joi, octombrie 27, 2011
Fatty, când te retragi din presă?
B.C., S.R.S., C. N., M.C., V.C., R. D.,V.S. și-ar mai fi câțiva. Ce au în comun toate aceste personaje? Simplu. Banul, mafioții, șantajul și traficul de influență. Unii au obținut contracte de milioane de euro, alții au case la Viena și nu numai, unul stă în casele defavorizaților, altul își luase concediu un an sau doi din cea mai importantă instituție a statului ca să-și încaseze banul și să nu-l dea afară următorul președinte, altul dă cu mașina peste niște tineri și-și “aranjează” probele din dosar, unul stă la fundul lui Mitică Iliescu poate-i mai dă vreo hârtie, altul bea de stinge și se face de râs prin diverse locuri, unul dintre ei vine publere chiar în emisiuni televizate. Doi l-au șantajat pe șeful ANI. În general, toți îl venerează forever pe “fatty” Vîntu. Le-a pompat destui bani în buzunare. Alții, de ceva timp, s-au reprofilat. Cert e că majoritatea primesc “ordinul de zi pe unitate”. Destui dintre ei au probleme cu Justiția.
Toți plâng sau urlă la televizor.
marți, octombrie 18, 2011
Cazul Huidu: Sânge și nisip
În agora, piața publică a Romei antice, dacă gladiatorul nu lua gâtul victimei, gladiatorul își risca, uneori, propria-i viață. Trebuia să fie sânge, sânge mult, baie de sânge, show, mulțime excitată. Trebuia să fie urlete, zbierete, isterie, demență...musai, sânge pe pereți. Cetatea, regele, sfatul bătrânilor, prostimea- toți să fie fericiți. Cota călăului creștea pe măsură ce victima era mai importantă, demonstrația mai sângeroasă și mulțimea tot mai satisfăcută de ea.
Asta era acum mai bine de 2400 de ani, Înaintea Erei Noastre. Eu de două zile mă uit la televizor, de când a apărut chiar prima informație, și constat că, în această țară, nimeni nu a progresat cu absolut nimic. Nici măcar autostrăzi nu avem.
Văd oameni care condamnă, oameni care înfierează, “martori cheie” peste „martori cheie”. Numai “martori- cheie”: martorul din grădină, martorul care zice că celălalt martor n-a fost în grădină... Nu era nimeni în grădină?! Martorul din spatele Loganului, martorul care a fost depășit, martorul care a vrut dar n-a intrat în depășire, martorul care a stat lângă alt șofer, taximetistul , glugi pe cap, alte glugi pe cap, wtf?! Românu-i curajosul anonim care înjură, musai în direct și pe la colțuri. Mi-a spus cineva că până și Ioana Maria Vlas și-a dat cu părerea ca, de altfel, toți dârzii apărători ai democrației și țărișoarei noastre dragi. Politicieni, sindicaliști, actori, interpreți, muzicieni...De ce să nu-l luăm și pe “prietenul Vîntu” sau alți “celebri oameni din presă” despre care dacă ar ști autoritățile și poporul ce probleme au nu ar putea să stea nici cinci minute la volan. Dar ei sunt șmecheri și vedete. Și conduc bine merci...
A reușit presa să împartă poporul telespectator pro și contra Huidu? Da, cu siguranță, asta a reușit. Sângele e împroșcat pe pereți, lumea e-n extaz.
Ce știm cu siguranță despre cum s-a petrecut accidentul? Nimic. Nisip. Ce știm despre cauze? Nimic. La fel, nisip. Ce știm despre efecte? Trei morți despre care nu vorbește nimeni. Durere crâncenă, dramă, vieți spulberate. Ce știm despre Șerban Huidu? De toate. Pun pariu că-l vor urmări paparazzi și nu numai ei săptămâni bune, dacă nu luni întregi, după acest teribil și nefericit accident.
Se vorbea despre accident dacă la volan nu era Șerban Huidu? Nu, categoric, nu. Acum mai bine de o lună, dacă nu chiar două, eu și colegul meu Andrei am fost martorii unui teribil accident petrecut chiar în fața noastră. Cred că 15-30 de secunde ne-au salvat de tragedie. Șofer teribilist, morți, răniți, mașină care a luat foc, viteză excesivă, derapaj pe linie de tramvai, sol umed. Da, aici, în București. S-a dat puțin la știri. A doua zi, nimic nu s-a întâmplat.
Știe cineva oare că, de la începutul anului și până acum, au fost peste 5100 de accidente asemănătoare? Știe cineva că peste 1500 de oameni au murit? Nu. Sunt șmecherii la volan un fenomen național? Sunt. În București, pieton să fii și ei te enervează la culme. E Poliția Română depășită demult de fenomen? E. Se face ceva pe tema asta? Nu. Mâine vor muri alții. Alții despre care nimeni nu va mai vorbi.
