joi, martie 24, 2011

Adevărul

Povestea a început luni. În urma intervenţiei de la RTV de duminică seara a preşedintelui Băsescu şi în urma discuţiilor de la RTV pe tema interviului dat la TVR, Palatul Cotroceni mă sună de dimineaţă şi mă întreabă dacă Antena 3 e dispusă să facă un interviu cu preşedintele Băsescu, la Palatul Cotroceni, pe subiectul Libia. Eu nu am dat iniţial niciun răspuns.
Am sunat conducerea Antena 3 şi am întrebat dacă doreşte să facă acest interviu pentru care trebuia trimisă o solicitare scrisă.

Conducerea Antena 3 a răspuns pozitiv şi mi-a spus să trimit cererea scrisă.
Cererea Antena 3 a fost scrisă, trimisă la Palatul Cotroceni şi semnată de mine ca şef al secţiei Politic, nu ca realizator al interviului, pentru simplul motiv că la acea oră a dimineţii nu era nimeni în redacţie care să facă acest lucru. Cererea a fost arătată apoi conducerii Antena 3.

După ceva timp, Palatul Cotroceni îmi transmite că preşedintele, în principiu, e de acord cu interviul, dar trebuie dat un timing (ora când se filmează) şi cine îl realizează.
Întreb conducerea Antena 3 care, după ceva consultări, îmi transmite ora la care ar dori să aibă loc interviul la Palatul Cotroceni şi mă întreabă dacă aş putea realiza eu interviul cu preşedintele Traian Băsescu. Răspunsul meu a fost:”Nu am nicio problemă”.
Am comunicat Palatului Cotroceni ora şi cine urmează să realizeze interviul, urmând ca Palatul Cotroceni să dea o confirmare finală.

Însă după o oră, totul se schimbă. Conducerea Antena 3 şi şeful redacţiei îmi spun că totul trebuie să se modifice pentru că Mihai Gâdea, directorul executiv, nu este de acord cu interviul. Eu le spun că este o situaţie delicată pentru că preşedintele Băsescu deja fusese de acord cu solicitarea trimisă.

Au loc alte consultări între şeful redacţiei şi Mihai Gâdea, în urma cărora şeful redacţiei îmi transmite că doreşte să vorbească cu Valeriu Turcan, aflat la acea oră în şedinţă.
Se termină şedinţa, Valeriu Turcan îl sună pe şeful redacţiei iar şeful redacţiei îi transmite lui Valeriu Turcan noii termeni în care trebuie să se realizeze interviul deja acceptat de către preşedintele Băsescu.

Mai precis, preşedintele să vină la Antena 3, interviul să aibă cu totul alte teme iar realizatorii să fie alţii.
Valeriu Turcan spune că asta este o altă solicitare, preşedintele a acceptat o altă cerere, iar pentru noile condiţii trebuie trimisă o altă hârtie.
Noua hârtie nu a fost trimisă nici până la ora la care scriu aceste rânduri.

Ieri, Valeriu Turcan aminteşte, prin mail, conducerii redacţiei că preşedintele deja a acceptat propunerea Antena 3 de a realiza un interviu pe tema situaţiei din Libia pe care eu să-l realizez şi reia invitaţia ca acest interviu să aibă loc la o oră şi zi convenite, în una din locaţiile Palatului Cotroceni.
Nici acestui mail nu i s-a dat vreun răspuns.

Astăzi, în urma unor discuţii tensionate cu şeful redacţiei şi mai puţin cu conducerea Antena 3, în care am explicat situaţia penibilă în care mă aflu în gestionarea unei relaţii corecte cu Palatul Cotroceni ca şef al secţiei Politic, relaţie extrem de tensionată în ultimii patru ani şi cu destule momente delicate, mi-am depus la secretariat demisia din funcţia de şef al Secţiei Politic şi din trust.

De luni şi până astăzi, nu am avut nicio discuţie pe acest subiect sau altul cu Mihai Gâdea. Îmi pare rau că el a confirmat până acum în presă doar adevăruri parţiale.

Drept pentru care repet faptul că nu Palatul Cotroceni a cerut ca interviul să fie realizat de mine, ci conducerea Antena 3 şi a redacţiei. Nu Palatul Cotroceni a cerut interviul, ci Antena 3 printr-o hârtie semnată de mine. Nimeni nu poate contrazice aceste lucruri pentru simplul motiv că solicitarea şi adresa de ieri a Palatului Cotroceni sunt în posesia mea.

Acesta este adevărul. Cine mă cunoaşte ştie că niciodată n-am să pot susţine altceva.
Meseria ţi-o faci cu corectitudine, onoare, demnitate şi respect.
Asta am făcut 14 ani în trustul Intact atât cât am putut eu mai bine. Când n-am mai putut şi n-am mai găsit soluţii, am demisionat.

67 de comentarii:

Maty spunea...

Bafta in continuare, nu cred ca vei avea probleme in a ajunge la mai bine. Esti singurul jurnalist din trust pe care il citesc.

Bob spunea...

Mi se pare o maaaaare prostie din partea colegilor sau sefilor tai sa refuze un interviu cu șeful statului , oricare ar fi el. Condițiile alea au fost puse de asa natura încât se stia ca nu vor fi acceptate. Cred ca frica proverbiala a lui Gadea si-a spus cuvântul. Mona Nicolici știe de ce !!!

Costin Comba spunea...

Demnitate. Astept sa te vad facand acest interviu pentru B1 Tv.

Unknown spunea...

Nu-i nimic. Respecta-ti meseria ca si pana acum si totul va fi bine. Succes mai departe!

Radu Rizescu spunea...

