sâmbătă, decembrie 22, 2012

Stan, "un rahat cât casa"

Exact așa era calificat ieri, în Parlament, cazul Stan.
Cine conștientiza importanța acelui vot, era negru. 
Cine votase împotriva încuviințării arestării lui Stan, făcea pe prostul. 
Cine n-a auzit-o pe madam Pivniceru, ar trebui să-i caute declarația de-a dreptul halucinantă. Prinsă în mrejele pușcăriașului și inculpatului Becali, Mona Pivniceru, ministrul Justiției din această țară, spune că, în fapt, nu e nicio problemă. "Faptul că s-a împiedicat arestarea, nu aduce prejudicii cauzei, ci doar Parlamentului, care a intrat prin acest act în contradicție cu MCV". Nu, zău?

Faptul că s-a împiedicat voit și explicit arestarea lui Ion Stan intră în contradicție flagrantă cu însăși ideea de Justiție, Justiție căreia madam Pivniceru îi este, culmea, chiar ministru. Ea, reprezentantul de frunte al sistemului, e în acord perfect cu o majoritate parlamentară ce calcă în picioare chiar sistemul. Aruncă la gunoi munca unor oameni pe care ea ar trebui să-i reprezinte, ba chiar să-i apere. Niste procurori ce au demonstrat că faptele lui Ion Stan sunt repetabile. Vajnicul om al lui Adrian Năstase lua șpagă în fiecare campanie electorală. Din 2009 și până acum, în 2012. Și nu lua numai el.

De ce a prins glas, brusc, madam Pivniceru? E simplu. E susținută. 
Vineri dimineață, Dan Radu Rușanu, o altă tentaculă a mafiei din PNL, acum în postura de lider de grup al liberalilor din Camera Deputaților, a descins în forță și cu urlete de-a dreptul în grupul PSD, băgându-și și scotându-și organic tot ce a putut din/în Comisia Europeană. Pe "pușculița PNL" nu-l interesează nici MCV, nici Schengen, lui nu-i impune nimeni, dar nimeni, să voteze pentru arestarea lui Stan. Ca atare, liberalii nu vor vota așa. Vor vota clar impotrivă. Punct. Și chiar așa s-a întâmplat.

Că liberalii fac orice posibil să creeze probleme PSD și lui Victor Ponta, cred că nu mai e nicio surpriză pentru nimeni. Au reușit cu brio! Dar faptul că un grup ca al PSD, cu 160 de deputați, nu poate fi controlat la un vot important- asta e o mare problemă și chiar o premieră. Grupul are, tot în premieră, mai multe centre de control și asta poate deveni o mare, mare problemă în PSD.
Nu e deloc exclusă nici posibilitatea ca grupul PSD, în ciuda unei decizii luate în legislatura anterioară, să-și fi schimbat voit poziția. Dar aici... nu prea văd logica strategică. Sau poate au zis: votați cum vă dictează conștiința, e la liber! Și conștiința social-democrată are probleme mari, așa cum s-a dovedit în timp, când vine vorba de arestări.

Cert este că în acest vot de 226 împotriva arestării, se regăsesc și voturi din PSD. Multe. Din totalul de 160 de deputați PSD, aproape jumătate au votat împotriva arestării.
Grupul PNL din Camera Deputaților este mai mic. Are 100 de voturi. Așadar, cel puțin 90 sunt din PNL.13 sunt de la PC iar restul....surpriză- de la PPDD.
Lumina grupului parlamentar al PPDD, adică liderul de grup, este Radu Popa. În esență, creația lui Marian Vanghelie, printre altele, fost angajat al lui Ion Stan, un tânăr escroc celebru ce mereu s-a pretins a fi ziarist.
Grupul PPDD din Camera Deputaților are 47 de maimuțe. Dacă cel puțin jumătate au fost instruite să voteze împotriva arestării, veți vedea că ies voturile.
Și, culmea, se respectă și proporțiile majorității parlamentare ce a devenit de ieri apărătoarea penalilor. 60% din cei prezenți au votat împotriva arestării, 40% pentru.
145 de deputați au vrut să-l dea pe Stan pe mâna Justiției. 56 voturi- PDL, 18 -UDMR, 18- minorități, iar restul sunt de la PSD și câteva PPDD.

Cam așa se scrie, în această țară, istoria unui vot asumat, voit și explicit împotriva MCV și Schengen. Împotriva oricăror reguli și valori.
"E momentul să dăm acum un semnal că nu DNA conduce România. România nu este statul mascaților, nu este statul terorii". Vorbele îi aparțin, evident, lui Gigi Becali, și au fost rostite imediat după vot. Gigi Becali, prietenul ad-hoc al Monei Pivniceru, ministrul liberal al Justiției: Iunie 2008- urmărit penal pentru dare de mită,  18 Decembrie 2008- trimis în judecată de DNA, 2 Aprilie 2009- ARESTAT!







5 comentarii:

Anonim spunea...

toata epopeea lui stan e un joc de glezne al psdului. psd se comporta ca o grupare mafiota care isi apara membrii si asta de peste un an. voteaza sa il protejeze dar de imagine, ponta zice ca il exclude din parlament. acum stan e protejat, demisia din psd e praf in ochi pentru prostime. nu e nimic intamplator, totul a fost bine planuit.

moshu49 spunea...

să vezi MCV şi rating de ţară (în trei săptămîni ne'o trage şi FMI-ul!) de'o să dăm în bîlbîială...
- ponta n'a rezolvat toate punctele din lista lui barosu,
- raportul comisiei de la veneţia este aşa cum mă aşteptam, năucitor,
- gloata celor 588, în buna tradiţie.ro, micţionează pe constituţie şi statul de drept,
- iar cu noile majorări la toate cele, s-a ales praful de pensia mea... şi ce bine'mi mai mergea cu numai un an în urmă! :(

Filio spunea...

Simpla idee de ”imunitate” este ”un rahat cât tot universul”.

Anonim spunea...

La multi ani! cu sanatate , prosperitate si noroc.
Un telespectator si cititor consecvent.

Anonim spunea...

citind acest blog nu pot decit sa o felicit pe Sorina, dar pt. noi cred ca nu mai avem nici o sansa sa scapam de acesti mafioti