Ruşinea Agerpres

Aveam aşa... un feeling. Şi feelingul s-a adeverit. Citiţi aici ştirea, de pe blogul lui Petrişor Obae. Ea sună, în linii mari, cam aşa:

- Marina Bădulescu, redactor-şef al Agerpres, cea care a inventat interviul cu Mădălina Manole, a fost găsită vinovată de către Comisia de etică şi disciplină a Agenţiei. Însă Comisia, cea prea plină de etică şi disciplină, a decis doar s-o retrogradeze din funcţia supremă pe posesoarea de legitimaţie de presă şi s-o păstreze în continuare în Agenţie. Pentru că este un asset important, un veritabil ziarist, altfel nu-mi explic.

- Iată cum explică decizia Dan Mihăescu, membru al prea plinei Comisii de etică şi disciplină: “Codul Muncii prevede pedepse graduale. Am considerat că gradul de gravitate al faptelor Marinei Bădulescu nu este atât de ridicat, astfel încât să presupună desfacerea disciplinară a contractului de muncă.”

- La fel de incredibil este faptul că Argentina Traicu, un alt mirobolant director general adjunct al Agerpres, care a reluat a doua zi falsul interviu sub forma “ultimul interviu acordat Agerpres, cu doar o zi înaintea morţii sale”, a rămas nesancţionată. Şi Cătălina Matei, redactor şef adjunct, cea care a şters şi apoi reluat în altă formă interviul de pe Agenţia de ştiri- a fost şi ea la fel de nesancţionată.

Nu s-a întâmplat nimic. Nimic grav, nu? Pe principiul ăsta, pot să facă şi să inventeze orice. Orice nu ţine de politică, aş mai zice. Oricum, nu vor plăti. Oricum, nu vor păţi nimic. Aşa se face presă la stat.

Problema e că, în primul rând, aici avem de-a face cu un redactor şef al unei agenţii de presă. Ai cărei salariaţi îşi iau salariile de la stat , din bani publici, nu de altundeva. O agenţie care, e la fel de adevărat, la capitolul jurnalism n-a excelat niciodată. Întotdeauna, pe flux, ştirile au fost seci, triste, cuminţi faţă de Putere- oricare a fost ea. Prin asta Agerpres s-a evidenţiat.

Pe de altă parte, se presupune că redactorul şef al unei instituţii de presă este o persoană cu vastă experienţă, cu calităţi profesionale şi manageriale deosebite, pentru că altfel nu poate ocupa un asemenea post. Vorbim de o poziţie- cheie, de omul care ghidonează editorial şi nu numai Agenţia.
Ei bine, în România, uite că se poate şi altfel. Trecând peste faptul că nu ştiu câţi din presă au auzit de Marina Bădulescu ( eu de 13 ani fac presă şi n-am auzit niciodată de ea), ei i se permite să rămână în continuare angajată a Agerpres, adică să fie plătită, pentru că „gradul de gravitate al faptelor ei nu este atât de ridicat”. Deci, poftim tupeu!

Adică a inventat cu bună ştiinţă un interviu cu o persoană care a murit a doua zi, un interviu printr-un fals grosolan, din poziţia de redactor şef- şi asta e ok. Mă întreb ce ar fi trebuit să facă astfel încât să fie considerat cu adevărat grav ca să fie dată afară. Dacă inventa, în aceeaşi manieră, un interviu cu un politician al Puterii, Emil Boc- de exemplu, era la fel de ok? Mă îndoiesc.

În al doilea rând, cred că aici putem vorbi şi de o vină colectivă. De redactori şefi adjuncţi care au încercat să spună că n-a fost chiar aşa, care au scos interviul de pe flux, care au încercat, mai mult sau mai puţin, să ascundă falsul sub preş. Şi ei au rămas nesancţionaţi. Nici asta n-a fost grav, nu?
Şi îl citez, din nou, pe individul Dan Mihăescu: „ Am considerat că gradul de gravitate al faptelor nu este atât de ridicat”.

Ce să mai zici?! Poate who the fuck is Dan Mihăescu? Un om care este sau care a fost în viaţa lui jurnalist cu siguranţă nu poate gândi aşa.

Vă daţi seama câtă impostură, câtă minciună şi câtă mistificare e în Agenţia asta? Cu cât tupeu şi aroganţă se acoperă unii pe alţii? Ce norme de etică şi disciplină au aceşti oameni care inventează cu bună ştiinţă interviuri cu oameni fericiţi care se sinucid a doua zi şi nici nu recunosc asta? Ba, mai mult, încearcă să ascundă matrapazlâcurile? Dar, cu toate astea, sunt în continuare plătiţi pentru excepţionalele calităţi profesionale? Care deontologie, care răspundere, care bun simţ, care jurnalism? Asemenea purtători nedemni ai unor legitimaţii de presă n-au auzit şi nu vor înţelege niciodată principiile de bază ale meseriei ăsteia.

Este incalificabil, scandalos, ruşinos, revoltător că asemenea fapte se întâmplă în Agenţia de presă de stat a României. Şi că asemenea derapaje nu sunt considerate grave.

Dacă nu sunt grave, oare cum sunt? Mă întreb şi eu...

Părerea mea e că întreaga conducere a Agerpres trebuia concediată. Iar pentru că asta nu s-a întâmplat e cel puţin jignitor. Pentru noi toţi.