miercuri, iulie 30, 2014

Cazul Duicu. Adevărurile nespuse ale celui mai controversat dosar de corupție al DNA

O analiză atentă a tuturor documentelor DNA cu privire la cazul Duicu arată, fără putință de tăgadă, că ceva în neregulă s-a întâmplat în instrumentarea acestui dosar. Multe lucruri se bat cap în cap, nu pot fi logic explicate, în documente chiar și procurorul pe alocuri se contrazice și așa, cel mai important dosar de corupție al DNA al actualei guvernări, care practic devoala o întreagă rețea ce trafica influența la cel mai înalt nivel al statului român cu țintă clară Justiția, s-a răsuflat fără niciun fel de justificare. Nimeni nu înțelege de ce.

O privire retrospectivă arată că acum trei luni, când baronul PSD Adrian Duicu a fost arestat, ancheta DNA a început în forță. Acuzațiile DNA- în principal, trafic de influență- au fost confirmate în mod repetat de judecători, baronul a rămas în arest, iar audierile au început imediat, toate indiciile devoalate de DNA ducând de la bun început spre șeful Guvernului, Victor Ponta și, implicit, spre ministrul Justiției, ruda lui, Robert Cazanciuc.
Premierul s-a speriat. Poate că avea și motive. Simțindu-se cu musca pe căciulă, de frica faptului că a fost interceptat și prins într-un trafic de influență, s-a refugiat, în buncărul MApN.  Greu a fost convins să iasă de acolo. A cerut garanții ferme. Nu e clar până acum dacă acestea s-au dat. Ceva însă l-a convins să se întoarcă în Guvern.

Ministrul Justiției- și el cu aceeași mare muscă pe căciulă- a adoptat o altă tactică- minciuna. În vorbe, în ieșiri oficiale și, culmea, în înscrisuri- o altă faptă penală. Nici acum nu s-a oprit, deși toate probele din ancheta penală îl contrazic vehement.

La mijlocul anchetei însă, inexplicabilul s-a produs. Practic, procurorul DNA n-a mai vrut să afle, să ancheteze și să probeze nimic. În linii mari, delicata anchetă s-a oprit. Nici măcar contractele baronului de la Consiliul Județean nu au mai fost investigate. S-a mai oferit un denunț. De către baron. Și cam atât.

În esență, miezul fierbinte al dosarului Duicu îl reprezenta un trafic de influență foarte important. Schimb pe schimb. Omorârea unui dosar ANI în Justiție pentru baron, în schimbul numirii în funcții din Justiție a unor oameni cu probleme și nu numai. A dorit și era cât p'aci să reușească penetrarea structurilor anticorupție și de forță ale statului român.

Traficul de influență între baron și șeful IPJ, Ștefan Ponea a fost probat și a fost clar ca lumina zilei de la bun început, acesta fiind motivul principal al măsurilor arestărilor preventive succesive, confirmate de către Justiție.
Subteranele și părțile componente ale acestui lanț al traficului de influență au fost marea problemă, mărul fierbinte al DNA. Două inele sunt și acum lipsă din probatoriul DNA: Victor Ponta și Robert Cazanciuc. În mod voit, procurorul nu a mai vrut să se atingă de ei. I-a ocolit.

Strategia de instrumentare a DNA în acest foarte important dosar de corupție a fost de la bun început greșită. S-a bătut toba în ceea ce-l privește pe premierul Victor Ponta și ministrul Robert Cazanciuc, au început audierile, pentru ca după audierea șefului IGPR, Petre Tobă, care atenție- nu semnase niciun act parte a traficului de influență- și care oricum, brusc, sfătuit sau nu, a avut o pană de memorie, procurorul pare că a decis că nu mai vrea să afle absolut nimic în plus.

Traficul de influență- componenta Duicu- a fost desăvârșit, materializat însă printr-un act. O hârtie semnată de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc și trimisă Oanei Hăineală, președinte pe atunci al CSM, care nu a dorit s-o înregistreze.
Cum se face că taman pentru numirea Elisabetei Ponea la DNA a semnat Robert Cazanciuc? Adică exact pentru ceea ce insista baronul Duicu la premierul Ponta, în traficul de influență. DNA n-a vrut aici să afle nimic în plus.

Știau ministrul Justiției și premierul că pentru asta baronul omora un dosar în Justiție al ANI? Nici asta procurorul DNA n-a vrut să știe. N-a audiat pe nimeni. O certitudine există: dosarul ANI a fost demolat.

Crede cumva procurorul DNA că o chemare intempestivă a unui șef al IGPR la Guvern este decisă, comandată de șeful de cabinet al premierului? Dacă da, procurorul DNA nu prea are ce căuta în magistratură.

A verificat procurorul DNA dacă premierul era în acea zi în Guvern? Nu. Au făcut-o jurnaliștii. Și premierul a fost în Guvern, ba chiar a avut întâlniri. Procurorul n-a fost interesat nici de acest aspect. 

Ba, mai mult, din act în act, același procuror DNA l-a mutat pur și simplu pe Duicu din biroul premierului Ponta pe undeva prin sediul Guvernului. Referatul arestării preventive arată negru pe alb că baronul era fix în cabinetul premierului Ponta, însă, după câteva luni, rechizitoriul semnat de același procuror îl teleportează cu forța pe corpolentul baron în spațiul nedefinit și imens al Palatului Victoria, îndepărtându-l voit de premier
Până acum, niciodată în acte oficiale ale DNA așa ceva nu s-a întâmplat.

În plus, deși din rechizitoriul DNA rezultă că procurorul nu a avut probe directe pe premierul Ponta, culmea, la un moment dat, același procuror se contrazice în propriul probatoriu așternut. A scris și a confirmat, de exemplu, că premierul a fost identificat la un moment dat, în altă zi, la masă, într-un restaurant cu baronul Duicu. Din interceptări, asta spunea și baronul Duicu, dar să zicem că spusele baroului nu sunt esențiale.
Însă rândurile așternute de procuror pot da un indiciu neașteptat în sensul că probe care să-l indentifice pe premier există. Premierul Ponta nu putea fi indentificat prin celula telefonului baronului, ci doar prin propria celulă telefonică. Sau prin înregistrări ambientale din locația respectivă. Adică din restaurant.
În plus, vorbele baronului Duicu, așa cum rezultă din tot firul anchetei, mereu au fost urmate de fapte și acțiuni ce s-au dovedit a fi adevărate, confirmate și probate (cazul chemării lui Petre Tobă la Guvern). Indicii au fost suficiente. Asta e cert. 

Mai mult, într-un mandat de siguranță națională ar fi fost de altfel și foarte puțin probabil ca toate persoanele cu care intra în contact baronul să nu poată fi identificate și interceptate. Ca atare, sunt două posibilități: ori procurorul DNA în mod intenționat nu s-a folosit în anchetă de toate probele pe care le avea la dispoziție, inclusiv de cele cu premierul Ponta, ori declasificarea mandatului de siguranță națională nu s-a făcut complet și în integralitate. Oricum ar fi, nu e bine deloc.

Pentru că foarte probabil n-a vrut să identifice lanțul materializării traficului de influență, procurorul nu i-a audiat nici măcar în calitate de martori în acest dosar pe premierul Victor Ponta și pe ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.
Iar, cumva, de asta a fost sigur și premierul Victor Ponta, fapt ce ridică și mai multe suspiciuni cu privire la instrumentarea dosarului. “E un dosar pe rol, în care eu n-am nicio calitate procesuală, nici măcar ca martor n-am fost chemat. (…) N-am fost și nici nu știu dacă voi fi vreodată chemat pentru că n-am nicio calitate procesuală”, spunea premierul Victor Ponta pe 24 Iulie, într-un interviu pentru Adevărul Live (dublu click).
În timpul acesta, în DNA, încă se instrumenta dosarul care a fost trimis în judecată abia după 4 zile. De unde știa premierul Victor Ponta că n-are nicio calitate procesuală din moment ce ancheta, pe lege, e secretă și confidențială? Tot DNA trebuie să răspundă aici.

Una peste alta, în dosar au fost audiate, inițial, doar câteva persoane din Ministerul de Interne care- atenție- nu desăvârșiseră prin niciun document traficul de influență. Paradoxul cel mai mare este că nu au fost chemate nici măcar la audieri persoanele care materializaseră infracțiunea de corupție și erau parte a lanțului de trafic de influență pentru că asta indicau, de la o poștă, toate probele
Speța nu a fost disjunsă pentru ca ancheta să se poată desfășura în continuare. Ca atare, premierul și ministrul justiției au fost făcuți scăpați ca și cum nicio hârtie, nicio întâlnire, nicio acțiune, niciun fapt, nicio întâlnire, niciun indiciu n-ar fi existat.

La fel de curios este că în dosar nici Ionel Georgescu, om extrem de important din multe puncte de vedere, Radu Stroe- ministrul de interne nu au fost audiați și nici procurorul Elisabeta Ponea- subiectul unei componente a traficului de influență, nu a fost deranjat de procurorul DNA. Nici măcar o declarație de martor n-a fost chemtă să dea deși pentru ea și prin ea s-au derulat alte componente ale faptei de corupție. 
Prieteniile din Justiție ale Elisabetei Ponea și faptul că în mijlocul intrumentării dosarului Duicu aceeași procuroare a apărut într-o poziție cheie în sulfurosul scandal Bercea, nu sunt excluse să fi contat. Ba mai mult, pot exista suspiciuni că tocmai izbucnirea cazului Bercea în care procurorul Ponea are un rol important a determinat în mijlocul anchetei Duicu schimbarea întregii strategii de instrumentare a dosarului baronului de Mehedinți.

De subliniat este că procuroarea Ponea este la a doua tentativă de a ajunge în DNA. Prima oară a fost oprită, pe ultima sută de metri, chiar de fostul procuror șef al DNA, Daniel Morar ca să ajungă șefă a DNA Craiova. Anul trecut, prin Duicu, cu știința premierului Ponta și semnătura ministrului Justiției, a mai încercat odată. Deci penetrarea DNA de către extrem de dubioasa doamnă Ponea a fost insistentă. În ultimii ani vedem că a făcut tot ce i-a dat în putință să ajungă în cea mai importantă structură anticorupție a statului român. 
Acum, procuroarea este ca și dispărută de pe fața pâmântului, deși ar trebui anchetată de Justiție și CSM în ambele dosare în care, culmea, tot ea este și veriga comună. În mod inexplicabil, de trei luni, nici de ea nimeni nu s-a atins până acum.       

După ce a fost finalizat cu multe componente lipsă, nefiind clar ce anume s-a instrumentat până la urmă timp de trei luni, dosarul Duicu va fi judecat, pe fond, la Curtea de Apel, de magistratul Viorica Costiniu, soția judecătorului Florin Costiniu, arestat de DNA pentru corupție și condamnat cu suspendare în dosarul Cătălin Voicu. 
Din 2009 însă, judecătorul este arhicunoscut prin lupta pe care o dă în instanță cu DNA și prin multe decizii controversate. Ca atare, dosarul Duicu, cel mai probabil, una dintre cele mai răsunătoare spețe de corupție din actuala guvernare va muri în linie dreaptă. Dacă cineva a dorit asta, a și reușit.

Părți insignifiante s-au disjuns, componenta Cazanciuc- Ponta a fost ucisă prin nebăgare voită de seamă iar inexplicabilul continuă. DNA încă se mai gândește dacă va trebui să deschidă un nou dosar pe fals în înscrisuri oficiale în cazul Ponea/ Cazanciuc/ CSM - care se pedepsește cu închisoarea și unde deține toate probele. 
Va fi de acord un funcționar al ministerului Justiției sau CSM, pe un fals în înscrisuri în relaționare cu o faptă de corupție- trafic de influență, să o pățească din cauza unui ministru sau unui magistrat? Sau va denunța totul? Nu știm încă. Ancheta DNA nu a început și totul arată că nici măcar nu sunt perspective să mai demareze ceva.  

Trebuie spus că procurorul DNA căruia i-a fost dat să instrumenteze cazul Duicu este Ioan Amariei, un procuror care nu are în carieră dosare răsunătoare și nici rezultate importante, nu este în liga veteranilor DNA, fiind transferat la sfârșitul anului trecut din Parchetul General.

Cuminte, cu ochelari de cal, cu probe și indicii care se bat cap în cap față de cum a fost anchetată cauza, cu contraziceri pe care orice profan le poate sesiza, cu tactică greșită și cu schimbare de neînțeles în instrumentare, cel mai important dosar de corupție al DNA care implica la cel mai înalt nivel actuala guvernare atingând primul ministru și primul inel de putere pe acuzații foarte grave și afectând independența Justiției, a ieșit din ancheta Direcției Naționale Anticorupție mai șubred decât a pornit.
Tocmai pentru buna și corecta funcționare a Justiției, nimic nu trebuie ținut sub tăcere. Neregulile și neconcordanțele din acest dosar DNA extrem de important trebuie să fie cel mai puternic semnal de alarmă. Așa ceva, într-un mod atât de evident, niciodată nu s-a mai întâmplat.

În orice democrație și stat de drept funcționale, se știe: unde-i lege, nu-i tocmeală. Și nimeni nu e mai presus de asta. 
Ce s-a reușit în această așa- zisă anchetă a DNA s-a văzut acum în clar și se simte de la o poștă. 
Rezultatul este fără dubiu: dacă la început au clacat cu toții nervos, în final, premierul României, candidat la Președinție și ministrul Justiției- parte a primului inel de putere al statului român- au răsuflat cu adevărat ușurați în acest uriaș dosar de corupție!
Oare de ce?!


12 comentarii:

Anonim spunea...

Par a fi doua posibile explicatii: fie inca nu au inceput investigatiile la care faci referire, fie or fi dedesupturi care nu sunt pentru noi. A treia e grava: ca procurorul de caz sa actioneze depliberat, fortat sau nu, caz in care...ce ne facem cu credibilitatea DNA? Felicitari pentru analiza!

Anonim spunea...

Basescu. Mircea basescu.

ziarist spunea...

@ Anonim. Nu se mai poate face nimic. Speța nu s-a disjuns. Deci a murit.

Anonim spunea...

Nici d-na KOVESI nu poate face nimic ?
Daca ramane asa, tara asta e pierduta !!11

Anonim spunea...

Sorina mama, daca ar exista mai multi ca mataluta in tara, Romania s-ar putea ridica din tarana mai rapid !
Mai rar mi-a fost dat sa vad o analiza atat de meticuloasa si de “la obiect” ca asta.
Dupa cum rar mi-a fost dat sa vad la un jurnalist o luciditate a perceptiei mai …solida, ca sa spun asa.
Mie mi-a cazut fata cand am aflat ca dosarul Duicu va fi judecat, pe fond, la Curtea de Apel, de “magistratul” Viorica Costiniu ! Chiar nu se gasea altcineva ?!? Oare nu mai exista la Curtea de Apel alti magistrati, integri si fara tinichele legate de coada ?!?
Mai frate, astia sunt chiar aproape TOTI vanduti ciumei rosii bolsevice ?
Sau, mai degraba, SANTAJATI ?!? CU CE anume ?!? Si, mai interesant, DE CINE anume ?!?

gavrus tiberiu spunea...

Moscova ne asteapta.
Ceausescu avea dreptate. Comunismul a iesit invingator la orase si la sate. Si la Bucuresti,bineinteles.

Anonim spunea...

Sa nu uitam totusi ca IA este cel care l-a retinut pe Becali. Poti spune despre el ca e cuminte, dar nu poti spune ca nu si-a facut treaba bine.

ziarist spunea...

@anonim. Da, l-a retinut pe Becali, dar cred ca orice procuror putea sa-l retina pe Becali. Nu cred ca e o mare faptă de vitejie, mai ales că e singurul moment prin care s-a facut cunscut in carieră.
Un procuror se cunoaște prin rechizitorii și, mai ales, condamnări definitive. Procurorul în acest caz- Duicu- nu și-a făcut treaba. Ba, mai mult, voit a evitat probe, indicii. Acest caz și acest rechizitoriu reprezintă o rușine. Niciodată un dosar n-a ieșit mai slab din DNA decât a intrat.

Anonim spunea...

E usor sa spui acum (dupa condamnare) ca ce a facut Ionut puteau face si altii. Pana una alta e singurul care a facut-o.
Referitor la ce s-a intamplat la palatul victoria, aceste lucruri, desi spectaculoase in masura in care ar fi dovedite, nu influenteaza cu nimic speta lui duicu. Iar lui ponta nu poti sa-i probezi nicio fapta. Atunci de ce sa fortezi lucrurile?

ziarist spunea...

@anonim.Repet, in caz ca n-ai inteles, un procuror se cunoaste prin condamnari definitive si rechizitorii.
In cazul Duicu, in caz ca n-ai citit rechizitoriul- pana si traficul de influenta a fost subrezit. Intentionat. Nu poti sa probezi nicio fapta daca nu faci ancheta. Nu au fost audiate multe persoane, fara nicio justificare. Deci procurorul a fortat.

enigma spunea...

Eu nu le fac reclama procurorilor dar in cauza de fata ADN-ul bate DNA-ul.
http://stirile.rol.ro/japoneza-violata-si-ucisa-avea-sub-unghii-urmele-genetice-ale-criminalului-asa-a-fost-dovedit-biocriminalistic-noul-rimaru-al-romaniei-840928.html
Celebrii procurori "CSI", M. Iacob - adjunctul Codrutei - si I. Amariei stiu probabil ca amprentarea genetica (DNA profiling/fingerprinting) s-a folosit prima data ca proba intr-o instanta prin 1987 in Marea Britanie intr-un caz de dublu viol/crima. De mai bine de 10 ani sunt acceptate in instante si analizele locatiei celulelor (cell site analysis), tehnica ce a devenit la fel de banala in cauze de omoruri, crima organizata si disparitii de persoane, precum prelevarea materialului genetic.
Revenind la speta de fata este evident ca toate persoanele vizate si-au sters urmele si au devenit martori ostili, suferind de amnezie colectiva. Cazanciuc s-a incurcat in minciuni iar Ponta de fiecare data cand planeaza suspiciuni asupra sa il invoca pe Obama la modul cel mai penibil. Ceea ce se vehicula pe surse in septembrie-octombrie anul trecut s-a adeverit. Baronii PSD aproape ca au reusit sa-si impuna favoritii in functii de mare responsabilitate in DNA.

The Truth spunea...

Prea devreme sa tragem concluzii... Oricum, daca nu se iau masuri, in opinia mea, rezulta ca are loc o negociere intre puteri.