Ploua mărunt. Era noapte, dimineață aproape. 21 spre 22 aprilie 2005. Obosită fleașcă. Slavă Domnului că nu existau televiziuni de știri pe vremea aceea. Pentru că un Congres ca acela nu ar fi fost deloc ușor de transmis în direct.
Cu câteva zile înaintea Congresului, fusese parafată înțelegerea iar Mircea Geoană se înscrie, dacă nu mă înșel, chiar în ultima zi în cursa pentru președinția partidului. De dimineață, toți marii lideri de organizații îl boscorodesc pe holuri pe Ion Iliescu. După câteva ore, era deja clar. Ion Iliescu pierduse șefia partidului, deși Congresul nici nu începuse bine.
"Aveți grijă pe mâna cui dați partidul", spune Ion Iliescu de la tribuna Congresului, într-o ultimă tentativă de a capacita sala. Sala era capacitată însă de alții. Alții care au izbucnit exact când tot Ion Iliescu, conducător al Congresului a făcut o gafă: "Dau cuvântul tovarășului Adrian Năstase". S-a spus atunci că acela a fost momentul când PSD s-a desprins de trecut. Viața a dovedit că acela a fost, de fapt, momentul când, în istoria sa, PSD a făcut cea mai gravă eroare .
Ce s-a dorit cu adevărat atunci? Blocarea cuplului Adrian Năstase- Ion Iliescu la șefia partidului. De Adrian Năstase le era frică, iar despre Ion Iliescu știau că-l va prefera mereu pe Adrian Năstase, orice ar fi. Cine a dorit asta? Păi, să ne aducem aminte: Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Ucu Rus, Vasile Pușcaș, Vasile Dâncu, Miron Mitrea. Toți și-au dat mâna și l-au susținut fără rezerve pe outsiderul Mircea Geoană. Cine era Mircea Geoană la vremea aceea? Nu conta. Nu conta absolut nimic. Nici măcar că Geoană nu avea vechimea necesară în partid.
Țin minte că pe lângă un material realizat cu lavaliera- pentru care m-au înjurat multă vreme după aceea- mai toți liderii de organizații, am scris atunci un comentariu pentru Observator. Esența era următoarea: Mircea Geoană nu a făcut nimic pentru a câștiga șefia partidului, încrederea organizațiilor. Avea doar de jucat o carte, un rol. Dacă nu va ști ce i s-a dat pe mână, va sfârși sfârtecat exact de cei care l-au pus să conducă PSD.
În acea noapte, Marian Vanghelie a sărit să-l ia la bătaie pe holurile Sălii Palatului pe Victor Ponta. Vanghelie era cu Geoană și, evident, cu Hrebenciuc iar Ponta cu Adrian Năstase.
Pe la 4 dimineața, Ion Iliescu pleacă dărâmat din Congres. Zilele următoare se internează în spital, i se montează stenturi, povestea o știm cu toții. "Habemus Geoană", defilau prin Sala Palatului, Ucu Rus, Hrebenciuc, Vanghelie și restul la braț cu Mircea Geoană. Mă uitam atunci la fața lui outsiderului Mircea și mi-o aduc aminte și acum: nici nu realiza ce i se întâmpla.
Am scris aceste rânduri că poate unii își mai aduc aminte și mai renunță puțin la ipocrizie. Am înțeles astăzi cum și pentru cine a murit, pe rând, în suflet, Mircea Geoană. Pentru Hrebenciuc, Geoană a murit pe 6 decembrie 2009, pentru Miron Mitrea a murit puțin mai de demult, pentru Ucu Rus a murit cândva, în timpul mandatului de președinte al partidului...Vanghelie măcar e consecvent. Pentru el n-a murit. Așa cum n-o să moară pentru el Mitică Iliescu sau Cătălin Voicu. Dovadă ziua de azi. Dar pe niciunul nu l-am auzit: "Îmi pare rău pentru ce am făcut eu, ce am decis eu cu mâna mea, cu mintea mea, din interesele mele, atunci, în aprilie 2005". Niciun regret, nicio scuză, nada....nimic.
Pentru că, până la urmă, în acești 5 ani și jumătate, care a fost în PSD, în esență, greșeala cea mai mare? Că Mircea Geoană a pierdut pe mâna lui Președinția României? "Prostănac" știau că e, nu era absolut niciun dubiu. Nu-și imaginau că poate face gafe atât de uriașe, e adevărat.
Pe scurt, putea fi lesne manevrat- acesta era, în realitate, marele avantaj al lor în relația cu Geoană. Era tot ce i-a interesat de la el îi ultimii cinci ani . A fost gafa cea mai mare că Geoană i-a lăsat pe Vanghelie, Mitică Iliescu, Hrebenciuc și pe alți câțiva să conducă efectiv partidul? Păi nici nu s-ar fi putut altfel. Ei l-au pus, ei l-au făcut om, ei îi dictau...Păpușa trebuie să cânte la Cotroceni. Păpușa s-a dus să cânte dar, cu România și mogulii la picioare, s-a înecat în spa-ul lui Vîntu. S-a izbit ca de un zid de propria-i prostie și asta i-a fost fatal.
