Mircea Geoană zice că, în turul doi, lumea n-a venit la vot, deşi participarea a fost de 56,99%, mai mare decât cea din turul doi al prezidenţialelor 2004. Mircea Geoană mai spune că el câştigă "zdrobitor" turul trei al prezidenţialelor. Care tur trei? Numai el ştie... Mircea Geoană mai zice că se duce la CEDO, la Comisia de la Veneţia, pe Lună cred...Poate a vorbit cu NASA iar...Ba crede că Băsescu are un mandat "blestemat" la Cotroceni.
Mă gândesc...Poate omul crede asta pentru că "Mihaela, dragostea mea" a adormit duminică, s-a trezit luni, a dat drumul la televizor şi a avut un şoc: nu mai era deloc prima doamnă.. Hmm...Sincer, eu mă întreb ce-o fi zis adevărata primă soacră a ţării ăsteia atunci când a văzut că nu mai e deloc prima. Vorba lui Geoană...Lui nu-i e frică decât de Dumnezeu şi de soacră-sa. Deci..am şi eu o problemă: ştie cineva dacă l-a dat madam Margareta Costea, finally, afară din casă?
În orice caz, în PSD, disperarea, nebunia pretextului fraudării alegerilor a adus oameni pe care-i credeam, totuşi, sănătoşi la cap să declare lucruri inimaginabile. Nu vorbesc aici de Vanghelie, Dragnea sau Dan Nica- care au motivele lor să fie disperaţi şi cu mustăţile pleoştite, vorbesc despre Bogdan Niculescu Duvăz, un om care spune senin: "După închiderea urnelor, prin reştampilare, s-au anulat voturi pentru Geoană!!!". What the fuck? Luaţi, vă rog, nişte pastile. Rudotel, extraveral, xanax...Orice, daţi-i vreo 20 şi lui Mircea Geoană. Restul împărţiţi-le cum vreţi, dar păstraţi ceva şi pentru cei trei de sus şi două pentru Hrebenciuc şi Mitică Iliescu.
În fine, despre PSD, singura concluzie, după o săptămână de la pierderea alegerilor, este asta: Geoană tâmpeşte pe toţi cu fraudarea, dar ştie el ce ştie. Nu se va da deloc schimbat de acolo cu una, cu două. Demisia nu şi-o va da. Cine speră la asta, se înşeală amarnic. Cunoaşte cât de cât partidul, ştie cum funcţionează plăcile tectonice social-democrate, îl are încă pe marele strateg lângă el Hrebenciuc şi va încerca câştige timp, să baleteze o vreme...
Ceea ce şi face...Tocmai d'aia m-a amuzat în seara asta Geoană (bine, mă amuză de multă vreme), atunci când l-am auzit vorbind despre figurile noi care trebuie să apară în primul plan al partidului. A vorbit de Cristi Diaconescu, Titus Corlăţean şi Victor Ponta- ultimii doi fiind generaţia PSD- Adrian Năstase.
Păi, hai să gândim puţin. Cristi Diaconescu? Un fost bun prieten al lui Geoană, dar un om slab. A dovedit-o cât se poate de clar candidatura la Primăria Capitalei. I-a călcat într-un fel pe urme lui Mirciulică.
Titus Corlăţean? Un tip ok, bine că şi-a adus acum aminte de el. Şi acum câteva zile, cu aberaţia fraudării alegerilor prin MAE. În rest, cu tot respectul, pe Titus nu l-am mai văzut de aproape un an vobind. L-a lăsat în fundul gol când a făcut guvernul cu PDL, secretariatul general i l-a rezervat lui Dragea...Deci despre ce vorbim aici? Clar, despre un semnal dat de Geoană lui Adrian Năstase.
Ponta săracul...Declaraţia aia cu "ei au avut un sistem de furt mai bun decât noi. Sistemul lor a funcţionat mai bine"...Da, acesta e Ponta. Unul dintre puţinii tineri care au devenit, cu adevărat, voci ale partidului, dar să nu uităm...Un om care, la fel: nu s-a dezis niciodată, dar niciodată de maestrul său, Adrian Năstase.
Aşadar, Mircea Geoană cam bănuieşte ce i se pregăteşte. Oricum, pentru asta trebuie convocat un Congres Extraordinar al partidului. Iar el poate fi făcut la cererea organizaţiilor sau prin Consiliul Naţional şi Cex. Preşedinte al Consiliului Naţional este, bineînţeles, Adrian Năstase.
Ca atent spectator al chinurilor social-democrate, cred că, în aceste momente, PSD are două şanse. Prima se numeşte Adrian Năstase iar a doua- Sorin Oprescu. Punct. Doar ei pot coaliza în aceste momente partidul.
Cu Hrebenciuc, Vanghelie şi Mitică Iliescu va fi mai greu. Pentru că, în timp, în ani de zile, aceşti oameni au devenit adevărate instituţii ale PSDului. Îndepărtarea lor va fi cea mai dificilă sau, cel mai probabil, nu va fi operată deloc. Iar Miron Mitrea, cel care mereu a avut vocaţia trădării, a dovedit tuturor că este un lider pe care nu poţi să pui nicio bază.
