Când politicul a ales submediocritatea

Când un ministru al Justiției apreciază prestația lui Tiberiu Nițu, de astăzi, de la audierile de la CSM, ca fiind "foarte bună", cam ce poți să mai zici?! Nu poți decât să constați că politicul și societatea trăiesc în realități paralele diferite în care sistemul de valori e total inversat.
Dacă unui ministru al Justiției, un agramat, un submediocru, un om ce pare să aibă labilități psihice, un arogant care bate câmpii ilogic e foarte bun înseamnă, prin deducție logică, simplul fapt că toți cei care cred contrariul sunt puțin cam nebuni.
Dacă ministrul spune că plouă afară și afară e soare, eu, ca cetățean, ce să fac? Să-l cred sau să-l trimit la control?
E, într-adevăr, și asta o perspectivă de a vedea lucrurile. Însă aici nu judecăm nimicuri, cântărim, prin propriile percepții și standarde, niște candidați pentru conducerea Parchetului General.

Ce s-a întâmplat astăzi, la CSM, e revoltător, insultător pentru inteligența multora, dar acestea sunt rezultatele brute și necontestabile ale unui troc. Trocul n-a convins pe nimeni, cu atât mai mult astăzi, dar el are trei componente: politicul, CSM și candidații propriu- ziși. Mă voi referi la ele pe rând.

Mai întâi, semnalul pe care politicul l-a transmis astăzi unor segmente din societate este fără echivoc: întotdeauna va prefera submediocritatea în detrimentul valorii, va alege formele fără fond în ciuda oamenilor puternici, va păstra amatorii în fața profesioniștilor.Va alege, fără tăgadă, prostia brută și dovedită. Orice are prezumția de inteligență e periculos. Politicul nu are nevoie de bătăi de cap sau de coloană vertebrală. Politicul mereu va alege ceea ce poate să domine și să controleze direct. Oamenii în poziția ghiocelului sunt mereu folositori, indispensabili, nu contează că aceștia sunt pur și simplu imbecili. Cretinii te rezolvă imediat, restul se mai gândesc.

De ce-ar fi preferat oamenii politici puternici ai țării un concurs? De ce-ar fi preferat niște standarde, niște criterii sau o transparență totală? Păi nu puteau. O selecție cât de cât obiectivă, tehnică aproape, separa grâul de neghină cum se spune. Iar preferații lor ar fi ieșit din concurs. Nici nu se încadrau, dacă ne gândim doar la capitolul experiență. Așa că, românește, s-a mers pe mica mare înțelegere. Dă-mi-l mie, na-ți-o ție. E sănătos, e o evoluție? Nu. Dar nu interesează pe nimeni. Politicul să fie mulțumit.

Ca atare, din toți procurorii din această țară, politicul a ales: un submediocru instabil emoțional, un mic mafiot  gol de conținut și un procuror cu experiență care, în comparație cu precedenții, a radiat. Primul e șeful- barosanul, al doilea- prim-adjunctul barosanului iar al treilea- doar ajunctul primului.
Observăm că, din nou, piramida valorii a fost răstunată de politic. Doar în ea politicul se regăsește cel mai bine. Omul bun e mereu pe locul 3.

Când în fruntea Justiției se aplică, fără drept de apel, o asemenea matrice, totul e pierdut. Întotdeauna submediocritatea va atrage la rându-i submediocritate pentru că valoarea nu se poate regăsi decât în același sistem de valori. E testat, validat, politicul asta a preferat.

Consiliul Superior al Magistraturii, din punctul meu de vedere, astăzi, a întors foaia cu 180 de grade. În loc să fie un adevărat filtru, un garant așa cum îl definește Constituția, a ales să facă un non combat jenant.
Oana Hăineală, președintele CSM, a alternat în mod vădit întrebările ușor dificile cu mingile la fileu iar restul procurorilor, mai puțin Elena Hach, au strălucit prin prostie și tehnicalități.
Nu este posibil să nu încerci să creionezi profilul unor asemenea candidați prin întrebările puse. Nu este posibil să eviți cu intenție punctele sensibile ale tuturor din carieră, vezi îndeosebi cazul Licu. E inadmisibil să încerci să protejezi candidați.
În mod evident, CSM nu și-a făcut treaba. A pus în scenă, sub begheta abilă și transpartinică a Oanei Hăineală, un simulacru de audieri. Totul pe principiul la fel de românesc: decât să ne fie rău, mai bine să ne fie bine.
Când nu deranjezi candidații nici cu o floare, nu înseamnă că garantezi independența Justiției, ci înseamnă că joci politic legea fundamentală a acestei țări.

Candidații, evident, numai unul și unul. Supriza a fost că un imbecil se poate face de râs și singur, fără să-l prea deranjezi. Vorba aceea, prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul. Pe scurt, a fost ireală prestația lui Tiberiu Nițu. Ca să fiu foarte clară, un asemenea om nu cred că are ce căuta în magistratură, nicidecum să poată ocupa funcția de Procuror General.
Licu- nicio surpriză. Un șmecheraș prieten al infractorilor, plagiator, gol de conținut, care n-a vrut să deranjeze pe nimeni. De altfel, nimeni nu a părut a se deranja că Licu a fost pe la DNA sau că a fost autorul unui furt intelectual. Sub o aparență de coerență, hăul profesional- similar cu al lui Nițu- era evident. Licu însă e abil în a-și disimula marile probleme profesionale și asta cred că îl face extrem de periculos.
La fel de evident este că cei doi au făcut echipă, în sensul că s-au aliat. Cum spuneam mai sus, prostul la prost trage și, în tot acest tablou sumbru, Codruț Olaru a părut altceva.
Olaru n-a avut sclipiri, dar măcar a știut ce vrea să spună, a explicat ce vrea să facă și cum vrea să pună în aplicare. Experiența și rațiunea au făcut la el diferența și asta s-a văzut.

Una peste alta, toți cei care au validat sau vor valida asemenea candidaturi ar trebui cel puțin să intre în pâmânt de rușine. Nu este posibil să te joci în așa hal cu Justiția unei țări. Eu cel puțin niciodată nu voi vedea negrul alb și nici nu voi lăuda cretinii.

Și chiar dacă voi enerva pe multă lume, voi spune, din nou, ceea ce cred. Toată tevatura suprarealistă de astăzi nu a făcut decât să valideze, încă o dată- dacă mai era nevoie, criteriile susținute de Daniel Morar și DNA.