Fiți jurnaliști!

Vă place ce vedeți mai sus? De trei zile urmăresc foarte atent reacția presei la tot ceea ce se întâmplă în Piața Universității. Este halucinant și revoltător de-a dreptul. Rușinos pentru noi, ca jurnaliști.
În seara aceasta, strânși a treia zi consecutiv, cei aproape 2000 de tineri, care au avut și altercații cu jandarmii, au început să scandeze "presa română, plină de cianură". Nu știu dacă și pe voi vă pun pe gânduri aceste lucruri, dar pe mine mă pun serios. Să fii om de presă, să auzi asta, cam ce poți să le răspunzi?!

Bugetele impresionante de publicitate pe care le-au băgat cei de la RMCG în toate televiziunile dar, probabil, și dorința liderilor USL de a nu vedea picior de protestatar la televizor, atitudine tipică vremurilor lui Adrian Năstase, au determinat un blocaj mediatic infernal de puternic în a transmite acest eveniment. Aceasta este explicația cinstită.
Bun, dar dacă banii unor companii și dorința unor politicieni dictează, atunci care mai este rolul nostru de jurnaliști?
Eu, spre deosebire de mulți oameni din presă și din politică care au susținut uneori pe bani proiectul Roșia Montană, n-am o opinie formată. Pe acest subiect, până la ora asta, n-am văzut o opinie obiectivă care să mă convingă într-un sens sau altul. Cu certitudine însă este un subiect controversat în care sunt implicate interese mari dar și foarte mulți bani.

Dar nu despre asta este vorba. De trei zile consecutiv, putem vedea de la o poștă care este rolul fundamental al presei și cum se exercită el pe acest eveniment. De data asta, absolut greșit. Spre deosebire de ianuarie 2012, acum televiziunile spun publicului lor, în subliminal, că toți cei 2000 de tineri de la Universitate și controversa Roșia Montană nu există. E corect? Evident că nu e. Dar spre deosebire de anii trecuți, informația acum nu mai este monopolul unui canal sau unui mijloc de informare. Știrea acum circulă cu viteză amețitoare. Se află. Iar dacă nu dai informația, înseamnă că ascunzi ceva. Iar dacă ascunzi ceva publicului cu intenție, te decredibilizezi.
În cazul aceasta, televiziunile, de exemplu, nu trebuie să transmită pro sau contra proiectului, televiziunile însă trebuie să sesizeze telespectatorilor pe care îi slujesc, de exemplu, că 2000 de tineri stau pe jos, în buricul Capitalei, în fața Ministerului de Interne, blocând arterele principale. Televiziunile trebuie să transmită că protestarii au altercații cu jandarmii pe strâzile lăturalnice. Dacă se întâmplă ceva? Dacă se face vreun exces din partea autorităților? Acum un an ne interesa, acum nu? De ce?! Răspundeți voi...
Televiziunile nu pot și nu ar trebui să blocheze asftfel de transmisii, relatări obiective. Dacă o fac, înseamnă că nu-și respectă rolul esențial pe care-l au într-o societate democratică, înseamnă că-și abandonează menirea: aceea de a informa.

În seara aceasta, de exemplu, o prietenă care stă în zona Universității mi-a spus că protestatarii se bat cu jandarmii. Știind că sunt televiziuni acolo, am așteptat să văd dacă vreo televiziune din această țară transmite ceva. O transmisie foarte scurtă am văzut pe Realitatea TV, o alta mai lungă la Digi 24 și una mult mai târziu la B1 TV. Ulterior, B1 a băgat imagini din Piață într-o fereastră. Și cam atât. Restul televiziunilor nu au transmis nimic. Nu mă întrebați de ce pentru că eu, ca jurnalist, o explicație logică nu am.

Consider însă că indiferent care este subiectul, cine este la guvernare, cine este președinte, cine dă publicitate la televiziuni, trebuie să ne facem pe orice subiect meseria până la capăt. Datoria unui jurnalist este față de public, față de societate, și nicidecum față de toți cei de mai sus.

Vă mărturisesc în final faptul că mi-e rușine de tot ceea ce văd de trei zile că se întâmplă cu presa. Și pentru conștiințele voastre, dar și pentru datoria pe care o aveți numai față de adevăr și față de oamenii acestei țări care vă respectă și care au încredere în voi, vă îndemn să fiți jurnaliști!  

Mai jos, aveți ce nu vor RMCG și USL să se vadă la televizor, din primele două zile. Oamenii aceștia pentru noi jurnaliștii, pentru televiziunile din această țară, chiar nu există, chiar nu contează?