luni, iulie 30, 2012

Un mizilic! Bineînțeles că a reușit!


A fost cea mai grea luptă a vieții lui. Și a reușit. Nu știu cum, dar a făcut-o. Misiunea imposibilă pentru imposibilul om politic a fost un succes. Doar el și o mână de nebuni au crezut în ea.

Cum poate un om să învingă non-stop toate mașinăriile cu atâta forță, îndârjire și încăpățânare? Cum poate să treacă prin două suspendări și prin șase bătălii politice teribile în ultimii 12 ani? Nu știu, întrebați-l. Este Președintele ales al României, șeful acestui stat. Eu așa ceva n-am mai întâlnit.
La nivel internațional, este singurul care a supraviețuit în fața a două execuții politice, unei lovituri de stat moderne și unei crize economice de asemenea proporții. Este cu adevărat incredibil, dar a reușit ce n-a putut niciun alt lider până acum. 
În ciuda celor care mă condamnă de atâția ani, am să-l respect mereu. E strict opțiunea mea de cetățean liber al acestei țări. Nimeni nu-mi poate îngrădi acest gând.


Mi s-a părut nedrept. Și a fost nedrept ce s-a întâmplat. Mi s-a părut incorect. Și a fost. M-a revoltat. Și, ca de obicei, n-am ascuns nimic. Cine mă cunoaște, știe. Spun întotdeauna ce cred. Cu orice risc. 
Cine îl cunoaște, știe. Este extrem, extrem de puternic. Nu iartă, nu uită, nu renunță niciodată la lucrurile în care cu adevărat crede. Și foarte bine face. Pentru suspendarea asta, chiar nu a greșit cu nimic.


Acum, sigur, trebuie să se reconcilieze cu poporul. Finalmente, lui îi datorează totul. Poate nu credeți deloc, dar pentru el chiar s-a luptat. Îl doare, știu. Îi pasă, sunt convinsă. Și cred că va încerca. E pariul cu adevărat incredibil al vieții lui. În fibra lui știe asta mai bine decât toți. Dar ca să reușească, trebuie să dezvăluie totul. Este obligat să schimbe ce n-a putut să urnească până acum. Nici asta să știți că nu e imposibil, doar l-ați văzut, îl știți! Niciodată, dar niciodată să nu-l subestimați.

Pe de altă parte, sper că, în noaptea asta de apoplexie, toți liderii USL, formali sau informali, sunt conștienți că s-a terminat întreaga aventură, întreg haosul. Crin Antonescu trebuie să plece, Voiculescu și Dragnea cu certitudine trebuie să plătească, pușcăriabilii vor ajunge fix acolo unde le este locul iar instituțiile statului trebuie să funcționeze în continuare ca într-o adevărată democrație. România își va relua traseul european și pentru asta cred că trebuie să ne bucurăm cu toții. Niciodată nu m-am gândit că o să ajung, ca român, ciuma Europei. Pe mine asta chiar m-a jignit. Profund.

Ce-a fost? O paranteză periculoasă, de infarct, în democrația României. O fractură, o falie teribilă în societate pe care a adâncit-o USL. Ce-a fost pentru el, omul politic Traian Băsescu? L-ați văzut. Un mizilic.

În sinea lui, vă spun că este mult prea puternic să fie pus la zid, să fie împușcat, să fie îngenuncheat de niște mișei.



58 de comentarii:

Anonim spunea...

Chapeau, draga doamna!

Raluca spunea...

Chiar suntem majoritari. Noi, cei care tinem cu Basescu. Noi, care vedem minciuna,inselaciunea de la o posta.

N-au reusit sa stranga decat 30% (minus ce au furat). O proportie covarsitoare ai celor care au refuzat sa accepte aceasta farsa ("referendum-ul"). PDL evident ca n-a putut fura nimic. Acum vad, cu imensa surprindere, ca noi suntem majoritari. Acesta este marele adevar si marea dezvaluire a acestui puci: Basescu are masiv sustinerea poporului roman, cu toata manipularea, toate minciunile, toate mizeriile.
Pentru prima data dupa mult timp sunt mandra ca sunt romanca.

Smaranda spunea...

Chiar dacă-i vor fura victoria în zilele care urmează, omagiul ăsta chiar îl merita!

Sp@rtacus spunea...

Bine punctat. Felicitari!

ziarist spunea...

