marți, august 27, 2013

Când și grupările oculte intră, oficial, la guvernare

Din păcate, nimeni, dar nimeni din presă nu a investigat până acum temeinic atotputernica Grupare Monaco. Așadar, până acum, acte publice, dovezi indubitabile nu sunt, dar există informații din rândul partidelor, relații ce nu au fost deocamdată negate de politicieni și o anchetă în desfășurare a procurorilor privind dispariția lui Codruț Marta.

Se spune despre Grupul de la Monaco că sunt, în general, oameni care trăiesc pe altă lume, ce se raportează la cu totul alte "reguli". Sunt oameni cu tabieturi sofisticate, cu pasiuni condamnabile, unii pasionați chiar și de operații estetice, sunt oameni care pot avea oricând, orice. Și pe oricine la mână. Și nu numai atât. Legendele despre ei sunt de-a dreptul halucinante, dar ce se știe despre ei nici că le-a păsat vreodată. Ei controlează și conduc. Pentru că au bani, munți de bani, și influență enormă. Conduc prin relații personale și controlează de obicei Puterea. Sunt transpartinici, așa că nu contează foarte mult cine și cum a ajuns la această putere. Pentru că, în final, Puterea prin tot ceea ce înseamnă ea, în unele cazuri, ajunge finalmente tot la ei.

Prezența Ramonei Mănescu de ieri în Guvern a adus, vrând nevrând, din nou în prin plan Gruparea Monaco. Liderul grupării este numitul Dragoș Dobrescu, un om cu o avere estimată la 150 de milioane de euro, cu mulți bani ca toți membrii grupului, cu multe afaceri, cu multe firme, și naș al soților Mănescu. Imagini, fotografii cu acest om nu există. Se știe însă că este foarte, foarte influent. Până acum, nici Rareș Mănescu și nici soția sa, Ramona Mănescu, de ani buni de când sunt în politică nu s-au remarcat prin nimic. De când Crin Antonescu a ajuns președinte al PNL se știe atât: între soții Mănescu, Dragoș Dobrescu și Crin Antonescu există o relație foarte strânsă din multe puncte de vedere.
Cine și cât timp își petrece, de fapt, în Monaco, nici asta nu se știe cu certitudine.
Câteva lucruri sunt însă clare: Rareș Mănescu și insistențele inexplicabile la prima vedere ale lui Crin Antonescu de a-l nominaliza drept candidat USL la primăria sectorului 6 erau cât p'aci să rupă tot USL-ul la București, Rareș Mănescu a ajuns Primar, iar acum, în pană de mișcări inteligente, Crin Antonescu forțează nervii întinși ai liberalilor din teritoriu, nominalizând-o pe Ramona Mănescu la bănosul portofoliu al Transporturilor, nominalizarea nefiind recomandată de vreo experiență sau cunoștință, totul fiind decis pe principiul- e soția domnului, deci e ok, e omul grupării mele, e fidel, face cum vreau eu.
Pe mâna asta au ajuns Transporturile din România. Așadar, nimeni nu trebuie să se aștepte la nimic bun. Lucru cu care, într-un fel, ne-am obișnuit.

Tragic este că în ultimii 24 de ani, România numai de asta a avut parte. Grupări oculte și extrem de periculoase de influență au acaparat într-un fel sau altul Puterea. S-a întâmplat pe vremea PDSR ( Mitică Iliescu), s-a întâmplat și pe vremea CDR (relațiile lui Dorin Marian cu Dan Fischer), s-a întâmplat pe vremea lui Adrian Năstase cu gruparea Bittner- Petrache, s-a întâmplat pe vremea PDL, s-a întâmplat și acum, culmea, când USL are 70% în Parlament.
De ce au nevoie guvernările puterice sau slabe, oricare ar fi ele, de ei? Iată o întrebare. Răspunsul cel mai logic și cel mai aproape de adevăr este următorul: pentru ei conduc, ei le finanțează, ei le știu secretele și uneori îi șantajează, cu ei face mereu Puterea marile afaceri. De multe ori, politicienii, indiferent cu s-or numi sunt produsul trist și nefericit al acestor grupări oculte și nu invers. Asta e cel mai periculos. Iar nimeni n-a reușit să oprească asta până acum.

Un exemplu. Anul trecut, când individul Coduț Marta, mâna dreaptă a lui Sorin Blejnar a dispărut și dispărut a rămas - Corduț Marta fiind parte a grupării de la Monaco - din audierile și investigațiile pe care le-au făcut procurorii a rezultat că soția lui Marta, Andreea Marta, coordona nici mai mult nici mai puțin decât o întreagă rețea de prostituție la cel mai înalt nivel. Clienții rețelei infracționale și de prostituție ce se întindea din România, Italia, Elveția și până în Principatul Monaco erau nimeni alții decât politicienii și alți oameni cunoscuți din societate. A fost invocat chiar Rareș Mănescu, șefi de Consilii Județene ai PSD, parlamanentari PSD și PNL, oameni de afaceri cu mare notorietate, chiar manageri de televiziuni. Așadar, vorbim despre o incredibilă rețea ce îi avea drept clienți chiar pe cei pe care-i conduc. Așadar, până să intre procurorii pe fir, cine pe cine șantaja cu asta? Întrebarea este, evident, retorică.

Acum, ca și atunci, toți tac, deși investigațiile procurorilor merg mai departe. Anul trecut, Andreea Marta a fost arestată, Codruț Marta a fost dat în urmărire internațională și dispărut a rămas, iar acum Gruparea Monaco- Mănescu- Dobrescu a intrat pur și simplu pe ușa din față, cu covor roșu, la guvernare.

Ce s-a schimbat? Nimic. Totul își urmează cursul firesc din ultimele decenii. Până acum, niciunul din ei n-a ajuns în fața Justiției deși, prin muncă cinstită, nici în zece vieți un cetățean onest n-ar putea acumula averea doar unui singur membru al acestor grupări secrete.
Bittner, Petrache, Fischer a murit, Dobrescu, Dimofte, Popoviciu, Budeanu, Doicescu, Buzăianu, Schwartzenberg, Niro, Adamescu- ați auzit de ei, ați auzit vreo condamnare? Nu. Tăcere.

Acum, Codruț Marta poate a murit, poate l-au îngropat de viu sau poate l-au exilat pe altă planetă ca să nu vorbească. Cert este că un om care știa foarte multe despre ei de mai bine de un an a dispărut de pe fața pământului, lucru nemaiîntâlnit, inexplicabil.

Și poate că, odată cu asta, a venit vremea ca fiecare să plătească exact pentru tot ceea ce a făcut.




Un comentariu:

Anonim spunea...

Buna ziua
Tot aud de acest domn Dobrescu Dragos si de ce invarteli face ( sau nu).
Intrebarea pe care mi-o pun de o vreme incoace este de ce nimeni si nicaieri nu se spune despre Rares Manescu,care fie vorba intre noi este mama lor .
Mi-as dori sa iasa la iveala invartelile pe care le face si sa-l vad odata "bagat in seama" de catre cei care trebuie, adica de DNA.
Succes in continuare