EXCLUSIV. ERORI GRAVE ALE JUDECĂTORILOR CCR: ÎN MOTIVARE SUNT PREVEDERI CARE NU EXISTĂ, CARE VORBESC DESPRE ALTCEVA SAU CARE ARATĂ CUM ORGANELE JUDICIARE POT LUCRA CU SERVICIILE

• UN ARTICOL DE COD DE PROCEDURĂ PENALĂ INDICAT DE CCR NU EXISTĂ, ALTELE SE REFERĂ LA ASIGURAREA MARTORULUI, LA DESCHIDEREA UNUI PACHET SAU LA INFILTRĂRI, NICIDECUM LA PUNEREA ÎN EXECUTARE A SUPRAVEGHERII TEHNICE 

Motivarea celor şapte judecători ai Curţii Constituţionale conţine erori grave indicate toate expres la punctul 36, pagina 16, din decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016 ce prezintă exemple din codurile de procedură penală europene referitoare activitatea şi punerea în executare a supravegherii tehnice. (Click motivare CCR). 

Un articol indicat de Curtea Constituţională în Codul de Procedură Penală al Germaniei nu există, un capitol indicat de Curtea Constituţională ca exemplu în Codul de Procedură Penală a Suediei nu se referă de fapt la executarea supravegherii tehnice, secţiunea indicată tot ca model de urmat din Codul de Procedură Penală al Slovaciei se referă la martori şi nu la supraveghere iar alte articole din codurile de procedură penală ale Cehiei şi Luxemburgului sunt şi ele greşite. Unul se referă la reţinerea/ deschiderea unui pachet/ transport iar celălalt la operaţiunile de infiltrare făcute în investigaţiile penale, nicidecum la acţiunile de punere în executare a supravegherii tehnice.

Alte articole indicate de cei 7 judecătorii constituţionalişti drept mostre în motivare fac referire chiar şi la colaborarea organelor judiciare cu serviciile de informaţii interne din statele respective.

Astfel:

 1. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 prezintă drept exemplu Suedia:” Capitolul 23 şi Capitolul 27 din Codul de procedură penală al Suediei” ( Click Cod Procedură Penală Suedia)

Numai că respectivul capitol 23 din Codul de Procedură Penală al Suediei, indicat expres de judecătorii Curţii Constituţionale, nu se referă la metodele de punere în executare a supravegherii tehnice.

Iar capitolul 27 din Codul de Procedură Penală al Suediei, atunci când vorbeşte despre punerea în executare a mandatelor de supraveghere, face trimitere la The Telecommunication Act.

The Telecommunication Act şi Radiocommunication Act, înlocuite în 2003 în Suedia de Electronic Communication Act, în articolele 8, 10 a, 16 c şi 22 face şi el referire la legea privind colectarea datelor electronice şi comunicaţiilor în serviciile de law enforcement intelligence. (Click Electronic Communication Act) 

2. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 face referire la modelul Slovaciei: “Secţiunea 88 din Codul de procedură penală al Slovaciei;”

Numai că secţiunea 88 din Codul de Procedură Penală al Slovaciei se referă la altceva. Respectiv la “asigurarea martorului” şi nicidecum la metodele speciale de supraveghere. 

Secţiunea 115 şi 116 din Codul de Procedură Penală al Slovaciei fac referire la metodele de supraveghere tehnică, care pot fi verificate în derularea lor doar de “ofiţerul de poliţie sau lucrătorul departamentului specializat al poliţiei” dar acestea nu sunt date ca exemplu în motivarea judecătorilor Curţii Constituţionale. ( Click Cod Procedură Penală Slovacia)

În Slovacia, Serviciul slovac de Informaţii- SIS, principalul serviciu de informaţii intern, interceptează şi monitorizează telecomunicaţiile potrivit Legii 166/ 2003 referitoare la protecţia intimităţii împotriva uzului ilegal al echipamentelor de înregistrare, în baza unei autorizaţii de la judecător pe 6 luni. ( Click lege SIS)

           Are competenţă pe apărarea structurii constituţionale, ordine publică, apărarea suveranităţii, activităţi îndreptate împotriva securităţii, spionaj, terorism, crimă organizată, ameninţări grave la adresa intereselor economice, deconspirarea informaţiilor secrete de stat. Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pot fi restrânse de măsurile SIS numai în măsura şi maniera stabilite de lege. Poate folosi arma de foc în anumite condiţii, poate folosi măsuri speciale informative, operative, tehnico informative, poate supraveghea persoane şi evenimente. 

3. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, exemplifică şi cu Germania: “art.100 b şi 110 j din Codul de procedură penală al Germaniei;”

Articolul 110 J din Codul de Procedură Penală al Germaniei NU există, potrivit chiar variantei în vigoare şi aflată pe siteul ministerului de Justiţie din Germania. De altfel, nici secţiunile 110 d şi e nu se mai regăsesc în varianta adoptată a Codului de Procedură Penală a Germaniei. Există însă subsecţiunea 100J, şi nu 110 J, însă aceasta se referă la colaborarea autorităţilor cu serviciile de telecomunicaţii.

Articolul 100 b din Codul de Procedură Penală al Germaniei indică măsurile luate de biroul procuraturii publice, cu acordul instanţei de judecată, pentru punerea în executare a ordinului de interceptare însă acelaşi articol, la alineatul 3, vorbeşte despre “toate persoanele care furnizează sau contribuie la furnizarea de servicii de telecomunicaţii pe o bază comerciale, trebuie să permită instanţei, parchetului public şi funcţionarilor din forţele de poliţie să pună în aplicare măsurile şi să furnizeze informaţiile solicitate fără întârziere.” ( Click Cod Procedură Penală Germania)

Însă articolul 474 din acelaşi Cod de Procedură Penală al Germaniei, în alineatul 2, arată modalitatea de colaborare cu serviciile secrete: “Furnizarea de informaţii către serviciile de informaţii sunt reglementate de secţiunea 18 din Legea federală pentru Protecţia Constituţiei, prin secţiunea 10 din Legea Serviciului de Contrainformaţii al Forţelor Armate şi secţiunea 8 din Legea Federală a Serviciului de Informaţii”.

Secţiunea 492 din Codul de Procedură Penală al Germaniei, spune însă în alineatul 4, că “la cerere, datele”, în virtutea legilor federale pot fi transmise autorităţilor federale şi autorităţilor privind Protecţia Constituţiei, Biroului de Contrainformaţii al Forţelor armate federale şi Serviciului federal de Informaţii. 

Articolele 474 şi 492 din Codul de Procedură Penală al Germaniei nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Germania, există următoarele servicii de informaţii: BFV ( Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei) este serviciul principal şi national de informaţii şi are în coordonare LFV cu 16 oficii. Mai sunt: BND ( Oficiul Federal de informaţii) care activează ca serviciu extern, MAD ( Serviciul Militar), KSA ( Serviciul Strategic/Geospaţial de Informaţii),  Oficiul Federal de Informaţii şi Securitate, care se ocupă cu contrainformaţiile şi criptări, şi Oficiul Federal de Criminalitate al Poliţiei care are în competenţă colectarea şi analizarea de informaţii, investiarea cazurilor de terorism, crimă organizată, trafic cu narcotice, arme, investigaţii financiare, securitate naţională, protecţie de demnitari, de martori dar se ocupă şi de speţe de interes public.

Oficiul Federal de Criminalitate al Poliţiei are personalul cel mai numeros dintre serviciile de informaţii al Germaniei, are atribuţii investigative şi de cercetare şi poate dispune supraveghere tehnică şi colaborează cu autorităţile judiciare. ( Click atribuţii OFCP)

La fel poate dispune şi BFV care ţine tot de ministerul de Interne federal, are personal la jumătate faţă de Oficiul Federal de Criminalitate al Poliţiei, dar poate folosi metode clandestine de cercetare atribuite prin lege, dar poate dispune şi supravegheri de persoane. Monitorizează activităţile anticonstituţionale, extremist, atacurile cyber, de contraspionaj, terorism şi activităţile care periclitează securitatea naţională.

