Enervați probabil de iesirea de acum două zile a președintelui Băsescu de la Palatul Cotroceni, pe tema Roșia Montană, cei de la PSD s-au gândit să contaatace totul folosind altă minciună.
Ca atare, vrând să arate că președintele Băsescu dar și Parlamentul au mai semnat/ adoptat în trecut un caz similar cu cel al Roșiei Montane, în mesajele PSD, se spune așa: "președintele Băsescu a promulgat Legea 89 din 8 Aprilie 2005 privind unele măsuri de reglementare a unor obligații bugetare ale Societății Rompetrol Rafinare S.A. Constanța, lege care face referire la o singură companie privată."
În realitate, Legea 89 din 8 Aprilie 2005 este de fapt, "Legea 89/2005 pentru aprobarea ORDONANȚEI DE URGENȚĂ a Guvernului nr. 118/2003 privind unele măsuri de reglementare a unor obligații bugetare ale Societății Rompetrol Rafinare S.A. Constanța". Legea pentru aprobarea Ordonanței poate fi consultată aici. Ca atare, pentru a simplifica explicațiile, măsurile acestea au trecut prin Guvern în 2003, Guvernul în întregul lui și Adrian Năstase și le-au asumat pe toate ( ordonanța poate fi consultată aici), s-a adoptat o ordonanță de urgență ( 118/2003), apoi totul a trecut prin Parlament, așa cum trece prin Parlament orice ordonanță de urgență care, odată adoptată, devine lege. Diferența este că Ordonanța intră în vigoare imediat ce este publicată în Monitorul Oficial, iar efectele sunt rapide.
Totul în problema Rompetrol Rafinare a intrat în vigoare pe 28 Octombrie 2003, în vremea lui Adrian Năstase, cu doi înainte ca președintele Băsescu să semneze legea de aprobare a ordonanței.
Cum președintele Băsescu a acuzat public Guvernul Ponta că fuge de răspundere, paralela cu Roșia Montană nu poate fi făcută pentru că, în acest caz- Rompetrol Rafinare, Guvernul Năstase și-a asumat, a emis o ordonanță de urgență care a intrat imediat in vigoare, mult înainte de promulgare. În cazul Roșia Montană, Guvernul Ponta nu și-a asumat niciun act al Executivului iar toată problema ( legea propusă de Guvern și acordul cu RMGC) a fost trimisă în Parlament.
Al doilea neadevăr susținut de PSD se referă la compania în sine. Potrivit siteurilor guvernamentale, Societatea Rompetrol Rafinare S.A se află și acum sub autoritatea ministerului Economiei ( aici și aici) iar la acea dată -2003, Ministerul de Finanțe instituia o supraveghere fiscală permenantă, așa cum scrie chiar în Ordonanța adoptată de Guvernul Adrian Năstase. În cazul Roșia Montană Gold Corporation, compania nu se află sub autoritatea statului.
Așadar, de foarte multe ori, minciunile se spun public iar adevărul se ascunde în detalii.
Un comentariu:
"la pus" scris legat "la". Ce imbecili au si astia la PR...
Trimiteți un comentariu