miercuri, decembrie 16, 2009

Hrebenciuc: "Băsescu a câştigat datorită Flăcării Violete"

Da, Hrebenciuc crede în ezoterism. Pentru cine-l cunoaşte, nu e o noutate. Hrebenciuc chiar crede în clarvăzători, în iniţiaţi, în tot felul de ciudaţi care, prin percepţia unor fenomene spirituale, îi pot da informaţii despre unul, despre altul, oameni importanţi. Ba chiar, în PSD, se spune că şi Mircea Geoană a început să credă, de ceva timp, în asemenea chestii. Că doar... în ce crede Hrebenciuc, crede şi el, nu?

Oricum, nu asta e important. Cine crede, cu adevărat, crede...Cine nu, nu. Eu, de exemplu, nu cred.

Ce mi se pare însă distractiv dar şi imporant este că Hrebenciuc încearcă să pună prostia lui Geoană pe seama zilei de joi. Joia când este, spune acelaşi Hrebenciuc, Ziua Flăcării Violete. Atunci, Traian Băsescu e în formă maximă, mărturiseşte tot el.

Deci ce să înţeleg eu din asta? Hrebenciuc, şeful de campanie prezidenţială, l-a boicotat pe prezidenţiabilul Geoană punându-i dezbaterea chiar joi? Sau clarvăzătoarea lui Hrebenciuc a uitat să îi spună că Flacăra Violetă este fatală prostiei? Din două, una...Ca să înţeleg şi eu, monşer...



Pentru cine vrea să descopere cam ce e în capul lui Hrebe şi să aprofundeze problema de stat a Flăcării Violete, să citească aici.

11 comentarii:

DDGDDG spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Camelia spunea...

Basescu nu a castigat datorita Flacari Violete:)) ci datorita faptului ca constiinta romanilor a fost in cumpana dar a reusit sa treaca pragul critic. E f adevarat ca s-a trimis multa Lumina acolo..dar aceasta ajuta spre binele general nu persoana la mod ego..

catalin fudulu spunea...

Aşa ajung oamenii la bătrâneţe. Dacă analizăm şefii de stat ai României de după 1989, constatăm că fiecare a avut capriciul lui. Ultimii doi alergau după călugări, iar despre actualul se presupune că este ezoteric. Nu ar fi primul, dacă ne gândim că şi Regina Maria a avut apucături de genul ăsta. Numai că Regina amintită nu a condus ţara...şi avea timp liber...

Ioan spunea...

"...crede în clarvăzători, în iniţiaţi, în tot felul de ciudaţi care, prin percepţia unor fenomene spirituale, îi pot da informaţii despre unul, despre altul..."
Am o întrebare pentru d-stră stimată doamnă Sorina.
Credeţi în existenţa lui Dumnezeu?
Dacă da, atunci ar trebui să ştiţi că iniţiaţi chiar există, că sunt nişte oameni deosebiţi şi că în general se străduiesc să facă bine.
Dacă nu credeţi în existenţa lui Dumnezeu atunci nu sunteţi nici în măsură să vorbiţi despre fenomenele paranormale. Va depăşeşte oricum foarte tare aces subiect.
Cred că era suficient să spuneţi că d-l Hrebenciuc este şi d-lui cel puţin la fel de departe de fenomen ca şi d-stră.
Băsescu a fost ajutat de divinitate în aceiaşi măsură în careau fost ajutaţi şi ceilalţi.
Se pare însă că el a crezut cel mai mult în acest ajutor.
Vă rog să mă iertaţi, pentru intervenţia mea. Nu aş fi făcut-o dar ...trag speranţa că veţi medita puţin la acest aspect.
Sărbători fericite!

IIT spunea...

Poate nu ar trebui sa luam la misto unele lucruri despre care nu stim nimic. Acum 500 ani daca ar fi zis cineva ca Pamantul se roteste in jurul Soarelui, ar fi avut parte de acelasi gen de mistouri ...

Ortance spunea...

Pacat ca se perimeaza conceptele astea ezoterice pentru ca atribuim credinta in ele unor personaje controversate ...
Dumnezeu exista . Exista rugaciune si Duh sfant care lumineaza mintile si alegerile oamenilor ...
Exista insa si energii oculte care la fel de bine pot influenta si manipula . Asupra fiecarui om actioneaza energia cu care rezoneaza nivelul lui spiritual . Credinciosii sunt protejati de atacurile negative si chiar daca le resimt foarte tare se pot opune manipularii . Necredinciosii , cei neprotejati de Sfintele taine sunt usor de manipulat ...
Nu stiu daca s-a ajuns la asemenea nivel incat sa se incerce manipulare/control mental ... Dar orice e posibil . Sa credem mai degraba ca in nebunia acelor zile Dumnezeu a revelat romanilor chipul candidatilor dincolo de aparente ...

Dorian spunea...

Nu ma mira atitudinea rigida despre folosirea energiilor subtile. Am sa incerc sa fac un pic de lumina, cu speranta ca nu voi imprastia mai mult intuneric...

