“Locul ăsta adună tot ceea ce e în România la un loc”, spunea unul din nebunii scenei. Şi nebunul câtă dreptate avea.
Locul ăla, plaja aia, aerul ăla, nopţile alea au adunat în Vamă câte puţin din fiecare Românie. România îndrăgostită, România trecută de prima tinereţe, România săracă, România cocalară, România beţivă, România nebună, România liberă, România sătulă, România care gândeşte. Pe scurt, România care patru nopţi a vrut să uite de toate. Şi a ales Folk You.
Au fost acolo, pe plaja din Vamă, mii de oameni. Fiinţe nostalgice după cântec, oameni dornici de frumos, de adevăr, de corect. Să vezi cum o mulţime ce n-o poate cuprinde privirea toată cântă, cu poftă, „Doamne, vino Doamne/ Sã vezi ce-a mai rãmas din oameni”, să-i vezi şi auzi cum îl acoperă pe Şeicaru la „Treceţi batalioane române Carpaţii” şi cum îngână “Zece”, alături de un Chilian desculţ şi o chitară în poală, face probabil parte din capitolul nebuniei. O nebunie frumoasă pentru că exact aşa s-a întâmplat.
Şi au fost multe acolo. Vocea lui Tudor Gheorghe a dat un spectacol de neuitat. Le-a demonstrat, de exemplu, românilor cum şi-au uitat florile. Şi cuvintele. Sublim. Compact le-a amintit de Fata din Vis. Dinu Olăraşu, Zoia Alecu, Hruşcă dar şi mulţi, mulţi alţii i-au făcut să simtă ce-i bucuria. Două ore şi jumătate, Tudor Chirilă într-o demonstraţie sălbatică, rebelă şi cu o energie supraomenească le-a rememorat tuturor ce e, cu adevărat, Vama. Şi spiritul Vămii l-a adoptat din nou pe Chirilă, nebunul scenei. După cinci ani.
Din când în când, în pauze, de sus, de undeva, Florian Pitiş, Tatiana Stepa dar şi Mădălina Manole mai coborau şi le mai încântau sufletele. Vali Sterian, în Exerciţiu, tot de sus cobora şi el ca să le spună, puţin, atât cât trebuie, în cuvinte simple, cum „bogaţia” e o „frecţie”. Iar ea toată, România din Vama Veche se ridica cuminte în picioare, cânta odată cu ei şi îi aplauda. Cu mult respect. Iar. Şi iar. Şi iar....
Au fost nopţi nebune în Vama Veche. Au fost momente, sentimente şi o atmosferă dintr-o Românie în care parcă-ţi venea să trăieşti. A fost şi pentru că n-avea nicio legătură cu Bucureştiul, cu asfaltul, cu betonul, cu politica, cu fiţele şi cu meschinăria omenească.
Au fost şi s-au întâmplat toate pentru că există şi aşa gândeşte Marius Tucă. Un om pe care întotdeauna am să-l preţuiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu