondon câștigă în turul doi Chișinăul, alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile”. Asta înseamnă, logic, predarea țării pe mâinile PCRM.

Tot Lupu a recunoscut că, dacă vor câștiga Chișinăul, comuniștii nu vor avea niciun interes să deblocheze situația cu alegerea șefului statului. Iar cu majoritatea de mandate în foarte multe raioane din țară, PCRM își va alege singuri președinții de raioane. Asta înseamnă că i-ar putea convinge pe oameni de necesitatea altor alegeri parlamentare în care ei să fie aleșii și să se rupă definitiv pisica. Pentru că până acum, firava opțiune pro- Vest a ținut țara într-un infernal blocaj.

Pe fondul crizei, pe fondul sărăciei, creșterii prețurilor și șomajului din Republica Moldova, asemenea discursuri au prins și vor prinde în continuare. Și nu e deloc exclus ca scandalurile din AIE, orgoliile mici și interesele divergente ale “liderilor occidentali” să-l faulteze în așa hal pe Chirtoacă încât să piardă și Chișinăul dar să predea automat și toată R. Moldova oficial, pe mâna PCRM. E doar o chestiune de timp și de opțiune. Și mai grav este că asta stă în mana unui singur om: Marian Lupu. Un tip profund antipatic, arogant, foarte potent financiar și ahtiat după putere. În lipsa unui lider charismatic, dacă PCRM îi va garanta șefia statului, Lupu va defecta triumfător.

Soluția acolo este unitatea. Dar ultimii doi ani au dovedit că ea e imposibilă. Criza politică și constituțională a ajuns la paroxism. Vorba celor de la Stratfor: “Dacă partidele democratice nu vor fi în stare să se unească și vor rămâne divizate de personalitățile lor, atunci R.Moldova va trebui să accepte că PCRM e cel mai puternic partid din țară. Este o chestiune de abilitate a partidelor să treacă peste această etapă: crearea unui singur partid anti-comunist. Ca să facă asta, e necesar ca unele personalități din R.Moldova să accepte că nu vor domina . Deci mișcarea anti-comunistă din R.Moldova trebuie să decidă între cinci partide, cu cinci lideri, toți înfrânți, sau un singur partid și un singur lider care să-i unească. Problema e că, în R.Moldova, fiecare vrea să fie în fruntea a tot. ”

Până la urmă, istoria ultimilor doi ani a dovedit că mama Rusia a fost singura învingătoare din tot acest război al nervilor întinși geo-strategic. A reușit să divizeze Alianța, a reușit, pe fondul crizei, să-i convingă pe oameni s-o voteze și să ducă dorul regulilor sovietice, au reușit să țină țara în blocaj, au reușit să creeze un stat atât de instabil încât nimeni să nu-l poată folosi împotriva ei.

Revirimentul occidental a fost asfixiat cu mult cap, multă abilitate, multă organizare și mult ajutor de la Est...de către comuniști. Republica Moldova este și va rămâne mult timp a mamei Rusia. Indiferent dacă cineva va avea puterea să recunoască asta oficial...sau nu.

Update. Am uitat să subliniez că Marian Lupu a fost singurul lider al AIE care a refuzat să-și retragă candidatul pentru Primăria Chișinăului. A spus că a făcut-o în interesul Alianței. Interesul s-a văzut cred...în rezultatul catastrofal. Spre deosebire de Lupu, Vlad Filat și-a retras candidatul în favoarea lui Chirtoacă. Chiar și așa, Chirtoacă n-a putut candida din partea AIE, ci doar din partea PL, susținut și de PLDM.

Update 1. După o analiză făcută în seara asta, cei trei lideri AIE- Lupu, Filat și Ghimpu au decis să facă un spot electoral comun pentru susținerea lui Chiroacă. În plus, va exista și o declarație comună a AIE de susținere, declarații ale liderilor și o strategie comună de promovare pentru Chirtoacă. Adică ceea ce trebuia făcut de dinaintea primului tur. Acum s-ar putea să fie prea târziu.

Degeaba

MIHAILESTI


Vezi mai multe video din stiri

"Domnule prim-ministru, ce măsuri veți lua, ce-o să faceți ca să evitați asemenea accidente în viitor?"
"O să-i sancționăm pe vinovații de la Mihăilești. O să-i aducem în fața televiziunii și o să-i împușcăm. Am încheiat subiectul."

Întoarce spatele, se urcă în mașina cu girofar și pleacă. Microfoanele se preling pe lângă haina-i prețioasă și mulțimea de pesediști care ies din ședință, pe scările din Ion Ionescu de la Brad. Reporterii rămân fără reacție. Așa suna premierul României, Adrian Năstase, în zilele lui Mai 2004.

