Ultima și cea mai de preț realizare a "Echipei V.P" a fost, fără niciun dubiu, apariția fotografiei premierului Victor Ponta, postată pe contul său de Facebook, imagine în care apărea, la recepția oferită în 7 Februarie, la Soci, de către președintele rus, Vladimir Putin, alături de Victor Ianukovici, liderul căutat acum pentru a fi judecat pentru "crime în masă împotriva civililor ucrainieni". După controversa publică generată, fotografia a fost ștearsă imediat de pe contul rețelei de socializare al primului ministru român. Dar gafa rămâne și mesajul transmis a dărâmat în câteva ore toate eforturile de credibilizare ale șefului Excutivului de la București.
Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Și așa este. Ceea nu se știe este că, în realitate, ea a fost o producție exclusivă a Administrației de la Kremlin. O capcană în care "Echipa V.P." a picat cu foarte mare ușurință, extrem de probabil nerealizând nici acum ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la acel eveniment care, din anumite puncte de vedere, a fost extrem de important și sugestiv.
Nu am în intenție să analizez oportunitatea prezenței premierului român la Soci. Fără niciun dubiu însă nu a fost cea mai fericită decizie politică a lui Victor Ponta. Pentru că, în sine, vorbim despre o atitudine politică. Lipsa voită a prezenței marilor lideri occidentali de la festivitatea de deschidere a Olimpiadei de pe teritoriul Rusiei, boicotul lor a transformat întregul eveniment în cu totul altceva. Și asta a văzut toată lumea. Tocmai de aceea însă prezența premierului român, reprezentant al unui stat NATO, UE, partener strategic al SUA, ar fi trebuit gestionată cu mare grijă. Nu s-a întâmplat deloc asta. Imediat vă explic și de ce.
Ca jurnalist acreditat mulți ani pe Administrația Prezidențială sub trei șefi de stat, am participat la nenumărate evenimente, summituri, întâlniri internaționale cu greutate. Experiența îmi spune că de foarte multe ori, în asemenea ocazii, nimic din ceea ce se transmite publicului larg, din punctul de vedere al imaginii, nu este întâmplător. Când vorbim despre Federația Rusă și o întâlnire ca cea de la Soci, în absența figurilor occidentale, cu atât mai mult, lucrurile sunt extrem de bine pregătite, aranjate, ca în exterior să se transmită un anumit mesaj, o simbolistică aparte. "Echipa V.P." habar n-a avut.
De exemplu, la asemenea evenimente, liderii/ invitații nu sunt așezați întâmplător în sală. Niciodată asta nu se întâmplă la un spectacol, etalare politico- strategică oferită de o administrație prezidențială, oricare ar fi ea. Nici așezarea la masă nu este niciodată accidentală. Fiecare lider are întotdeauna locul său atent pregătit de stafful prezidențial al șeful de stat gazdă, de protocol, de o întreagă echipă. Nu se pun umăr la umăr dușmanii politici, cei care au diferende, altceva personal, strategic sau profesional de împărțit. Până și amatorii știu asta. Este de la sine înțeles.
Ca atare, la Soci, la recepția oferită de președintele rus, Vladimir Putin, distribuția a fost pe sfere de influență și nu numai. Extrem de interesantă și sugestivă. Președintele Chinei, Xi Jinping, de exemplu, a fost așezat de Kremlin la masă cu Alexander Lukashenko al Belarusului și cu Ilham Aliyev al Azerbaijanului. Amplasarea șefilor de stat se face mereu în inelul unu ca importanță iar a premierilor- rang inferior- se face în inelul doi. Gazda se asează mereu masa unu, cea mai importantă, destinată evenimentului. Protocolul este zero, cel mai înalt- la asemenea gen de manifestări.
Viktor Ianukovici, la acea oră, extrem de controversatul lider ucrainean, personajul central al unui conflict statal deschis, a fost pus să apară lângă premierul tehnocrat al Bulgariei, Plamen Oresarski. Rangul nu se potrivește cu exactitate dar, în Bulgaria puterea executivă, în principal, stă în mâinile primului ministru. Zonal, au fost alăturați.
