vineri, aprilie 05, 2013

Când președintele Băsescu vrea să legitimeze un troc politic

Când ai 90 de procurori DNA din 124 - practic, o întreagă instituție care-ți spune că greșești flagrant, poate ar trebui să te pună foarte serios pe gânduri. O instituție extrem de importantă, în premieră, spune țării cu voce tare ce părere are pentru că toți politicienii de vârf ai statului, în frunte cu Președintele României, îi fac o nedreptate.
În fruntea tuturor acestor oameni stă un om care, prin rezultatele lui, cred că ușor- ușor a devenit un simbol: Daniel Morar. N-aș fi crezut niciodată că președintele Băsescu îl va abandona pe acest om atât de ușor.

Când confunzi voit notorietatea cu transparența, când încurci criteriile de performanță cu orice altceva înseamnă că pur și simplu refuzi să înțelegi cum gândește un sistem.

Când niciun om din DNA nu a fost acceptat în trocul politic înseamnă că dai o mare palmă acestei instituții. Când nu te lupți cu adevărat pentru ea, o descurajezi. În plus, nesocotești munca unor oameni care au dus în spate, pe pielea lor, marile cazuri de corupție ale acestei țări.

Vrem să fie fericit Dragnea, vrem să gândim totul politic sau vrem să meargă mai departe, să încurajăm cu toată puterea DNA? E până la urmă tot o chestiune de opțiune politică. Dar la cel mai înalt nivel.

Când în proces a intervenit Comisia Europeană care, până acum, nu și-a schimbat părerea, nu spui inițial nimic, și brusc, tot în funcție de interese politice, te apuci să aplici o lege pe care oricum o aveai funcțională de 8 ani dar acum îți pică bine doar ca să-ți legitimezi înțelegerea, înseamnă că aplici legea doar când îți convine. Când nu, uiți de ea. Ca și cum n-ar fi fost.

Când spui că l-ai respins pe catastrofa de Nițu doar din cauza procedurii netransparente, mă face să cred că ți-a plăcut de cum s-a prezentat el în fața CSM. Și pe logica asta ar fi putut să-ți placă și Irimie, altă nenorocire. Și e groaznic!

Cum poți să afirmi "propunerile făcute nu-mi dau niciun motiv să cred că vor fi schimbări în trendul crescător de rezolvare a problemelor care țin de Justiție"? E adevărat, numai caractere "excepționale" și transpartinice stau pe acea listă. Cine a făcut cele mai grele dosare din această țară? Cumva ei? Nu, DNA-ul lui Daniel Morar.

Dar tu, pe 18 Ianuarie 2013, ai scris așa : "Motivația principală care a stat la baza deciziei este lipsa de transparență a procesului de selecție organizat de Ministerul Justiției, care NU A FOST STIMULATIV pentru ca UN NUMĂR MAI MARE DE PROCURORI CU BUNE PERFORMANȚE SĂ SE ÎNSCRIE LA PROCESUL DE SELECȚIE. Domnul președinte Traian Băsescu atenționează că pentru a accepta, în viitor, propunerile făcute de ministrul Justiției ESTE NECESARĂ REVIZUIREA TOTALĂ A PROCEDURII DE SELECȚIE A PROCURORILOR CARE URMEAZĂ A-I FI PROPUȘI pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în Direcția Națională Anticorupție".

1. Acum ce proces stimulativ a fost?
2. S-au selectat într-adevăr procurorii cu cele mai bune performanțe? Nicidecum.
3. Pe 18 Ianuarie 2013, președintele Băsescu NU CEREA APLICAREA LEGII, ci doar revizuirea totală a procedurii de selecție. Legea funcționa și atunci. Funcționează, e în vigoare, din 2005.

Așadar, fracturile logice sunt evidente în abordarea președintelui. Justificarea acestui troc pentru Justiție nu ține, nu e convingătoare deloc.
Cum poți până la urmă să te lupți public cu un om ca Daniel Morar care în ultimii 8 ani, pe nervii lui, a dus în spate greul cu rezultate excepționale? Cum poți să dai la o parte tot DNA-ul? Cum poți să spui: "Nu procurorii decid nominalizările".
E adevărat, nu ei le decid.
Tragedia e că le hotărăsc oamenii politici în înțelegeri oculte.
O mare, mare nedreptate făcută Justiției din ultimii 8 ani, tranzacționarea ei politică nu poate fi justificată prin absolut nimic.


10 comentarii:

Anonim spunea...

Ce ar putea face? S-a lamurit in legatura cu Blaga/PDL. Romanii au dat 60 % USL asa ca.... a ales raul cel mai mic.

Bob spunea...

Sorina, vorbim de niste principii ! Plecam de la premisa ca , in urma unui vot , clar politic, totul in tara asta este politic. De la numirea unui sef de piata si a unui inspector scolar, pana la cea a procurorului general sau sefu DNA , totul este politic. Totul pleaca de la nominalizare , pe care o face un om politic, pana la desemnare, pe care o face un presedinte care a castigat ca reprezentant al unui partid politic. Sa fim seriosi, asta nu inseamna ca , odata numiti in functie, acestia trebuie sa urmeze linia politica impusa de partide. Nici vorba. Prin fisa postului, a functiei ocupate , ei trebuie sa se delimiteze TOTAL de politic. Dar pentru asta , trebuie sa fie propusi, verificati, numiti. Hai sa vedem daca asa-numitele slabiciuni umane se aplica si procurorilor. Deci , unde e trocul ? Mie mi-e teama ca aceste trocuri sa nu se transforme in troace !!!
PS Scuze pentru postarea prea lunga, ramane la aprecierea ta daca o publici. Important este doar sa o citesti tu ! In rest, o zi buna !!!

Marius spunea...

Buna Sorina. Pentru prima data dupa atatia ani imi vine sa plang. Am fost atatia ani de partea presedintelui si acum observ ca m-am inselat. Nu are nici o scuza. In loc sa faci procedura cu procurorii din DNA care sunt cei mai buni tu faci mica intelegere.

Calin Nistor la intrebarea premierului vrei sa fi adjunct a spus nu, (pentru ca omul a ajuns unde a ajuns prin concurs nu prin numire) asa ar trebui sa faca si ceilalti 5 propusi dar nu o vor face.

Ei bine domnule presedinte tocmai ati dus justitia la inceputul anilor 2000. Felicitarile mele. Am crezut degeaba in dumneavoastra.

CSM va pierde batalia nu are cum sa castige din pacate. Asa suntem noi romanii daca Codruta a fost buna la parchet e buna si ca inginer si ca economist poate sa faca si poduri si autostrazi.

Si intradevar sa te folosesti de lege numai cand iti convine - mare realizare a domnului Basescu. Deci pana acuma cand s-a cerut procedura transparenta nu exista legea in Romania.

Pacat domnule Basescu, pacat.

gabriel spunea...

Din pacate Presedintele continua, ca si pana acum, cu raul cel mai mic. Desi el nu cred sa mai aibe ceva de pierdut.
Probabil va argumenta ca el este singur, ca poporul a votat 60% cum a votat si atunci el a trebuit sa asigure functionarea statului.
Astfel isi pierde insa credibilitatea si orice va face de acum in colo va fi strict treaba dansului.
Ne mai ramane speranta ca UE si SUA vor continua sa puna presiune pentru ca lucrurile sa mearga in limite cat de cat acceptabile.
Si, noi cei simpli, speram ca voi jurnalistii, pe care insa ii cam numaram pe degete, sa aveti puterea sa rezistati si mai departe.
Daca maine ar fi alegeri, probabil ca prezenta la vot ar fi cea mai mica imaginata vreodata, desi politicienii exact pe asta se bazeaza.
Gabriel

Fiscal Cliff spunea...


Afirmatia "aplici legea doar
când îți convine" despre
Presedintele Basescu este
potrivita si explica de ce
si-a pierdut o buna parte
din credibilitate.

Cred ca din aceasta lupta
pentru procurori cel mai bine
iese Daniel Morar, care a
castigat credibilitate.

Alex Mihăileanu spunea...

Eu văd lucrurile mai degrabă ca pe un soi de rocadă. Îl mută pe Morar la CSM şi pe Kovesi la DNA. E drept, nu din aceleaşi funcţii. Eu văd un joc de şah, nu o abordare aiurea. Băsescu încă nu s-a tîmpit de tot.

Anonim spunea...

A fost troc, dar sa nu ne grabim la concluzii. Eu cred ca Basescu mai are un as si acela va fi urmatorul ministru de Justitie unde cred ca si el a avut un cuvant de spus. S-ar putea chiar sa fie o persoana din CSM din randul reformistilor. A.

Anonim spunea...

Draga mea, daca as ignora mediul in care activezi, as spune ca esti de o naivitate debordanta. Nu pot crede ca nu ai aflat ca in cetatea asta, razboiul se desfasoara, de 23 de ani, intre doua tabere de fosti securisti, in egala masura indezirabile.
Pana nu demult, speram ca acesti nenorociti sa elibereze spatiul pe cale naturala, din nefericire ei sunt inlocuiti de beizadele si oportunisti, ce anuleaza orice urma de optimism.
Unui individ constituit nativ, grobian cu o viclenie nemarginita, nu-i poti cere bun simt. Si uite ca este presedintele Romaniei.

Eugen spunea...

Imi si imaginez:
1. Basescu zice: astia pe care i-ai propus nu sunt buni pentru ca nu a existat o selectie transparenta
2. De care selectie vorbesti intreaba MJ sa zicem Norica Nikolai)?
3. De aia de care vorbeste EU
4. Scrie de ea in lege?
5 Nu da' io o vreau, zice BAsescu
6. Oare ce zice CCR o fi incalcare de constitutie? L-am suspendat pentru mult mai putin.
7.Da dar EU ce o zice? dar Crin Antonescu nu i-o pasa de EU?
8. Pai bai TB nu vezi ca nimeni n-a iiesit sa o apere pe MM cand Tariceanu a dat-o afara? Pai bai tzache nu vezi ca nimeni nu a demonstrat contra incercarii de lovitura de stat, pai bai prostule nu vezi ca majoritatea jurnalistilor (si ele) tin cu noi ca noi le dam banii si zic ce vrem noi? si fac cum vrem noi? doar pe niste bloguri prapadite auzi ceva diferit, poate......asa ca ciocu' mic

Fiscal Cliff spunea...

Doru Buscu face o analiza detaliata
si prezinta mai multe posibile explicatii pentru sucirea lui Ponta

http://www.catavencii.ro/Unde-e-profitul-din-afacerea-kovesi_0_7783.html