18 oameni muriseră, 13 fuseseră răniți sau mutilați pe viață, doi jurnaliști ai Antena 1 își găsiseră acolo sfârșitul, cu microfonul și camera în mână, pentru că ajunseseră primii la o știre, initial, banală.

20 de tone de azotat de amoniu explodase, craterul era uriaș, a fost asfaltat într-o viteză vecină cu demența, resturi umane încă mai erau găsite, iar Guvernul României era într-o plină criză de nervi pentru că veneau alegerile, nu stătea tocmai pe roze și n-avea nevoie de o problemă în plus. Nicidecum una ca asta.

Pe Adrian Năstase n-ai cum să-l iubești. Când îți dădea asemenea răspunsuri, când spunea că ai poteci pe creier sau când îi vedeai rictusul la fiecare țârâit nevinovat de telefon în nederanjantele conferințe de presă, te întrebai: "oare când o să se sfârșească ?". Și s-a sfârșit. S-a sfârșit și pentru Miron Mitrea, marele asfaltator al Mihăileștiului. "Măi, de ce să deviez traficul? A fost atentat, a fost vreo bombă? Soluția a fost una firească. Am decis ca drumul să fie redat traficului cât mai repede", spunea Mitrea la vremea aceea. N-am să-l uit niciodată.

Așa cum n-am să uit noaptea aceea când mulți oameni din Antenă au stat până-n creierii dimineții, într-un birou obscur, să recupereze tot ceea ce mai putea fi salvat din camera lui Ionuț Barbu. Marius Tucă, dacă nu mă înșeală memoria, a fost cel care undeva, pe seară, a adus camera și microfonul Elenei Popescu, recuperate din Mihăilești de oamenii de la Jurnalul. Bogdănescu, director tehnic al Antena 1 pe atunci, cu ochelarii pe nas și cu penseta în mână, în centrul unui grup de oameni, se chinuia să nu piardă niciun micron din banda aia. Pentru că pe banda aia era viață și era moarte, pe care le-am văzut cu toții îngroziți după câteva ore.

Imaginile s-au folosit în ziua ce a venit și în zilele următoare. A fost poate cea mai dură campanie a Antenei împotriva Guvernului Năstase. Meritată în totalitate. Puneam cap la cap declarațiile, reacțiile guvernanților cu ceea ce era în teren, cu ceea ce nu se întâmpla în Justiție, cu dramele și suferințele acelor oameni. Și oamenii câștigau mereu. Ei și numai ei aveau dreptate.

Ani buni camera, microfonul și caseta au stat în biroul lui Petreanu și al șefilor ce i-au urmat. Acum nu mai sunt acolo. Dar de fiecare dată când intram și stăteam mai mult, fără să vreau, privirea le cuprindea. Și-mi aduceam aminte. Uneori mai mult, alteori mai puțin.

Îmi aminteam că oamenii ăia sfârtecați, Ionuț Barbu, Elena Popescu și restul de 16 au murit degeaba. La fel și cei răniți sau mutilați. Absolut degeaba.

Continuarea...într-un text care face diferența, o postare marca Vlad Petreanu.

Ghici

Și pentru că lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par a fi, propun cititorilor mei deștepți un mic test de perspicacitate. Ce eveniment credeți că va genera cele mai multe știri în perioada următoare?

A. Explozia dosarului Vămi

B. Lansarea programelor USL

C. Schimbarea lui E. Boc din fruntea Guvernului

D. Racolările de parlamentari ale USL și, implicit, potențiala pierdere a majorității în Parlament de către Putere

E. Remanierea guvernamentală

Las comentariile la liber. Iar pe cele cu injurii le șterg.

The prompter problem

Astăzi, președintele american a fost la Fort Campbell, în Kentucky, să vorbească și să felicite trupele speciale implicate în lichidarea lui Osama. Citind presa americană, nu poți să nu remarci fotografiile cu Obama, în mijlocul militarilor, dar cu prompterul în față. Iar lucrul ăsta, pentru un lider politic, oricare ar fi el, nu l-aș recomanda niciodată. Are și prompterul rolul lui dar, așa cum este folosit, mi se pare o gravă eroare de comunicare. Nu numai că lasă impresia unui mesaj nesincer, a unui lider fals și, evident, distrage atenția, dar te poate pune și în situații penibile. Și niciodată, dar niciodată, prompterul nu se folosește în mulțime.




