EXCLUSIV. ÎNCĂ O EROARE ÎN MOTIVAREA CCR. CUM AU DEMONSTRAT JUDECĂTORII CĂ SERVICIILE EUROPENE NU FAC CERCETARE PENALĂ PRIN EXEMPLUL SUEDEZ. CPP SUEDEZ: “ANCHETA PRELIMINARĂ ESTE DECISĂ FIE DE AUTORITATEA POLITIENEASCĂ, FIE DE SERVICIUL DE INFORMATII, FIE DE PROCUROR”

• Cum a "picat" Curtea Constituţională a României pe engleză şi s-a pierdut prin decenii suedeze

Nu numai articolele din Codurile de Procedură Penală ale Slovaciei, Germaniei, Cehiei, Estoniei, Luxemburgului, Irlandei, Bulgariei, Croaţiei şi Italiei, sunt fie eronate, fie exemplificate sau alese greşit sau chiar, într-un caz, inexistente, în decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016 a judecătorilor Curţii Constituţionale, ci şi ambele capitole oferite drept model din Codul de Procedură Penală al Suediei pentru susţinerea argumentaţiei de neconstituţionalitate.  

Codul de Procedură Penală al Suediei, promulgat în 1942, intrat în vigoare în 1948, completat cu amendamente şi reintrat în vigoare din 1999 şi până în Ianuarie 2016, deşi în capitolul 23, secţiunea 3, indicată ca un alt exemplu de Curtea Constituţională a României, nu se referă la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică ci la ancheta preliminară în ansamblul ei, spune cine poate decide declanşarea cercetării penale în Suedia. 

Astfel, Codul de Procedură Penală Suedez, în varianta actuală şi originală, cea suedeză, din  1 Ianuarie 2016 ( şi în traducerea originalului de jos) aflată pe siteul Parlamentului (click Cod Procedură Penală suedeză Parlament Suedez), susţine următoarele, în capitolul 23, secţiunea 3: 

“Decizia privind demararea anchetei preliminare este adoptată fie de autoritatea poliţienească, fie de serviciul de informaţii,

fie de către procuror. În situaţia în care ancheta a fost iniţiată de către autoritatea poliţienească sau de serviciul de informaţii şi dacă aspectele vizate nu sunt simple, procurorul îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru derularea anchetei, din momentul în care asupra persoanei vizate planează suspiciuni îndreptăţite în privinţa comiterii infracţiunii instrumentate.

Procurorul va prelua, totodată, cursul derulării anchetei în cazul în care, din raţiuni speciale, se impune acest lucru. În cazul în care ancheta preliminară este condusă de procuror, acesta poate să solicite sprijinul poliţiei sau pe al serviciului de informaţii pentru a o pune în aplicare. Procurorul poate, de asemenea, să dispună desemnarea unui ofiţer de poliţie care să participe, prin activităţi dedicate, la sprijinirea anchetei preliminare, în situaţiile care impun acest lucru, luând în considerare natura activităţilor specific. Referirile din acest Cod care privesc autoritatea poliţienească sunt valabile şi pentru serviciul de informaţii, în situaţiile în care conduc sau sprijină un procuror în derularea anchetelor preliminare. Înainte de demararea anchetei preliminare, ofiţerul de poliţie poate interoga persoane ori poate dispune alte măsuri anchetatorii, care să prezinte relevanţă pentru anchetă.”

Säkerhetspolisen (SÄPO) (Swedish Security Police) este principalul serviciu de informaţii suedez, (click SAPO) agenţie guvernamentală, ce funcţionează chiar sub ministerul Justiţiei dar are autonomie. Din 1974, niciun membru al Guvernului nu are dreptul legal să influenţeze deciziile agenţiei în speţele investigate sau în modalitatea de aplicare a legislaţiei. SAPO, organizat în 4 departamente, se ocupă cu contraspionajul, antiterorismul, protecţia demnitarilor şi a Constituţiei, problem generate de migraţie, atacuri cyber. SAPO investighează speţele ce ameninţă siguranţa naţională, crime şi terorism. Are competenţe de strângere de informaţii, supraveghere, interceptare, interogare, înregistare.  Majoritatea directivelor de organizare a SAPO sunt clasificate în regim de securitate naţională.

