sâmbătă, decembrie 20, 2008

Caracatita

Personajul cheie. Dumitru Venicius Iliescu. The Godfather. The greatest of all. General cu patru stele. Primul sef SPP. Fost consilier de stat la Palatul Cotroceni. Un om extrem de influent, si dupa 19 ani, in actualele medii politice, economice, judiciare si in structurile serviciilor speciale. Afacerist...Sau, ma rog, fost mare afacerist. "Martor" in dosarele Revolutiei si cel al Mineriadei din iunie 1990. Nume "vehiculat" in scandalul Tigareta II si in eternul si fascinantul dosar Deauville- Adrian Costea. De-a lungul timpului, s-a tot spus ca a fost implicat in dubioase licitatii privind cumpararea de armament, ca a cumparat masini de serviciu si de interventie ale SPP la alt pret decat cel real, ca a pus la cale cumpararea vestitei tipografii de 2 milioane de dolari in subsolul Casei Poporului pentru tiparirea ilegala de afise, ca firma de paza pe care a avut-o desfasura activitati informativ- operative in scopuri politice, ca are legaturi cu mafia tiganeasca din Strehaia, cu Clanul Camatarilor, cu lumea interlopa, datorita afacerilor cu alcool, cupru si petrol si incalcarea embargoului impus fostei Iugoslavii. Mai suportati??? Ca in timpul mandatului sau, mai multi ofiteri ai Serviciului, apropiati de-ai sai, au fost prinsi in flagrant, facand trafic cu uraniu la Snagov, de catre o echipa acoperita a UM 0215 si a Serviciului de Arme, Droguri si Substante Toxice a IGP...Ca este artizanul diplomelor false si al avansarilor ilegale, toate ignorand complet regulamentele militare. Unde il gasiti acum pe fascinantul Mitica? Intr-un viloi cat el de puternic, la Mogosoaia. Se relaxeaza si inca mai coordoneaza in anul de gratie 2008. De unde? De pe malul lacului, of course...


Locotenentul nr. 1. Catalin Voicu. Alias "Nasul". Omul de casa al lui Mitica Iliescu. Un specialist in "afacerile murdare". L-a pescuit de la Scoala Militara de ofiteri activi de transmisiuni de la Sibiu. L-a pus aghiotant la primul Procuror General al Romaniei, Gheorghe Robu. A strans informatii si dosare. Apoi, a devenit aghiotantul lui insusi Mitica Iliescu-The Godfather- the greatest of all. Aici, a invatat, cu adevarat, "meserie". In 1996, ia credit de la Bancorex. 64.000 de dolari. In 1998, este deja director general adjunct la firma de paza, cu activitati informativ- operative . Firma cui? Of couse, firma lui Mitica. A vrut mai mult. Si Mitica i-a creat o functie special pentru el. Sef Birou Aghiotanti, la Parlamentul Romaniei. Asa ca pana in 2001, zace ca si consilier la Camera Deputatilor. Imediat dupa 2001, devine detasat SPP la CSAT, unde tot Mitica era consilier de stat. Aprofundeaza informatii, studiaza dosare, devine, in tot acest timp, ditamai generalul si in 2004, trece, bineinteles, in rezerva. Supravietuieste din nou...In toamna lui 2004, il gasim intr-o pozitie-cheie pe listele PSD Bacau, pentru Camera Deputatilor. Gratie lui Viorel Hrebenciuc. Castiga, intra in Parlament si, imediat, se acopera de invizibil chiar sub nasul ziaristilor. Scoate 21 de secunde in doar 4 ani. Obtine certificat ORNISS, ca membru simplu al Comisiei de Aparare. In 2008, il preia Vanghelie. E printre primii sustinuti uninominal, la Senat, in sectorul 5. Castiga, desi nu-l cunoaste nimeni...Gratie "exegetului" de la Sectorul 5. Ajunge senator. Candideaza in partid, vrea neaparat sefia MIRA...asa cum, in timp, a dorit sefia SIPA, Penitenciarelor, Politiei, SPP si UM0215. Pierde, Slava Domnului, la renumararea voturilor, desi este sustinut de puternici oameni din partid. A doua zi a devenit vicepresedinte al comisiei aparare din Senat, cu un foarte probabil certificat ORNISS reinnoit. Iar azi, l-a incercat o imensa scarba...Unde il gasiti pe acest fascinant "locotenent"? Pe stada Demosten. 28B. Da, e in sectorul 5, la Vanghelie. Da, e normal sa aiba si "locotenentul" o imensa vila de vreo 2 milioane de dolari. Da, bineinteles ca nu sta cu parintii, asa cum minte in declaratia de avere. Da, exact... n-are nimic..averea si toate firmele sunt pe numele mamei lui. Si da, v-ati prins. Sta strategic...fix langa intrarea Marinescu, de la Palatul Cotroceni, intens utilizata de presedintele Basescu. Cata putere are "locotenentul" nostru? Cu certitudine, are. E doar "umbra politica" a lui Mitica Iliescu. Cam ce putere are el? Cititi mai sus...

Locotenentul nr. 2. Si, ca un adevarat The Godfather- the greatest of all, Mitica Iliescu mai are un "locotenent". L-am numit "locotenentul nr. 2". Nu cred ca e membru de partid, asadar...nu e politician. L-a pescuit si pe el din Scoala Militara de ofiteri activi de transmisiuni de la Sibiu. Ingrijorator este ca personajul,"locotenentul nr. 2", are si acum un rol cheie intr-o importanta institutie a statului. Ce face acolo? Ce-a facut toata viata. Il serveste pe Mitica. Cine este el? Poate ne spun Ei....Sau Altii...Cine se baga?

"Nasul" Voicu - un mic pas inainte si putin cam multa scarba

Ca s-au renumarat voturile la desemnarea ministeriabilului MIRA, asta stim. Ca s-au ofticat si Hrebenciuc si Vanghelie rau, rau, rau...si asta s-a vazut. Ca lui Mitica Iliescu nu i-a picat deloc bine...asta putem, cu usurinta, presupune. Ca Voicu a promis razbunare...era normal, nu? Dar ca, inca de a doua zi, Voicu a facut un mic pas inainte in sistemul de conducere parlamentar... cred ca , totusi, e mult prea repede.

Stim ca omul si mafia lui nu mai au deloc rabdare. Dar sa bati cu pumnul si mustata in masa si sa ajungi, imediat, vicepresedinte al Comisiei de Aparare din Senat...mi se pare putin cam mult tupeu.

Asa e, n-ar trebui deloc sa ma mire. Doar omul voia sa ajunga sef peste MIRA si sa propuna si seful de la Doi s'un sfert, nu? Eh na, uite ca nu i-a iesit deloc pasenta. Va avea totusi, in mod periculos, acces la informatiile clasificate, gratie functiei de vice la Aparare si certificatului ORNISS care, mai mult ca sigur, i se va reinnoi.

Interesant e ca astazi, sambata, omul nostru avea ceva treaba. Pentru prima oara, in noua calitate, de senator al Romaniei. Ca vice la Aparare, trebuia sa participe la audierile ministrilor noului Cabinet. Erau doua. La 12,00- Mihai Stanisoara si la 13.30- "febletea" lui - Gabi Oprea- somitatea ministeriabila, cu multe afaceri, multe interese si o lunga si epuizanta limba de lemn.

Asa ca inainte de 12.00, in Senat, isi face aparitia omul nostru, "Nasul" Voicu. Cu vesnica borseta in mana si multi prieteni de la SPP dupa el. Si cu un tupeu desavarsit il informeaza, in propozitii scurte si cadentate pe seful lui, pe linie de comisie- Teodor Melescanu, ca nu-si misca assul cel foarte mare la audieri. "De ce?", il intreaba vizibil mirat Melescanu. " Pentru ca mi-e scarba de astia care au ajuns sa fie in Guvern. Mi-e scarba!". Si bineinteles ca, in secunda doi, isi intoarce assul cel foarte mare si pleaca. Normai ca n-a venit. Eu, sincer, cred ca voia cu adevarat sa-i vada fata lui Oprea.....Dar, de fapt, Mitica Iliescu nu l-a lasat :))))))

joi, decembrie 18, 2008

Lumea interlopă a picat la vot. "Detaliat si detailat"...



REALITATEA.NET - Cătălin Voicu: Tot trecutul meu se pliază pe activitatea din MIRA

Cătălin Voicu a pierdut. La trei voturi. "Detaliat si detailat", cum zice el, in dulcele, halucinantul si ametitorul grai vanghelian... Puţin, foarte putin, aş spune eu. După toată imaginea, atent machiată şi retuşată, de mafiot curat, cu diplome şi şapte facultăţi pe care şi-a făcut-o în ultimele zile...Îmi era pur şi simplu silă, dar şi scârbă. Parcă nimeni nu mai gândea normal în ţara asta....

L-am auzit în această dimineaţă pe Voicu spunând că, pentru MIRA, îl recomandă trecutul. Uau! Cât tupeu poţi să ai ca să spui asta? Tocmai trecutul şi toată viaţa de până acum a "tânărului" Voicu îl recomandau poate să poarte o altă uniformă, puţin mai în dungi, dar nicidecum să fie ditamai şef MIRA.

Odată cu Voicu au pierdut infractorii, relaţiile lui tenebroase din sistemul judiciar, oamenii dubioşi din Servicii, şantajul -singura metodă a lui de supravieţuire. Şi a mai pierdut interfaţa cu lumea interlopă şi cu generalii apusului sistem.
De mână cu Voicu a pierdut şi bunul lui prieten Vanghelie. Dar şi Hrebenciuc, cel care i-a facut atât lobby prin partid. Acestea sunt, poate, lucrurile cele mai importante.

Pe de altă parte, Gabi Oprea este demult , aşa cum bine ştim, duşmanul lui Vanghelie. Şi el e departe de a fi ministrul perfect. Dar stau şi mă gândesc. Dacă am ajuns să mă bucur că a ieşit Gabi Oprea la MIRA, înseamnă că este nasol. Oricum, ORICE ALTĂ VARIANTĂ era mai bună decât Voicu.

Tot ce sper este ca băiatul să se retragă undeva. Undeva, în munţi, unde să nu-l mai vedem niciodată. Dar, tot graţie lui Vanghelie, va fi în Senat. În umătorii patru ani. Şi, aşa cum îl ştiu pe Voicu, va face mari, mari presiuni. Să fie în cărţi. Va cere, cu sigurnaţă, ceva. Sper totuşi să n-o ia de la capăt şi să ceară şefia unor Servicii. Iar dacă o va cere, sper ca nimeni, dar nimeni să nu i-o dea.

O altă veste bună este Cristi Diaconescu la Externe. Mă bucur pentru el. Sincer.

P.S. Îmi pare tare rău pentru colegii din presă care i-au ţinut spatele lui Voicu şi au pierdut şi ei odată cu el. Poate data viitoare, cine ştie.... Dar poate data viitoare spuneţi adevărul şi nu faceţi imagine infractorilor. Pentru că, dacă n-aţi invăţat până acum, vă amintesc eu. Adevărul şi corectitudinea sunt cele care fac diferenţa, în meseria asta! Şi nicidecum vorbele dulci şi călduţe aruncate cu kilogramul pentru "operaţiile estetice" ale unui şmenar.

miercuri, decembrie 17, 2008

Cătălin Voicu - feţele unui mafiot

Se intampla in mai, 2006. Pe atunci, Vanghelie nu mai era in gratiile PSD pentru candidatura la Primaria Generala a Capitalei. Din cauza problemelor foarte multe cu Justitia. A candidat independent, asa cum bine stim. Dar la cine a apelat Vanghelie, ca sa-i rezolve toate problemele? Cititi in materialul urmator, scris de Ondine Ghergut.

"Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5 Bucuresti, a fost surprins de paparazzii de la AVEREA la cafeneaua „Lavazza“, in compania unor deputati PSD, cu relatii la Parchet. Salvarea lui este deputatul PSD Catalin Voicu, fost general SPP.
Edilul ne-a declarat ca intamplator s-a intalnit cu doi deputati PSD. Vanghelie are din nou probleme cu dosarele de la DNA, redeschise din cauza ca „probatoriul este incomplet si nu s-au facut cercetari“. Vanghelie a fost acuzat, intre altele, ca a cumparat prin interpus magazinul „Bucuresti“ din centrul Capitalei. Banii nu figurau in declaratia sa de avere. Surse judiciare sustin ca pentru inchiderea dosarului ar fi intervenit si generalul SPP Catalin Voicu, pe atunci consilier CSAT al presedintelui Ion Iliescu. Acum, primarul Sectorului 5 spera ca prietenia lui Voicu cu Ilie Botos, procurorul general al Romaniei, sa il salveze de trimitere in judecata.
Ioan Talpes: „Nu eu...“
Dupa cum AVEREA a prezentat deja ieri, deputatul Voicu este foarte tacut in Parlament. Am incercat sa-i aflam calitatile de strateg de la generalul Ioan Talpes, fostul sau sef la Palatul Cotroceni. „Nu l-am recomandat eu pentru postul de consilier CSAT, nu pot sa va spun ce calitati are. Intrebati-l pe domnul Ion Iliescu, dansul l-a vrut. Nu l-am angajat eu“, ne-a declarat Ioan Talpes. Dupa 1989, fostul ofiter SPP a fost avansat in grad doar de catre Ion Iliescu, de care a fost si decorat de doua ori.
Generalul-deputat Catalin Voicu nu poate fi abordat, dupa cum ne-a anuntat, in repetate randuri, Iulian Ene, „persoana de contact“ de pe pagina de internet a Camerei Deputatilor ."