Update. Cum i-a dat de gol Christiane Amanpour pe americani încă din 2008, dezvăluind date despre locația lui Osama. Al Qaeda dormea, Osama se plimba liniștit prin grădină pentru că n-avea nici Internet și nici tv, pakistanezii se făceau că plouă, jurnalistul și-a făcut meseria iar cei care știau și-au pus în pericol propria operațiune.

Geronimo's controversies

O temă extrem de serioasă, implicarea sau incompetența Pakistanului în chestiunea ben Laden, a ajuns pe locul doi sau chiar trei în topul temelor de dezbatere în presa americană, din cauza gafelor de comunicare pe complicatul subiect.

Mai întâi, a fost aruncatul în mare "potrivit tradiției islamice". Tradiția islamică n-are nimic de-a face cu aruncatul în mare. Apoi, au revenit. S-a dorit, de fapt, înhumarea în 24h. Și ca să nu existe pe undeva vreun loc de pelerinaj.

A urmat povestea cu persoanele găsite în locație. Femeia care era soția, nu era soția, era scut, ba nu era scut. A fost ucisă. Ba nu, a fost împușcată în picior. Câți au fost? 17?! 3 familii. Cifrele variază, ca și scenariile difuzate pe surse. Câți sunt în debriefing? Unde? Și sub ce jurisdicție? Câți au murit și cine mai exact? La fel...Nu se pot pune de acord. Poate că nici nu vor.

Se vor da publicității imagini? Probabil că da. Drudge anunță acordul lui Obama, alți oficiali neagă, unii anunță că încă dezbat. Șeful CIA declară că vor da până la urmă publicității imaginile, un oficial spune imediat că nu s-a ajuns la un acord. Până atunci, CNN anunță rezultatele unui sondaj: 56% vor să-l vadă cu ochii lor pe Osama mort, 44% spun că nu.

Altă fractură logică aparține Casei Albe. Ben Laden a opus rezistență, era înarmat, ba chiar a tras. Azi, la fel de oficial, povestea s-a schimbat. Nu era înarmat. Asta în timp ce un alt oficial spune că n-a opus deloc rezistență. Ba, din contră, individul s-a predat. Curierii erau înarmați, spune altul. Pe de altă parte, și NY Times scria că personajele dormeau, atacul i-a trezit. Panetta e întrebat și el, dar o scaldă. Dă de înțeles că nu era înarmat, dar poate a făcut niște mișcări periculoase pentru navy seals...?!?!?! Iar dacă, dintre cele trei variante, au ales-o pe cea a comandoului pentru a obține dovada supremă, de ce l-au mai lichidat dacă puteau să-l prindă alive? Nici pentru asta nu există încă un răspuns atât de bun de dat, încât să fie mai ușor de digerat. Tot CNN intervievează, după câteva minute, un navy seal care nu spune decât atât: "În asemenea situații, we follow orders". Nici n-ar fi putut să fie altfel, nu? CBS îl întreabă pe Panetta de același lucru, acum ceva timp. Și omul nuanțează, ca și la PBS: Au avut ordin să-l lichideze dar "ar fi existat o mică posibilitate să-l prindem alive".

Cea mai simpatică controversă a fost provocată chiar de șeful CIA care și-a dedicat ziua interviurilor. A dat și pentru NBC. În fine, după ce tot mapamondul a văzut fotografiile cu oficialii americani (The death stare) urmărind live operațiunea, Panetta vine și spune că în primele 20-25 de minute nu prea s-a înțeles nimic din imagini. Informațional, confirmarea a venit altfel. De la comandantul efectiv al misiunii care era campat în Afganistan. Era și logic. Atunci de ce au mai dat publicității pozele, dacă niciunul n-a văzut cum a fost lichidat personajul de la etajul 3? Erau speriați că elicopterul n-a putut ateriza pe acoperiș și planul s-a schimbat puțin? Oricum, nu e foarte clar până la urmă dacă și ce fel de imagini live au avut dinăuntru. CNN deja a luat peste picior Casa Albă, umblând cu fotografia pe stradă și întrebând oamenii la ce cred că se uita președintele lor și ceilalți top officials de aveau asemenea expresii. Răspunsurile...le-a auzit tot mapamondul. Și nu cred că le-au plăcut.

O ultimă problemă apare între CNN și însuși Panetta. În același interviu pentru PBS, Panetta e întrebat dacă ben Laden spune ceva înainte să moară. Panetta zice că nu crede că individul a avut timp să facă asta, totul s-a petrecut foarte repede. CNN citează imediat alte surse oficiale care spun că Osama a avut înainte să moară un mesaj, o replică, o reacție, o dedicație...something pentru americani.