@ anonim. :)) Multumesc!
@ raluca. nici nu cred ca mai era vorba de Traian Basescu aici. Era vorba despre traseul acestei tari.
@ smaranda. nu se mai schimba nimic.
@ spartacus. Multumesc!

cocosila spunea...

Ziarist,
Esti admirabila!

Anonim spunea...

A, deci 8 milioane reprezinta un mizilic. poate pt cei ce nu sunt platiti din bani publici

Raluca spunea...

Sorina, asa este. Pe Basescu il poti uri sau il poti admira. Cale de mijloc nu exista. Eu am devenit in ultimele zile un sustinator al acestui om care a reusit sa le tina piept acestor indivizi. Cu toata manipularea, aproape toata media impotriva lui, fara nici un alt partid care sa il sprijine, cu un trend descrescator in sondaje..el singur impotriva tuturor :).. Sincer, il admir din toata inima.
M-a surprins si m-a bucurat ca multi care nu il simpatizau pe Basescu au inteles miza, au inteles pe ce carte s-a jucat azi(sau ieri, de fapt), si nu au mers la vot pentru a nu valida referedum-ul (nu din lene, cum ar specula altii)
Romania s-a maturizat mult de tot.
Felicitari pentru articolele tale de referinta in online. Sa stii ca de cate ori aveam un dubiu intram pe site-ul tau sa verific "ce mai zice Sorina".
Scuze pentru cele 2-3 greseli din postarea precedenta (graba, oboseala).

Anonim spunea...

La cit de ignoranti sunt, ma astept in continuare la un comportament politic iresponsabil. USL nu este rezonabil si nu are interesul tarii la piept.

ziarist spunea...

@ cocosila. Iti multumesc!
@ raluca. Iti multumesc pentru ca ai crezut!
@ anonim. s-a terminat. cred ca sunt constienti.

gabriel spunea...

Felicitari Simona si pentru lupta ta!
Imi pare sincer rau de Hotnews, de faptul ca au cedat. Au motivele lor, dar pot oricand sa ia lectii de consecventa de aici, un simplu blog.
Felicitari!

Anonim spunea...

Sorina, Iti multumesc pentru tot ce ai scris azi si ieri si mereu pe acest blog. Desi de cateva saptamani, in discutiile interminabile cu prieteni si vecini, am conchis ca romanii sunt idioti, realizez ca m-am grabit. Majoritatea gandesc cu capul lor si nu si-au lasat neuronii crosetati de TV-uri. Mi-a fost o frica cumplita, mi se parea sfarsitul lumii. Ce antrenare de forta si minciuna!! Sper ca s-a terminat, in sfarsit si putem pleca in vacanta.

dr. b spunea...

Ce sa reuseasca? Cata nesimtire sa ai ca sa clamezi scorul de ieri ca victorie? La Basescu nu ma mira, dar pe Dvs. va credeam mai echilibrata.

S. spunea...

Sa fie intr-un ceas bun!
Te asteptam cu alte analize si informatii mai putin accesibile pentru noi:) Nu de alta, dar am acelasi sentiment ca vor trebui sa se separe apele asa cum bine a zis un "independent"...

Anonim spunea...

Multumim pentru cinste si verticalitate, Sorina!

Femei admirabile, de top, in Romania:
in presa: Sorina Matei, in politica: Monica Macovei, in societatea civila: Laura Stefan, in magistratura: Livia Doina Stanciu si Laura Codruta Kovesi.
BRAVO FETELEEEEEEEEEE!!!

Anonim spunea...

Felicitari Sorina, intr-adevar n-a fost vorba despre soarta lui Basescu, ci despre a noastra, a tuturor cetatenilor romani, inclusiv a celor cu optiuni contrare. Spui lucrurilor pe nume.

Anonim spunea...

Ai punctat perfect toata situatia, foarte buna analiza , sper sa puna accent mai mult pe institutii si principii decit pe oameni. Am lipsit trei saptamani , nu am avut acces la un mijloc de informare de acceea ma apuc sa citest tot din urma.
Felicitari !
Eu am avut incredere in Basescu mereu(a mai avut cite o scapare omeneasca ) dar analize , aplecare asupra legii si munca nu am mai intilnit la nimeni

valerica spunea...