Colaborează cu BND şi MAD. ( Click BFV)

Oficiul Federal pentru Apărarea Constituţiei- BFV- principalul serviciu de informaţii al Germaniei- în subordinea ministrului federal de Interne, potrivit legii privind Oficiul Federal, legii privind îngrădirea secretului corespondenţei şi telecomunicaţiilor şi legii privind restrângerea intimităţii - poate culege informaţii referitoare la persoane. Le poate prelucra şi utiliza. Poate utiliza prin lege metode, obiecte şi instrumente pentru culegerea secretă de informaţii şi metode clandestine. Poate face filaj, folosi agenţi sub acoperire, poate face înregistrări audio-video, supraveghere de teledominicaţii. pe bază de regulament de serviciu ce trebuie aprobat de ministrul federal de interne care la rându-i informează comisia parlamentară de control. Poate culege informaţii referitoare la plăţi, conturi, mişcări ale banilor. Poate lucra gratuit cu persoane şi companii de transport oficial, aerian, de telecomunicaţii în strângerea de informaţii şi în baza unei aprobări a preşedintelui Serviciului Federal pentru Apărarea Constituţiei. Poate intercepta sau înregistra discuţii din locuinţă cu mijloace secrete prin mijloace tehnice, prin hotărâre judecătorească sau prin dispunere de către preşedintele Serviciului Federal pentru Apărarea Constituţiei.

4. Tot în motivarea deciziei 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, CCR dă ca exemplu şi Cehia: “art.86-88 din Codul de procedură penală al Republicii Cehe;”

Însă articolele 86-87 din Codul de procedură penală al Republicii Cehe se referă la reţinerea/deschiderea unui pachet/ transport. Doar articolul 88 din Codul de procedură penală al Republicii Cehe, aflat în vigoare, ( Click link în engleză şi cehă)  face referire la aplicarea supravegherii de către un poliţist la cererea procurorului, însă Codul de procedură penală al Cehiei include şi alte mijloace operative de investigare. 

În articolele 158 b, 158 c, 158 d, 158 e, Codul de Procedură Penală al Cehiei spune că procurorul poate utiliza cu acordul Minsterului de Interne, al Poliţiei cehe, Serviciului de Informaţii şi Securitate sau al unei unităţi a Oficiului de Informaţii pentru Relaţii Externe, un agent care-l poate ajuta în cercetarea penală, caz în care drepturile şi libertăţile persoanelor pot fi şi restricţionate în investigaţia operativă. Agentul poate folosi identităţi false, poate supraveghea persoane, poate desfăşura activităţi în afara ţării şi ţine de poliţia cehă.

Articolele  158 b-e nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Cehia, Serviciul Secret de Informaţii- SIS, potrivit Legii privind Serviciul Secret de Informaţii,  poate folosi modalităţi specifice de obţinere a informaţiilor, mijloace tehnice cu autorizaţie de la preşedintele Înaltei Curţi de Justiţie, poate utiliza dispozitive de acoperire şi poate supraveghea.

5. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 dă exemplu şi Luxemburg: “art.48-13, art.48-15 şi art.48-17 din Codul de procedură penală din Luxemburg;”

Articolele 48-13 şi 48-15 din Codul de Procedură Penală al  Marelui Ducat de Luxemburg fac referire la mijloacele tehnice de supraveghere sau de observare şi punerea lor în executare dispuse de către procuror sau judecătorul de instrucţie şi puse în aplicare de către ofiţerul de poliţie judiciară. ( Click Cod Procedură Penală Luxembrug)

Însă articolul 48-17 din acelaşi Cod de Procedură Penală se referă la operaţiunile de infiltrare derulate în cazurile investigaţiilor penale şi nu la acţiunile de supraveghere tehnică. 

În schimb, articolul 48-16 din acelaşi Cod de Procedură Penală menţionează că “supravegherea poate fi decisă în aceleaşi condiţii şi de Procurorul General al statului în cadrul executării unei pedespe privative de libertate, dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei”.

Articolul 88-3 din Codul de Procedură Penală al Marelui Ducat Luxemburg arată că preşedintele Guvernului, cu acordul unui comitet format din preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Preşedintele Curţii Administrative şi Preşedintele Tribunalului din Luxemburg, poate comanda supravegherea şi controlul unor pesoane dacă infracţiunile săvârşite sunt împotriva securităţii externe a statului sau dacă metodele de investigare sunt ineficiente. În caz de urgenţă, preşedintele Guvernului poate ordona singur supravegherea şi monitorizarea.

