Presa și Justiția. Pe înțelesul tuturor.

Stăm toată ziua și teoretizăm mizeriile unor infractori și apoi ne întrebăm de ce în România se fură.

E bătaie pe jurnalismul livrat la comandă, se fac întreceri muncitorești în sinistre spălări de cadavre, se dezvăluie comploturi de ne stă mintea-n loc, vorbim despre pușcării, despre politicieni infractori cu analiști puturoși de-atâta corupție, se plătesc și susțin puternice campanii penale, se isterizează gratuit populația, iar când se întâmplă ceva important nimeni nu mai e în stare să separe minciuna de adevăr. Taberele canibalizate se devorează, aruncându-și în cap întruna cu otravă și lături. Se judecă empatic. Realitatea și justețea nu mai interesează pe nimeni. Toate trec în plan secundar. Explici la pereți.

Șefa audiovizualului românesc, reprezentanta statului plătită din bani publici, e un fel de prim birjar al țării. N-are ce să conducă pentru că nici n-ar avea ce exemplu să dea. Nu-și face probleme că ar lua mică șpagă când o invocă,“calcă pe gât” interlocutori, “taie pe rând membre cu fierăstrăul”, “bucăți din corp care atârnă”, “crapă creieri pe pereți”.  Recunoaște că protejează oligarhi de încălcări de lege cu care vorbește zi de zi la telefon pentru că- nu-i așa-  la rându-i, de ei a fost numită și protejată politic.

Cumva, joacă într-un film horror pe buzunarele noastre. Puterea e mulțumită, atât timp cât execută pe cine trebuie. Și-a adus instituția pe cele mai înalte culmi ale stalinismului acceptând, ba chiar aplaudând uneori, toată voma necontenită și isteria infracțională din spațiul public. Așa, un reprezentant strâmb al statului își face datoria. De vină suntem noi toți care acceptăm.

Niciodată, spre exemplu, nimeni n-a auzit de la CNA ca oamenii cu dosare penale să nu mai aibă ce căuta prin studiourile de televiziune. De dimineața până seara, mulți corupți își mută fundurile late și pușcăriabile dintr-un platou în altul, perorând aberații, linșaje, murdărind și împroșcând pe oricine, intoxicând non stop și inoculând populației numai dispreț față de norme, principii, valori. Oamenii ce să facă? Înghit ce li se oferă. Jegul și mârșăvia nu au niciodată limite. Poporul stă și se uită-n gura lor. Apoi se duce la vot. Și-apoi ne dăm cu toții de ceasul morții de ce votează românii penali din închisori.

E un cerc vicios pe care nimeni nu-l reușește să-l rupă. Nici n-a dorit foarte tare. Statul slăbit de Vîntu, și întărit după el, în esența și măruntaiele lui, e așezat strâmb. Strâmb de tot, fără repere și rânduieli sănătoase.

Vorba unui procuror: astăzi arestezi unul, mâine apar cinci în locul lui pe care-i vezi la televizor dând și lecții despre anticorupție. De multe ori se mai trezesc să mai spună și cât de mult iubesc DNA, când ei fură cu nesimțire și cu nemiluita. Iar când se ceartă pe bani sau pe putere, tot cu DNA se amenință, în plângeri penale. Un adevărat campionat al corupților în ipocrizie. Ei se sperie reciproc cu DNA când l-ar dărâma cu excavatorul, iar oamenii se uită sperând ca DNA să-i ia pe toți. Să facă odată curat.

Oricum, parcă nu se mai termină. La finalul unei lupte de un deceniu împotriva furăciunii generalizate, cu nume grele și intangibile care au intrat și vor mai intra în temniță, nu trăim mai bine deloc. N-avem autostrăzi, n-avem un standard mai ridicat de viață. Poporul e ținut continuu în sărăcie în timp ce mereu și mereu unii aflați la putere se îmbogățesc. De ce se întâmplă asta? Este simplu. În  adâncimea lui, sistemul este viciat. Viciul corupției n-a fost extirpat. Tot timpul, continuu, el s-a reinventat. Ei sunt aceeași, noi...tot aici.

De la clasa politică, e clar - nu există absolut nicio speranță. Guvernul e plin de penali, premierul, camaradul marilor corupți –a fost în stare să pună pe butuci un stat de frica celui mai puternic procuror. Parlamentul este cazemata pușcăriabililor, partidul de guvernământ își continuă buna tradiție trecând la lupte fizice între tabere corupte, Opoziția mai are puțin și se strânge la propriu de gât. Cică așa încearcă să se coaguleze și să-și găsească un lider. Tactica n-o înțelegem noi pentru că nu suntem ca ei.

Iar peste toate, după ce s-a luptat cu mari corupți ai țării, președintele își termină mandatele succesive, în mod nemeritat, cu cea mai importantă luptă a sa pătată de propriul frate.

Pe mâna cui va intra România nimeni nu știe. Corupție multă e și într-o tabără și-n cealaltă. Blestemul peste poporul român e aproape împământenit: tot timpul trebuie să aleagă între rău și mai rău. Adevărat și trist.

Cucerirea Justiției este, bineînțeles, ultima redută. În jurul ei se dă anul acesta marea bătălie, pentru că, alături de Președinție, ea este adevărata miză într-un stat puternic și drept. Anul acesta, scapă cine poate sau intră unul câte unul în pușcărie. Realist vorbind, dacă s-ar face cu adevărat curat în toate partidele și în întreg sistemul de putere, oare cine ar mai rămâne întreg? Câți sunt curați? Foarte puțini, o știm cu toți.

Singura problema este că nici Justiția nu este atât de atotputernică pe cât credem. Fără a exagera, în linii mari, și ea este sub cota de avarie.

În țară, e prăpăd. În tribunale și judecătorii, cotcodăcește corupția de nu prea mai poate s-o extirpe nimeni. Judecătorii tineri n-au fost atât de puternici încât să reformeze sistemul. Unii sunt chiar mai rău decât cei bătrâni. Pe ici pe colo vezi unul câte mai răsărit.

În țară, nu sunt condamnări tocmai din această cauză. Doar câteva Curți de Apel sunt mai curățele și mai mișcă. Iar dacă vorbim de cei 2000 de procurori ai României, poate o să mă întrebați unde oare sunt ei.

În DNA sunt doar 120 oameni iar, dintre ei, maximum 50 cu tot cu țară duc greul cu toți acești mega infractori. Statul român și aici e așezat strâmb. Raportul e total disproporționat. De prea multe ori, totul atârnă de un fir de ață. Cu toate dosarele din ultimii ani, Justiția pe de-antregul și din rădăcinile ei nu s-a reformat.

În București se instrumentează marile dosare pentru că, în restul României, politicul și în Justiție și în servicii anticorupție a parazitat absolut tot. În Parchetul General sau Parchetele de pe lângă Curțile de Apel, tribunale și judecătorii procurorii nu numai că bat palma cu politicienii corupți sau șefii județelor, dar de prea multe ori își canalizează toată energia demolând dosarele secțiilor teritoriale ale DNA.

În interior, lupta este infernală, interesele mari, boala este sistemică. Nu de puține ori am auzit procurori admirabili relatând fapte incredibile dar care, din păcate, se petrec. Am văzut și procurori și judecători săraci cu duhul. În sistemul judiciar, și el ros de atâtea tare, marele tablou este dezolant.

În București, altă tărășenie. Doar câțiva trag greul, restul se uită și mulți vor aplauze la scenă deschisă pe care niciodată nu le vor avea. Pentru că nu le merită și nu-și respectă profesia. Realitatea crudă e că doar câțiva din DNA se luptă, procurorul general al instituției își ia toate castanele, uneori târât de infractori prin multe mizerii, în timp ce unii procurori fac tot ce le stă în putință să se răzbune, să omoare dosare importante sau, mai simplu, zac în inactivitate crezând că așa pot salva spatele cuiva.

În sistem, munca laborioasă a procurorului nu prea mai există. Totul se face la foc automat.

Una peste alta, în Justiție, situația nu e deloc roz, lupta nicidecum ireversibilă. Vrem s-o recunoaștem sau nu, după noiembrie nu prea se știe cum, dacă și în ce ritm va mai funcționa DNA.

În România, nici restul marilor luptători anticorupție nu sunt atât de luptători și cinstiți pe cât credem. Unii creează, susțin, consolidează și apără infractori periculoși în dauna statului, câțiva îi și plătesc ani la rând– culmea- din buzunarele noastre, alții doar imită lupta că așa dă bine la public sau ambasade. Să zici că esti cu statul de drept! Prea mulți acționează, foarte probabil, în funcție de parandărăt.

Să faci presă în vremurile acestea - dacă mai poate fi numită așa- e o totală nebunie generalizată. Jurnaliștii se înjură, se scuipă, se pocnesc și trosnesc, se așteaptă după colț sau se iau de păr pentru subiecte mici, dar pentru orgolii mari- în spatele cărora stau, de prea puține ori, sănătoase principii de viață.

În general, se știe: unii iau bani, alții nu. Unii sunt corupți, alții nu. Unii acoperă și servesc oameni politici, alții nu. Unii scriu după dictare, alții nu. Foarte puțini mai sunt cinstiți, asta e o realitate. Multora nici nu le pasă sau sunt captivi. Și acesta e un trist adevăr.

Timp de 10 ani, stăpânii inelelor - oligarhii- au otrăvit pic cu pic și conștient România, capturând societatea, fâcând atmosfera irespirabilă din cauza puturoșeniei și putreziciunii lor. Totul petru bani, putere, interese infracționale și sub ochii tuturor, sub nasul și cu complicitatea statului. Niciodată nu le-a păsat de nimeni pentru că nu acesta a fost scopul lor.

Unul va mai dispărea foarte probabil din peisaj anul acesta, altul - mult mai periculos- e în libertate, deși toată lumea știe foarte bine ce face. Pentru moment, și el ca și înaintașii, este protejat tot de stat.

Ce nu trebuie să uităm noi nicio clipă este că,  mai ales în vremuri tulburi, conștiințele și caracterele se cern, iar jurnalismul este numai despre a spune adevărul oamenilor. A fi în slujba lui prespupune responsabilitate, multă cinste și valori cu adevărat înțelese, nu numai clamări de fațadă și bătăi vitejești cu pumnii în piept.

Adevărul trebuie mereu spus până la capăt. Indiferent pe cine și cum ar deranja. Aceasta este misiunea noastră. 

Domnia legii în statul de drept prea mulți o urlă de paradă și cu voce tare când, de fapt, și ei o gândesc mult prea strâmb.