Hai sa fim seriosi, Baseascu a castigat pentru ca a trebuit sa lupte cu Ponta si Antonescu.
Daca ar fi existat un Parlament care sa reduca nr de parlamentari la 200 cu 2 camere si incepea urmarirea penala pe chestii reale impotriva elenei udrea, nu mai discutam acum de revenirea lui Basescu! Cei 2 ori sunt idiotzi ori le place sa piarda!

Anonim spunea...

Cuvinte putine, adevaruri multiple! Felicitari!

GabyStan spunea...

Sorina draga, felicitari! Nu doresc decat sa-mi exprim regretul ca, pentru intaiasi data, am fost nevoit sa NU votez. Insa nu am stat "cuminte" acasa, am mers la ora 22.45 la sectia de votare si am verificat daca nu au votat altii pentru mine. Spre norocul celor din comisie, a fost totul OK, atat in dreptul meu, cat si in al parintilor. :)
Antonescu a murit, traiasca Antonescu!!!

Cristi spunea...

Bun articolul!
Nu credeam ca aveti curajul de spune (scrie) aceste lucruri atat de transante...
Recomandari: nu va mai uitati atat de mult in laptop in timpul emisiunii. Mai priviti si in ochi invitatii. Incercati sa fiti mai calda in voce. Pare ca strigati :) In rest, tineti-o tot asa! Succes!

Andrea spunea...

Dreptatea a invins!
Felicitari Sorina!

Anonim spunea...

Bravo fetito! O bunica fericita pentru acest articol.

Taner spunea...

Bravo!

Taner spunea...

Bravo! Ma bucur sa citesc asa ceva!

Anonim spunea...

Sorina, tine-o tot asa. Respectele mele. Ma gandeam sa te trag un pic de urechi ca ti-ai luat concediu si n-ai m-ai scris nimic, cand era atata nevoie, dar ai recuperat :).

Anonim spunea...

mai oamenilor voi chiar sunteti tampiti? cat de bine ati dus-o in timpul lui basescu cu pensii salarii si indemnizatii taiate, scoli si spitale inchise? luati-l pe basescu si mutati-va cu el cu tot in alta tara.. votul liber a 8 milioane de romani nu conteaza pentru voi?

Anonim spunea...

Saru'mana!

elena spunea...

A fost un cosmar ! sper ca s-a terminat !Va multumesc Doamna ! articolele Dv m au ajutat sa traversez ac perioada !mi am dat seama ca nu sunt defecta , ca mai sunt oameni care gindesc ca mine ! suucces in continuare ! ma gindesc ca nu va e usor in jungla in care va desfasurati activitatea !

Anonim spunea...

Excelent!
"Nu plecati, domnule presedinte!"
Imi suna inca in urechi aceste cuvinte.
Am zambit atunci de dragul lor.
Textul de azi mi-a mers la suflet, pt ca asa a si fost scris, cu suflet.
Toata admiratia!
Si cu acelasi curaj, inainte!
Drumul este inca lung si anevoios. Dar cu asa oameni, vom fi invingatori!
Mih

nikuslim spunea...

Sarut mina Doamna, va citesc cu mare placere, sa speram ca se vor linisti apele politice. Succes in continuare !

ion lihet spunea...

felicitari Sorina, am descoperit de curand blogul tau, si te felicit pentru analizele tale obiective si pertinente,e bine ca sunt astfel de oameni carora le pasa de ce se intampla in tara asta, spre deosebire de pelerini de la dante care nu au nici in nici in maneca cu democratia, acesti oameni sunt total pe din afara le plave minciuna si dezinformarea care le e servita zilniv de antene si realitatea.ieri Basescu le-a dat cu flit pucistilor ca prea mirosra a dictatura dupa ce toate sovietele supreme din teritorii s-au mobilizat pentru a fura si a acapara voturi. Sper ca dragnea mazare si ceilalti dobitoci sa plateasca. sunt convins ca nu o sa scape niciunul, nici felix nici ponta si nici antonescu crin care v-or trebui sa raspunda in fata legi pentru lovitura de stat.

Anonim spunea...

bravo sorin! un ziarist de mare caracter...

ziarist spunea...

@ gabriel. Ma cheama Sorina.:))
@ anonim. si eu iti multumesc :))
@ dr.b. cand veti realiza ce s-a intamplat in tara asta, atunci vorbim.
@ S. o sa scriu
@ anonim. si eu multumesc. cred ca enumerarea e cam fortata!
@ anonim. :))
@ valerica. cititi-l pe Andrei Plesu.
@ anonim. multumesc:))
@ gabystefan. te inteleg perfect
@ cristi. multumesc:))
@ andrea. da!
@ anonim. :))
@ taner. :))
@ anonim. intotdeauna :))
@ anonim. ce nu intelegi tu este ca nu a fost un vot pentru a arata impopularitatea lui TB. asta se stia. Scopul acestui referendum a fost demiterea lui. Si scopul a fost ratat.
@ anonim. si eu multumesc!
@ elena. si eu va multumesc!
@ mih. stiu despre ce vorbesti si, da, asa este. ai sesizat perfect. Multumesc si eu!
@ nikulism. multumesc si eu.
@ ion. da, asa este.

gabriel spunea...

@ Sorina: scuze, sunt dator cu un miel ;)
Daca nu ma faceai atent, nu remarcam singur.
Gabriel

Anonim spunea...

Felicitari,Sorina! Excelent punctat!

Anonim spunea...

Felicitari Sorina, excelenta analiza.A fost greu, dar postarile tale au ajutat multe persoane sa creada ca nu sant singuri in felul dea gandi,mutumesc.

Anonim spunea...

Nu stii cum a reusit? Ei, na!
Si-a luat trupele si a fugit de pe campul de lupta, dupa ce a otravit toate fantanile si a ars recoltele.

Anonim spunea...

Sorina, multumesc pentru toate analizele si informatiile pe care ni le pui la dispozitie pe blog!
Nu inteleg eu multe din jocurile politice, dar marturisesc ca blogul tau m-a ajutat sa vad multe lucruri mult mai clar.
Succes in coninuare!

Simona spunea...

Daca ar fi un presedinte caruia sa nu i se poata reprosa nimic as intelege entuziasmul. Dar asa, miseii aia nu se muta din loc, el ramane si ne vom distra in continuare ca si pana acum.

Intre noi fie vorba daca eu as fi in locul lui mi-as pune probleme mari de constiinta stiind ca atat de multi oameni ma vor plecat, Presedintele Basescu nu pare sa aiba asemenea sensibilitati.

E OK sa fii multumit ca USL a pierdut, daca consideri ca USL trebuia sa piarda. Dar nu inteleg entuziasmul. Noi astia pierdem incontinuu si culmea ca numai noi platim. Nu vad absolut nici un motiv de entuziasm in asta.

gabriel spunea...

@Sorina: Clar nu ii este usor. Problema noastra este aceeasi: pe cine sa alegem?
Pana una alta, pana nu intelegem ca in politica avem de ales in 99% din cazuri Raul (cel) mai mic, nu vom deveni nici noi mai buni si nu vom avea asteptari realiste de la clasa politica. Doare, dar asta e realitatea si nu exista alternativa. Daca ar fi existat, clar o stiam, fie si ca teorie.
Lipseste cu desavarsire din orice discutie partea pozitiva de constructie, de idei. Exista, gratie grupului intact si a marii parti a clasei politice, numai partea negativa: critica si demolarea. Si din nou, din pacate si viata noastra, a multora dupa cum se vede, tot partea negativa conduce. E foarte usor sa critici, sa demolezi, sa distrugi ceva si e foarte greu sa creezi, sa inovezi, sa lupti pentru mai bine.
Ca o concluzie, la ce am scris, tine de noi, de cum acceptam ce ni se ofera si in acelasi timp de asteptarile noastre realiste. Daca speram ca vine Fat Frumos calare pe un cal alb la zana, nimic bun se va intampla.
Eu tot promovez un film, care da o idee despre cum se face politica, despre cum am putea sa ne creem asteptari realiste; filmul se cheama "Recount" (http://www.imdb.com/title/tt1000771/) si e de vazut de mai multe ori.

Un oarecare spunea...

