EXCLUSIV. RAPORTUL COMANDAT DE COMISIA EUROPEANĂ CE INFIRMĂ ARGUMENTELE MOTIVĂRII CCR ÎN “SCANDALUL INTERCEPTĂRILOR”

• Raportul arată în detaliu măsurile de drept penal specifice la nivel european, colaborarea şi implicarea serviciilor de informaţii la nivel european, laudă DIICOT şi indică DNA "ca exemplu ce poate fi exportat la nivel european"

Un raport complex comandat şi finanţat de către Comisia Europeană, respectiv de Directoratul General pentru Migraţie şi Afaceri Interne, Directoratul Securitate, Unitatea D2 de luptă împotriva crimei organizate, condusă de portugheza Anabela Gago, contrazice argumentele folosite de Curtea Constituţională în motivarea deciziei 51 din 16 Februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial pe 14 Martie 2016, cu putere de lege şi general obligatorie pentru toate autorităţile statului, în care susţine că, “în multe state europene”, legislaţia naţională, prevede expres că  “activitatea de supraveghere tehnică este înfăptuită de către judecătorul de instrucţie, de organele de urmărire penală şi de organele poliţiei”.

“Studiul privind calea de urmat pentru iniţiative politice viitoare în materia luptei împotriva crimei organizate: eficienţa măsurilor de drept penal specifice care vizează crima organizată” a fost coordonat de RAND Europe, grupul de cercetare al Univeristăţii din Trento UNITN, eCrime, specialişti independenţi de la Universitatea Catolică din Milano, Cambridge, Universitatea Cardiff, Centrul pentru Studierea Democraţiei din Bulgaria şi procurorul adjunct naţional al Direcţiei Anti-Mafia italiană din Roma, Filippo Spiezia, are 6 părţi, 11 capitole , aproape 600 de pagini, este extrem de elaborat, amănunţit şi analitic şi a fost dat publicităţii de către Comisia Europeană în Februarie 2015. ( Click Raportul comandat de Comisia Europeană)

Raportul prezintă în detaliu situaţia din toate cele 28 de state ale Uniunii Europene, coroborând cadrul legal existent în Uniunea Europeană în privinţa combaterii crimei organizate, legislaţia naţională din statele Uniunii, cum a fost folosită ea în lupta cu fenomenul şi identifică opt instrumente şi tehnici investigative juridice speciale folosite în lupta cu crima organizată: supravegherea, interceptarea comunicaţiilor, investigaţiile sub acoperire, livrările supravegheate, informatorii, urmărirea suspecţilor, protecţia martorilor şi echipele comune de anchetă transfrontalieră.    

Deşi la nivelul Uniunii Europene, interceptarea comunicaţiilor şi monitorizarea sunt cele mai frecvente tehnici de investigare, toate cele opt pârghii se dovedesc a fi utile spre foarte utile dar beneficiază şi de cadru legal. Tehnicile, metodele, instrumentele, perioada monitorizării, legislaţia diferă de la stat la stat, arată raportul. 

Cine face supravegherea/ surveillance?  

“Supravegherea, așa cum este cazul şi cu alte tehnici speciale de investigare, poate fi

efectuată numai de către organizații sau structuri legale autorizate în cadrul sistemului de aplicare a legii unui stat, inclusiv de structuri/servicii de informații, contra-informații și de informații militare. În general, unitățile responsabile de investigarea activităților infracționale respective sunt implicate în activitățile de supraveghere.

Cu toate acestea, unele state utilizează instituţii specializate, separate de poliție, care efectuează supravegherea, în plus față de alte structuri de investigare (Finlanda, Irlanda, Lituania, Bulgaria). În Irlanda, doar Garda Siochana, Forțele de apărare și comisari venituri pot efectua operațiuni de supraveghere, în timp ce în Portugalia, Polícia Judiciária este autorizată să desfășoare activități de supraveghere în cazurile de formelor grave de criminalitate organizată. În Grecia, supravegherea este făcută de Divizia Securității de Stat al Poliției elene și de către subdiviziunile organizate investighează criminalitatea, traficul de droguri și a criminalității economice. Într-un caz, cel al Finlandei, autoritatea de decizie cu privire la activitățile de supraveghere revine organizației care este şi autorizată să efectueze o arestare”, arată raportul comandat de către Comisia Europeană.

Perioada maximă de creştere a mandatului de supraveghere în cercetarea penală în unele state este următoarea, în România fiind una dintre cele mai scurte perioade:

Pentru infracţiuni grave pentru care pedeapsa este mai mare de cinci ani de închisoare, supravegherea poate fi autorizată în Bulgaria, Cipru, Franţa, Luxemburg şi Slovacia.

Pentru crimele pedepsite cu închisoare mai mare de 1 an, în Austria şi Belgia poate fi activată supravegherea.

Pentru corupţie, supravegherea se poate dispune în Cipru şi Slovacia.

Pentru abuz de putere, activitatea de supraveghere se poate face în Slovacia.

Activitatea de supraveghere sub acoperire poate fi efectuată şi pentru persoane care nu sunt ele însele suspecte în activităţi infracţionale, dar sunt considerate utile pentru investigaţia în cauză şi au, de exemplu, posibilitatea de a intra în contact cu suspecţii. Asta se întâmplă în Austria, Germania şi Slovenia.

De multe ori, notează raportul, tehnicile speciale de investigare necesită instrumente suplimentare şi sunt aplicate combinat pentru a fi eficiente. Aşa se face că în Austria, Bulgaria, Cehia, Franţa, Estonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia şi Spania, supravegherea este de obicei utilizată în combinaţie cu interceptarea comunicaţiilor. Cele două metode de investigare se suţin reciproc: interceptarea comunicaţiilor oferă anchetatorilor un avantaj şi o idee unde să se uite iar supravegherea poate confirma conţinutul comunicaţiilor interceptate, ca în Spania. Atunci când sunt utilizate combinat, supravegherea şi interceptarea comunicaţiilor au potenţialul de a defini şi limita scopul unei investigaţii judiciare şi facilitează alocarea de resurse în zonele în care este cel mai probabil să fie găsite şi colectate probele, ca în Franţa.

Mai mult decât atât, prin aplicarea ambelor măsuri, în Grecia, investigatorii consideră că sunt capabili să identifice mai eficient zona unde apar activităţi penale şi apoi pot urmări mişcările celor implicaţi. În Belgia şi Suedia, supravegherea este utilizată în combinaţie cu wire- tapping, în Bulgaria, Cehia şi Lituania, cu investigaţiile sub acoperire, în Lituania şi Slovenia, cu folosirea informatorilor, în Slovacia, Suedia şi Marea Britanie, cu geolocaţia şi în Marea Britanie, supravegherea este combinată şi cu supravegherea audio şi recunoaşterea vocii.

Tipurile de legislaţie care reglementează supravegherea în statele membre ale UE sunt următoarele:

În Ungaria, România şi Portugalia, nu este reglementată explicit supravegherea transfrontalieră în legi naţionale şi totul se bazează pe acorduri bilaterale şi tratate internaţionale.

Raportul susţine că folosirea mijloacelor speciale de investigare are în mod inerent şi un risc de potential abuz, astfel că puţine sunt statele europene ce nu au fost afectate de scandaluri europene ce au implicat scurgeri de informaţii colectate prin intermediul tehnicilor sub acoperire. Astfel, este amintit cazul Marii Britanii/ phone hacking of celebrities by News Corporation, al României şi Bulgariei, înregistrări cu politicieni şi oameni de afaceri, al Germaniei/ the government Trojan horse controversy şi al Irlandei/ Garda phone recordings controversy.

Anumite jurisdicţii au delegat atribuţiile de supraveghere în cadrul unităţi specializate de aplicare a legii. Este cazul Finlandei, Irlandei şi Bulgariei. Acest lucru poate aduce şi o alocare mai eficientă de resurse şi forţă de muncă calificată în activităţile de supraveghere. Cu toate acestea, notează raportul, în timp ce activităţile de supraveghere sunt în creştere la nivelul Uniunii Europene, în timp ce sunt probleme cu personalul specializat, există un risc posibil ca aceste de unităţi să devină supraîncărcate. Cum este cazul Belgiei, Estoniei, Germaniei, Letoniei şi Finlandei.

O altă preocupare în legătură cu centralizarea este crearea aşa numitelor “insule ale cunoaşterii” din cadrul unei organizaţii, în care managementul bazat pe cunoştinţe poate fi afectat în mod negativ rezultând într-o potenţială incapsulare a unităţilor.

Cele mai multe state membre nu operează cu un sistem de management centralizat pentru activităţile de supraveghere. Cu toate acestea, multe state şi-au stabilit şi sunt în consolidarea bazelor de date naţionale care conţin informaţii strânse prin intermediul activităţilor de supraveghere, printre alte surse. Din punct de vedere tehnic, o bază de date centralizată este sursa unui sistem de management centralizat. Însă din cauza îngrijorărilor faţă de problemele legate de confidenţialitate şi legalitate, decizia de a furniza capabilităţi tehnice centralizate, cu responsabilitate naţională de management, este una ce ţine cel mai probabil de factorul politic.

În unele jurisdicţii se întreprind eforturi pentru a se începe operarea bazelor de date centralizate prin fuzionarea celor existent şi adăugarea de noi capabilităţi.

În majoritatea statelor UE, autorizaţiile pentru supraveghere în cercetarea penală se iau de la procurori. În România, şi alte opt state, se iau de la judecători. Tipurile de autorizări cerute pentru a desfăşura o activitate de supraveghere sunt următoarele în Uniunea Europeană:

În Grecia, Marea Britanie, Slovacia, Cehia şi Estonia, în cazuri iminente, supravegherea poate începe şi fără autorizare prealabilă sau doar cu aprobare verbală din partea autorităţii.

Utilitatea supravegherii în statele Uniunii Europene este următoarea:

Cine face interceptarea?

În ceea ce priveşte interceptarea comunicaţiilor, şi aceasta diferă din multe puncte de vedere de la stat la stat: interceptarea trasmisiei de date (Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, Croaţia, Finlanda, Franţa, Olanda, Germania, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovacia şi Slovenia) care asigură o interceptare în mod real, interceptarea conţinutului ( Austria, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Letonia, Portugalia, Slovenia), interceptarea datelor păstrate prin examinarea datelor stocate la nivel local sau la furnizor ( Austria, Bulgaria, Croaţia, Letonia, Portugalia, Slovenia), interceptare la distanţă, căutare şi înregistrare în timp real ( Franţa, Germania, Croaţia, Letonia).

Iar anumite regimuri, arată raportul, face distincţie în privinţa interceptărilor, între cauzele penale şi problemele de securitate naţională. Acest lucru se întâmplă nu numai în România, ci şi în Polonia, Portugalia şi Bulgaria. Diferenţa este câteodată inclusă ca o excepţie sau abatere de la procedura normală de autorizare, punere în aplicare şi control.

Interceptarea comunicaţiilor joacă un rol cheie în majoritatea cazurilor ce vizează crima organizată şi, pentru că are un potential de a conduce la probatoriu valoros, poate fi folosită ca probă în tribunal. Olanda, Bulgaria, Ungaria, Malta şi România fac distincţia între interceptarea comunicaţiilor de către serviciile de informaţii şi poliţie. Ca atare, ţinta colectării de informaţii poate fi în scop informativ sau pentru raţiuni de cercetare penală. În unele cazuri, susţine raportul, informaţiile strânse prin interceptarea comunicaţiilor poate avea un rol de sprijin în adunarea de probe suplimentare, mai degrabă decât în folosirea în sine ca probe în cursul procedurilor judiciare.

La nivel european, nu este o regulă unanimă în privinţa organizării interceptărilor pentru că organizarea variază semnificativ. În timp ce în unele state interceptările sunt concentrate într-o agenţie unică de care se folosesc serviciile de informaţii sau poliţia, în altele, poliţia, serviciile de informaţii sau alte servicii au propriile lor unităţi de supraveghere care fac şi interceptarea comunicaţiilor.

În Lituania, Bulgaria,Cehia, Franţa, Germania, Ungaria şi Portugalia, interceptarea poate fi folosită pentru infracţiuni grave- terorism, crimă sau infracţiuni pentru care pedeapsa înseamnă ani de închisoare.

În Cipru, Danemarca, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Olanda, Slovenia şi Marea Britania, interceptarea poate fi pusă în aplicare şi în funcţie de gravitatea sau tipul infracţiunii.

În Belgia şi Letonia, interceptarea poate fi operată pentru a întări probatoriile. Iar în Cehia, Cipru sau Slovenia poate fi făcută când există presupunerea că infracţiunile vor fi comunicate prin aceste mijloace.

În Italia, interceptarea comunicaţiilor în cercetarea penală este permisă în conformitate cu Legea Antimafie. Este folosită pentru a aduna informaţii în strângerea de probe.

Echipamentele de criptare s-au înmulţit şi se comercializează tot mai mult la nivel european încât serviciile de informaţii din UE sunt îngrijorate tot mai tare că aceste modalităţi pot ameninţa tot mai mult posibilitatea de a strânge informaţii şi capabilităţile autorităţilor de aplicare a legii, arată raportul.

Autorizarea şi durata autorizaţiei iniţiale pentru interceptarea comunicaţiilor în cercetarea penală se prezintă astfel în UE:

În Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Ungaria şi Letonia, notează studiul, interceptarea comunicaţiilor este unica manieră viabilă şi practică de a strânge probe. În timp ce Finlanda, Franţa şi Germania o indică drept cel mai important instrument special de investigare penală.

Cine face investigaţia sub acoperire în cercetarea penală?

Raportul se referă şi modul cum anchetatorii se confruntă cu noile tehnologii de comunicare şi descrie în detaliu şi al treilea instrument de cercetare penală: investigaţia sub acoperire prin infiltrare sau pseudo/ test. Sunt folosite în Ungaria, Grecia, Austria, Danemarca, Lituania, Polonia, Portugalia şi Slovenia. Sunt o metodă de a strânge informaţii de către serviciile de informaţii şi contrainformaţii, în timp ce regulile operaţionale nu sunt publice. În majoritatea statelor UE, ofiţerii sub acoperire ce participă autorizat la activitatea de cercetare penală sunt din poliţie şi servicii de informaţii.

În Germania, unităţile sunt descentralizate geografic şi instituţional, în Marea Britanie şi Franţa, diferă ca şi cutume, în Polonia sunt operate de poliţiştii de frontieră iar serviciile de informaţii pot avea propriile unităţi. În astfel de cazuri, susţine raportul, mecanismele de coordonare la nivel national sunt esenţiale pentru a se evita incidentele (Germania şi Marea Britanie). În state mai mici, sunt centralizate (Olanda şi Bulgaria).

În Bulgaria, se precizează clar care este durata în care un poliţist sau ofiţer de informaţii poate fi ofiţer sub acoperire într-o cercetare penală. În Spania, România şi Portugalia, sunt enumerate infracţiunile pentru care pot fi utilizaţi agenţi sub acoperire. În alte state, Cehia şi Danemarca, acestea se bazează pe durata preconizată a pedepsei cu închisoarea pentru infracţiunea ce se presupune că va avea loc. În România, notează raportul, autorizarea folosirii agenţilor sub acoperire în cazuri de securitate naţională şi crimă organizată este de 2 luni, în timp ce pentru infracţiuni de corpuţie este doar de o lună.