Este controlul medical o problemă în țara asta? Este că nu se face, sistemul e prost. Sistemul făcut de politicienii tembeli ai acestei țări. Știe cineva cum se discută Codul Rutier, care se schimbă de 100 de ori pe legislatură, în comisii? Nu uitați, comisiile de specialitate sunt “laboratoarele legilor” sau, cel puțin, așa se spune. În realitate, se chiulește pe rupte, se votează politic...De cele mai multe ori, nimeni de acolo nu e specialist.
Se iau în România permise pe șpagă? Se iau...De la politicieni la șmecheri cu bani. E un om la 90 de ani apt să conducă, are aceeași acuitate și aceleași reflexe bune ca unul la 30-40 în trafic? Nu, evident. Eu circul cu taxiul. Și taximetriștii sunt cel mai bun barometru în acest caz. Chiar acum câteva zile un taximetrist în spume mă întreba: “Domnișoară aveți carnet?” “Nu, Slavă Domnului” “Dacă o să vă luați vreodată, ascultați la mine că sunt taximetrist de 20 de ani: să vă feriți de cei care au peste 60 de ani, bărbați și femei care au volanul în mână. Sunt pericol public, domnișoară!”. A doua zi, ce să vezi pe bulevardul Carol? Un domn de peste 70 de ani bloca toată intersecția. Un șmecher într-un jeep a tâșnit, în linie dreaptă, razant. Au lipsit câțiva milimetri să îl facă, Doamne Ferește, praf!
Așa că îmi e efectiv silă de marii bărbați de presă. Cum au scăpat ei din accidente, cum pun la zid, cum dau verdicte. Pe televizoarele din România vorbesc clarvăzătoarele, vrăjitoarele și toate nebunele lumii despre viața numitului Huidu Șerban. Linșaj mediatic se numește operațiunea. Eu, așa cum mă știu, cu siguranță aș fi scris aceleași rânduri indiferent de care vedetă din țara asta ar fi fost la volan. Dar vă întreb pe voi, stimați colegi și colege de breaslă: Vă place? Sunteți mândri? Râdeți, de cele mai multe ori, de Dan Diaconescu. Mă scuzați, dar care-s diferențele dintre otv-ismele lui și voi cei de acum?
joi, octombrie 13, 2011
În țara mea, care nu mai e a lui Sorin Ovidiu Vîntu...
Pe scurt, în țara dumneavoastră, domnule Vîntu, eu și probabil alții ca mine, pur și simplu, nu putem trăi...
sâmbătă, octombrie 01, 2011
vineri, septembrie 09, 2011
Cui îi e frică de Omar Hayssam?
“Nu sunt tratate privind Omar Hayssam. Dumneavoastră știți dar alții au fost greșit informați. Aceste acorduri vor fi scoase din procedura de suspendare, de o lună și jumătate, în condițiile în care România va avea motive, alături de comunitatea internațională..Noi nu putem să încălcăm poziția Uniunii Europene, noi nu putem să încălcăm sistemul de sancțiuni internaționale care include anumite poziții care trebuie respectate ferm. Mai departe, celor care sunt atât de interesați de cazul Omar Hayssam le sugerez să se uite pe acordul în vigoare de mai multă vreme - de cooperare judiciară între România și Siria - inclusiv la posibilitatea pentru extrădare de a folosi prevederile unui acord în vigoare. Apropo, eu sunt interesat și Opoziția dacă politizăm treaba asta, n-are nimic de-a face cu PSD, e poziția comisiei de politică externă și cei de la Putere au votat procedura asta - suntem ținuți de angajamente internaționale. Suntem interesați ca extrădarea chiar să aibă loc. Și domnul resprectiv, condamnat pentru terorism, chiar să spună niște lucruri. Dar poate vom avea o discuție, mai pe larg, pe această temă… .”
Asta a declarat astăzi Titus Corlățean, în emisiunea Actual B1. L-am întrebat despre tratate pentru că prea mult am umblat după ele. Și n-am uitat cam cât de complicată a fost semnarea lor, atunci când Bashar al Assad a venit în România.
În mod ciudat, tratatele și acordurile sunt blocate în Senat. În comisia de politică externă mai precis. Teoria comisiei este că, dacă tratatele ar fi ratificate, România ar încălca sancțiunile internaționale impuse regimului al Assad. Eu știu că documentele sunt deja semnate încă de pe vremea în care în Siria nu era ce e acum. Iar ele, practic, reglementează relațiile, pe anumite domenii, între România și Republica Arabă Siriană, indiferent cine se află la putere în cele două state. Deci mă tem că teoria comisiei nu prea stă în picioare. Sau, mă rog, poate nu sunt eu specialistă...Oricum, nimeni nu a lămurit clar problema.
