sâmbătă, iunie 20, 2015

DOSARUL BOMBĂ AL DNA PLOIEȘTI

Banii cash i-am dat personal, într-o pungă, în fața Primăriei Sector 1, chiar pe trotuar


Eu am luat punga în care era o sumă mare de bani și, la indicațiile Ioanei Costescu, am dus-o la trezorier, omul lui Moisescu” 


Știu că Horpoș de la STRACO îi ducea banii lui Moisescu la biroul acestuia din Primăverii

Moater a devenit o persoană influentă prin prisma relației cu Țârdea, un apropiat al lui Berceanu, Videanu, Câmpeanu

Selecții din probatoriul testimonial

ANDREI CHILIMAN. Primar PNL Sector 1, prim vicepreședinte și stâlp al PNL, reținut de procurorii DNA, pus sub învinuire, sub control judiciar pentru constituire de grup infracțional organiat și complicitate la trafic de influență în formă continuată.

Declarație:
Am cunoştinţă despre activităţile infracţionale ale unui grup coordonat de Moisescu Vlad, ce acţionează la nivelul Sectorului 1 din Bucureşti. Aceste aspecte le-am perceput în mod direct şi cunosc modul de operare al persoanelor despre care voi face vorbire.

În concret, această grupare este condusă de Vlad Moisescu – preşedinte al organizaţiei locale a PNL în perioada 2003-2013 şi Costescu Ioana – consilier personal al primarului Chiliman Andrei Ioan. În concret, această grupare, începând cu anul 2005, a impus un control absolut asupra procedurilor de achiziţie publică derulate la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti.

Erau şi sunt vizate toate contractele privind lucrări de utilităţi publice: străzi, reabilitări blocuri, lucrări canalizare–apă, instituţii de învăţământ, spitale, etc.

Astfel, membrii grupării condusă de Vlad Moisescu şi Costescu Ioana au condiţionat şi condiţionează şi în prezent, firmele câştigătoare ale licitaţiilor publice, de plata unui „comision cuprins între 7% – 15% din sumele încasate de respectiva firmă pentru lucrările efectuate, pentru a nu crea probleme în derularea contractelor.

În concret, până în anul 2007 comisioanele plătite au fost de 7 % din valoarea lucrărilor. Începând cu anul 2007 membrii grupării au solicitat comisioane de 10 % din valoarea lucrărilor, iar din anul 2012 comisioanele au urcat la 15 %. Procentele erau stabilite de Vlad Moisescu şi comunicate reprezentanţilor societăţilor care aveau încheiate contracte de lucrări sau urmau să încheie astfel de contracte cu primăria.

În perioada 2007 – 2009 au fost scoase la licitaţie de către Primăria Sectorului 1 Bucureşti, prin A.D.P., mai multe pachete de reparaţii şi reabilitări străzi pe raza sectorului 1.

În acest context, agenţii economici care au fost de acord cu comisioanele impuse au primit pachete de lucrări importante, iar cele care au oferit un procent mai mic – respectiv de 7 % în continuare – au primit lucrări la sub jumătate din valoarea lucrărilor importante.(...)

Mai cunosc faptul că Brad Ion este o persoană de încredere a lui Vlad Moisescu şi este trezorierul Partidului Naţional Liberal – Organizaţia Sectorului 1 Bucureşti. El este persoana care, la indicaţiile lui Vlad Moisescu, realizează gestionarea banilor.
Precizez că gruparea Moisescu este principalul pol de susţinere al Partidului Naţional Liberal.

Ştiu personal că Ghioacă Ciprian a fost numit pe funcţia de director al Direcţiei de Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşt prin influenţa exercitată de către Valentin Ionescu. Scopul acestuia din urmă şi a întregii grupări Moisescu este de a atribui noul contract de reabilitare a blocurilor din sectorul 1 Bucureşti (lucrare finanţată din fonduri europene) în valoare de aproximativ 100 milioane EURO, către S.C. ROTARY CONSTRUCŢII S.R.L. – societate controlată de Valentin Ionescu. La procedura de achiziţie care se află în derulare această societate se află clasată pe locul trei în raport cu preţul ofertat, după deschiderea ofertelor.
Ştiu faptul că, în principal, reprezentanţii societăţilor comerciale plăteau comisioanele din dividende.