Articolul 88-4 din acelaşi Codul de Procedură Penală arată că deciziile preşedintelui Guvernului sunt comandate serviciilor de telecomunicaţii ce trebuie să le pună în executare de îndată iar monitorizarea şi controlul telecomunicaţiilor sunt făcute de serviciul intern de informaţii, stabilit prin legea din 30 Iulie 1960. 

Articolele 48-16, 88-3 şi 88- 4 nu sunt invocate în motivarea Curţii Constituţionale.

În Luxemburg, Serviciul de Informaţii al Statului- Service de Reniseignement l’Etat (SRE) este principalul serviciul de informaţii al Marelui Ducat de Luxemburg. Potrivit legii de organizare, SIS este în subordinea Guvernului, este autorizat să aibă acces la băncile de date ale statului, ale Poliţiei, la banca referitoare la angajaţi şi angajatori şi date ce vizează vehicule rutiere. Poate solicita date persoanelor de drept public, privat, persoane fizice.  Se ocupă de contracararea terorismului, spionaj, contracararea interferării altor state în politica internă, stoparea crimei organizate, a proliferării de arme.  Poate supraveghea tehnic şi electronic.

6. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 argumentează şi cu Irlanda: “Secţiunea 3 din Legea supravegherii în procesele penale din 2009 din Irlanda;”

Însă legea nr.19 privind supravegherea în procesele penale din 2009 din Irlanda, spune la Secţiunea 3 ce face trimitere la Secţiunea 7, următoarele: “Un membru al Garda Siochana (Serviciul Naţional de Poliţie din Irlanda), un membru al Forţelor de Apărare sau un ofiţer al Comisarilor pentru Venituri pot derula acţiuni de supraveghere doar în baza unei autorizaţii valide sau a aprobării date (...)Un membru al al Garda Siochana, un membru al Forţelor de Apărare sau un ofiţer al Comisarilor pentru Venituri pot derula acţiuni de supraveghere fără o autorizaţie dacă aceastea au fost aprobate de către un ofiţer superior în conformitate cu această secţiune”. (Click Lege Irlanda)

7. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, oferă şi modelul Estoniei: “art.1261 – 1262 din Codul de procedură penală al Estoniei;”

Articolul 126 indice 1 din Codul de Procedură Penală al Estoniei, în vigoare din 2013 (Click Cod de Procedură Penală Estonia), arată însă altceva.

La alineatul 5 se spune că “activităţile de supraveghere sunt efectuate atât în mod direct prin intermediul instituţiei specificate la 126, indice 2, alin 1 precum şi de instituţiile, unităţile subordinate şi angajaţii administraţi de acestea şi autorizaţi să desfăşoare activităţi de supraveghere, dar şi prin intermediul agenţilor de poliţie, agenţi sub acoperire sau persoane recrutate pentru cooperare secretă”.

Articolul 126 indice 2, alineatul 1 indică şi cine sunt cei care pot desfăşura activităţi de supraveghere: Poliţia şi Garda de Frontieră, Security Police Board, Gara pentru Taxe şi Consiliul Vamal, Poliţia Militară şi Departamentul Penitenciare al Ministerului Justiţiei.

Iar alineatele 5, 6, 7-10 al aceluiaşi articol 126, indice 2 întăresc practic posibilitatea agenţiei de surpaveghere să monitorizeze activităţi care au legătură cu infracţiuni, indicând clar că, printre alţii, şi “Poliţia şi Garda de Frontieră şi Security Police” pot desfăşura activităţi de supraveghere la cererea altor organe de anchetă, în baza actelor şi legilor existente.

Numai că Security Police - indicată chiar în articolele din Codul de Procedură Penală şi oferite drept exemplu de Curtea Constituţională în motivare-  este chiar KAPO, Serviciul Intern de Securitate şi informaţii naţional principal al Estoniei, în traducere Direcţia Poliţiei de Securitate. ( Click Security Police/ KAPO)

Potrivit siteului oficial al KAPO dar şi reglementărilor legale interne, inclusiv cele din Codul de Procedură Penală al Estoniei, autoritatea KAPO în cercetarea penală vizează o gamă foarte largă de infracţiuni: crime împotriva umanităţii, genocid, agresiune, propagandă de război, producţia de arme interzise, neimplementarea sancţiunilor internaţionale, răpire, dar şi spionaj, terorism sau corupţie.