Mai e un aspect. Omar Hayssam nu e un nobody. Interesul tuturor ar trebui să fie ca acest individ să fie adus în țară. Speța e complexă, Hayssam e un personaj mult prea interesant ca să fie abandonat, e condamnat la 20 de ani de închisoare pentru acte de terorism, au picat șefi de servicii o dată cu fuga lui și, cu toate acestea, paradoxal, problema e înghețată.
Cui îi e frică de Omar Hayssam? Nu știu. Dar cuiva pare să-i fie frică...Personajul a tranzitat, oricum, tot ce-a putut și cât a putut. Așa că, probabil, sunt mulți. Mulți care nu și-l doresc să se întoarcă.
Și încă ceva. Chiar dacă Bashar al Assad, așa cum a declarat presei de la noi în diverse interviuri, nu părea foarte dispus și încântat să-l dea pe Hayssam, ce garanție are comisia de politică externă că următorul regim sirian, dacă va fi unul, îl va trimite pe Hayssam la București? Niciuna.
miercuri, august 03, 2011
În atenția echipei de zgomot
Iar dacă este să vorbim de all urban și urban 18+, fix pe acea oră, 19.00-20.00, RTV a bătut A3. Așa că vorba aceea... "când vulpea nu ajunge la struguri spune că sunt acri".
P.S. Nu vă mai chinuiţi cu înjurăturile sau linguşelile că nu voi aproba niciun comentariu la această postare. Am experienţă suficientă în asemenea situaţii. Aşa că ştiam la ce să mă aştept.
miercuri, iunie 08, 2011
Infarctul moldovenesc


Când am venit din R. Moldova, anul trecut, am scris că nu e exclus ca Dorin Chirtoacă să piardă Chișinăul. Și că localele de anul ăsta vor fi următorul test. Am mai scris și că Republica Moldova e țara care-și merită propria soartă. Pentru că, nu-i așa? În orice stat democratic, e de presupus că poporul este suveran. Și suveranitatea și-o exprimă, la alegeri, prin vot. Problema e că în Republica Moldova, la alegerile parlamentare din noiembrie anul trecut, s-a văzut cu ochiul liber că electoratul din Chișinău începe să redevină pro-comunist. Anul trecut, acesta a fost, după vot, marele șoc, asta a fost marea supriză. Chișinăul - sigurul tărâm care oarecum se îndepărtase de comunism se întorcea inexplicabil la el. De neînțeles pentru noi, justificabil pentru ei.
Salvarea AIE, dacă s-a putut numi atunci salvare, s-a numit diaspora- cea care a votat pro- Alianță, pe model românesc. Cu toate astea, șeful statului tot n-a putut fi impus. N-a avut suficiente voturi. Două luni au durat negocierile. Și au fost pe viață și pe moarte. Cu trimiși de la Kremlin, cu trimiși occidentali, cu greu Lupu a putut fi convins să facă opțiunea pro- Vest. Chiar și așa, Marian Lupu este și acum președintele interimar care, oricând, ar putea schimba barca. Și mulți știu asta. În orice moment el, s-ar putea reîntoarce la comuniștii care l-au îmbrățișat și lansat acum șase ani. De altfel, prima sa vizită oficială, ca șef de stat interimar a făcut-o la Moscova. Un semnal puternic, un mesaj că nimic nu e sigur. Totul cu el e mereu de negociat.
O altă problemă în R. Moldova este instabilitatea, lipsa reformelor și blocajul generate de iresponsabilitatea politicienilor. La Chișinău, da, ea e mult mai mare decât la București. Să nu uitam că, în ultimii doi ani, moldovenii au trecut prin 6 rânduri de alegeri. Parlamentare pe 5 aprilie 2009, parlamentare în 29 iulie 2009, locale cu două tururi în mai 2010, referendum eșuat în 2010, alegeri parlamentare în 28 noiembrie 2010, locale pe 5 iunie 2011. De șapte ori la urne! Și acum sunt chemați a 8-a oară. E infernal. Mi-l amintesc pe Filat cu apelul său, din noiembrie, de la Guvern:”Țara asta, poporul ăsta nu mai pot suporta încă un rând de alegeri” . Și uite că mai pot. Mereu la Chișinău, în ultimii doi ani, se joacă turul decisiv.