“Geronimo EKIA”

Drudge Report spune că va deveni cea mai vizionată fotografie din istoria modernă. O imagine cu Osama bin Laden mort, împușcat deasupra ochiului stâng. Președintele Obama și-a dat acordul să fie publicată cel puțin o fotografie, din cele trei seturi existente. Drudge și ABC confirmă asta. Însă AP mai vorbește de o așteptare importantă. Cea a oficialilor americani.
O înregistrare făcută de Osama audio și poate chiar și video- testamentul său propagandistic- care urma să fie dat publicității, pe canalele specifice, doar dacă va fi lichidat.
Deocamdată, pare că se așteaptă unii pe alții.
Detaliile adevărate ale operațiunii foarte probabil nu vor fi cunoscute niciodată. Două lucruri sunt însă sigure: Osama este mort iar locația a fost Pakistan.
Pe lângă pașaportul pentru cel de-al doilea mandat pe care lichidarea lui Osama i-l aduce lui Obama, operațiunea aduce o nesperată și extrem de rară victorie publică pentru CIA. În fapt, chiar acesta este titlul unui editorial din Time al lui Massimo Calabresi. Massimo Calabresi este un jurnalist care a acoperit spațiul sovietic, Europa Centrală, războaiele din Bosnia, Croația și Kosovo iar de 12 ani este la biroul Time din Washington, ocupându-se, printre altele, de Casa Albă și CIA.
Acum, are meritul de a obține primul interviu cu șeful CIA, Leon Panetta, după încheierea operațiunii. Panetta confirmă faptul că, dacă ar fi știut ceva, Pakistanul ar fi putut periclita totul iar informațiile găsite sunt "impresionante". Un interviu interesant, un succes jurnalistic demn de invidiat.

Reacția de o mie de cuvinte

După aceste fotografii realizate de celebrul Pete Souza și, evident, date publicității de Casa Albă, pe CNN se întâmplă cam așa ceva:

Pe 12 aprilie anul trecut, Wolf Blitzer a realizat un duplex exclusiv cu premierul Pakistanului, Yusaf Raza Gillani. Dialogul clar și dinamic de atunci e acum... colosal:

"BLITZER: You have no idea. But you know for sure he's definitely not in Pakistan?

GILLANI: Certainly he is not in Pakistan. And even I don't know where he is.

BLITZER: How do you know for sure he's not in Pakistan?

GILLANI: Because our military actions are very successful. And we have a very successful operation in Malakand and Swat, and now in South Waziristan and elsewhere. If there would have been any chance, he would have been arrested or maybe -- I even don't know whether he is alive or not.

BLITZER: You think he might be dead?

GILLANI: I don't know.
So now, we can safely report with uncertainty that not only do we not know where the guy is, we for sure don't know for sure if he's alive.

Back to you in the studio, Mitch."

Acum, același Wolf Blitzer stă față-n față cu ambasadorul Pakistanului în US și discută despre ce știa și ce nu știa Pakistanul. Finaul emisiunii "The situation room" e de predat la școală, atât e de memorabil.
"Dacă e într-adevăr cum spuneți dumneavostră, haideți să vedem ceva". Cadrul se strânge ușooor și urmăresc amândoi duplexul, un jurnalistic glonț de argint.
După două minute, timp în care ambasadorul devine și mai întunecat decât este în realitate, Blitzer se uită fix în ochii lui și îi spune, pe un ton calm, ferm dar revoltător în același timp, doar atât: "Era la două ore de mers cu mașina de Islamabad, domnule ambasador". Pauză...Liniștea, lipsa de reacție aproape că ar putea crăpa ecranul.
Replica lui Blitzer a fost atât de puternică în contextul difuzării duplexului, încât ai fi crezut că ambasadorul va face infarct sau va fugi cu tot cu scaun din studio. Omul gângurește ceva dar totul e evident și, mai ales, totul i se citește pe față. O reacție care, evident, face mai mult decât o sută de dezbateri.

În acest timp, burtieră stă scris: "Casa Albă: ajutorul dat de Pakistan lui bin Laden este "de neconceput"."

Emisiunea se termină. Corespondentul CNN la Casa Albă spune, după alte două minute, că Osama era în acea locație de cel puțin trei ani.

Premierul Gillani este încă în funcție, ca și președintele Zardari.
Iar Blitzer este un excepțional jurnalist. Tehnica interviurilor pe care le realizează ar trebui predată în facultățile de jurnalism.