Ce-o fi, vom vedea. Să te uiţi la PSD, de o săptămănă, e distractiv şi interesant, cu siguranţă. O face, dealtfel, siderată probabil, o ţară întreagă. Cred însă că dacă cineva, prin absurd vorbesc, ar vrea să-şi bată cu adevărat şi intenţionat acum de Mircea Geoană, ar anula turul doi şi ar declanşa turul 3. Băsescu ar câştiga cu cel puţin 60-65%. Iar fără Antonescu, Geoană e clar sub cota partidului. Un PSD care zilele acestea se duce pe tobogan şi nu mai are deloc ce-a avut. Adică 35%.
Cam atât, deocamdată...A, şi nu uitaţi, vă rog! Nu uitaţi, vă rog frumos, că Mircea Geoană a câştigat "zdrobitor" alegerile pe care le-a câştigat sau turul trei al prezidenţialelor. Ce-o fi, orice ar fi, el a câştigat, să înţelegeţi bine. El, clamându-şi victoria, cu rudotelul în mână, cu cravată şi în cămaşa de forţă şi noi, puţin cam obosiţi de atâtea alegeri, uitându-ne, cu mult umor, la o clasă politică ce parcă n-o să se schimbe niciodată şi la nişte oameni politici care se vor bărbaţi de stat dar care, de fapt, sunt de tot râsu' plânsu'....
4 comentarii:
Vad cu surprindere ca esti prima angajata de la Antena 3 care are pareri mai putin bune despre PSD, ceea ce n-am mai intalnit pana acum printre colegii tai.
Cat despre Cristian Diaconescu, nu pot decat sa zic ca sunt pe undeva de acord cu tine. Nu prea vad de ce a candidat la PMB in 2008 in situatia de atunci.
Insa pana la urma acel moment poate insemna si un start lansat in cariera politica, l-a pus mai bine in lumina reflectoarelor. A mai detinut o functie importanta la Ministerul Justitiei inainte, dar cu ce era sa-l ajute? Totusi daca PSD vrea sa isi curete imaginea poate ca Diaconescu ar fi o solutie fata de alti oameni care ar putea chiar sa o pateze mai mult. Totusi in ultima vreme, de cand cu demisia Ministrilor PSD din Guvernul Boc a lasat`o mai moale cu discursurile diplomatice, a avut aparitii din ce in ce mai dese la TV.
Despre PSD, oricum acum se afla intr-o situatie nasoala si cred ca cu cat vor insista mai mult vor pierde si mai mult, deja au ajuns la capatul puterilor si nici minciunile nu le mai ies pe gura cum trebuie...am vazut asta deja de Luni la Ponta si mai nou la toti. Asa ca un ipotetic "dar cine stie in tara asta" tur 3 cred ca va fi o calcare de TIR fata de ciuruiala lui Basescu din turul 2.
Doamne ca frumos scri exact pe placul meu!bafta multa Sorina.
Buna Sorina,
incerc sa inteleg postarea ta ca fiind un exercitiu jurnalistic obiectiv si echidistant...dar am retineri. Trecand peste penibilul situatiei pe care singur si-a produs-o Geoana, te intreb in mod direct ..de ce eu ca si cetatean, ar trebui sa fiu "incantat"de un presedinte ca si Basescu fata de alternativa Geoana!
Incerc sa fiu obiectiv si sa accept wox populi dar oricata bunavointa asi avea il prefer pe Geoana desi in primul tur l-am votat pe Antonescu.
Nu-mi place Basescu...nu-mi place cum arata cu fata aia de tractorist pocit dupa o bataie in carciumile sordide din port,detest hahaitul primitiv si insinuant care ii caracterizeaza orice aparitie publica, subordonarea serviciilor secrete in interes personal si doar gandul ca telefonul meu poate fi ascultat fara a se respecta legea.
Cu toate astea l-asi fi votat pe Basescu ,ca unul din doi rai, daca nu mi-asi aminti de cate ori il vad pe Basescu...de colegul tau Ohanesian care a fost "vandut"pentru linistea prezidentiala, a colegei jurnaliste care este o "tiganca imputita " si a zecilor de tonomate care canta alta "melodie"decat vrea un presedinte agramat care de cinci ani citeste aceiasi carte.
Astept sa-mi dai 5 argumente pt care sa-l respect pe Basescu ca si presedinte al meu astfel incat sa nu-mi provoace greata doar aparitia lui pe ecran!
Uite ca iesit si Oprisan cu felicitari pentru noul presedinte al Romaniei, adaugand: "masina de campanie a PDL si a lui T.B a functionat mai bine decat cea a PSD-ului si a lui M.G"...
O fi oare declaratia asta facuta in urma mamaligutei cu branza de la separeu dintre Diaconescu, Oprescu si Mitrea?...
Trimiteți un comentariu