Istorie recentă

Pe 2 decembrie 2009 a început totul. Popa era arestat la Jakarta iar Geoană se ducea noaptea la Vîntu acasă ca să-l calmeze şi să se relaxeze împreună. Pe 3 decembrie 2009, preşedintele Băsescu, pe care mulţi îl catalogau ca un om terminat, dădea lovitura în confruntarea finală din alegerile prezidenţiale. Imediat după, am primit un telefon pe care mă abţin să-l calific, în care eram acuzată că Traian Băsescu a câştigat prezidenţialele. Alegerile avea să le câştige Băsescu după alte trei zile. Pe 6. Iar pe 11 decembrie este săltat Voicu. Apoi, graţie lui şi inteligenţelor din juru-i, a picat şi Vîntu.

Suntem pe 22 aprilie 2011. După mai bine de un deceniu, Popa e adus în ţară să popească sau... nu, Vîntu nu se simte nici el bine deloc iar prietenul Voicu e de un an în arest. Un mic exerciţiu de istorie recentă. Enjoy, băieţi!

"O să vă cam popească Popa ăsta!"

O problemă

Când citeşti materiale ca acesta sau acesta şi, dacă n-ai cunoaşte mai multe în privinţa lor şi a altora, ai zice că-s mari dezvăluiri, mari bombe de presă. În fapt, lucrurile sunt mult mai grave în presa românească. Personajele sunt doar două umile exemple.

Vă miră că un arogant declarat ocupă locuinţele sociale sau cele destinate persoanelor cu handicap şi plânge la televizor, cu lacrimi de crocodil dar din cu totul alte considerente, pe umerii pensionarilor, ai mamelor, ai nevoiaşilor? Nu, nu, să nu vă mire. El poate zice sau dori orice. Problema e că, în atâţia ani, i-a fost permisă situaţia asta.

Era personajul handicapat acum 11 ani când i-a fost repartizată casa? Era sărman? Era rupt în fund, cum s-ar zice? Am mari rezerve...Un asemenea nefericit nu poate consilia apoi, cu atât de mare succes, câţiva miniştri pentru ca apoi să ajungă mare facător de presă sau, mă rog, "lider de opinie".

Spre deosebire de primul personaj, cel de-al doilea, chiar a fost pe vremuri o marcă de presă. Că interesele şi viaţa l-au dus apoi şi pe el pe alte drumuri, e o cu totul altă problemă. Dar şi la el fapta era evidentă. Tinerii accidentaţi extrem de grav nu-l vor uita, cu siguranţă, pe Nistorescu toată viaţa.

Povestea s-a întâmplat în decembrie 2008. Întâmplător, chiar în acea seară, mă aflam în zonă. Suntem în aprilie 2011. Şi personajul e trimis în judecată. De ce abia acum? Simplu. Pentru că s-a refăcut tot dosarul, cazul fiind mătrăşit, la acea vreme, sub oblăduirea marelui ministru de Interne, Cristian David.

Deci despre ce vorbim? Despre culpe sau complicităţi? Părerea mea e că ultimele-s mult mai grave. Pentru că implică sistemul. Sistemul "te vorbesc, te aştern în cerneală bine sau, mă rog, îmi imaginez că plouă , dacă-mi dai şi dacă-mi faci". Ce-mi dai sau ce-mi faci e doar o chestiune de detaliu. Paleta e extrem de variată.

Fac asemenea personaje de ruşine breasla? O fac, bineînţeles. Şi nu numai ei. O fac şi alte măreţe nume care în timp s-au dovedit doar nişte şmenari şi şpăgari de presă.

A reacţionat cineva? A pus cineva "stop joc"? Nu. E, asta chiar e, cu adevărat, o mare problemă.

Despre cum se face meseria asta

Aici. Directorul executiv New York Times. Fără comentarii.

E.M.Cioran: "Întotdeauna mi-e frică să revăd locurile care au contat enorm în viaţa mea. Înţelegi?"

“Aţi veni la Răşinari? Nu ştiţi încă…”

“Nu ştiu, asta nu pot să spun...”

“Dar nu puteţi să spuneţi nici că nu veţi veni. Există o...”

“Da, nu, nu, nu, există...e real, ştii...Cred că nu, dar nu se ştie...Adică nu pot să mă pronunţ în mod absolut. Eu... întotdeauna mi-e frică să revăd locurile care au contat enorm în viaţa mea. Înţelegi?”

Au fost chiar ultimele vorbe ale lui Cioran spuse în stilu-i şi sinceritatea inconfundabile în “Exerciţiu de admiraţie”, uluitoarea peliculă realizată despre viaţa, trăirile, amintirile, gândurile, dialogurile şi neliniştile metafizice ale filozofului.

Mărturisirea este, în fapt, testamentul lui pentru România. O ţară şi un popor de care a fost tare mândru pentru că au reuşit până la urmă să înfăptuiască o revoluţie. “Aşteptam, aşteptam, aşteptam să vină şi parcă nu mai venea”, i se confesa pătimaş filozoful lui Caramitru. Spunea cineva că acel Decembrie ‘89 a fost, în realitate, cea mai agitată lună din viaţa lui Cioran.

A iubit fantastic România, deşi mulţi pot spune că a hulit-o la fel de tare. Ştia că e mare, aici ar fi fost mic şi ar fi vrut din tot sufletul lui ca ţara asta să aibă un destin eroic. “O ţară cu populaţia Chinei şi cu soarta Franţei (…) Un liric şi Emil ăsta...”, îl dădea de gol Ţuţea ironic dar şi cu mult umor.

Omul ăsta, Emil Cioran, a fost, în esenţa lui, un egoist îndrăgosit “enorm” şi iremediabil de propria-i patrie. Numai că enormul ăsta voluptuos l-a simţit mereu de la înălţimea, libertatea, simplitatea şi măreţia sa.

"À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii, non?!"

Impotenţii

O intervenţie telefonică a ministrului Culturii, Kelemen Hunor, la B1 TV, de acum câteva minute, ne-a umplut de respect.

În esenţă, el spune aşa: au ştiut din 2009 că Ica Cioran vrea să vândă manuscrisele. Doamna Cioran chiar a contactat ministerul Culturii. A vrut pe ele doar 100.000 de euro. Dar nu era el ministru, ci Paleologu, alt artist...Deci nu ştie mai multe... Nu ştie nici de ce ministrul de atunci sau el nu le-au luat.

Acum, spune că n-a primit nicio informare de la MAE. N-a ajuns nimic la el, la cabinet..O fi ajuns undeva, ceva, pe un mail.

El a aflat în urmă cu două săptămâni de licitaţie. Dar n-a avut bani, ministerul nu poate participa la licitaţii... N-au ştiut multe, n-au găsit soluţii, n-au putut să facă, în esenţă, nimic.

„Poate ICR-ul, că stă pe mai mulţi bani”, mai spune puţin nervos Hunor. ICR-ul care, prin vocea lui Patapievici, tocmai i-a cerut azi explicaţii ministrului pentru că n-a fost în stare să-l aducă pe Cioran înapoi.

„Intenţionaţi să licitaţi, să cumpăraţi Caietele?”, e întrebat ministrul Culturii. Pauză sugestivă. (Cred că habar n-avea că vor fi licitate şi Caietele)

După câteva lămuriri, spune până la urmă că...va propune un memorandum Guvernului ca România să ia şi aceste lucrări.

Cele 37 de manuscrise, „Caietele”, ultima operă - considerată cea mai importantă lucrare a lui Emil Cioran în limba franceză( în fapt, jurnalul filozofului din perioada ’57-’68 şi alte câteva versiuni ale unor cărţi) este preconizată să sară de 1 milion de euro. În Franţa, este de câţiva ani un întreg scandal pe acest subiect.

“Francezii se vor bate pe ele”, mărturisea acum câteva zile Liiceanu. Şi, cel mai probabil, aşa va fi.

Hunor zice încă de pe acum că n-are bani.

Brăiloiu lasă de înţeles că nu mai cumpără şi că poate, de data asta, e rândul statului român…

Care stat român?

Un centenar de E.M.Cioran

Una din puţinele fotografii în care Cioran apare alături de partenera sa de-o viaţă, Simone Boue. Simone Boue s-a sinucis, înecându-se în Atlantic, la un an de la apariţia pe print a Caietelor lui Cioran.

Şi pentru că astăzi se împlinesc fix 100 de ani de la naşterea lui Cioran, a lui Luţ, în modesta casă din Răşinari...Paradisul...Acel "blestemat", acel "splendid" Răşinari despre care vorbea şi scria mereu...Acel Răşinari "îndepărtat, vag, ireal, ca dintr-o altă viaţă", pe care nu l-a uitat şi de a cărui despărţire aproape că era obsedat...Acea Coastă a Boacii, acel cimitir, groparul, craniile, fotbalul, leii... vă invit să vedeţi sau, mă rog, să revedeţi, singurul interviu în limba română pe care filozoful l-a dat pe cameră în toată viaţa sa: "Apocalipsa după Cioran". A mai dat unul, în anii '70, pentru o televiziune din Belgia, în franceză însă.

E aici, aici şi aici. Doar atât am mai găsit pe net. Nu e tot.(Aici- varianta integrală)

Eu l-am revăzut acum, după mai bine de 15 ani. Şi a fost...la fel de pătimaş ca şi atunci. Şi dacă vedeţi Apocalipsa, aproape că trebuie să fie revăzut şi "Exerciţiu de admiraţie". Se poate face pe youtube. Fragmentele cu Cioran sunt parte ale aceluiaşi interviu. "Exerciţiu de admiraţie" este de-a dreptul răvăşitor. Un spectacol pe peliculă, un dialog în timp, în memorie şi peste ani, al marilor inteligenţe.

Cioran va fi donat statului român

George Brăiloiu, proprietarul companiei KDF Energy este, într-adevăr, cumpărătorul oficial al manuscriselor lui Cioran la licitaţia de azi de la Paris. Înţeleg că şi dânsul este pasionat de Cioran. S-a licitat din România, printr-un broker din Paris. Manuscrisele vor fi aduse în ţară şi vor fi DONATE statului român. Informaţia este confirmată de un om pe care-l preţuiesc şi căruia, şi pe această cale, îi mulţumesc.

P.S. Citiţi aici cum s-a desfăşurat licitaţia.

P.P.S. Brăiloiu confirmă informaţia pentru Ştirile Protv şi, de asemenea, confirmă că va dona tot statului român.

P.P.P.S. Mulţumesc mult anonimului, oricare ar fi el!