Poate deloc intamplator, Marian Vanghelie a primit apoi foarte multe NUP-uri...



Mi se pare ca traiesc intr-un film prost.
Mi se pare incredibil ca un asemenea om a zacut 4 ani in Parlamnentul Romaniei, doar pentru că şantajează oameni importanti.
Mi se pare incredibil ca un asemenea om a ajuns senator, doar pentru ca de el depind oameni importanti din PSD.
Si mi se pare la fel de incredibil ca oameni la fel de importanti au marele tupeu sa il impinga pentru sefia Ministerului de Interne.
Cine e Cătălin Voicu? Pe scurt, un mafiot extrem de periculos. Omul de casă al lui Mitică Iliescu. Se ocupa cu afacerile lui murdare. Si asta a facut toata viata. A jonglat cu dosarele şi a devenit un as al şantajului, prevalându-se siguranţa naţională şi de antetul Departamentului Securităţii Naţionale. Pentru că da, Cătălin Voicu a lucrat şi pe la Palatul Cotroceni. În ultimul mandat al lui Ion Iliescu.
"Naşul", aşa cum îi place să i se spună, a facut Şcoala militarã de ofiţeri activi de transmisiuni de la Sibiu, a absolvit Dreptul la Academia de Politie, intre 1986 - 1997 - a fost ofiţer activ si a fost decorat si cu Virtutea Militarã în grad de Cavaler. Acum este general SPP, în rezervă.
Ce spun oamenii normali la cap despre Voicu? Că are toate firmele trecute pe numele mamei iar afacerile şi le mutase într-o vreme prin Bacău. Că nu stă cu mama lui, aşa cum scrie în declaraţia de avere, în care zice că n-are casă. Stă fix lângă Palatul Cotroceni, langă intrarea Marinescu, într-un viloi de neam prost.
Dar ce contează un viloi şi o mică minciună, într-o mare de şantaj şi legături dubioase?
Omul are relaţii privilegiate cu Serviciile, cu procurorii, cu Ilie Botoş, cu infractorii, cu oameni din Ministerul Apararii Nationale, cu lumea interlopă, cu Cămătarii, cu ţiganii din sectorul 5, cu Marian Vanghelie, cu Viorel Hrebenciuc....şi cu mulţi, ,mulţi alţii.
A vrut să fie şef la SIPA, director la SPP şi, în general, omul care decide peste Serviciile importante.
Cineva, din Palatul Cotroceni, l-a invitat chiar şi la recepţia de 1 Decembrie, dată de preşedintele Traian Băsescu. Când Voicu a apărut prin Cotroceni, câţiva au amuţit. Pentru că ştiau cine e...
Ei bine, filmul prost continuă. Toţi cei pe care-i are la mână acest Cătălin Voicu, oameni cu toţii importanţi şi din multe partide, toţi îl imping în faţă. De ce? E simplu. Pentru că pe toţi îi are la mână şi toţi îi sunt datori.

P. S. Să vorbim despre ameninţările utilizate de Voicu? Sau să aprofundăm legăturile periculoase? Sau de UM 0215? Mai bine, aşteptăm...Poate, totuşi, are cineva puţină jenă să-şi dea seama că un personaj ca acest Cătălin Voicu nu poate ocupa o demnitate în statul român. Suntem în Europa anului 2008....

UPDATE. Da, Cătălin Voicu a fost printre puţinii generali SPP( dacă nu, singurul) detaşat la CSAT. Da, a luat şi el ca toţi băieţii deştepţi de pe vremea aia, credit de la Bancorex. 64 de mii de dolari. Da, şi-a făcut cu şeful său, Mitică Iliescu, o firmă. SC Agenţia Natională de Pază, Protecţie, Investigaţii şi Protocol SRL. Da, în ţinereţea sa, şi graţie tot lui Mitică Iliescu, a fost aghiotant al primului procuror general al României- Gheorghe Robu. Da, pentru "serviciile" aduse a ajuns şi şef al biroului Aghiotanţi de la Parlament. O funcţie ce nu exista la vremea aceea. A fost creată special pentru el...Frumos, nu?
Dar, cu siguranta, cine vrea sa stie mult mai multe despre gruparea Catalin Voicu- Marian Vanghelie- Viorel Hrebenciuc trebuie sa o ia pe urmele unui singur om: Dumitru Venicius Iliescu.
Dumitru Iliescu ( Mitica Iliescu ) a fost ofiţer în Ministerul Apărării Naţionale, îndeplinind pentru o perioadă funcţia de secretar UTC la Comitetul Politic Superior al Armatei.
În perioada Revoluţiei din decembrie 1989, Dumitru Iliescu avea gradul de maior de TAB-uri (transportoare blindate). Presa l-a acuzat că în noaptea de 21 decembrie 1989 el a executat ordinul de reprimare sângeroasă a revoluţionarilor, trecând efectiv cu blindatele peste revoluţoionarii prezenţi la baricada din faţa Hotelului Intercontinental.
Dumitru Iliescu a negat că ar fi spart baricada. "Am văzut evenimentele până a fost spartă baricada demonstranţilor, dar acest lucru s-a făcut de către alte TAB-uri, venite de la altă unitate, nu de către TAB-ul cu care am venit eu acolo, a declarat el la audierea în Dosarul revoluţiei în anul 2005. "
După constituirea la 22 decembrie 1989 a Frontului Salvării Naţionale, Dumitru Iliescu a organizat la 26 decembrie 1989 o grupare militară de patru ofiţeri M.Ap.N., care a fost însărcinată cu protecţia fizică a membrilor marcanţi ai conducerii FSN, în care i-a cooptat pe diverşi ofiţeri, printre care şi locotenentul major Gabriel Naghi, viitor director al SPP (2000-2005).
Prin Decretul nr. 204 din 7 mai 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (în componenţa Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor români, precum şi a celor străini care vizitau România. Ca director al acestei unităţi a fost numit colonelul Dumitru Venicius Iliescu.
Prin Legea nr. 51 / 26 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României, U.S.P.P. a căpătat denumirea de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”. În perioada cât a condus SPP-ul, colonelul Dumitru Iliescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) începând cu 1 decembrie 1994 .
La data de 21 noiembrie 1996, generalul de brigadă Dumitru Iliescu a fost înaintat la gradul de general de divizie (cu 2 stele), eliberat la cerere din funcţia de director al SPP şi trecut la dispoziţia Ministerului de Interne. După venirea la putere a preşedintelui Emil Constantinescu, generalul Iliescu a fost numit la comanda Brigăzii 16 Jandarmi din Bacău( ce coincidenta!!!). El a fost trecut apoi în rezervă cu gradul de general de divizie la 5 februarie 1997 .
În perioada guvernării CDR, generalul Iliescu s-a asociat cu fostul director adjunct al SPP, generalul Gheorghe Arădăvoaice, înfiinţând o firmă privată, "Grupul Internaţional de Pază şi Protecţie", care a ajuns ulterior în atenţia comisiei rogatorii care a investigat afacerea Adrian Costea. De asemenea, Parchetul Militar Bucureşti i-a deschis un dosar penal pentru achiziţionarea de către SPP, sub conducerea lui, a unei tipografii în valoare de două milioane de dolari şi a patru limuzine Mercedes, dintre care două blindate.
După revenirea la conducerea României a lui Ion Iliescu, Dumitru Iliescu a fost numit în aprilie 2001 în funcţia de consilier de stat la Guvernul României, fiind rechemat în activitate pe 12 martie 2002 . Preşedintele Iliescu l-a înaintat apoi la gradele de general de corp de armată (cu 3 stele) la 15 aprilie 2003 şi general (cu 4 stele) la 21 octombrie 2004 .
Înainte de plecarea de la Cotroceni a preşedintelui Ion Iliescu, el l-a trecut în rezervă la data de 21 decembrie 2004 pe generalul cu patru stele Dumitru Iliescu, cu pensie de serviciu anticipată.
UPDATE 2. Intrebat despre Catalin Voicu, Valeriu Zgonea(PSD) a spus...Citat aproximativ: "Vai, ce ofiter de cariera, ce avocat desavarsit, 2 facultati, doctorat....Ce, tinerii n-au voie sa-si ia credite?" Am si eu o intrebare, pentru acelasi domn care se recomanda mandru secretar general adjunct PSD. Cine ar fi fost el, daca n-ar fi existat Viorel Hrebenciuc?

marți, decembrie 02, 2008

Deci, e cam asa...

Oprisan face joc de glezne prin Palatul Cotroceni. Intai se duce si staaaa, si tot staaaa, pe capul lui Daniel. Care Daniel? Patriarhul Daniel. Apoi, Oprisan se pupa cu Udrea. Bleeeah! Mai tarziu, Oprisan tot ii sta pe cap lui Blaga. Blaga , care si el serveste si tot serveste mai multe cupe de sampanie. Si pare ca nu se mai opreste. E tot rosu. Din cap pana-n picioare. Si toti stau si stau si stau.... Dar toti in grup compact. Videanu, Berceanu, Blaga, Pinalti, Flutur, Falca si Stolojan. E pe acolo si Boureanu. La brat cu Pelinel. Nu pare a fi in schema. Stolojan e cel mai zambitor si relaxat. Glumeste, ciocneste si se bate pe umar cu diversi. Cand termina de vorbit Traian Basescu, Stolojan se duce glont spre el. Cu o cupa de sampanie. Ciconesc . Are fruntea maaare si sus! „ Acum ne putem prezenta la seful statului cu fruntea sus! Si putem cere sa dam noi premierul”- declaratii oficiale, cu cateva minute inainte.

Prin Palat, sunt sute de persoane. Te impiedici de personaje si te apuca, brusc, durerile de cap. Aura Vasile, sta fix in stanga lui Traian Basescu. Vanghelie nu vine. La 19.00, probabil ca e la somnul de frumusete. Langa ea, Catalin Voicu. Acel Catalin Voicu. Miki Spaga. Fascinantul general, proaspat decorat, Burian. Ciocan- mda, halucinantul de la Politie. Sportivi, ziaristi, culceristi si... Robert Ionescu( PNG) un tembel disperat, la papion, costum negru si pantofi ascutiti si mult prea luciosi care innebuneste toti cameramanii. Mie mi-a intrat in toate, dar in toate cadrele de direct. Cand vedea o camera ca filmeaza sau ca e in direct, punea mana pe telefon si suna: „Ma vezi? Sunt in direct... La Cotroceni, mai ! Ma vezi? Da' ma vezi sigur?”.
Ultima oara, aseara, l-am vazut pozandu-se cu steagurile lui Basescu din Sala Unirii.

Sa revenim. Berceanu se tot plimba. Ii e foame. Umbla cu o farfurie in mana. Ia un carnacior.
„ As manaca ceva. Mi-e o foameeee... Cred ca ne ducem la restaurant”. Stolojan dispare pur si simplu. Berceanu umbla cu farfuria goala. Blaga sta la discutii cu Udrea. Elena Udrea. Lady in black. Trece o ora. Nu mai e nimeni important la receptie. Geoana pleaca, mult mai dezumflat decat a venit.. Basescu nici nu l-a bagat in seama. PDL insa ramane in grup compact. Da sa plece. Sub scari, Ion Iliescu vorbeste la telefon, foaaarte tare. Se aude in tot holul: „ Sa nu faceti ca in 2004”. Grupul portocaliu tot atarna prin Palatul Cotroceni. Cam degeaba... Toti PDL-istii isi mai trag sufletul putin la usa. Dar nu-i cheama nimeni sus!!! Deci, dupa muuuulte ezitari, coboara scarile. In sfarsit, ies! La aer. Pleaca si Ion Iliescu. Dupa el, lady in black. The one and only, Elena Udrea.

Grupul se duce infometat la restaurant. Se mananca cu Mircea Geoana. Nu-l vrem pe ala, pe ala, pe ala si nici pe ala. Si nici pe tine nu te vrem! Premier nici sa nu te gandesti, poate sef la Senat. Si asta..poate! Geoana pleaca albastru. Probabil se gandeste la Tariceanu. Dar cum sa vorbeasca cu Tariceanu, cand ei n-au vorbit nicioadata aceeasi limba? Pauza. Respiro.