În Estonia, potrivit Legii Poliţiei, Legea Autorităţilor de Securitate şi Legea Supravegherii, există: Serviciul Intern de Securitate/Informaţii- KAPO, în subordinea Ministerului de Interne, are competenţe în investigarea mai multor infracţiuni.  

Este agenţie de informaţii, contrainformaţii şi autoritate de investigare criminalistică. Poate reţine, face percheziţii, pătrunde în domiciliu fără acordul persoanei, poate deţine spaţii de arest, poate face anchete penale pe infracţiuni ce ţin de securitatea naţională. Poate restrânge drepturi cu mandat de la şeful Curţii Administrative sau de la un judecător desemnat de acesta. Poate face activităţi de supraveghere, culege, depozita, analiza, depista infracţiuni, utiliza măsuri acoperite, potrivit Codului de procedură penală.  Poate culege în secret informaţii.

8. Motivarea deciziei 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16 curprinde paragraful 36, CCR oferă ca plidă şi Bulgaria: “Sunt relevante, în acest sens, dispoziţiile art.172 alin.(1) din Codul de procedură penală al Bulgariei;”

Alineatul 1 al articolului 172 din Codul de Procedură Penală al Bulgariei din 2011, aflat chiar pe siteul Curţii Supreme de Casaţie al Bulgariei ( Click link Curtea Supremă de Justiţie a Bulgariei), indică mijloacele speciale de informaţii dar şi organele ce pot livra aceste informaţii din mijloace speciale de supraveghere, indicând chiar în textul de lege că se poate folosi un ofiţeri sub acoperire.

Numai că acelaşi Cod de Procedură Penală al Bulgariei arată la final, în capitolul dispoziţii finale şi tranzitorii, la punctul 8, articolul 10 c, pe lângă judecători, procurori şi investigatori, cine sunt ofiţerii sub acoperire indicaţi la articolul 172 alin 1 ce livrează informaţiile strânse din mijloacele de supraveghere: un ofiţer din ministerul de Interne sau de la National Intelligence Service ( Serviciul Naţional de Intelligence).

Această prevedere nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Bulgaria -   Serviciul Naţional de Securitate- NRS/NIS, potrivit legii de funcţionare a Serviciului Naţional de Securitate, poate culege informaţii, poate folosi mijloace speciale informative, poate sprijini investigaţii pe infracţiuni care ameninţă securitatea statului.

9. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, indică drept model şi Croaţia: “art.335 alin.(1)-(5) din Codul de procedură penală al Croaţiei;” 

Articolul 335 alin 1-5 din Codul de Procedură Penală al Croaţiei aflat în vigoare ( Click Cod Procedură Penală Croaţia ) vorbeşte despre măsurile de supraveghere care sunt puse în executare de “autorităţile de poliţie”, sub conducerea judecătorului de instrucţie dar mai scrie şi despre “oficiali şi alte persoane responsabile care iau parte la procesul de decizie şi de executare a măsurilor” de supraveghere şi care au obligaţia confidenţialităţii informaţiilor dobândite în timpul procesului, măsurile de supraveghere fiind indicate la un articol precedent, 332. 

Supravegherea comunicaţiilor se realizează şi în Croaţia printr-un Centru Tehnic de Operaţii ce realizează coodonarea cu serviciile de telecomunicaţii din întrega republică. 

Articolul 187, alineatul 5, din acelaşi Cod de Procedură Penală vine însă cu o precizare importantă: “Datele cu caracter personal utilizate pentru a determina identitatea inculpatului, colectate de serviciile de informaţii şi securitate, pot fi utilizate în mod excepţional numai ca probe în procese” pentru infracţiunile care ţin de asasinarea înalţilor oficiali, pedepse pentru cele mai grave infracţiuni săvârşite împotriva Republicii Croaţia şi terorism. 