VLAD OCTAVIAN MOISESCU, alias ”rechinul alb. Om de afaceri, finanțator transpartinic, șeful pe linie de afaceri al primarului Andrei Chiliman, membru PNL, fiul fostului procuror general al României, devenit ulterior și președintele Curții Supreme de Justiție, Sorin Moisescu, învinuit de DNA, sub control judiciar pentru constituire de grup infracțional organiat și trafic de influență în formă continuată.


Sursa: ObservatorulPrahovean/StefanVlasceanu

Declaraţie 19.05.2015:
(...) Pe la sfârşitul anului 2010 sau începutul anului 2011, nu mai ştiu cu exactitate, prietenul meu Moater Ioan Laurenţiu a venit şi mi-a spus că participase cu SC LIKE SERV SRL la o licitaţie pentru proiectare şi dirigenţie de şantier aferentă unei lucrări pe raza sectorului 1 Bucureşti, licitaţie la care a avut pe una dintre contracandidate SC ROMAIR CONSULTING SRL, iar reprezentantul acestei societăţi, un anume Boeru Gheorghe, a venit la el şi i-a spus că dacă nu formulează contestaţie şi rezolvă problema banilor cash care trebuiau daţi unei persoane din primăria Sector 1, respectiv Bogdan Piţigoi, îi va da 30% din lucrarea câştigată la această primărie.

Tot Moater Ioan Laurenţiu mi-a mai spus că acest Bogdan Piţigoi era doar o verigă, el fiind cel care strângea banii care trebuiau să ajungă la cei care aranjaseră acea licitaţie şi m-a rugat să intru cu societatea pe care o controlam - SC IPG IMPACT SRL București, într-o lucrare de canalizare de la Sectorul 1.(...)

Banii cash despre care am făcut vorbire anterior, în jur de 280.000 lei, i-am dat personal lui Moater Ioan Laurenţiu, într-o pungă, în faţa Primăriei Sectorul 1 Bucureşti, chiar pe trotuar, iar acesta în faţa mea a intrat cu banii în primărie, iar când a ieşit, după cca. 20 – 30 minute, mi-a spus că toţi banii i-a dat lui Bogdan Piţigoi, conform înţelegerii prealabile pe care o avusese cu Boeru Gheorghe.

Precizez că aceasta, din câte cunosc eu, a fost una dintre tranşele prin care Moater îi ducea lui Bogdan Piţigoi bani la primărie, conform înţelegerii pe care o avea cu Boeru Gheorghe. (...)

Din cele trei firme, trei persoane scoteau banii cash, bani pe care îi dădeau lui Moater Ioan Laurenţiu, iar acesta îi ducea cash, în numele lui Boeru Gheorghe, la Primăria Sectorului 1, unde îi dădea lui Bogdan Piţigoi, iar mai departe banii ajungeau la un anume Vlad Moisescu – fost deputat PNL.

Din câte ştiu, înţelegerea era între Boeru Gheorghe şi Vlad Moisescu. Acest lucru era şpaga pe care Boeru Gheorghe o dădea pentru lucrările pe care firmele lui le lua de la Primăria Sectorului 1 Bucureşti. (...)


Declaraţie 20.05.2015:
(...) În cursul anului 2011 a mai fost încheiat de către SC IPG IMPACT SRL contractul de prestări servicii nr. 495/25.11.2011 cu SC ROMAIR CONSULTING SRL în aceleaşi condiţii ca şi contractul din septembrie 2011, banii fiind daţi de către mine lui Moater Laurenţiu care, tot la indicaţia lui Boeru Gheorghe, i-a dat unor funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 1.

De asemenea, declar că a mai existat în anul 2012 încă un contract încheiat între SC ROMAIR CONSULTING SRL și SC IPG IMPACT SRL, contract ce a avut nr. 117/20.03.2012, a cărui valoare a fost de aproximativ 300.000 lei şi care s-a derulat în aceleaşi condiţii ca şi contractul din 2011, pe care l-am prezentat amănunţit. Şi la acest contract toţi banii încasaţi de la SC ROMAIR CONSULTING SRL i-am scos cash şi i-am înmânat lui Moater Ioan Laurenţiu care, la rândul său, la indicaţia lui Boeru Gheorghe, i-a remis unor persoane din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti.(...)


Declaraţie 19.05.2015:
(...) Vreau să mai arăt faptul că Moater Laurenţiu a devenit în timp o persoană cunoscută ca influenţă prin prisma relaţiei pe care o avea cu Paul Petre Ţârdea, acesta din urmă un apropiat al lui Berceanu, Videanu, Câmpeanu ş.a.

(...) După încheierea contractului între SC ROMAIR CONSULTING SRL şi SC IPG IMPACT SRL Bucureşti, Boeru Gheorghe s-a întâlnit din nou cu Moater Laurenţiu şi i-a cerut acestuia să accepte o majorare a contravalorii serviciilor contractate, întrucât trebuia să scoată sume de bani prin operaţiuni cărora să le dea o aparenţă de legalitate. Sumele de bani urmau să fie folosite pentru plata unor comisioane către persoane care i-au acordat sprijin în câştigarea şi derularea contractului.

Moater Laurenţiu i-a propus, în contextul arătat, lui Ivanof Sabin să accepte ca prin intermediul SC IPG IMPACT SRL Bucureşti să fie efectuate plăţi şi extrageri de numerar, ulterior banii să fie folosiţi în sensul indicat de Boeru Gheorghe.
(...) Din aceste ultime două societăți, banii erau scoși cash de către Moater Laurențiu care, la indicaţiile lui Boeru Gheorghe remitea banii unor persoane din Primăria Sectorului 1.

Ştiu că în modalitatea prezentată, în a doua parte a anului 2011, a fost scoasă şi suma de aproximativ 300.000 lei care a fost remisă de către Moater Laurenţiu, aşa cum am arătat şi anterior la solicitarea lui Boeru Gheorghe, lui Piţigoi Bogdan, director în cadrul primăriei Sectorului 1 Bucureşti. Remiterea banilor s-a făcut în incinta primăriei.(...)

Din aceste trei firme banii erau scoşi cash de trei persoane care aveau acces la conturile societăţilor, bani ce îi erau daţi personal sau prin intermediul lui Sabin Ivanof lui Moater Laurenţiu. Ştiu că şi aceşti bani Moater Laurenţiu îi dădea unor persoane din primăria Sectorului 1 Bucureşti, la indicaţiile lui Boeru Gheorghe.


Declarație 19.05.2015:
Moater Laurenţiu a plătit o singură dată suma de aproximativ 300.000 lei din partea lui Boeru Gheorghe către Piţigoi Bogdan, în vara anului 2012. Fac precizarea că a fost încheiat un contract între SC ROMAIR CONSULTING SRL şi SC IPG IMPACT SRL, la începutul anului 2012, iar valoarea trecută în cuprinsul contractului este suma plătită efectiv lui Piţigoi Bogdan de către Moater Laurenţiu pentru Boeru Gheorghe.

Ştiu că Moater Laurenţiu i-a mai remis lui Piţigoi Bogdan de mai multe ori sume de bani ca şi comisioane pentru lucrările contractate cu Primăria Sectorului 1 Bucureşti de către firmele pe care le controla, respectiv SC LIKESERV ENVIRO SRL şi SC EUROBULDING IDEEA SRL.


Declarație 20.05.2015:
(...) În cursul anului 2011, prin intermediul lui Ivanof Sabin, l-am cunoscut pe MOATER LAURENŢIU. Atunci Sabin m-a rugat să-l ajut pe Moater în sensul să încasez sume de bani pe firma pe care lucram de la o firmă controlată de Moater Laurenţiu – respectiv S.C. STRONG EDIL PREST CONSTRUCT S.R.L., iar aceşti bani să-i dau cash lui Moater Laurenţiu, lucru cu care am fost de acord.

Moater Laurenţiu a motivat această solicitare prin faptul că trebuia să dea aceşti bani cash unui anume BOERU GHEORGHE, fără a-mi da alte amănunte.

Conform acestei înţelegeri, firma pe care lucram – respectiv S.C. CLASIC MEDIA CONCEPT S.R.L. a emis facturi către firma STRONG EDILPREST CONSTRUCT S.R.L. la indicaţia lui Moater Laurenţiu, eu am scos banii cash din conturile societăţii şi i-am dat ori personal lui Moater, ori lui Sabin să-i ducă lui Moater. Acest lucru s-a întâmplat în perioada 2011 – 2012, dar nu pot preciza suma exactă scoasă de mine şi dată lui Moater Laurenţiu, acest lucru putându-se vedea din rulajele conturilor societăţii.(...)


Declarație 20.05.2015:
(...)În anul 2011 Ivanof Sabin mi-a prezentat un prieten de-al său pe nume Moater Laurenţiu şi m-a rugat să-l ajut pe cel prezentat, în sensul să încasez nişte sume de bani pe S.C. WEST CONSULTING S.R.L. de la o anumită firmă controlată de Moater, bani pe care să îi scoată din conturile societăţii şi să îi dau cash lui Moater Laurenţiu.

În prezenţa lui Ivanof Sabin, Moater Laurenţiu a motivat această solicitare prin faptul că acea nevoie de bani cash pentru a-i da unui anume BOERU GHEORGHE. Am auzit despre acest Boeru Gheorghe în sensul că este unul care lua lucrări ca antreprenor de la Primăria Sectorului 1 Bucureşti în baza spăgilor date. (...)


Declarație 20.05.2015:
În cursul anului 2011, prin intermediul lui Ivanof Sabin, l-am cunoscut pe Moater Laurenţiu. În momentul în care Sabin mi l-a prezentat pe Moater Laurenţiu prietenul meu Sabin m-a rugat să-l ajut pe cel prezentat, respectiv pe Moater Laurenţiu, în sensul să încasez sume de bani pe firma ENSTEL CONSTRUCT S.R.L. de la o anumită firmă, bani pe care să îi scot cash şi să-i dau lui Moater Laurenţiu.

Am fost de acord, iar Moater Laurenţiu a motivat această rugăminte prin faptul că avea nevoie de bani cash ca să îi dea unui anume Boeru Gheorghe, fără a-mi preciza alte amănunte. La propunerea lui Moater Laurenţiu firma pe care lucram – respectiv S.C. ENSTEL CONSTRUCT S.R.L. a întocmit nişte facturi fictive către S.C. STRONG EDIL PREST CONSTRUCT S.R.L. Banii viraţi în baza acestor relaţii comerciale fictive de către S.C. SRONG EDIL PREST CONSTRUCT S.R.L. în contul firmei ENSTEL CONSTRUCT S.R.L.

Acest lucru s-a întâmplat în perioada 2011 – 2012, dar nu pot preciza exact suma totală scoasă de mine cash din contul S.C. ENSTEL CONSTRUCT S.R.L. şi dată lui Moater Laurenţiu, acest lucru putându-se vedea din rulajul conturilor societăţii.

Precizez că toţi banii intraţi în conturile S.C. ENSTEL CONSTRUCT S.R.L. de la S.C. STRONG EDIL PREST S.R.L. i-am scos cash personal şi i-am dat lui Moater Laurenţiu. (...)

IOANA COSTESCU. Consilier personal a lui Andrei Chiliman, mâna dreaptă a primarului, membru PNL, reținută de procurorii DNA, sub control judiciar pentru constituire de grup infracțional organizat și trafic de influență.


Sursa:ObservatorulPrahovean/StefanVlasceanu

Declarație 10.06.2015:
(...) Îmi amintesc faptul că, în cursul anului 2012, nu pot preciza cu exactitate data dar cred că era în perioada verii, am fost contactat de către Ioana Costescu, la acel moment consilier personal al primarului Andrei Ioan Chiliman, care m-a întrebat dacă am primit vreo sumă de bani de la domnul Boeru Gheorghe, reprezentant al SC ROMAIR CONSULTING SRL Bucureşti, societate care avea încheiat un contract de consultanţă şi dirigenţie de şantier cu Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Eu i-am spus acesteia că Boeru Gheorghe nu a plătit nicio sumă de bani până la acel moment, iar ea mi-a spus să vorbesc cu acesta din urmă şi să rezolv problema, iar dacă nu voi fi capabil să o rezolv eu să-l trimit pe Boeru Gheorghe să vorbească cu ea. Eu i-am spus lui Boeru Gheorghe că m-a întrebat Ioana Costescu de bani, acesta a ridicat din umeri, situaţie în care l-am trimis să vorbească personal cu Ioana, cu care de altfel se cunoştea dinainte ca eu să mă angajez la primărie.