Bun, bun, bun .... sa inceapa macelul :) Facem pariu ca nu o sa dureze mai mult de 1-2 luni pana cand o sa mai "plece in concediu" un lot de 5-6-10 zmardoi electronici care au devenit cleptomani de pe vremea cucuvelei? Sa fure, nu conteaza de la cine, nu conteaza ce; sa bage in sacosa intr-una. De 22 de ani, aceasta este indeletnicirea a 99% dintre politicieni, deci nu este ceva care sa ne mire atat de mult insa noi cat mai platim pentru dezechilibrele lor ? Inca o tentativa bolsevica esuata; asta a fost referendumul asta. Deja nu s-au dat in laturi de la absolut nimic pentru a ajunge la referendum, dar este de asteptat sa frizeze inimaginabilul pentru a-si da o sansa sa mai existe in peisajl politic. S-a dus si Nastase, s-a dus si Geoana, o sa se duca in curand si Cucuveua, raman si fara altii "de soi" si uite-asa dispar precum PNTCD. Mult bla bla si frectii la piciorul de lemn; cam asta este politica PSD(R)-ista. In afara de "bugetarii si pensionarii" nu au absolut niciun alt reper si nicio parghie de care sa se agate. Nimic concret, numai promisiuni. CV de 8 clase. Unii au 12 dar degeaba. Nu intru in detalii cunoscute "pe plan local" pentru ca am strica omogenitatea blogului.
Este prima data cand ajung aici, printr-un RT (retweet) insa ma bucur sa vad oameni mai putin intoxicati de antenisti si retevisti si care or mai incerca sa gadile la ... la ... "orgoliu" in speranta ca Base e Game Over. Nah ca nu e :) Lock and load!

Anonim spunea...

fraaate [sic!], mai usor cu limbutele, scoate capul din cutie. si eu am stat acasa ca sa-si rupa gatul Antonescu ("daca nu pica Basescu, eu ma retrag din viata politica"), dar nici cu matelotul nu mi-e rusine: tiganca imputita, gaozar, draga Stolo, pupat copil in prima zi de campanie si niste parteneri de partid la fel de indoielnici ca cei din opozitie. sau ma rog, din putere, ca le tot incurc zilele astea.

George spunea...

Basescu a luptat cu indarjire pentru poporul român? Sa fim seriosi, este cel mai de seama purtator de cuvant al marilor corporatii (nord-americane in special) care incearca sa cumpere din România ultimele "redute" care inca mai apartin statului (ce le conduce intentionat spre colaps) si acestui popor nehotarat si usor de fraierit. De ce vor sa privatizeze cat mai rapid Tarom,Oltchim,Cuprumin, pe sume cat mai mici pt potentialii cumparatori, sub nivelul real al acestora? De ce se vrea exploatarea gazelor de sist cand inca nu exista studii clare cu privire la impactul asupra mediului? De ce vrea sa accepte exploatarea Rosiei Montane pt ca acei parveniti canadieni sa scoata miliarde de euro de acolo, in vreme ce României ii revin niste firimituri? Credeti-ma, nu sunt absolut deloc fan al Antenei 3, al lui Voiculescu, Patriciu, Iliescu etc. Sunt cat se poate de impartial. Dar sa nu mai spuneti niciodata ca Basescu s-a luptat pentru poporul român!

Augustin Man spunea...

Cred ca aveti dreptate, si totusi Basescu n-a prevazut rapiditatea ticalosiei acestei lovituri de stat.

In opinia mea pericolul cel mai mare este crearea unui PRECEDENT pentru o astfel de actiune: se incropeste o majoritate parlamentara care voteaza la repezeala tot ce le trece prin minte!

Cum este posibil asa ceva?!

Heda Spin spunea...

Felicitari sincere pentru adevarul sintetic transmis in articol.

Ieri, din punct de vedere esoteric, Romania a stat la "un colt de cotitura" spre calea dreapta sau spre haos.

Ieri, au spus esotericii, romanii au fost iluminati, astfel incat in toamna sa poata pasi pe drumul care le este harazit.

Burebista spunea...

Multumesc mult, Sorina! Ai pus totul pe hartie cu atata precizie incat oricine citeste ce ai scris nu poate decat sa fie de acord cu tine. Cu conditia, insa , sa fie un om corect.Nici eu nu cred ca Antonescu se va tine de cuvant, asa cum nici Ponta nu si-a respectat cuvantul dat celor de la El Pais.
Cei doi s-au descalificat singuri si, in mod normal, nu trebuie sa mai emita pretentii catre noi, in sensul de a cere respect pentru persoana lor.
Acum, avem nevoie de fim in continuare alaturi de Basescu, fiindca dusmanii lui inca nu realizeaza ca au pierdut si se manifesta cu aceeasi badaranie si ura patimasa.
O seara buna.
P.S. De abia acum am descoperit articolul, fiindca zilele trecute am tot intrat pe blog dar......