Deloc întâmplător, în cadrul celor doi, în plan secund însă, apare și premierul României, Victor Ponta, care stătea în realitate la o masă alăturată. Regizorul evenimentului a fost însă Kremlinul. Ca atare, simbolistica imaginii cu toți cei trei a fost tot ceea ce a dorit Moscova să arate și să transmită lumii.
De două ori, Kremlinul a insistat pe această imagine. O dată în cadru cu premierul român, a doua oară fără. Personajul care se dorea a fi accentuat era, evident, Ianukovici. La un asemenea eveniment și într-o astfel de transmisie neprevăzutul nu prea se transmite în direct, insistența are un rol, un scop, distribuie un mesaj.
Trebuie spus, de asemenea, că singurele imagini cuprinzătoare care există de la importanta și geo-strategica recepție de la Soci oferită de președintele rus, Vladimir Putin, aparțin Administrației de la Kremlin. Cele 6 minute și 40 de secunde care includ imagini și cu liderii prezenți dar și discursul lui Putin au fost postate numai pe siteul Adminitrației Prezidențiale, feedul este luat din transmisia în direct a uneia dintre televiziunile ruse de stat.
La fel și fotografiile. Un set a apărut pe Ria Novosti, agenția de stat de presă rusă, și a fost preluat de Reuters. În sală, în timpul discursului lui Vladimir Putin, a existat și un restrâns pool de presă format, majoritar, din presa rusă, azeră și a celorlalți importanți șefi de stat, aliați tradiționali ai lui Putin. Grupul de presă a stat acolo doar pe durata speechului, fiind focusat în principal pe cuvântarea șefului de stat rus și pe propriii președinți.
La fel de interesant este că regizorul de la Kremlin al transmisiei a dorit să insiste pe prezența anumitor lideri pe care i-a asociat imaginii și, în mod voit, puterii și influenței președintelui rus. Vorbim aici despre președintele Chinei, președintele Belarusului - Alexander Lukashenko, Viktor Ianukovici al Ucrainei, președintele Adunării Populare Supreme a Coreei de Nord, președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, premierul Turciei, Recep Erdogan. Ei au fost arătați cu insistență, poate și pentru că pe ei a vrut Moscova să-i vadă lumea largă că-l ascultă și-l respectă pe președintele rus. Altfel, la Olimpiadă, nici n-ar fi venit.
Premierul Ponta, așa cum se vede la o analiză foarte atentă a imaginilor, a stat în sală, la o masă mai retrasă, alături de soția sa. Cu ea a schimbat impresii în timp ce vorbea Vladimir Putin iar, la aceeași masă, în dreapta familiei Ponta și despărțiți de un scaun gol, a stat premierul turc Recep Erdogan și soția sa.
Imaginea cu cei doi premieri nu a fost transmisă de feedul Moscovei. Stăteau ca și Medvedev în inelul doi al șefilor de Executiv. După cum se vede clar, premierul turc apare încadrat doar alături de translatorul său. Transmisia cuprinde doar patru secunde cu premierul Ponta, alăturat atent/ deloc întâmplător de o altă masă- cu Viktor Ianukovici și Plamen Oresarski. Neexperimentata "Echipă V.P." din disperare de a trimite o imagine cu șeful Executivului român a făcut o captură- singura care se putea face de pe siteul Kremlinului cu Victor Ponta- a editat-o un pic, aducându-l puțin mai în față de prim ministru (central era imposibil) și a pus-o imediat în circulație. A arătat-o României și cancelariilor. Moscova își transmisese mesajul. Amatorii au înghițit nada, alte imagini decât cele ale Kremlinului nu aveau și, inevitabil, s-au făcut de râs. Dacă ne gândim, nici n-a fost prea greu. Nu e deloc exclus ca "redutabila" "Echipa V.P." nici să nu fi știut cum arată Viktor Ianukovici. Altfel nicio echipă de imagine a unui om politic niciodată n-ar fi dat publicității așa ceva.
Ca un detaliu, transmisia cu patru camere a Kremlinului și cu backup cuprinde și o greșeală dar și câteva ezitări. Un cadru care nu avea ce să caute la un asemnea eveniment de o asemenea importanță a rămas pe feed pentru că a fost transmis în direct. Kremlinul a fost leneș și n-a editat nimic din feed. Așa se face că atunci când vorbește Vladimir Putin, regizorul "a tăiat", așa cum se spune, greșit pe o cameră iar, în acea secundă (4.19-4.20), încadratura nu reușește. Tensiunea din spatele camerelor și a omului care a coordonat transmisia a fost importantă. Cineva întotdeauna stă în spatele acestor imagini.
Carevasăzică, la acest eveniment, pentru câteva secunde, și Moscova s-a pierdut puțin.
Fotografia postată de "Echipa V.P." pe contul de Facebook al premierului Ponta. 7 Februarie 2014. Retrasă în aceeași zi.
Imaginea de pe transmisia Kremlinului, postată exclusiv pe siteul oficial al președintelui rus, Vladimir Putin. Sursa capturii făcute de "Echipa V.P.".Captura editată ca V.Ponta să fie adus în plan central, deși era imposibil așa ceva.
Premierul Victor Ponta, la masă cu soția sa și cu familia premierului turc, Erdogan.
Imaginile pe care a insistat Kremlinul.
Victor Ianukovici- Ucraina, Plamen Oresarski- Bulgaria, Victor Ponta- România.
Ilham Aliyev- Azerbaijan, soția sa, Mehriban Aliyeva, Alexander Lukashenko- Belarus, președintele Chinei, Xi Jinping.
Nursultan Nazarbayev, președintele Kazahstanului.
Kim Yong- nam, președintele Adunării Populare Supreme al Coreei de Nord. Rătăcitul și plictisitul premier rus, Dimitri Medvedev.
Președintele rus, Vladimir Putin, ținând discursul în fața șefilor de stat și de guvern.
Unde și cu cine a stat la masă președintele rus, Vladimir Putin după discursul care a cuprins și niște teme strategice- Ria Novosti, agenția de stat de presă rusă/ preluată de Reuters. Amplasare în sală.
Transmisia Administrației Prezidențiale de la Kremlin, sursa de unde "Echipa V.P." a capturat unica imagine cu premierul român, Victor Ponta, poate fi vizionată doar pe siteul oficial AICI.
Feedul integral al transmisiei recepției oferită șefilor de stat și de guvern de către președintele rus, Vladimir Putin, cu toate figurile prezente și încadraturile pe care a dorit să le popularizeze, în mod simbolic, Moscova. 7 Februarie 2014. Soci. Transmisia de pe care "Echipa V.P." a luat imaginile pe care Moscova le-a oferit cu premierul Ponta. Încadrat de Viktor Ianukovici/ Ucraina și Plamen Oresarski/ Bulgaria ( minutele 2.28-2.32). Pentru claritate, puteți seta versiunea HD.
4 comentarii:
Persoana aflata intre Victor Ianukovici si premierul bulgar Plamen Oresharski nu este un reprezentant al Coreei de Nord (Kim Yong Nam), ci miliardarul dictator al Uzbekistanului, Islam Karimov. Diferenta nu este mare, ... oricum, nu de ideologie sau caracter.
P.S. http://cabalinkabul.wordpress.com/2014/02/09/decriptarea-pozei-lui-ponta-de-la-soci-realitatea-e-si-mai-rea/
Sorina,esti o profesionista cu mare spirit de observatie in afara de multe alte calitati..felicitari
prima data cand intru pe blogul cuiva..nu prea le am...
@adi12c stiu. e a 14 fotografie postata. statea la alta masa. acela e Kim Yong nam. Nu am scris ca intre Ucraina si Bulgaria statea Coreea de Nord.
Trimiteți un comentariu