După o perioadă de timp de aproximativ 2 – 3 săptămâni, la mine la birou, în incinta primăriei, a venit Moater Laurenţiu pe care îl cunoşteam, de asemenea, prin prisma contractelor pe care le avea încheiate şi le derula cu Primăria Sectorului 1, care mi-a spus că are o sumă de bani din partea lui Boeru Gheorghe pentru Ioana Costescu.

Eu am luat de la Moater Laurenţiu punga în care erau bani, cu precizarea că nu ştiu ce sumă era pentru că nu i-am numărat, dar părea o sumă mare de bani şi, la indicaţia Ioanei Costescu, am mers la Brad Ion, consilier local la Sectorul 1, şi i-am înmânat punga, spunându-i că Ioana Costescu m-a trimis cu banii de la Boeru la el. Brad Ion nu a părut surprins de ce se întâmpla, întrucât probabil ştia că urma să primească acei bani.

Am putut trage concluzia din cele întâmplate că Boeru Gheorghe trebuia să facă plata cu ceva timp în urmă, însă nu făcuse acest lucru, motiv pentru care Ioana Costescu a intervenit.

Mai precizez că, Moater Laurenţiu a mai venit la mine la primărie, încă de două ori, ocazii în care mi-a mai înmânat sume de bani pe care la acest moment nu mi le mai amintesc, dar cred că de fiecare dată erau în jur de 100.000 lei, bani care erau daţi de acesta pentru lucrările pe care el le avea cu Primăria Sectorului 1 Bucureşti, aceşti bani, după ce i-am luat, i-am transmis lui Ion Brad conform mecanismului descris anterior.

Ştiu că banii au ajuns la Moisescu Vlad care era la acel moment preşedintele Organizaţiei PNL Sectorul 1 Bucureşti şi vicepreşedinte al PNL la nivel naţional.
Vlad Moisescu este o persoană foarte influentă în interiorul PNL şi se bucură de sprijinul conducerii partidului şi al multor persoane cu funcţii importante în instituţii de stat. El este persoana care are ultimul cuvânt, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea derulată la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, iar acest lucru este cunoscut de toată lumea.

Nu pot indica alte situaţii concrete în care reprezentanţi ai altor societăţi comerciale, implicaţi în derularea altor contracte la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, au procedat asemenea lui Boeru Gheorghe, remiţând bani prin angajaţi ai primăriei către Vlad Moisescu, dar în rândul angajaţilor primăriei există convingerea că Vlad Moisescu beneficiază de sume de bani din partea mai multor societăţi comerciale.

Mai fac precizarea că au existat situaţii în care, aflându-ne la şedinţele de partid, Vlad Moisescu ne-a solicitat, nouă celor angajaţi la Primăria Sectorului 1 Bucureşti, „să o lăsăm mai moale cu pretenţiile pe care le aveam de la anumiţi constructori”, motivând că altfel nu vor mai fi terminate niciodată lucrările, cu titlu de exemplu arăt că ne spunea ceva de genul „mai dă-i în colo de 30 de cm de piatră spartă, asta nu-i o problemă pentru blocarea sectorului”.


Declaraţie 12.06.2015:
În anul 2004, Vlad Moisescu, care era preşedintele Organizaţiei PNL Sectorul 1, a impus primarului Chiliman, care fusese în acel an ales primar al Sectorului 1 şi echipei acestuia din Primăria Sectorului 1 să lucreze cu firma STRACO, reprezentată de Traian Horpos şi Alexandru Horpos.

Această firmă urma să efectueze lucrări de asfaltare străzi şi ulterior alte lucrări cum ar fi anvelopare blocuri, lucrări pe care le primea de la Primăria Sectorului 1 prin Direcţia Investiţii (reabilitare sistem rutier şi ulterior anvelopare blocuri) şi prin Administraţia Domeniului Public Sectorul 1 (întreţinere sistem rutier).


În primul mandat al primarului Chiliman, mai precis până la apariţia OG 34/2006, SC STRACO primea contractele de lucrări prin atribuire directă, ca urmare a influenţelor pe care Vlad Moisescu le exercita asupra factorilor de decizie din primărie, respectiv Andrei Chiliman – primar, Grigorescu Robert – director de investiţii în perioada 2004 – 2006, Ioana Costescu – consilier local la acel moment din câte îmi amintesc, Eugen Milea – director la ADP Sector 1.

Ulterior, după apariţia OG 34/2006, STRACO era ajutat să câştige aceste licitaţii prin trucarea caietelor de sarcini la întocmirea cărora participau şi reprezentanţii acestei societăţi. În concret, era o colaborare între reprezentanţii STRACO sau asocierile din care această societate făcea parte şi reprezentanţii primăriei (Robert Grigorescu, Eugen Milea, Piţigoi Bogdan, Diana Mocanu) pentru întocmirea caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire în aşa fel încât licitaţia să fie câştigată de către STRACO sau asocierea din care făcea parte. Precizez că, din câte ştiu eu, la toate licitaţiile la care a participat STRACO era liderul asocierii.

Arăt că reprezentanţii primăriei care participau la întocmirea caietelor de sarcini, la discuţiile care se purtau cu reprezentanţii STRACO şi care acordau efectiv sprijin la câştigarea licitaţiei, erau determinaţi să favorizeze această societate de către Vlad Moisescu direct şi prin intermediul Ioanei Costescu. Deşi nu ieşea din cuvântul lui Vlad Moisescu, Ioana Costescu era cea care gestiona toată activitatea derulată la nivelul Primăriei Sectorului 1. Din acest motiv, toţi funcţionarii primăriei o ştiau de frică pe Ioana Costescu.

Fac precizarea că, Vlad Moisescu nu a avut niciodată o funcţie publică în cadrul primăriei, însă a avut tot timpul o influenţă determinantă în desfăşurarea activităţilor din primărie. În concret, arăt că, de fiecare dată, participa activ, împreună cu Ioana Costescu şi directorul economic Anca Ludu, la fundamentarea bugetului local. Acesta era direct interesat în alocarea sumelor de bani către direcţiile primăriei (Direcţia de Investiţii, ADP, Direcţia de Utilităţi Publice), având în vedere că acestea urmau să încheie contracte de furnizare servicii cu firme favorizate de Vlad Moisescu, cum ar fi STRACO, ROMPREST ş.a.

Consider că acesta avea interese directe în legătură cu aceste firme, întrucât o parte din banii de pe contractele încheiate cu primăria se întorceau la Vlad Moisescu şi la funcţionarii de rang înalt din primărie cu titlu de mită sau pentru traficul de influenţă exercitat.

Datorită acestei favorizări din partea lui Vlad Moisescu, Alexandru Horpos - unul din patronii firmei STRACO – remitea în mod constant acestuia un procent de 10% - 15% din contravaloarea banilor primiţi de societate de la primărie pentru lucrările contractate şi plătite, acest lucru întâmplându-se cu o frecvenţă de 3 – 4 ori pe an. Sumele erau plătite în numerar (lei sau euro), iar Vlad Moisescu verifica de fiecare dată dacă banii primiţi reprezentau procentul de 10% - 15% solicitat din sumele încasate de STRACO. Pe lângă faptul că acesta ţinea o evidenţă personală a sumelor plătite de primărie, mai efectua verificări şi prin intermediul directorilor din primărie şi/sau consilierilor personali ai primarului Chiliman (Grigorescu Robert –director Direcţie Investiţii şi consilier personal al primarului care se ocupa de investiţii, Piţiogoi Bogdan – director Direcţia Investiţii, Ghioacă Ciprian – director Direcţia Investiţii, Răzvan Munteanu – consilier personal al primarului, Eugen Milea - director ADP, Vlad Roşca – director Direcţie Învăţământ – Spitale, Răzvan Iordan – director al Direcţiei Inspecţie şi consilier şi Emanoil Bocean – consilier al primarului cu atribuţii în Poliţia Locală).