Remember. Acum an si ceva. Cineva din PSD suna pe un alt lider important din PSD- pe atunci sustinator al lui Geoana.
„- Draga, stii prea bine. Mircea nu poate discuta deloc cu Tariceanu. Pur si simplu nu vorbesc aceeasi limba.
- Stai linistit! Se inteleg mai bine decat te intelegeai tu cu Ion Iliescu”

Unde ramasesem? Asa... Plecat de la restaurant, Geoana isi pune sperantele-n liberali. Liberali care... nici ei nu-l vor. Se gandeste la Hrebenciuc probabil. Si poate ca nu numai in el.

Se face dimineata. Calin Popescu Tariceanu, made in Ciofliceni, face un tur de forta. Trece pe la o vila Lac, se intalneste cu un lider PSD, se intalneste cu Ion Iliescu si, dupa amiaza, ajunge si pe la ai lui. Conditia aceeasi: Geoana never! Poate pe la Senat...Sau pe undeva, prin Parlament...

In acest timp, in biroul lui Mircea Geoana se dau lupte grele.

Alt respiro. Remeber again. 24 noiembrie 2008. Adica acum cateva zile. Conferinta de presa, Traian Basescu. Idee reluata si intr-o emisiune de televiziune: „Miron Mitrea, spre exemplu, a trecut peste votul Camerei Deputaţilor şi şi-a dat demsia”. Onoarabil, nu?

Si filmul continua. Mitrea intra in forta si ii da afara pe cativa din biroul lui Geoana. Ii da un ultimatum ferm si pe un ton dur lui Mircea. Ori se trezeste din visul de a fi premier, ori va fi debarcat din fruntea partidului, dupa metoda aplicata lui Adrian Nastase.
Geoana nu renunta.
Mitrea pleaca la masa cu grupul social-democrat compact si dornic de guvernare dupa el. Cu Oprisan, cu Dan Nica, cu „ teroristul” Liviu Dragnea si Nicusor trezit din intersectie.
Grupul compact al PDL e si el la masa.
Liberalii sunt in sedinta.
Apar acuzatii ca Mitrea a furat voturi. Si ca a pus piedici in campanie. Nu a ajutat partidul la centru, a fost doar in teritoriu, ca sa se ocupe numai de ai lui.
Geoana iese pe scari. Din nou. Again & again. Anunta ca nu renunta la premier si ca invita partidele la discutii.
Tariceanu isi continua pelerinajul... Dupa indelungi ezitaaaari, anunta oficial, parteneriatul cu UDMR.
In seara asta, odiseea continua...

Ciudat, dar foarte adevarat. In 2005, pe 21 aprilie, scriam un material despre celebrul Congres PSD. Si cum a ajuns, printr-o intelegere, Mircea Geoana presedinte de partid. Si finalul suna cam asa:. „ Cat va rezista Mircea Geoana in fruntea partidului, nimeni nu stie. Dar, cu siguranta, inca de pe acum, trebuie sa invete ceva foarte important ca sa supravietuiasca. Istoria se repeta uneori in Kiseleff. Si poate ca cel mai bine e sa te feresti tocmai de cei care ti-au aratat cum se castiga. Pentru ca ei, si pana acum numai ei, au aratat ca au adevarata putere in partid.”

Ce nu e ciudat? E ca Mircea Geoana n-a invatat nimic. Ce e trist?... Ca nici nu ma mira.

miercuri, noiembrie 26, 2008

Candidatii lui...

Are mutaţia pe Ştefan Mihaileanu nr 2, deşi stă în Primăverii. Mai precis, în Vila Lac 3, str. Turgheniev nr. 22 - 24. Duminică se duce la vot. La Xenopol. Pe cine o să găsească pe buletin? Look.
CAMERA DEPUTAŢILOR
1. Teodor Paleologu, PD-L, Bucuresti D9 - baiatul lui Alexandru Paleologu.

2. Mariana Campeanu, PNL , Bucuresti D9- ministrul Muncii. Pe toate televizoarele
3. Ioan Vulpescu, PSD , Bucuresti D9 -apropiatul lui Ion Iliescu
4. Marton Illyes, UDMR, Bucuresti D9 -nu se stie, nu are poza.
5. Luminita Hirceanu , PNG-CD, Bucuresti D9 - nu se cunoaste. Deci, fără fotografie.
6. Ringhilescu Viorel, Bucuresti D9 - sa moara Ciupi, daca stiu cine e. Poză nici atât.

7. Varbanciu Nicolae, PRM, Bucuresti D9 -un peremist intre peremisti. Nu stiu care e.

SENAT

1. Vlad Naicu, PNL, Bucuresti S4 - un liberal intre alti liberali. Unul dintre ei...

4. Daniel Fuciu, PNG-CD, Bucuresti S4 - candidatul minune .

5. Anca Daniela Boagiu, PD-L, Bucuresti S4 - o veche...colegă.

O sa voteze cu Fuciu, no?

luni, noiembrie 17, 2008

Asta-i diferenta!


Watch CBS Videos Online
N-a dat nici la MSNBC, nici la Fox si nici la CNN. A vorbit la CBS. 60 Minutes. Steve Kroft. Un interviu elegant, relaxat si relaxant. Bine dozat, corect montat si foarte bine negociat. Ar putea fi un exemplu pentru marii analisti, prompteristi si reporteri artisti de la noi...E adevarat, nu-l vad pe niciunul ajungand Steve Kroft. Cine nu stie cine-i Steve Kroft, sa dea dublu click. Si sa-i citeasca CV-ul. 20 de ani la CBS. Si vreo 9 Emmy. Investigatii. Si, daca pot, sa se gandeasca.... Cam asta-i diferenta. Diferenta dintre ai nostri si ai lor.

joi, noiembrie 13, 2008

Sau... fascinatia carismei

Barack Hussein Obama II. 47 de ani. Un afro-american care a fascinat zeci de milioane de americani. Presedintele ales al Americii. Al 44-lea ca succesiune, al 5-lea- dintre cei mai tineri. Pe 20 ianuarie, oficial, pleaca "Acrobatul" si se instaleaza "Renegatul". Viata lui Hussein al SUA, in 141 de fotografii inedite, publicate de renumita revista Rolling Stone...aici.

Mai intai, pe blogul lui Anderson Cooper si, mai tarziu, preluate de Rolling Stone, au aparut aceste imagini. "Renegatul", "Renasterea", "Stralucirea" si "Bobocul de trandafir" urmarind, in noaptea de 4 noiembrie, in Chicago, McCain' s concession speech. Nu, nu pe CNN ca toata planeta. "Renegatul" Barack Hussein Obama II e fan MSNBC. Poate Secret Service chiar nu s-a inselat, no?




Cand politica poate sa-ti ia mintile



Cand il auzeam, stiam ca trebuie sa ma uit. Pentru ca acolo, de unde vorbea el, trebuia sa se intample ceva important. Si urmaream fascinata la televizor, comentam si eu, traiam, ma bucuram si ma intristam atat eu, cat si multi, multi altii...Toti, odata cu el.
Cred ca atata pasiune, daruire si poate si putin har n-am mai auzit si n-am mai vazut la vreun alt comentator sportiv.
40 de ani de meserie facuta cu patima. Si asta s-a auzit mereu in glasul lui. Ani sanatosi petrecuti in Televiziunea Romana. 13 editii ale Jocurilor Olimpice, sef de gazete, 5000 de transmisii in direct la intreceri europene si mondiale.
O viata dedicata fairplay-ului, din care putea sa iasa mai degraba un film bun, decat trei spoturi electorale triste, cu un mogulas in ceafa si un altul, un nobody- candidatul Fedorca, pentru colegiul 7, din Bucuresti.
Ce i-o fi trebuit lui Cristian Topescu politica la 71 de ani? Ei, bine, asta n-am sa inteleg niciodata. Cele trei ipostaze video- politice ale lui Cristian Topescu sunt cel putin ridicole. Ca sa nu spun, penibile.
Si la 71 de ani, pe Topescu l-a apucat si dragul de PNL. Zice el ca e cu echipa „ libera de orice fel de indicatii pretioase”. Si ne mai spune acelasi domn Topescu, ca „de 4 ani traim mai bine”... Deci, "hai sa continuam”.
„Echipa Topescu si Micula poate face ceva pentru dumneavoastra”. Si nu se opreste. Ne recomanda sa-l votam si pe Victor Stelian Fedorca, cel plin de notorietate. De ce? Of course, „pentru o viata mai buna”.
Nu vreau sa-l vad in Senat. Desi, la ce personaje sunt in colegiul lui, poate sa intre. Dar ce poate sa faca Topescu acolo? Sa se imprieteneasca cu Talpes, Paunescu, Verestoy sau cu Norica si Doru Taracila? Grea misiune....
Se va descurca, sau poate cine stie... va ceda nervos. Totul depinde pana la urma de caracterul omului.
Peste toate, ramane un om admirat si respectat. O voce dedicata jocului corect... Dar si un jurnalist care, la 71 de ani, a ales sa zaca in bancile, comisiile, salile, sedintele si plenurile Palamentului, care au de toate. Si, paradoxal, si le-a ales chiar pe toate care n-au absolut nimic in comun cu fairplay-ul...

Topescu. 1994.


Topescu. 1980.


Topescu. 2008. Noiembrie. Campanie pentru alegerile parlamentare



luni, noiembrie 10, 2008

Pentru toţi...

Pentru toţi papagalii aflaţi în campanie electorală: am hotărât să moderez comentariile. Aşa că vărsaţi-vă...ofticile în altă parte. Mult, mult succes!

joi, noiembrie 06, 2008

Uninominalul lu' peste...

Am zis: "Gata, in noiembrie, ma duc la vot"...Am fost la Primarie, de ce sa nu ma duc si la parlamentare? Doar e uninominal, nu? Hmmmm...

Vin acasa. Seara. Cobor din masina. Pe strada, bezna. Ciudat, e o artera circulata...Dar fix pe spatiul verde, troneaza de ajunge pana la etajul 2 cred, Rodica Nassar. Gratie farurilor masinilor, descopar imensele out door-uri rosii, urate, simpliste, cu majestuoasa Rodica Nassar, imbracata in doua costume negre si triste...Doar gulerul difera. "Meriti un salariu decent, TU INAINTE DE TOATE!"... Fantastic mesaj si moment si-a ales! Mai bine, ar da drumul la lumina pe strada...

Langa benzinaria Lukoil, pe un stalp e manelistul lui Sutu. Cum cine? Kokalarul. Pe numele si prenumele lui... Florin Melciu. PNL. Nume predestinat.

A doua zi, iau taxiul. Ma duc in redactie. La stop, alt afis trist, cu unul...candidat, care se stramba. Talmacean parca. Nu inteleg de ce a tinut sa-si imortalizeze mutra schimonosita, fix pe afis. Si nu inteleg de ce trebuie sa se strambe la toata lumea. Inclusiv, la mine. Rade si taximetristul. Hmmm...Portocaliu. Deci, PD-L.

Si cum nu exista o campanie de informare in tara asta, cine candideaza si unde, in ce colegiu, de parca am avea uninominal in fiecare zi, in ultimii 18 ani, intru pe http://www.thinkopolis.eu/colegiu/Bucuresti-D5 sa aflu si eu care's uninominalii mei.

Nu-mi ia decat cateva secunde sa ma inspaimant.

Deci, Rodica cea mult prea mare, de ajunge pana la etajul 2, nu e la mine in Colegiu!!! Atunci de ce imi strica cheful si privelistea si spatiul din fata blocului? Si nici Melciu- manelistul liberal lipit pe toti stalpii, nu e.

E insa strambul Talmacean. Si asta nu e totul. Am sapte papapagali la Camera si cinci la Senat.
D'aia ma inspaimant. Sa iau papagalii pe rand...La Camera- s urmatorii:

1. Catalin Edmond Talmacean- PD-L- e strambul din taxi. L-am gasit gratie thinkpolis. E trist si schimonosit, dar are omul ce are....Si are multe. Si site, si blog. La fel de triste si cam golute. E consilier local si omul zice asa: "Eddy, un om obisnuit"...Sau: "Hai sa facem echipa". Nu facem deloc!

2.Dragos Dinca- PNL-cam tupeist, asa...Si dupa vorba, si dupa port, si dupa candidaturi. A candidat la primarie. Bineinteles ca acum am aflat. Look. Dupa ce a pierdut, acum vrea in Parlament. Look again. La fel de trist. 1.42 de minute cu " De ce vreau eu in Parlament? Pentru ca in Parlament se fac legile". Sa moara Ciupi...Esti sigur, colegule? L-am taiat si pe asta.

3. Georgian Pop- PSD- pe asta il stiu. O mare "somitate" a PSD. Daca tin bine minte, i-am zis in fata ca nu-l votez. Daca nu, afla acum. Nici clip nu si-a facut. Poate crede omul ca e destul de cunoscut. Unii il stiu. Ii cara lui Hrebenciuc gentile, foile si mapele si ce-o mai avea prin Parlament, pe la partid, pe la conferinte si pe unde poate si nu poate. " Baiatul lui", pus la inceput sa-l spioneze pe Geoana si, mai tarziu, pe toata lumea. Asa si-a dobanit "notorietatea". Nu una pozitiva insa. Ei bine, d'aia nu-l votez. Nu ma va convinge nimeni niciodata ca " un carator de geanta" poate sa ajunga si un mare om politic. Bine, daca stau sa ma gandesc, la PSD e posibil orice. Poti sa ajungi, din asta si sef de partid, no?

