vineri, iulie 16, 2010

Nu judeca



Nu-ţi mai judeca fraţii, ca să nu mai agoniseşti osândă, căci cu ce măsură vei măsura, cu aceeaşi vi se va măsura, spune Sfânta Evanghelie.

Nu judeca o dramă pe care n-ai trăit-o şi pe care nu e chip s-o înţelegi.

Nu judeca un om care a ales să treacă peste tot ce avea mai de preţ şi a făcut gestul final, chiar dacă l-a ticluit cu meticulozitate şi, aparent, cu sânge rece.

Doar marile iubiri, fantasticele drame şi imensele suferinţe pot duce la asemenea tragedii de necrezut. Iar ele nu pot fi explicate. Şi nicidecum cântărite, socotite de noi. E un păcat...

Ea a ales veşnicia dar şi „păgâna libertate”, vorba cântecului. Numai ea ştie de ce.

Acum, nu mai putem decât să-i mulţumim că a existat şi ne-a încântat cu talentul ei.

Mie mi-a fermecat copilăria şi adolescenţa. Şi îi mulţumesc pentru asta. Iar de mică ştiu că un oraş întreg, Ploieştiul, a fost mereu, dar mereu, extrem de mândru de ea. Probabil că astăzi, ploieştenii îi vor mulţumi şi ei.

„Fata cu părul de foc” a plecat dintre ei...

Focul din suflet şi l-a stins singură.

Focul din cântecul ei ni l-a lăsat nouă.

Tuturor.



P.S. Aştept şi eu, ca mulţi oameni din presă, concedierea - şi nu demisia - redactorului-şef al Agenţiei Naţionale de Presă, Agerpres, aşa numita Marina Bădulescu, pentru incalificabila faptă făcută.

Niciun comentariu: