vineri, mai 24, 2013

"Plăcile turnante" împotriva instituțiilor statului

Recent, într-o emisiune televizată, l-am auzit pe domnul Liviu Dragnea autodefinindu-se perfect: "Voi încerca să fiu placa turnantă a intereselor locale în Guvernul Ponta". Numai că domnul Dragnea demult și-a intrat în acest rol, acum doar îl joacă perfect.

Ministrul cu vreo trei dosare la DNA rezolvă tot ce nu pot rezolva baronii. Iar baronii ordonă, indiferent de unde sunt. Vor baronii să scape de ANI, să o "coafeze" puțin, să legalizeze conflictul de interese și incompatibilitățile? Pac-pac, trântește imediat domnul Dragnea un proiect de ordonanță de urgență ca să rezolve problema. Nu contează că așa se dau marile tunuri de milioane de euro în bugetele administrațiilor locale, adică din buzunarele noastre. Nu, contează doar ca baronii să fie mulțumiți și liniștiți cu afacerile lor și "placa turnantă" să-și facă datoria. Că doar așa și-au acumulat cu toții puterea.
Mare ghinion a avut domnul Dragnea și toți baronii săi cu ministerul Justiției care a dat aviz negativ pe proiectul de ordonanță. Dar asta nu înseamnă că nu vor mai încerca.

Văzând că domnul Dragnea, vicepremier al cabinetului, omul doi în PSD, "the mother and the father" al USL s-a executat imediat la interesele baronatelor împotriva unei instituții a statului ce are legături cu sistemul judiciar, mă întreb dacă baronii USL vor cere și "coafarea" altor instituții, domnul Dragnea ce va face? Va scrie ordonanțe de urgență la nesfârșit?!
Dacă cineva e arestat din județul X și șeful județului este, evident, nemulțumit, ce se va întâmpla? Se scrie imediat, iar pac-pac, un proiect de ordonanță de desființare a DNA, a Parchetului General sau DIICOT?

Întrebările sunt firești când vezi care este gândirea inițială, trendul și cum pot fi executate, fără drept de apel până la urmă, niște instituții. Atât de sumar, atât de eficace, doar printr-o ordonanță de urgență- ca la cea de-a doua suspendare a Președintelui, atât de dragă domnului Dragnea.

Îmi amintesc declarațiile unui alt individ din USL pe care-l cheamă Roșca Stănescu, "Deleanu", "H15", confident al pușcăriașului și infractorului, Sorin Ovidiu Vîntu, și care spunea așa, acum câteva luni: "ANI nu ar trebui să existe. Fondul problemei este dacă această instituție se justifică sau nu. ANI, DNA, CNA ar trebui să fie coafate.(...) S-a ajuns la acest rău teribil care a crescut ca un cancer care se numește CNA."

Așadar, nicio mare diferență. Dacă tai atribuțiile cele mai importante ale unei instituții sau o desființezi cu totul, în esență, tot dracul ăla e. Carevasăzică, în USL, marile spirite/ "plăcile turnante" întotdeauna se întâlnesc...

P.S. Am rezistat mai bine de o oră să-l ascult pe muntele analfabetismului din această țară, dar nu degeaba. Vanghelică, căci așa îi spunea Voicu, articulat-a următoarele: "Bruxelles-ul este folositor României când se comit abuzuri ca în cazul lui Gigi Becali sau al lui Cătălin Voicu, pentru că atunci putem apela la CEDO". Dacă-i este atât de dor de șeful lui și suferă, nu înțeleg de ce nu se duce, din solidaritate și de bună voie, la Rahova și rămâne de tot acolo. Și să stea până când...vor veni masele, hoardele, cetele, Bruxelles-ul, CEDO, UE, NATO, toate dronele planetei să-i salveze, să-i elibereze...

2 comentarii:

anunturi gratuite spunea...

Buna ziua,
Mi-a placut foarte mult articolul dumneavoastra. Ati reusit in cateva randuri sa evidentiati cateva probleme esentiale. Felicitari!

Enzo spunea...

Nu imi este clar :D, daca domnu' Vanghelica se referea defapt la propria persoana sau ma rog... 'acel' cerc de 'prieteni' cand se referea la "Romania".