Vlad Moisescu era creierul acestui mod de operare, iar persoana care îi respecta cu stricteţe ordinele, le impunea funcţionarilor primăriei şi controla modul în care aceştia le execută, era Ioana Costescu – consilierul personal al primarului. Totodată, Ioana Costescu reprezenta interfaţa lui Vlad Moisescu cu reprezentanţii firmelor care aveau contracte cu primăria şi care trebuiau să remită acel procent de 10% - 15% din banii încasaţi de la primărie. În situaţia în care vreo firmă întârzia în mod semnificativ să plătească acest comision, Ioana Costescu era cea care se interesa la funcţionarii din primărie dacă s-a întâmplat acest lucru sau nu şi prin intermediul acestora punea presiune pentru a primi sumele solicitate.

Ştiu că Alexandru Horpos îi ducea banii lui Vlad Moisescu la biroul acestuia din urmă, care se află în Cartierul Primăverii, pe str. Pictor Ion Negulici, nr. 27, et. 5, sector 1, iar după remiterea sumei acesta îi chema pe funcţionarii din primărie cu atribuţii pentru a-i confirma că suma primită corespunde procentului de 10% - 15%, prezentându-le funcţionarilor situaţiile cu încasările de la primărie întocmite de STRACO, iar aceştia, după verificări, îi confirmau echivalentul sumei plătite cu procentul stabilit (10% - 15%, după caz).

Mai ştiu că, atunci când Vlad Moisescu nu se afla în ţară sau nu era disponibil, Alexandru Horpos sau un reprezentant al acestuia, pe care ştiu că îl cheamă Rareş, transmitea sumele de bani corespunzătoare procentului arătat către Vlad Moisescu prin intermediul directorilor de direcţii din primărie sus-menţionaţi.

Pot afirma cu certitudine că, cel puţin în privinţa STRACO, sumele de bani primite de Vlad Moisescu, direct sau indirect, sunt exact în cuantum de 10% în ceea ce priveşte lucrările de reabilitare şi întreţinere rutieră şi în cuantum de 15% în ceea ce priveşte anveloparea blocurilor, iar această sumă totală se poate calcula procentual din sumele pe care primăria le-a plătit către STRACO.

Pe de altă parte, mai cunosc faptul că au existat situaţii, ca de exemplu cazul ROMPREST, în care Vlad Moisescu solicita ca parte din procentul stabilit de 10% - 15% să fie plătită prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate către B1 TV, România TV şi alţi furnizori de media, prin care în realitate îşi asigura protecţie atât lui, cât şi lui Chiliman Andrei şi Ioana Costescu. Această protecţie consta în faptul că nu apărea nimic negativ despre ei în mass – media, iar dacă în mod întâmplător ar fi apărut ceva aceştia ar fi avut capacitatea să oprească speculând relaţia contractuală.

Cunosc faptul că banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale în modalitatea descrisă mai sus erau împărţiţi între Vlad Moisescu, Chiliman Andrei, Ioana Costescu, Brad Ion şi Partidul Naţional Liberal, în următoarele procente: 30% primarul Chiliman Andrei; 15% Moisescu Vlad; 15% Ioana Costescu; 15% Brad Ion, 10% PNL – Sectorul 1, iar restul de 15% erau folosiţi pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care participau la cele declarate mai sus.

Raportând procentele la sumele plătite de firme se pot calcula sumele încasate de fiecare dintre cei menţionaţi.

Ştiu faptul că activitatea lui Moisescu Vlad nu s-a limitat la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, ci s-a extins şi la nivelul Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu, în sensul că exercita acte de trafic de influenţă determinând angajarea unor funcţionari de rang înalt (secretari de stat sau directori de agenţii şi companii de stat) în funcţii de conducere în ministere, companii, etc., iar în schimbul acestei activităţi pretindea şi primea diverse sume de bani de la aceştia”, se arată în documentele magistraților.


Niciun comentariu: