SUA, Hoyt Yee: "SUA crede că este important ca România să fie capabilă să reziste oligarhilor"
"Secretarul de stat John Kerry vorbea de regiune, se referea la mai multe ţări din Europa, nu numai din Europa Centrală, ci şi din Balcani, ţări care au instituţii slabe, care au un stat de drept slab, care au instituţii juridice care nu sunt complet independente, care au instituţii media care nu sunt complet independente. Motivul pentru care secretarul a menţionat aceste instituţii este acela că secretarul de stat, Guvernul SUA consideră că ţările care nu au un stat de drept puternic, care nu au o justiţie independentă, instituţii democratice puternice sunt vulnerabile la tipul de acţiuni pe care Rusia le desfăşoară în Ucraina. Credem că este important ca ţările din această regiune, inclusiv România, Bulgaria, alte state din această parte a Europei să fie capabile să reziste oligarhilor, companiilor sau persoanelor bogate care pot folosi absenţa unor instituţii puternice pentru a cumpăra infrastructură vitală, sau instituţii media, sau politicieni pe care-i pot folosi pentru a influenţa, pentru a câştiga controlul asupra instituţiilor sau chiar asupra statului. Credem cu tărie că lucrând împreună, UE şi SUA, SUA şi România, putem să întărim instituţiile şi să prevenim acest tip de corupţie, de crimă organizată, acest tip de influenţă asupra statului democratic care duce la probleme de genul celor pe care le vedem în Ucraina. (...)
În general am discutat despre importanţa statului de drept şi cred că SUA şi România au căzut de acord asupra importanţei unor standarde înalte privind conduita oficialilor statului, a principiului că nimeni nu este deasupra legii, că legea se aplică tuturor în mod egal şi că este important pentru oficiali să dea un exemplu pentru restul societăţii. Fie aici, fie în SUA, diplomaţii, oficialii trebuie să arate calea, să arate societăţii ce înseamnă să respecţi statul de drept, ce înseamnă să respecţi independenţa judiciară şi independenţa mass-media".
Sursa: interviu Mediafax, 29 Aprilie 2014
Hoyt Yee este asistentul adjunct al secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland.
Acesta este al patrulea semnal public al SUA dat României în ultimele trei luni și după venirea Victoriei Nuland la București. Celelalte mesaje publice le puteți citi aici (dublu click).
2 comentarii:
Nu pot decat sa admir perseverenta si incapatanarea cu care abordezi astfel de mesaje vitale pentru o societate civilizata, insa ele se lovesc zidul impenetrabil al clasei politice si a majoritatii opiniei publice. Vointa politica in transpunerea in practica a acestor mesaje nu exista, dimpotriva. Avem un premier care declara ferm si raspicat ca se solidarizeaza cu infractorii de partid si isi foloseste institutiile din subordine pentru a anihila orice urma de opozitie. O armata de propaganda duce un razboi infernal pentru anihilarea ideii de justitie si de libertate a exprimarii, proslavind un Parlament de arivisti si nelegiuiti ca unic for de decizional in materie legislativa. Care oficiali sa ne arate calea? David Cameron i-a transmis lui Murdoch sa-si rezolve problemele din justitie si apoi mai discuta preluarea pachetului BSkyB, fiindca opinia publica a fost scandalizata de practicile mogulului. Victor al nostru, in schimb, nu rateaza nicio ocazie sa-l laude pe patronul condamnat in prima instanta si sa-i execute comenzile ca un valet. Doar cu Ghita alaturi victoria nu este garantata. In aceste circumstante, chiar cu sprijin de la UE si SUA nu vad cum am putea evita dezastrul iminent al statului de drept, independentei judiciare si mass-mediei. In urechile puterii actuale rasuna deja marsul triumfal asupra intregii tari.
Asistentul adjunct al Doamnei Nuland crede ca Romania si SUA au cazut de acord asupra respectarii unor standarde inalte? El nu stie ca Romania nu da doi bani pe standarde? El nu stie ca liderii romani nu au nici o retinere in a se angaja (verbal sau in scris) la orice si apoi a nu respecta ceea ce au promis (verbal sau in scris)?
Trimiteți un comentariu