Iar Hrebenciuc care punea miniștrii s-a trezit că...Hrebenciuc nu mai are ce să pună. Deloc. Va mai pune tot el miniștrii sub mandatul lui Victor Ponta? Unii spun că nu...Eu sunt, din fire, circumspectă. Zic să trăim și să vedem. Vanghelie, Hrebenciuc și Dragnea sunt nuci mai tari de spart.
Eroarea imensă a PSD eu cred că aparține toți oamenilor care au defilat în acea noapte de aprilie 2005 prin Sala Palatului, la braț cu Geoană. Pentru că ei au schimbat cu forța aproape rezultatele unui Congres iar ce s-a sfârșit azi e rezultatul acelui pact făcut și niciodată, oficial, recunoscut.
Ar fi fost Ion Iliescu sau Adrian Năstase soluții mai bune pentru PSD la vremea aceea? Sincer, nu știu. Autoritarismul lui Năstase și relația sa cu presa au fost cele mai crâncene. Pe de altă parte, e inutil de apreciat cât de bună a fost opțiunea Geoană. Ar fi fost o nebunie să ajungă președinte al României...Departe n-a fost. Iresponsabili au fost cei care au știut, au tăcut și l-au susținut.
Trebuie odată, în această scurtă viață, și Hrebenciuc dar și ceilalți să-și asume erorile? Eu cred că trebuie. Pentru că nimeni n-a uitat cine, în aprilie 2005, i-a dat lui Geoană partidul pe tavă. Pentru că nimeni n-a uitat cine a dat peste cap un întreg Congres. Pentru că nimeni n-a uitat cine a decis atunci cu adevărat.
Iar să știți că ei sunt primii care...n-au uitat.
P.S. Pe această cale, îi mulțumesc lui Viorel Hrebeniciuc pentru faptul că, în sfârșit, a confirmat că Adrian Năstase a demisionat, în 2004, pentru o zi de la șefia PSD. E adevărat, domnului Hrebenciuc i-a trebuit pentru asta vreo 7 ani, o calitate de martor ( printre cei 974) în dosarul "Trofeul calității" și un judecător în fața ochilor. Informația a fost difuzată atunci în exclusivitate de mine pe Antena 1, în Observator 23.00 și reluată cu obstinație în următoarele două zile în deschiderea Observatorului de ora 19.00, în ciuda presiunilor greilor PSD. Tot atunci, ProTV din această cauză a mâncat o bătaie cruntă. Mă rog, țin minte că Ion Iliescu era într-o vizită oficială în Kazahstan iar Năstase stătea baricadat în sediul Guvernului. Viorel Hrebenciuc a dezmințit atunci cu obstinație informația, deși sursele din partid erau extrem de credibile. Nu l-am crezut atunci când "a nu-l crede pe Hrebenciuc" era nebunie curată, nu-l mai cred demult...Asta ca să știm exact, la capitolul credibilitate, cum stăm...
3 comentarii:
excelent..vreau sa recomand articolul mai departe, admin-ul sa faca pagina compatibila cu Facebook.
“Saptamana trecuta, m-am intalnit la un prieten … cu Dl Wilfried Martens, liderul PPE. Am avut o lunga si interesanta discutie, neasteptat de coordiala. Mi-a relatat multe lucruri despre tensiunile pe care le-a creat Ponta prin distribuirea unor informatii defaimatoare la adresa lui Basescu in cea de-a doua saptamana din noiembrie. Paleta nemasurata a invectivelor si minciunilor au sarit in ochi imediat, iar politicienii socialisti, care au citit stenograma discutiilor purtate de Ponta cu P.N. Rasmussen, au discutat si cu alti politicieni din alte formatii politice. A facut afirmatia ca acest lider politic este coplesit de ura, iar Romania nu poate fi condusa intr-un viitor aproximativ prin prisma imperiului urii. Personajul cel mai nociv, care coordoneaza intreaga actiune de denigrare anti-Basescu si a guvernului Romaniei este fosta consiliera a lui Iliescu. Liberalii eurodeputati au solcitat tuturor comisiilor parlamentare sa intrerupa orice sprijin sau ajutor financiar european pentru “Romania lui Basescu”. Din aceste motive, si poate alte mii de motive, Romania este sub lupa atenta a comisiilor de politici financiare de imprumuturi europene, Basescu personal fiind solicitat de fiecare data sa lamureasca anumite alegatii, dupa care, fondurile iau calea Romaniei insotite de protestele euro-deputatilor socialisti si liberali pe langa grupurile lor europene…
Mi-este scarba de clasa politica de acasa. Din Romania. ”
Este chestia asta adevarata? …sau doar …??…
Ca in povestea Capra cu trei iezi: declarandu-se prietena lupului, lingusindu-se pe langa acesta, capra il invita pe lup la propriul parastas, dadu o masa copioasa, greu de refuzat, fara sa banuiasca ca laudele ce i se aduceau erau doar prefacatorii, bine gandite de-a lungul timpului, azvarlindu-l pentru totdeauna in anonimat.
Trimiteți un comentariu