4.Gyorgy Todoran- UDMR- cu UDMR-ul e simplu. Nu-i votez. De ce? Ca de peste 10 ani sunt la guvernare. Si nu m-au impresionat cu nimic. Nu s-or fi plictisit?

5.Robert Ionescu- PNG-CD- pe artistul asta, care "face ce n-a mai facut nimeni" , mi-l aduc aminte cum, la locale, si-a rupt piciorul si a facut campanie in ghips. M-a distrat profund. M-a asasinat cu pliantele lui de rahat in cutia postala si la usa. O sa ma asasineze din nou...Presimt. Pentru ca are cartierul general la scara blocului meu. Si miercurea dimineata parca, chema oamenii amarati sa le dea ulei, zahar si alte d'astea pe gratis si, dupa ce le luau, oamenii trebuiau sa treaca pe la o alta masuta. Masuta la care se inscriau, pentru un litru de ulei, si un kil de zahar, in partidul lui Gigi. Ptiu, Satana!

6. Stere Niculae -PRM- asta nu stiu cine e. Si nici nu ma interseaza. Mai ales ca simularile partidelor arata ca PRM nu va intra in viitorul Parlament. Finally... Asa ca... Why bother, my friend?
7. Niculita Valentin- pauza totala. Nu stiu al cui e. Nu stiu cine e. Nu stiu ce vrea. Si nici el nu cred ca stie.

La Senaaaaat, parca au facut-o special. In ciuda... Asa ca...alta trisete.
1.Dida Dragan- PNL- cum s-o votez eu pe Dida Dragan? In copilarie, mamei mele in placea cum canta. Mie, nu. Mi se parea prea slaba, prea mult, exagerat de tipatoare...si nu intelegeam de ce se imbraca mereu in negru. Nu inteleg nici acum. Asa ca..what the fuck...d'asta e uninominal? Sa candideze si s-o votez eu pe Dida Dragan? Ca sa ce? Sa cante prin Parlament si sa facem noi misto de ea? Never.
2.Cristian Diaconescu- PSD- pe Cristi l-as fi votat. Daca parlamentarele ar fi fost inainte de locale. Dar, na...Poate mai bine ca e asa. Mai afli ceva despre taria si caracterul unui om. M-a enervat prodund ca n-a avut tupeul sa spuna "nu" candidaturii la Primarie. N-a avut curajul sa-l lase fara candidat pe Mircea Geoana, pe Vanghelie si pe multi altii. Pe scurt, n-a avut cojones. Nici nu speram ca are prea multe....Dar oricum, nici chiar asa... Ma mai uitam, in fascinanta campanie, cum mergea prin parc cu Geoana...Sa convinga, cica, lumea sa-l voteze la Primarie. Il urmaream, si ziceam si eu, si altii: "Uite-l, acum clacheaza. Uite-l ce fata are...Acum acum ii zice: mai du-te invartindu-te, dear Mr. President, cu candidatura ta". Dar n-a zis-o. Si poate, in contextul ala din PSD, daca o facea, il vedeam altfel. Dar n-a facut-o. Si din cauza asta, n-are votul meu.
3.Tudor Serban- PD-L -nu stiu cine e.
4.Andrei Kozma- UDMR- aceleasi motive ca la Camera.
5. Carmen Silva Ungureanu- PNG-CD- nici pe artista asta n-o cunosc.
So, in Colegiul Bucuresti D5 si S3, din sectorul 2, al prea frumoasei noastre Capitale, avem fix uninominalul lu' Peste. So, I don't go to vote! Why? Simplu. N-am cu cine, desi taaaare as fi vrut sa am. Maybe, next time voi fi mai norocoasa...So...

miercuri, noiembrie 05, 2008

No, we can't!

Wolf Blitzer. Anderson Cooper. Campbell Brown. Şi mulţi, mulţi alţii. Touch screen, video wall. Multe. Documentare brici. Steadycam şi macarale. Destule. Şi, peste tot acest spectacol nebun al televiziunii in direct, premiera acestor alegeri: tehnologia 3D. Holograma. Filmare cu 35 de camere, personaj recompus, decupat şi transpus fidel de pe croma...oriunde. Aşa, CNN intră în altă eră şi revoluţionează televiziunea. Ştacheta e mult prea sus. Unde suntem noi? " Nici dacă ar sta CNN-ul pe loc vreo 10 ani, nu i-am ajunge", spunea, în dimineaţa asta, o veche amică şi foarte bună ziaristă, care se ocupă de ceva timp de televiziune. Unde suntem noi? "În Cretacic", îmi tot zice un prieten, cu o cu totul altă meserie, dar extrem de bun observator al lucrurilor ce se petrec în tv. Eu aş zice că mai e ceva vreme până intrăm în Jurasic. Una peste alta, tot prin Mezozoic ne învârtim...

UPDATE. Colegul unui amic: " Să mai zică careva că americanii sunt în criză"
UPDATE 1. Amicul cu pricina: "E ca sosirea Împăratului în faţa lui Darth Vader"
UPDATE 2. Acelaşi amic revine: "Laser, frate!"

joi, octombrie 09, 2008

Indiferenţă, oameni şi animale...

Sau, mai pe româneşte, grădinile zoologice ale României în paragină. Mergeaţi la Zoo când eraţi mici? Faceţi un exerciţiu, dacă aveţi nervi. Duceţi-vă şi acum...Şi cu ochii voştri veţi vedea în ce hal indiferenţa poate distruge mirifica şi necuvântătoarea lume a animalelor. Sau, dacă nu vreţi, veţi vedea toate acestea la televizor. Antena 1 va prezenta, zi de zi, timp de două săptămâni, cum au ajuns gradinile zoologice ale României. Şi cum arată cele de peste hotare. Nu departe..ci aici, peste graniţă, la vecinii noştri cei harnici- ungurii. Deci ei pot. Noi de ce nu putem?


Reportajele sunt realizate de colega mea, de la secţia Eveniment, Dana Belciug. Vă invităm să comentaţi, să propuneţi, să vă spuneţi părerile şi poate să şi indentificaţi cauzele...pe http://www.oamenisauanimale.blogspot.com/ . Şi dacă nu credeţi, uitaţi-vă mai jos. Sunt doar exemple. Triste, cum sunt toate. Dar, toate, la fel de adevărate...Din păcate.

miercuri, octombrie 01, 2008

Geoana. Pur si simplu...