- suntem intr-o zona inchisa de aproape 2000 de ani, de catre biserica crestina. A nu se intelege Crestinism. Biserica nu are legatura cu Sistemul, biserica este o institutie ca si primaria sau politia, este de fapt prima institutie multinationala a lumii.
- in Orient, lucrul cu Energiile subtile se practica de mii de ani. De ce nu am avut acces la la aceste energii? Din cauza spatiului crestin in general si a spatiului comunist in special. Dar discipline precum Chi Kung, Yoga ( a nu se confunda cu marketingul local gen Bivolaru) avand la baza concepte budhiste, zen sau chiar crestine exista si functioneaza la fel de bine de mii de ani.
- in plan temporal mai apropiat, au aparut Reiki, s-au relevat (in sfarsit) vechi secrete tibetane, egiptene, sud-americane cum ar fi: Shamballa, Tibetan Reiki, Munay Ki, Cele 7 Raze ale Arhanghelilor (ritualurile sacre ale incasilor), Seichim, si nu in ultimul rand Flacara Argintiu - Violet etc.
- ce sunt toate acestea? ENERGII SUBTILE. Unii le simt nativ, pe toate sau unele dintre ele. Altele sunt relevate dupa initiere, adica dupa atingerea Maestrului.
- aceasta poveste a plecat de la "dezvaluirea" d-lui Hrebenciuc despre Flacara. Sunt initiat pe Flacara, stiu cum se foloseste si cum functioneaza. La nivelul meu de cunoastere ma indoiesc ca cineva ar fi putut folosi Flacara pt a "arde" pe cineva, adica pentru a trece peste liberul arbitru. Este foarte adevarat ca multe energii pot fi folosite in plan negativ. Despre Flacara lui SG am un mare dubiu, dar in final orice este posibil. De ce? pt ca acel cineva, care foloseste o Energie pe o persoana, in scopuri malefice, dar chiar si in bine, daca trece peste liberul arbitur al acelei persoane, va plati scump. Stiu ca sunt destui care sunt dispusi sa-ssi vanda sufletul pentru un pumn de arginti, dar in cazul Flacarii lucrurile sunt mult mai delicate. Nu intru in detalii.
- majoritatea vad numai ceea ce cred. Din fericire pentru omenire, au fost si sunt mai multi vizionari, unul dintre ei fiind Leonardo Da Vinci - de exemplu. Imaginati-va ca sunteti in 1600...si ca vine un "nebun" care va spune ca vrea sa construiasca un aparat de zbor. L-ati fi crezut? Mai stati in acei ani si imaginati-va ca vedeti un bec, un telefon, un laptop...ce-ati fi crezut despre ele? De fapt ce vreau sa spun cu asta? ca nu trebuie sa VEZI ca sa crezi. E de ajuns sa simti! Ca sa nu mai parafrazez Biblia, in care IIsus spune: "multi vor vedea si nu vor crede"...voi unde va plasati? In IIsus, macar, credeti? Dar in aerul pe care il respirati si nu il vedeti? Dar in unda electromagnetica care se transmite prin mobil? De fapt, in ce credeti? in afara de bani spuneam...
- va recomand, celor deschisi, niste site-uri ale unor maestrii romani:
-www.sfat.info
-www.reikilight.ro
-www.inforeiki.ro

Va recomand si niste carti: Irealitatea Imediata, Dincolo de Frontierele Reiki (Vlad T Popescu), Invatatura Hatorilor (Tom Kenyon), Floarea Vietii (Drumvalo Melchisedec), Reiki intre mit si realitate (Dragos Argeseanu), si ar mai fi multe. Cine vrea, poate sa caute mai departe...

Unii se vor intreba cine sunt: un simplu initiat...

Namaste!

Eu Insumi spunea...

tudor vasile (autorul cartii) e cumva baiatul lui radu vasile? sau, pt cei mai tineri care habar n-au cine e/a fost radu vasile: tudor vasile e cumva fostul prieten al andreei raicu, ala cu clubul soho (de la "so homo")?

serenitate spunea...

Daca credeti in Dumnedzeu, in Iubire, in Rugaciune atunci cred ca depinde de perspectiva: daca priviti Flacara Violeta ca pe o meditatie, iar meditatia ca pe o rugaciune, atunci raspunsul este DA!
Este posibil sa fii ajutat de Flacara Violeta, insa doar atunci cand intentiile tale vin din lumina, iubire, credinta,si sunt departe de egoism, interes personal, nevoia de control sau nevoia de putere.
Eu personal nu am votat cu domnul Basescu, insa am motive (nu dovezi) sa cred ca lumea, in genere este condusa de fragmasoni:( Deci alt fel de ocultism, organizatii oculte!

me spunea...

Daca credeti in Dumnedzeu, in Iubire, in Rugaciune atunci cred ca depinde de perspectiva: daca priviti Flacara Violeta ca pe o meditatie, iar meditatia ca pe o rugaciune, atunci raspunsul este DA!
Este posibil sa fii ajutat de Flacara Violeta, insa doar atunci cand intentiile tale vin din lumina, iubire, credinta,si sunt departe de egoism, interes personal, nevoia de control sau nevoia de putere.
Eu personal nu am votat cu domnul Basescu, insa am motive (nu dovezi) sa cred ca lumea, in genere este condusa de fragmasoni:( Deci alt fel de ocultism, organizatii oculte!

2blackjack1 spunea...

Toata aceasta teorie a conspiratiei a ajuns si in presa internationala, poate va avea si Romania ceva de castigat de pe urma "Flacara Violeta" :http://2blackjack1.wordpress.com/teoria-conspiratiei/acuzatiile-bizare-ale-familiei-geoana-privind-energia-negativa-au-facut-inconjurul-americii/