vineri, decembrie 18, 2009

Din toate florile din lume...


Boc doar pe tine te-a ales/ Dar îţi spun cu durere-n suflet/ Tu ai fost doar pe interes...Mda. Trist. Dar cam aşa ar putea suna decizia ca Sebastian Vlădescu să fie ministrul de Finanţe al României pentru următorii nu ştiu câţi ani.

Stau şi mă întreb...Oare ce-o fi în capul oamenilor ăştia? Vlădescu a mai fost ministru de Finanţe al României, din august 2005 şi până în aprilie 2007. Şi ştim cu toţii...N-a excelat. Chiar deloc.

Ba chiar biografia romanţată a domnului proaspăt ministru poate spune chiar foarte multe despre el. Omul, adică noul ministru de Finanţe al nostru, al tuturor, a fost naşul de cununie al pedelistului Cristian Boureanu, în primul mariaj al acestuia, cu Irina Boureanu. Numai că domnul Vlădescu a avut o idilă cu fina sa, care a divorţat până la urmă de Boureanu. Aşa că şi Vlădescu s-a despărţit de soţie, s-a căsătorit la un moment dat cu Irina Boureanu, însă mariajul e eşuat. După o scurtă perioadă de timp.

Bun, să zicem că e viaţa dânsului. Cum tot treburile dânsului sunt firmele sale, datoriile firmelor şi relaţiile de prietenie ale dânsului cu Tăriceanu, Dorin Cocoş şi mulţi alţi distinşi domni...

Dar problema mea, ca cetăţean al României, rămâne aceeaşi. Şi se traduce cam aşa: oare distinsul Boc (sau cine l-o fi pus acolo) n-a găsit în toată ţara asta un finanţist pe care să-l pună în fruntea ministerului, pe timp de criză, care să ştie să dea măcar drumul la un amărât de PC? La finele lui 2009, suntem chiar condamnaţi să avem la şefia Finanţelor un personaj care nu ştie ce e aia "turn on" sau "shut down" la un calculator?

Mă întreb, la modul cel mai serios, pe ce-o lucra omul ăsta. Cum o lucra? Cum o comunica? Cum ţine legătura cu omologii săi? Cum ne reprezintă la Bruxelles? Cum vorbeşte şi ce-i trimite lui Jeffrey Franks de la FMI? Cred că vă daţi seama că acest Vlădescu habar n-are să scrie şi să trimită un email. Distinsul domn ministru Sebastian Vlădescu turn off...

Vai de el...Vai de noi!

P.S. Bine că a avut grijă să-şi tragă imediat un Maserati, exact după ce a plecat de la minister. Mai bine făcea nişte cursuri de informatică şi calculatoare pentru începători. Unele chiar se predau gratuit!


5 comentarii:

Anda spunea...

Foarte de acord cu tine, Sorina. Nu stiu ce a fost in capul lui Boc de n-a gasit altu mai breaz la finante, mai ales acum cand e criza.
As mai vrea sa atrag atentia asupra individului numit la Educatie, Catalin Croitoru, care este alta catastrofa. Trebuie numai sa citesti despre el pe pagina Camerei Deputatilor sa-ti dai seama ce nulitate e. Nu stiu, poate scrii un articol si despre el.

catalin fudulu spunea...

Dragă Sorina, problema PC-ului este un factor de stres pentru generaţia trecută de 50 de ani... Omul nu este singurul aflat într-o funcţie de conducere care are nevoie de o hartă a tastaturii...
Acum abstractizând: de ce crezi că există cabinetul demnitarului (consilieri şi consililere aduşi de cine ştie ce val...politic)? Ca să aibă cine să bată la taste şi să trimită e-mail-uri în locul şefului!...:)

satmareanca spunea...

Are totusi un punct forte: exceleaza la capitolul mondenitati. O paine buna pentru tabloide :)))

cblidaru spunea...

Desemnarea lui Boc inseamna atat: al doilea mandat, prima greseala.

Paul spunea...

Nu pot sa zic decat lol.
Eu ma gandesc mai degraba ca nu vroia sa deschida calculatorul ca era ceva pe desktop care nu vroia sa fie vazut :).
Acum sincer, sigur nu este incapabil sa-l deschida, in cel mai bun caz nu stia sa prezinte un proiect si a decis sa nu se faca de ras, in cel mai rau caz a uitat sa dea hide folder la C:\Desktop\DC++ Downloads.