vineri, mai 11, 2012

Revelații


Mărturisesc faptul că de vreo două zile o postare de pe blogul lui Adrian Năstase m-a pus pe gânduri.  Postarea, în integralitatea ei, sună chiar așa:

  "Zilele acestea am avut o revelație. În România, posturile cele mai dorite, în acest moment, sunt posturile de control. Am vorbit cu multă lume în aceste zile. Interesant mi s-a părut că cei (sic!) mai mulți dintre ei își doreau să lucreze, în viitor,  în posturi de control – la ANAF, la Garda Financiară, la control la Agricultură, la Corpul de Control al PM, la control economic la Poliție, la  control la serviciile de informații, la Garda de Mediu, la Calitatea în Construcții, la Controlul Vamal, la controlul medicamentelor, la Protecția Consumatorului, la RAR, la Poliția de Frontieră, la Cadastru etc.
Se pare că puțini vor să muncească, pur și simplu. Mulți vor să vadă cum muncesc alții. De ce oare?"

Chiar așa. Oare de ce?

Oare de ce, mă gândesc, Adrian Năstase s-a apucat să scrie aceste lucruri? Cu siguranță, informații are. Cât despre telefoane, în această perioadă, cred că a primit din plin.

Ce ne transmite, în esență, această mărturisire? Că sunt presiuni, că se dă o mare bătălie pentru aceste posturi, că profesioniștii n-au loc pentru că, în România, funcționează numai firul scurt.

Pe de altă parte, dacă "cele mai dorite posturi, în acest moment"  sunt cele de mai sus, înseamnă că ele vor fi eliberate de precedenții.  În locul lor, vor veni, evident, alții. Puși, cel mai probabil, pe aceleași criterii -  din moment ce nici Adrian Năstase n-a mai putut și…a scris.

Textul lui Adrian Năstase mai are și o altă tristă semnificație. Anume că, finalmente, în această țară, nimeni, niciodată, nu învață nimic. Nimic nu se schimbă, totul e reversibil. Mereu.

Exercițiul democratic e inutil, schimbarea puterii la fel, pentru că partidele- fie ele la Putere sau în Opoziție – sunt, după 22 de ani, profund nereformate. Mentalitățile politicienilor sunt aceleași. Ei, în mare parte, sunt aceiași. Și asta e grav, e trist și e periculos.

Un exemplu scurt: alegerile locale. În mare parte, foarte mulți primari în funcție și nu numai vor fi realeși.  Sunt atât de buni, e atât de frumoasă, utilată urbea dumneavoastră? Totul e perfect și chiar nimic nu trebuie schimbat? Cu siguranță, nu. “N-am pe cine să aleg. Pe ăsta măcar îl știu”, îți va răspunde electoratul. Uneori e șocant să vezi oameni controversați realeși, politicieni cu dosare penale sau luni bune pe la pușcărie- victorioși în al treilea, al patrulea  mandat.

Dar electoratul are întotdeauna dreptate. Chiar și atunci când știi că greșește. Totul e să-l înțelegi de ce face asta.  Și răspunsul e simplu: pentru că nimeni n-a reușit să-l convigă de faptul că altceva este, într-adevăr, mai bun.
Tony Blair, în memoriile lui, în esență, asta și spunea: "după 18 ani de Opoziție, de alegeri succesive pierdute, mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva rapid, ceva fundamental". Iar Tony Blair, cu îndârjire, a schimbat totul. De la succesiunea în partid, la lider, până la ideile programatice ale partidului. Apoi a câștigat. Tot succesiv.

Citindu-l pe Blair din '94 și pe Adrian Năstase din 2012, îmi dau seama cât de departe suntem cu toții. La noi, profesionistul, tehnicianul, omul nou - fie nu are loc, fie nu se bagă, fie nu rezistă. Pentru că tot ce contează e cu totul altceva: coteria de partid.

În naivitatea mea, am zile când mai sper că mentalitățile au evoluat, că lumea s-a schimbat, însă Adrian Năstase mi-a amintit că e, cu siguranță, aceeași.

Deși am avut mereu păreri diferite, e totuși corect și ceea ce spune el: nimeni nu vrea să muncească. Păi chiar, de ce oare? Poate pentru că niciun partid, nicio administrație, nicio guvernare n-a reușit să schimbe, prin sine, comportamente, mentalități și cutume? Poate pentru că lăcomia, arivismul și setea de putere au fost netratabile și s-au moștenit?  Poate pentru că nimeni n-a înțeles, ca Blair, că trebuie să schimbe ceva fundamental? Poate că asta-i drama. A politicianului român post-decembrist și, deopotrivă, a electoratului român.

P.S. Nu pot să nu remarc faptul că a treia ședință de judecată a recursului în dosarul “Trofeul Calității” s-a finalizat cu o nouă amânare. Adrian Năstase a fost, inițial, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare iar acum avocații au depus peste 20 de cereri de amânare și excepții de neconstituționalitate la dosar. Astăzi, după ședință, Adrian Năstase a avut următoarea reacție : “Depinde ce vrem să facem... Vrem să facem dreptate sau să citim ce scrie Dan Tapalagă pe HotNews? La revedere!” Așadar, teoria sa, din perioada 2000-2004, a știrilor pozitive și negative încă stă în picioare. Și suntem în 2012. Cum spuneam, unele lucruri sunt netratabile și reversibile. Ca atare, nimic nu s-a schimbat. Oare de ce?!

4 comentarii:

mariana spunea...

Pentruca la noi nu functioneaza criteriul competentei ci un altul mult mai pagubos:nepotisme,bani,apartenenta la un partid,etc
Pentruca si la noi sa se schimbe ceva trebuie in primul rand schimbate multe mentalitati si daca aceia de la conducere indiferent cine-or fi, nu au niciun interes sa schimbe asta,ma indoiesc ca se va schimba vreodata ceva;poate o vor face celelalte generatii,cine stie....

Matei spunea...

Mi se pare amuzanta declaratia venind din partea unui fost demnitar pe cale sa fie condamnat definitiv pentru fapte de coruptie.. pana la urma, tot oameni dintr-un fel de posturi de control sunt responsabili pentru condamnarea lui Nastase, nu? Chiar ma mira ca nu i-a adaugat si procurori in lista aceea, chiar daca nu intrau strict in categoria de care vorbea.

Sigur ca in sistemul nostru administrativ posturile de control sunt ocupate de cele mai multe ori de diversi indivizi lipsiti de scrupule care cauta sa-si foloseasca pozitia in avantaj personal. Dar ceva imi spune ca nu din cauza asta nu poate Nastase sa doarma noaptea. Mai degraba cred ca viseaza la un sistem in care oamenii ca el pot sa-si vada de treaba nestingheriti, fara deranj, fara sa-i vada altii cum "muncesc".

Personal, asta a fost prima impresie care mi-a trecut mie prin cap cand am citit mesajul..

Anonim spunea...

Imi suna foarte cunoscut ce a spus Nastase, atat de cunoscut incat mi-am adus aminte si unde am mai auzit-o: Vladimir Putin, vorbind despre ce fel de meserii isi doresc tinerii rusiei.

Eneas spunea...

probabil vom ajunge la 2 controlori contra 1 controlat !cei 2 controlori nu produc plusvaloare in mod sigur,pentru cel controlat ,nu bag mana in foc ca nu /duce mustele la apa/ ,cum spunea Eminescu !