Utilitatea metodelor sub acoperire în investigaţii penale şi durata autorizaţiei iniţiale, la nivel european, se prezintă astfel:

La nivelul întregii Uniuni Europene, cele mai utilizate tehnici de investigaţii speciale în cercetarea penală sunt următoarele:

Potrivit raportului, România foloseşte celelalte tehnici de investigare specială mai puţin, în comparaţie cu celelalte state ale Uniunii.

Cât despre dezvoltarea agenţiilor specializate în combaterea criminalităţii organizate, Marea Britanie are din 1992 Serviciul Naţional de Informaţii Penal care s-a transformat în National Crime Agency. În Spania, Unitatea Central Operativă este parte a Guardia Civil, care are statut militar. Din 1991, Italia are Directoratul Anti-Mafie, Bulgaria are Serviciul de luptă împotriva Crimei Organizate iar din 1992, Croaţia are un departament special.

În unele state ale UE, serviciile de informaţii sunt de asemenea implicate ca şi competenţă în lupta împotriva crimei organizate. De exemplu, în Bulgaria, este Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională, în Polonia Agenţia pentru Securitatea Internă iar în Spania există Unitatea de Informaţii de luptă împotriva Crimei Organizate. În Grecia, de asemenea, cei intervievaţi au sugerat că Poliţia cooperează cu Agenţia Naţională de Informaţii mai ales atunci când are nevoie de echipament de înaltă tehnologie. În Polonia, Agenţia de Securitate Internă are de asemenea competenţă în a începe şi efectua cercetare penală.

În multe state europene, studiul arată şi experţii au indicat că există un conflict prea mare şi o adevărată competiţie între unităţile de poliţie şi celelalte forţe ce pot efectua sau aduna informaţii pentru investigaţii penale, astfel încât efectele adverse prejudiciază cooperarea şi schimbul de informaţii dintre ele.

Este cazul Franţei, Finlandei, Ungariei, Sloveniei, Cehiei şi Greciei. În Franţa, este o competiţie între Poliţie şi Jandarmerie, în Grecia la fel iar în Polonia, serviciile de informaţii militare şi de contrainformaţii de obicei preferă să obţină informaţii din alte zone decât să le împartă cu poliţia. Reţinere în coooperare există şi în Slovenia din cauza resurselor diferite. Ca atare, probleme în coordonare şi muncă la dublu sunt întâlnite şi în Portugalia, Ungaria, Cehia, Finlanda şi Franţa.

În general, actorii sau structurile instituţionale variază de la ţară la ţară în interiorul UE- forţe speciale ale poliţiei, autoritate judecătorească, serviciu de informaţii- dar coordonarea politicilor şi a practicilor este similară pentru că au obiective comune, notează raportul.

“În România, existența unui organism specializat care se ocupă exclusiv de urmărire penală pentru infracțiunile de crimă organizată a fost de asemenea raportată ca o bună practică care ar putea fi exportată în alte țări ale UE. Experiența Direcției de luptă împotriva crimei organizate (DIICOT) în urmărirea criminalității informatice și a traficului de persoane a fost lăudat la cel mai la nivel internațional. De asemenea, în România, Direcția Naţională Anticorupție (DNA) s-a spus că facilitează o mai bună gestionare a cazurilor și prioritizarea resurselor. Este un sistem complet structură integrată, care include ofițeri de poliție, specialiști și procurori sub un singur comandă ce aparține procurorului șef al DNA. DNA lucrează împreună cu alte organele de aplicare a legii și unitățile de informații, dar nu este dependent de ele, deoarece are propriul grup de ofițeri de poliție din cadrul instituției”, precizează raportul. 

“Cei intervievaţi au comentat că DNA a lucrat împreună cu alte organe de aplicare a legii și unitățile de informații, nu a fost dependentă de acestea, deoarece DNA a avut propriul grup de ofițeri de poliție din cadrul instituției cu relevanţă în expertiză. DNA din România a fost sugerat ca un model ce poate să fie exportat la nivel european”, se mai arată în acelaşi raport comandat şi finanţat de către Comisia Europeană.