Anonim spunea...

Super articolul!

Carmen spunea...

Sorina, te admir si te respect. Si acum sunt sigura ca tara asta are un viitor. Si iti multumesc ca inca reusesti ca tii vie flacara unei meserii pe cale de disparitie.

Anonim spunea...

Draga d-na Matei,
jos palaria. Atat.
B.

Dusa Alexandru spunea...

Felicitari Sorina Matei!!!

Filote Gheorghe spunea...

Draga Sorina

In aceste vremuri extrem de invrajbite,te felicit pentru curajul de a ascrie acest articol.Trebuie sa-ti marturisesc ca m-am gandit si eu la un astfel de demers cu o astfel de tematica si in aceleasi coordonate.Sunt sigur ca tu ai facut-o mult mai bine decat mi-as fi dorit eu sa o fac.
Asadar,subscriu intru`totul si fara nici o rezerva la articolul tau.

O singura mentiune : nu trebuie omis ca D.l Traian Basescu,de fiecare data,s-a confruntat cu indivizi care lupta fara nici un fel de reguli,iar izbanda lui este cu atat mai meritorie. Sunt sigur ca Cel de sus nu a ingaduit asa ceva si a pus de indata umarul....
S-auzuim de bine !

Vlad spunea...

Sunteti cu adevarat incredibila...desi am avut o oarecare banuiala, am sperat ca totusi exista suficienta ratiune si spirit democratic in dvs pentru a posta un comentariu care nu va canta in struna. As fi inteles perfect sa faceti asta daca acel text ar fi fost ofensator...nu a fost cazul...asa ca atitudinea dvs spune multe despre felul in care vedeti dvs (si nu numai) democratia si dialogul democratic, lucru care nu ma mira absolut deloc, sunteti intr-un sincron perfect cu "unicul lider". Chiar daca nu veti posta acest text, il veti citi si sunt sigur ca va va da de gandit...n-ar fi rau..

Anonim spunea...

Da, intr-adevar, "garantul statului de drept in Romania", acest om pe care insusi Cel de sus l-a binecuvantat, acest luptator impotriva Raului, dl Presedinte Traian Baselu' isi va rasfrange mirifica lui bunatate si va mana poporul roman catre noi culmi ale dezvoltarii!

Zic sa-l punem cat mai vremelnic posibil lider suprem, pe viata, sa nu mai existe astfe de derapaje ca cel de acum 2 zile niciodata!

PS: Dragii mei, nu cumva ati uitat Rudotelul prin sertare?!?

Anonim spunea...

Din pacate nu pot sa accept un singur lucru. A reusit printr-un indemn total nedemocratic - a nu merge la vot - tot ceea ce este in aceasta tara imi provoaca scarba. Nu zic nu, este un politician abil si puternic, dar din pacate este genul de capital care isi conduce echipajul la inec pentru ca i se pare lui ca a vazut o sticla de nu stiu ce pe nu stiu ce stanci. Este total egoist, nesimtit, duplicitar si il doare fix in cot de toti si de toate. Toti sunt la fel din clasa politica dar parca pentru un presedinte ai putin alte asteptari.

O. spunea...

Pentru popor, spui? Acel popor lenes si betiv, al unei tari de mina a doua? Al unei tari cu o Banca Nationala care nu mai are resurse sa apere leul? Scuze ca mi-am adus aminte de declaratiile Parintelui Natiunii, Garantului Democratiei Absolute, Luptatorul Neinfricat pentru Reconciliere Nationala prin Incarcerarea Tuturor Opozantilor si Protectorul Udrei, Bocului, Ridziei, Blejnarului si a Neamului Lor cel RRRRRRomanesc...Presedintele mai multor milioane de romani decit traiesc, al pasaricilor si tigancilor imputite, Presedintele Amorului National Generalizat...chiar asa, mai? Ugh...

Mr Dunhill spunea...

Jos palaria, Sorina !

Anonim spunea...

Excelent scris. Chiar daca nu mai traim acasa, dar soarta tarii ne pasa - mai mult decât mitocanii vrea si sunt în stare sa accepte. Odata si odata ne vom întoarce acasa, si atunci dorim sa traim într-o tara condusa de oameni si nu de... Sa aveti putere si sanatate sa va mentineti stilul si obiceiul D-voastra, mult stimata Doamna!