Varianta în limba engleză, tradusă, dar nicidecum cea originală, veche de 18 ani, respectiv din anul 1998, a Codului de Procedură Penală al Suediei (click Cod Procedură Penală Suedez în engleză ) , a aceluiaşi capitol 23, secţiune 3, nu face însă nicio referire la serviciile de informaţii suedeze, ofiţerii de informaţii find probabil asimilaţi în traducerea oficială cu autoritatea de poliţie. Din varianta în limba engleză a anului 1998 a Codului de Procedură al Suediei lipseşte şi rândul ce viza aspectele finale din Codul de Procedură Penală şi care spunea că “ referirile din acest Cod care privesc autoritatea poliţienească sunt valabile şi pentru serviciul de informaţii, în situaţiile în care conduc sau sprijină un procuror în derularea anchetelor preliminare”.

Astfel, că varianta în limba engleză, tradusă, de acum 18 ani a Codului de Procedură Penală a Suediei, pentru aceeaşi secţiune 3 a articolului 23, arată în felul următor: 

”Decizia privind demararea anchetei preliminare este adoptată fie de autoritatea de poliţie, fie de către procuror. În situaţia în care ancheta a fost iniţiată de către autoritatea de poliţie şi are un statut special, procurorul îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru derularea anchetei din momentul în care asupra persoanei vizate planează suspiciuni îndreptăţite în privinţa comiterii infracţiunii instrumentate. Procurorul va prelua, totodată, cursul derulării anchetei în cazul în care, din raţiuni speciale, se impune acest lucru. Procurorul care desfăşoară ancheta preliminară poate solicita sprijin din partea unei autorităţi de poliţie. Acesta poate dispune desemnarea unui ofiţer de poliţie care să participe, prin activităţi dedicate, la sprijinirea anchetei preliminare, în situaţiile care impun acest lucru, luând în considerare natura activităţilor specifice.

Înainte de demararea anchetei preliminare, ofiţerul de poliţie poate interoga persoane ori poate dispune alte măsuri anchetatorii, care să prezinte relevanţă pentru anchetă.”

În decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016, ce curprinde la pagina 16, paragraful 36, exemplele europene care au stat la baza declarării ca neconstituţional al articolului 142 alin 1 din Codul de Procedură Penală, Curtea Constituţională a susţinut că “reţine” în multe state ale Uniunii Europene, dispoziţiile Codurilor de procedură penală, atunci când reglementează activitatea de supraveghere tehnică şi de punere în executare a supravegherii, “o face prin norme clare şi previzibile şi vizează doar organele judiciare”. “În acest sens, codurile naţionale de procedură penală, prevăd în mod expres că activitatea de supraveghere tehnică este înfăptuită de către judecătorul de instrucţie, de organele de urmărire penală şi organele poliţiei şi că, din punct de vedere tehnic, la realizarea acesteia sunt obligate să colaboreze, la nevoie, persoane juridice din domeniul furnizării de servicii de telecomunicaţii sau din alte domenii expres şi limitative prevăzute în legea penală procesuală”.

“Sunt relevante în acest sens, Capitolul 23 şi Capitolul 27 din Codul de procedură penală al Suediei”, susţine Curtea Constituţională.

Despre problemele din movitarea Curţii Constituţionale şi cu exemplificarea capitolului 27 din Codul de Procedură Penală tot al Suediei, aici. (link erori grave motivare Curtea Constituţională). 

Decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016 a fost publicată pe 14 Martie 2016 în Monitorul Oficial. Decizia este general obligatorie pentru toate autorităţile statului şi are putere de lege. Judecător raportor al deciziei Curţii Constituţionale a fost judecătorul Daniel Morar.