Articolul 187, alineatul 5 nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Croaţia, potrivit Legii Serviciilor de Securitate, Legii cu privire la Sistemul de Securitate şi Informaţii, există:

- Agenţia de Informaţii- SOA poate pune în aplicare măsuri secrete de culegere de informaţii care, temporar, îngrădesc anumite drepturi şi libertăţi fundamentale şi constituţionale ale omului. Poate supraveghea, înregistra şi intercepta telecomunicaţii, locaţii şi poate face ambientale, pe bază de mandat de la un judecător autorizat al Curţii Supreme.

-  Agenţia de Contrainformaţii- POA culege, analizează, procesează şi evaluează informaţii referitoare la serviciile de informaţii străine dar şi în legătură cu persoanele, grupările şi organizaţiile de pe teritoriul ţării îndreptate împotriva securităţii naţionale. La solicitarea Guvernului, asigură protecţia contrainformativă şi siguranţa persoanelor, obiectivelor şi clădirilor Guvernului precum şi siguranţa evenimentelor şi reuniunilor importante.  

Monitorizează şi interceptează telecomunicaţiile printr-un Centru Operativ şi Tehnic şi coordonează operativ şi tehnic structurile autorizate. 

Poate recurge la măsuri, proceduri şi monitorizări audio-video secrete, pe bază de mandat de la un judecător  autorizat al Curţii Supreme. În caz de intenţie sau desfăşurare a unei infracţiuni, sesizează Procurorul General.

10. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, argumentează şi exemplifică şi cu Italia: “art.267 - 268 din Codul de procedură penală al Italiei;”

Articolele 267 şi 268 din Codul de Procedură Penală al Italiei vizează autorizarea şi interceptarea comunicaţiilor dispuse de procuror, autorizate de judecător şi la redactarea proceselor verbale. Operaţiunile pot fi efectuate numai prin intermediul echipamentului instalat în Procuratură, însă când există motive, procurorul poate apela şi la poliţia judiciară.

“Când se procedează la interceptarea unor comunicaţii informatice sau telematice, procurorul poate dispune ca operaţiunile să fie desfăşurate şi prin intermediul unor echipamente aparţinând unor agenţi privaţi”, arată articolul 268 alineatul 3 bis.

Însă articolele 118 bis, 256 bis, 270 bis şi 497 din acelaşi Cod de Procedură Penală al Italiei fac referire la relaţia dintre autorităţile judiciare, serviciile de informaţii italiene şi nu numai. ( Click link Cod de Procedură Italia)

Instanţa poate folosi interceptări telefonice, comunicaţii de serviciu aparţinând serviciilor de informaţii pentru securitate, dar acestea se clasifică şi se trimit şefului Guvernului pentru a da aviz dacă sunt acoperite sau nu de secretul de stat.

Preşedintele Consiliului de Miniştri, premierul în fapt, poate cere din instanţă copii ale actelor procedurale prin Directorul General al Departamentului de Informaţii al Italiei, dacă se consideră că informaţiile sunt necesare pentru securitatea republicii.

Instanţa de judecată poate strânge documente, înregistrări sau alte lucruri necesare cercetării de la sediul serviciilor de informaţii pentru securitate italiene.

De asemenea, ofiţerii de poliţie judiciară şi cei care aparţin serviciilor de informaţii pentru siguranţă şi securitate pot desfăşura activităţi sub acoperire.

În Italia, din Sistemul pentru Securitate şi Informaţii al ţării fac parte ( Click Sicurezza Nazionale) : premierul, autorităţi delegate, Comitetul Interministerial pentru Securitatea Republicii (CISR), Departamentul pentru Informaţii şi Siguranţă (DIS), Agenţia pentru Informaţii şi Siguranţă Externă (AISE) şi Agenţia pentru Informaţii şi Siguranţă Internă (AISI).

Agenţia de Informaţii şi Siguranţă Internă- AISI, principalul serviciu de informaţii intern al Italiei, potrivit legii privind sistemul de informaţii pentru siguranţa republicii, îşi asumă răspunderea pentru asigurarea activităţii de informaţii din interiorul ţării. Poate derula activităţi cu AISE, serviciul special de informaţii externe, dar AISI le coordonează. Poate folosi identităţi false, poate desfăşura activităţi de supraveghere.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016 este general obligatorie pentru toate autorităţile statului şi are putere de lege. Judecător raportor al deciziei Curţii Constituţionale a fost judecătorul Daniel Morar.