Da, aceasta este poza mea preferata cu Mircea Geoana. Am pastrat-o din campania digitala precedenta, pentru ca ilustreaza perfect presonajul. Si nu, nu cred ca am gresit.
Chiar asa arata Mircea Geoana, intitulat presedinte de partid, candidat de Dabuleni, autoproclamat premier intr-un posibil, viitor Guvern si candidat la Presedintie resemnat.
Am inteles ca a facut un Congres ca asa a vrut el sa fie...congresul...extraordinar. Am inteles ca a fost unaniminate. Cam asa e la PSD, in ultimul timp....
Dar ca vrea el, viitorul premier, un nou reactor nuclear , fix in Transilvania, n-am sa inteleg.
De fapt, cred ca se intampla ceva cu Mircea Geoana in ultimul timp. Ce se intampla cu adevarat, numai el stie. Oricum, de bine nu cred ca e.
Ultimele declaratii au fost halucinante. Le-am pastrat. Si nu sunt deloc ok.
Deci, sa-l auzim pe... Mircea Geoana:

1. "Romania are nevoie de un nou reactor nuclear, care trebuie amplasat in Transilvania. Am ceva experienta in domeniul constructiei de centrale. Iar inainte de Revolutie, am lucrat, pentru o perioada de doua luni, la Cernavoda. Am discutat cu specialistii aceste aspecte si am constatat ca exista mai multe zone in Transilvania unde poate fi amplasata viitoarea centrala nucleara, dar locatia depinde de caracteristicile seismice si de sursele de apa disponibile".


2. A. "Presa a comentat ca vreau, am vorbit ca vreau, sa aiba Romania un nou cosmonaut sa mearga in spatiu cu americanii. Da, am vorbit cu NASA, am vorbit cu americanii si cred intr-un parteneriat prin care sa trimitem ca mandrie nationala un om sa mai zboare. (...) Am zburat cu rusii acum 30 de ani, tot candideaza Prunariu la noi la Brasov la Senat. Vreau sa facem lucruri ambitioase impreuna".

2. B. "Cand il vad pe dl. Prunariu, vreau sa va spun ... de ce, cand am putut sa trimitem un cosmonaut in spatiu acum trei decenii, de ce nu putem sa trimitem unul cu americanii in urmatorul deceniu? De ce sa nu fim ambitiosi?"

3. "Întrebarea adevărată este în 2012 sau 2013, când se termină ciclul politic, cum se vor uita românii la noi. Acesta este adevăratul pariu. Vreau să fiu în 2012 nu numai primul-ministru al României, ci cu întreaga noastră echipă să ne uităm în ochii oamenilor, ai tinerilor şi să spunem: am zis că facem 200.000 de locuinţe pentru tineri, am făcut, că facem 1.000 de km de autostradă, ştim şi putem să facem sau că nu mai avem centrul de greutate al tinerimii române în Italia sau Spania, ci înapoi aici acasă. Acesta este pariul adevărat, asta este provocarea şi pentru asta suntem în politică (...). Daca vom castiga alegerile si daca va veti intoarce in tara, veti primi din partea Guvernului 20.000 de euro şi va vor fi subvenţionate creditele bancare cu 60% din valoare".

4. "Ne vom bate nu doar pentru devansarea etapei a doua de majorare, dar vom veni şi cu a 13-a pensie pentru că sunt bani, iar oamenii aceştia trebuie respectaţi".

5. "Cred cu tărie că trebuie să diferenţiem impozitul pe venit. Trebuie să-l reducem la 10% pentru cei cu venituri modeste, să-l păstrăm la 16% pentru cei cu venituri medii, iar cei cu venituri mari vor fi supraimpozitaţi. Cei hiperbogaţi trebuie să plătească pentru bogăţia pe care au acumulat-o".

6."Va propun sa lansam o initiativa de voluntariat a social-democratilor. Sa avem in partid un corp de voluntari si, atunci cand apare un necaz intr-un colt al tarii, sa nu mai stam, ci sa ne adunam"

7. PSD a mai promis asa, prin vocea lui Mircea Geoana: creşterea salariului minim până la 1.000 RON, dublarea pensiilor pentru agricultori, tarif social la consumul de energie electrică, TVA redus la alimente, 1.000 de noi creşe şi 1.000 de grădiniţe, pact naţional pentru sănătate, medicamente compensate şi gratuite pentru toate persoanele cu venituri reduse, construirea a 1000 de km de autostrăzi, modernizarea a 1000 de km de căi ferate, apă şi canalizare în toate localităţile.

Cred ca e too much. Imi pare rau, dar nu mai suport. Initiativa cu voluntariatul PSD-istilor mi s-a parut insa perfecta. L-as vedea, de exemplu, pe Catalin Voicu ridicand diguri prin Moldova, cu apa pana-n nas. Dar asa e...Da, nu mai e la Bacau. Hrebenciuc nu mai avea loc in colegii. I l-a dat lui Vanghelie, la Bucuresti. Ca doar pe el l-a servit, nu? Reformulez. L-as vedea pe "Nasul" desfundand canalizarile din Bucuresti. Din tot Bucurestiul. Sau macar, asa...putin...cu matura...Pe ici, pe colo....din Baneasa pana la IMGB. Ca doar e primul pe "lista", la Senat. Parca asa l-a anuntat Vanghelie. Dar nu poate domn' general...nu?
Cine e domnul Voicu? Cine nu stie, aici. Cine mai vrea, sa-l urmareasca atent. In viitoarea legislatura va fi la Senat. In actuala, a fost la Camera. Nu, nu l-ati vazut niciodata la televizor si nici nu cred ca-l veti vedea. Nici sa graiasca in Parlament, n-a grait. In 4 ani, a deschis gura fix 4 minute si 28 de secunde. Nu credeti, cercetati aici. Si urmariti-l, pe viitor, in Senat, daca puteti. O sa fie la fel de invizibil. Ca deh, omul are alte preocupari.
Dar poate-l trimite Geoana fix in spatiu. Pe Marte, cred ca lui Voicu i-ar sta perfect. Cine nu stie,
sonda spaţială Phoenix, trimisă de NASA pe Marte, a surprins fulgi de zăpadă căzând din norii Planetei Roşii. Iar experimente efectuate asupra solului marţian au furnizat, de asemenea, dovada unor interacţiuni din trecut, între minerale şi apă. Deci s-ar putea sa supravietuiasca si acolo, domn' general.
Ca oricum, asa cum vedem, in anul de gratie 2008, in Parlamentul Romaniei mai supravietuiesc gangsterii. Si mai trist...Se mostenesc...

Romania. Pacat ca-i ocupata.