PRIMA. Am auzit explicaţiile susţinătorilor lui Mircea Geoană din presă (bineînţeles, susţinători neoficiali) despre bizareria emanată de candidatul PSD în legătură cu celebra sa soacră, bizarerie ce a rupt filmul aplauzelor la scenă deschisă şi chiar câteva sinapse în rândul staffului PSD. Nu reiau explicaţiile pentru că, în opinia mea, nu sunt fundamentate pe nicio dovadă, ci le rezum. Marii susţinători spun că, de fapt, Geoană ar fi făcut un apropo subtil şi nereuşit la soacra principalului său contracandidat (nu Crin Antonescu). Restul se deduce...presupun.
Mie mi se pare că, din contră, povestea e puţin cam pe invers. Şi, în disperare de cauză, se încearcă iar ascunderea rahatului sub preş. Nu trebuie să trăieşti pe Lună ca să nu ştii că Mircea Geoană e un specialist în gafe (nu singurul, e adevărat). Gafele lui sunt spontane, de obicei (ceva de genul "gura păcătosului adevăr grăieşte"). Şi, de asemenea, cred nu trebuie să fi fost până acum într-o altă galaxie ca să nu ştii că soacra, celebra soacră, acea celebră mamă-soacră, este un fel de guru pentru liderul PSD.
Am citit azi, din întâmplare, suplimentele Caţavencu cu primii patru candidaţi la Preşedinţie. Sunt haioase, interesante, dar pline şi de minciuni din partea candidaţilor, evident. Le puteţi citi, aici. Iar ce m-a determinat să scriu însă acest post este o altă declaraţie cel puţin bizară de care mi-am amintit o dată cu lectura şi care, într-adevăr, a fost emanată tot de Geoană acum ceva timp.
"Mie nu mi-e frică decât de Dumnezeu și de mama-soacră!", spunea liderul principalului partid de Opoziţie. Imediat, Gândul a făcut atunci un interviu cu mama-soacră (aici). Şi mă gândeam şi atunci, ca şi acum, cam cât de "nesemnificativă" trebuie să fie mama soacră în viaţa şi, uneori, deciziile liderului PSD. Dacă nu mă înşel, cred că e prima mare mamă-soacră din politica românească care a dat şi interviuri. Cam în această cheie cred eu că poate fi explicată şocanta mărturisire făcută aseară de Geoană, în timpul unei confruntări la care se uitau nu mai puţin de 4 milioane de telespectatori.
Dacă nici atunci nu şi-a putut lua gândul de la ea, dacă ăsta a fost singurul lucru care i-a sclipit în minte, dacă asta-i cea mai bună faptă a unui candidat de finală la Preşedinţie înseamnă că...suntem cam pierduţi dacă ţara asta a putut da doar asemenea politicieni.
A DOUA. Am urmărit azi interviul dat de Traian Băsescu lui Andrei Gheorghe, ca de altfel şi Cătălin Tolontan care a analizat exact ce trebuia din el.
“Eu îngădui libertatea presei şi o să o îngădui şi în următorul mandat”- a fost prima afirmaţie halucinantă spusă de Traian Băsescu. De parcă libertatea, fie şi cea a presei, ar fi un lucru ce ţine de îngăduinţă. De îngăduinţa unei singure persoane. Să cerem voie, o mică permisiune să fim liberi. Uluitor...de fascinant!
Şi nu e doar atât. A doua afirmaţie a candidatului se referă la moguli. Gheorghe întreabă: “Sârbu de la ProTV e mogulul bun?”. “Sârbu e un pro-occidental. Sârbu a fost echidistant şi s-a ţinut departe de politică”, răspunde Traian Băsescu. What??? O fi el pro-occidental ca de altfel toţi mogulii şi oamenii sănătoşi la cap din această ţară, dar numai monumentul echidistanţei şi la mare departe de politică n-a fost. O ştie toată breasla, o ştie foarte bine chiar şi Traian Băsescu ( care, ca să dau numai un mic exemplu, atunci când era la Primărie, nu numai că era interzis de la difuzarea pe Protv, era interzisă orice filmare cu el). Dar deh, atunci când eşti într-o asemenea campanie, n-ai nevoie de duşmani, ci de prieteni. Mai bine tăcea..Sau mai bine nu spunea nimic. Pe scurt, dacă tăcea, filozof rămânea...
4 comentarii:
Sarut mana Sorina ! Foarte bine scris , foarte atenta .... Daaaaar !!!! am un DAR , daca accepti ... Gandesti extrem de punctual ! Nu te supara ! Priveste-i pe oameni , respectiv pe candidati in ansamblu si nu uita ce au facut de-a lungul timpului .... Daca Basescu iti face o impresie buna intr-o seara sau cu o replica , asta nu e motiv sa-i purtam vesnica consideratie ..... Ori daca Geoana sau Antonescu au gresit cu ceva in aceeasi seara, sa-i blamam vesnic . Sa fim seriosi !!! Totul depinde de ce anume asteptam de la ei ! Nici Geoana nu da pe-afara de intelepciune , asa cum nici Basescu nu e departe de gandirea unui Lukasenko sau Nazarbaev . Norocul nostru ca mai "ingaduie" ceva libertati .... Crede-ma , viata asta nu e doar in alb si negru .... Nuantele fac deliciul !
Mai ca as fi tentata sa spun ca nu au fost greseli surprinzatoare. Evolutie constanta, rezultat previzibil.
a fost blat din turul 1, intre antonescu si geoana a fost intelegere evidenta! niciodata nu s-au atacat, antonescu nici nu si-a dorit sa iasa presedinte. cu toate greselile lui, basescu este de 100 de ori mai bun decat marioneta mafiotilor din gasca patriciu - voiculescu
Traian Băsescu este, din păcate, şi viitorul preşedinte al României. Fiind un excelent luptător în bătăliile fără reguli, are o strategie electorală foarte simplă: loveşte sub centură, îi provoacă pe adversari să facă la fel şi, în clipa imediat următoare, opreşte lupta şi arată cu degetul opoziţia ticăloşită care vrea să-l asasineze politic. Vorbeşte exact cât trebuie, se lamentează atât cât trebuie, plânge atât cât trebuie. După care continuă lupta şi câştigă, având publicul de partea lui. Nu contează că a minţit, a furat sau a tras pârţuri în şedinţele de consiliu cu câteva secunde înainte, în văzul întregii lumi. Câştigă pentru că, vorba lui Nae Ionescu, “opinia publică n-are memorie”.
http://gandeste.org/general/mitocanul-public-nr-1-viitorul-presedinte-al-romaniei/7727
Trimiteți un comentariu