Numai că faptele care făceau obiectul sesizării inițiale erau șantaj și trafic de influență și atrăgeau competența DNA, având în vedere și calitatea de parlamentar a celui denunțat (dublu click).
Surse susțin că, deși considerat un dosar "important", timp de șapte luni, din luna Octombrie 2013, de la depunerea denunțului de către fostul director AM Posdru, până în luna Mai 2014, nu au fost făcute cercetări în acest dosar. În luna Mai 2014, după apariția în public a denunțului (15 Mai) a avut loc o singură audiere, procurorul a considerat că denunțătorul nu-și poate susține acuzațiile, că nu există probe iar în dosar oricum nu se mai puteau face prea multe cercetări având în vedere că, prin apariția în public a speței, toate părțile potențial implicate fuseseră deja puse în gardă. Ca atare, aceleași surse spun că acuzațiile privind șantajul și traficul de influență au fost imediat eliminate, au rămas doar cele ce reclamau potențiale amenințări și, doar așa, pe aceste considerente s-a putut trimite, acum câteva zile, pe 2 Iulie 2014, dosarul spre soluționare spre Parchetul General, prin declinare de competență.
În urmă cu doar câteva zile, surse din Parchetul General dădeau ca sigur închiderea unui alt dosar care-l viza pe deputatul PSD, după plângerea penală depusă de primarul sectorului 3, Robert Negoiță, pe aceeași acuzație- amenințare, primarul Negoiță neretrăgându-și plângerea. Astăzi, alte surse au confirmat că dosarul a fost clasat/ închis de către Parchetul General tot din lipsă de probe.
Pe 30 Iunie 2014, cu doar două zile înainte de declinarea dosarului C.Roșu/S. Ghiță de la DNA către Parchetul General, într-un interviu publicat în cotidianul Adevărul (dublu click), deputatul PSD, Sebastian Ghiță se întrecea pe sine în laude la adresa DNA, Pachetul General, Ministerului Justiției, DIICOT, ÎCCJ și ANI, invocând "numirile de specialiști", "oameni fără pată" și "relații instituționale excepționale". O atitudine total diferită având în vedere că, același deputat, în urmă cu doar două luni, pe 7 Aprilie 2014, într-un alt interviu publicat în cotidianul Evenimentul Zilei (dublu click), adresa un avertisment dur, vorbind despre "dublul standard" al Justiției și despre același instituții- PÎCCJ, DNA, DIICOT, SRI, SIE, STS și "alte entități cu 3-4 litere" pe care "nu le-a văzut pe afișe".
Speța C.Roșu/ S. Ghiță este a doua controversă din interiorul sistemului judiciar, în linii mari, vizând aceeași tematică. Pe 1 Aprilie 2014, un alt procuror DNA a decis clasarea unui dosar la fel de important ce se referea la o puternică rețea de corupție din Justiția prahoveană, după instrumentarea cazului Cosma-Păvăleanu- Alexe. Deși surse susțin că în dosar sunt fapte, probe, inclusiv interceptări, totul a fost închis fără prea multe explicații, în Justiția prahoveană și nu numai pretrecându-se după acest moment multe schimbări și mutări de pe funcții la presiunile puternice ale PSD. Unele dintre acestea au fost, în mod paradoxal, anunțate chiar în rețeaua media din Prahova controlată de familia Cosma.
Surse susțin că, deși au fost strânse probe timp de un an și o lună pe mandat de siguranță națională, nu toate acestea au fost fructificate. DNA susține că, în acest caz, nu are în instrumentare un alt dosar pe această temă.
Pe de altă parte, DNA a confirmat că a început urmărirea penală față de faptă în dosarul deschis după depunerea în 2011 a sesizării ANAF cu privire la tranzacții suspecte efectuate de mai multe firme în scopul de a evita plata TVA încasat din contractele încheiate cu mai multe instituții de stat. "În dosarul constituit ca urmare a sesizării ANAF, se efectuează acte de urmărire penală față de faptă, nu există persoane care să aibă calitate procesuală în acest moment. Alte detalii nu putem oferi în acest moment", se arată în răspunsul DNA.
Ciudat este însă că, timp de 3 ani, DNA nu făcut cercetări cu privire la toate aspectele din sesizarea ANAF pentru a se lămuri dacă acestea se susțin sau nu. Deși considerat a fi un dosar "destul de slab", ANAF a susținut oficial în adrese trimise Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cât și către alte instituții că "există suspiciuni că între societățile menționate se desfășoară și alte tranzacții care au un caracter neobișnuit în raport cu activitățile curente în sensul prevăzut de art.23 din Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea splălării banilor".
Toate documentele ANAF cu privire la această speță- firme și persoane- au fost publicate pe 27 Martie 2014, într-o investigație comună a platformelor Rise Project- Centrul de Investigații Media (dublu click).

2 comentarii:
Ar trebui sa ni se para socante asemenea lucruri. Trist este ca de la un timp, nici nu mai par asa...
Pentru mine este clar ca daca cumva Romania scapa de Voiculescu de Ghita (+ Ponta) nu va scapa curand. Ghita este urmasul lui Voiculescu la fel cum Ponta este urmasul lui Nastase (care este urmasul lui Iliescu).
Astia toti ii intrec in ticalosie si in inteligenta (criminala ) pe mentorii lor.
Trimiteți un comentariu