joi, iulie 04, 2013

Disperarea lui Vanghelie

Pentru că "distinsul" vicepreședinte PSD, agramatul primar al Sectorului 5, a ales să spună numai minciuni, să mă jignească nu numai pe mine - ceea ce nu m-a mirat absolut deloc- dar și pe profesoarele pe care le invita la petrecerile partidului organizate de dânsul- cred că sunt necesare câteva lămuriri ca să se înțeleagă mai bine contextul.

Eu nu comunic cu Marian Vanghelie de 6 ani. Nici înainte de 2007 nu prea vorbeam. Însă de când m-am apucat să scriu pe acest blog toată epopeea mentorului/ șefului său, Cătălin Voicu, aflat acum în pușcărie pentru următorii 7 ani, Vanghelie m-a luat ca țintă.

Marian Vanghelie a fost extrem de deranjat de dezvăluiri având în vedere relațiile extrem, extrem de apropiate între el și Voicu pe care l-a băgat în Parlament, l-a garantat ca subordonat credincios ce i-a fost totdeauna. Ca atare, în ani, în timp ce eu scriam, el făcea presiuni la șefii mei de atunci să fiu scoasă de pe PSD, partid pe care eram acreditată de 10 ani, și să încetez în a mai scrie vreun cuvânt despre Voicu, Mitică Iliescu, relațiile acestora cu liderii PSD și influența incredibilă pe care o avea această rețea în partid. 
De scris, nu m-am lăsat nicio clipă. Ca atare, în 2009, țin minte, așa cum am mai scris pe acest blog, Marian Vanghelie, în fața liftului de la Biroul Electoral Central, când Mircea Geoană își depunea candidatura la Președinție, Vanghelie începe să mă amenințe voalat: "Și tu, bagă-ți mințile în cap, pricepi? Cu Voicu ești într-o mare eroare! Să vii în birou la mine să-ți explic cum e cu Voicu, mă auzi?!" Marian Vanghelie era un om extrem de puternic în ierarhia PSD la vremea aceea. I-am spus de față cu toată lumea că nu sunt în nicio eroare, nu este deloc adevărat ceea ce spune iar eu niciodată în biroul lui nu voi călca. Și n-am călcat niciodată.

Viața a dovedit că eu am avut dreptate iar Vanghelie, în disperare, nu încerca decât să mă oprească să scriu. N-a reușit niciodată.
În plus, când am început să moderez emisiuni, la un alt post de televiziune, l-am invitat pe Marian Vanghelie, prin alte persoane ce discutau cu el, să vină în emisiune. A refuzat, n-a venit niciodată, de frica subiectului Cătălin Voicu, Voicu fiind în plin proces penal la ora aceea. N-am insistat, nici nu aveam de ce, am considerat normal, ca jurnalist, să-l invit să-și spună părerile așa cum am făcut cu toți liderii politici la vremea respectivă. Teama că-l înteb de Cătălin Voicu și ura pe care o dezvoltase față de mine erau mult prea mari ca să se expună, într-o emisiune de televiziune în care, în față cu adevărul, știa că nu se va putea abține.

Am încercat să-mi amintesc astăzi despre ce s-a întâmplat la Brașov. Cred că era anul 2008 iar acolo s-a ținut o ședință importantă în care Mircea Geoană, președinte PSD atunci, intenționa să-l dea afară pe Ion Iliescu din partid. Am mers ca, jurnalist acreditat pe PSD, trimis de televiziunea la care lucram atunci, numai că, la un moment dat, am aflat că Marian Vanghelie își strânsese în sala de mese din hotelul în care stăteau liderii PSD și cadrele didactice din sector pe care le invita foarte des la petreceri. Acolo era, în fapt, o altă petrecere. Ca atare, am fost singurul ziarist care m-am dus să filmez. Nu am avut acces în locația respectivă. Am filmat prin geam, moment în care Marian Vanghelie s-a enervat și a cerut ca eu și echipa de filmare să fim scoși cu totul și cu forța afară din respectivul hotel. Apucasem să tragem câteva cadre. Un om foarte apropiat de Vanghelie atunci a sărit efectiv la operator și la mine să ne scoată pe sus din recepție, un alt lider PSD ne-a salvat, certându-se cu oamenii lui Vanghelie și spunându-le că nu este normal să se comporte în acel fel cu ziariștii. Până la urmă, dacă țin bine minte, ne-a lăsat să tragem câteva cadre. Apoi am plecat. Și asta a fost totul. 

Ca atare, disperarea și derapajul lui Vanghelie de ieri cred că este cumulul unor situații: ancheta penală de la Bolintineanu care se apropie în mare viteză de anturajul, oamenii lui de bază și rude ale lui Vanghelie- devoalând o întreagă caracatiță patronată de primar, decăderea puternică a lui Vanghelie din ierarhia partidului și ura sinceră și împărtășită pe care el o are față de mine din cauza lui Cătălin Voicu și Mitică Iliescu. Așadar, a rezultat următoarele: 

Marian Vanghelie, vicepreședinte PSD, Primar al Sectorului 5: "Sunteți obraznică rău de tot să știți.(...) Ați uitat când v-am invitat la Brașov și ați dansat? Dansați noaptea...Așa, singură dansați (...) La 64 de ani l-am făcut liceul, dar e problema dumneavostră când fac eu liceul? (...)  Care-i problema ta măi, fătuco, mă? (...) Dumneata ești isterică, te-a pus cineva să faci măgăriile astea? (...) Nu te jignesc, te-a jignit soarta. Ești disperată! Ești și obraznică! (...) Dar vedeți că sunteți obraznică? (...) Poate aceste doamne sunt heterosexuale, doamnă. Poate sunt heterosexuale doamnele (...) Vă bateți joc de toți profesorii din România și jigniți toți profesorii din România.(...) Nu sunteți în măsură, dumneavoastră, o fătucă, să-mi spuneți să-mi dau demisia.(...) Hai că sunteți obraznică "

Și încă ceva, ca o concluzie, pentru această mare gașcă: pe mine, oamenii aceștia- Marian Vanghelie, Voicu și Mitică Iliescu- nu mă vor opri niciodată. 

Un comentariu:

Anonim spunea...

Oare exista cineva care crede ca Vanghele a luat "Bacu" pe merit/pe bune?