Acum, după alegerile de duminică, în consiliile raionale conduc comuniștii, în consiliile sătești- comuniștii, în alegerile primarilor- tot comuniștii, în Consiliul Municipal al Chișinăului- la fel, comuniștii. Primăria Chișinăului poate decide și schimba soarta țării. Igor Dondon- comuniști/ PCRM a obținut 48,07%, Dorin Chirtoacă- PL- 46,51%, Valentina Buliga- PD- 2,56%. Restul nu contează. Au luat, oricum, sub 1%. Dacă AIE ar fi avut un candidat comun, probabil că ar fi câștigat la limită. Și poate că, totuși, acum nu s-ar fi ajuns în turul doi de infarct.
Dar Mihai Ghimpu ce declară imediat? Că nepotul său, Chirtoacă, nu va accepta ajutor financiar de la colegii din AIE pentru turul doi la Primărie. “ Nu vom accepta bani de la Vlad Filat. Mulţumim, dar ne vom descurca cu banii noştri. În ceea ce ţine de finanţe, ne vom clarifica singuri", a declarat azi Ghimpu. Dacă asta nu e iresponsabilitate, atunci nu știu cum ea ar putea fi definită într-o asemenea situație. Și vorbim despre declarația unui fost președinte interimar al statului moldovean.
Poate Ghimpu nu realizează, dar lui Chiroacă îi trebuie acum tot sprijinul posibil și imposibil. Financiar, logistic, de orice natură.... Pentru că nu e o mare noutate. Și văd că e deja oficial. Președintele interimar, Marian Lupu a și declarat, la Moldova 1, că “ dacă Dondon câștigă în turul doi Chișinăul, alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile”. Asta înseamnă, logic, predarea țării pe mâinile PCRM.
Tot Lupu a recunoscut că, dacă vor câștiga Chișinăul, comuniștii nu vor avea niciun interes să deblocheze situația cu alegerea șefului statului. Iar cu majoritatea de mandate în foarte multe raioane din țară, PCRM își va alege singuri președinții de raioane. Asta înseamnă că i-ar putea convinge pe oameni de necesitatea altor alegeri parlamentare în care ei să fie aleșii și să se rupă definitiv pisica. Pentru că până acum, firava opțiune pro- Vest a ținut țara într-un infernal blocaj.
Soluția acolo este unitatea. Dar ultimii doi ani au dovedit că ea e imposibilă. Criza politică și constituțională a ajuns la paroxism. Vorba celor de la Stratfor: “Dacă partidele democratice nu vor fi în stare să se unească și vor rămâne divizate de personalitățile lor, atunci R.Moldova va trebui să accepte că PCRM e cel mai puternic partid din țară. Este o chestiune de abilitate a partidelor să treacă peste această etapă: crearea unui singur partid anti-comunist. Ca să facă asta, e necesar ca unele personalități din R.Moldova să accepte că nu vor domina . Deci mișcarea anti-comunistă din R.Moldova trebuie să decidă între cinci partide, cu cinci lideri, toți înfrânți, sau un singur partid și un singur lider care să-i unească. Problema e că, în R.Moldova, fiecare vrea să fie în fruntea a tot. ”
Până la urmă, istoria ultimilor doi ani a dovedit că mama Rusia a fost singura învingătoare din tot acest război al nervilor întinși geo-strategic. A reușit să divizeze Alianța, a reușit, pe fondul crizei, să-i convingă pe oameni s-o voteze și să ducă dorul regulilor sovietice, au reușit să țină țara în blocaj, au reușit să creeze un stat atât de instabil încât nimeni să nu-l poată folosi împotriva ei.
Revirimentul occidental a fost asfixiat cu mult cap, multă abilitate, multă organizare și mult ajutor de la Est...de către comuniști. Republica Moldova este și va rămâne mult timp a mamei Rusia. Indiferent dacă cineva va avea puterea să recunoască asta oficial...sau nu.
Update. Am uitat să subliniez că Marian Lupu a fost singurul lider al AIE care a refuzat să-și retragă candidatul pentru Primăria Chișinăului. A spus că a făcut-o în interesul Alianței. Interesul s-a văzut cred...în rezultatul catastrofal. Spre deosebire de Lupu, Vlad Filat și-a retras candidatul în favoarea lui Chirtoacă. Chiar și așa, Chirtoacă n-a putut candida din partea AIE, ci doar din partea PL, susținut și de PLDM.
Update 1. După o analiză făcută în seara asta, cei trei lideri AIE- Lupu, Filat și Ghimpu au decis să facă un spot electoral comun pentru susținerea lui Chiroacă. În plus, va exista și o declarație comună a AIE de susținere, declarații ale liderilor și o strategie comună de promovare pentru Chirtoacă. Adică ceea ce trebuia făcut de dinaintea primului tur. Acum s-ar putea să fie prea târziu.