Draga Sorina

Esti unul din putinii oameni din presa pe care ii cunosc si care isi fac meseria cu cinste si profesionalism. Sunt sigur ca aceasta demisie va reprezenta un pas inainte in cariera ta. Succes!

Unknown spunea...

Sorina, te citesc si iti apreciez verticalitatea. Sunt si eu din acelasi camp de activitate si stiu cat de greu este sa respecti deontologia (jurnalistica) si adevarul. Te rog sa nu te mai consumi, sa-ti pastrezi sanatatea in lumea grav bolnava a presei din Romania. Eu te voi citi pe blog in continuare si stiu ca nu vei iesi din lumea presei, desi o vorba (trista) zice "cine are nevoie de adevar?" Carmen

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

Sinteti o adevarata DOAMNA!

adix spunea...

Vor ajunge sa faca televiziune cu primii coborati din autobuzul 335.
In curand vor ramane numai istericii in trust :))
Bafta!

ghita1964 spunea...

Bravo Sorina! Cineva trebuia să arate şi colegilor tăi cum se face jurnalismul adevărat şi că acest lucru implică şi să ai onoare dar mai ales respect pentru public! Succes!

Gabriela spunea...

Draga Sorina,
Te citesc cu mult interes(numai pe tine din acest trust) si de mult ma intreb cum reusesti sa te acomodezi in fiecare zi langa acesti colegi lipsiti de profesionalism,obiectivitate si buna credinta,reusind sa faci o figura asa de frumoasa......
Esti foarte talentata,tenace,obiectiva si intotdeauna este o placere sa -ti citesc comentariile....
Iti doresc din suflet multa sanatate,putere sa treci peste tot ce ai investit pentru o alta imagine despre aceasta televiziune si sunt sigura ca vei avea o cariera incununata de succes fiind foarte talentata si si foarte bine pregatita pentru aceasta meserie..
Sa ai parte de o picatura de noroc in tot ce va urma........
Asa sa-ti ajute Dumnezeu

AlonemaN_ spunea...

Cum?... A vrut președinția Romîniei sa acorde un interviu trustului Intact, și n-a mai vrut trustul?...

Ce mirare...

Probabil voiau sa îl intervieveze Dana Grecu, Monica Tatoiu și Mugur Ciuvica :)

Știu, sunt rău, dar...

Dan spunea...

Doamnă, nu v-am urmărit până acum, dar gestul dumneavoastră, venit din interiorul Realitatea TV chiar m-a uimit.
Aveţi felicitările mele şi urări de bine pentru viitor.

alk spunea...

Bafta multa Sorina, oamenii valorosi vor fi tot timpul cautati. Nici nu-mi imaginez ca vei ramine fara angajament in viitor.
Sincer, nu cred ca locul tau era acolo, desi stiu ca-ti iubesti meseria si ca faceai cu placerea ceea ce faceai la A3.
Eu zic sa incepi sa te dezvolti pentru ca potential ai cu caru'. Vezi ca ai mult de munca: trebuie sa-ti completezi porfilul pe FB si sa interactionezi cu oamenii interesati de munca ta mai mult decit pina acum.
Inca odata sanatate si multa bafta!

Simona spunea...

Imi pare rau ca s-a terminat asa colaborarea ta cu trustul in care ai lucrat atatia ani...dar iti tin pumnii, iti urez succes, bafta multa, si sunt sigura ca vei fi ok, profesional, in continuare, in alta parte! Simona Maties

francisc vaida spunea...

...cred cu tarie in ceea ce aam sa scriu mai jos ..!
..ai procedat corect fata de tine si fata de cei care te citesc ...desigur ramine nemultumirea profunda fata de capcana in care ai intrat si uimirea k nimeni dar absolut nimneni nu se gindeste macar o clipa k torul a fost un ,,set up ,,!
de ce ?
pai uite ..: eu nu cred k in viata asta Presedintele Basescu se va duce la Antena 3 sa-l toace marunt Gidea ,Badea si Ciutacu..! pur si simplu nu cred ..! ..si atunci au facut o aroganta de genul hai sa vedem cum ii invrajbim noi ..poate cade vreunul in capcana ...!
evident k verticalitatea ,corectitudinea si atitiudinea Ta de pro deranja si irita chiar acolo in redactia de politica ...! asa k asta e...!
..am convingerea k nimeni nu a incercat sa analizeze FAPTELE in desfasurarea lor in TIMP cu atit mai putin PEERSONAJELE care au jucat in .....set up ..!
..apreciez si urmaresc comentariile tale ..!
..si miine este o zi ..asa k ce nu te omoara te intareste ..!

cc delano spunea...

E bine ca ai spus ce s-a intamplat. Acum imi este clar.

Unknown spunea...

Bravo!

quin spunea...

un gest corect, un blog frumos scris. mult succes.

Unknown spunea...

Felicitari! Un om de caracter nu faca tranzactii cu proria lui constiinta!

Anonim spunea...

Usor usor, din masa de "jurnalisti" se va decanta o mica masa, cu valoare adevarata. Restul se vor scufunda in mocirla, confundand talibanismul cu profesionalismul ... Este bine ca ai identificat tabara in care trebuie sa fii. In RTV si A3 nu am de criticat ... critica, ci critica dusa la extrem care ajunge sa fie deja minciuna.

Radu Stoica spunea...

Ai fost singura persoana din Trustul Intact pe care am admirat-o si respectat-o! Ti-am preluat, pe Facebook, de multe ori postarile de pe blog pentru ca le-am considerat interesante, bine scrise si, la obiect! Slava Domnului, acum te-ai eliberat!
Iti doresc mult succes si sa ramai pentru totdeauna aceiasi pentru ca, in lumea in care traim, e nevoie de oameni ca tine! Sper din tot sufletul sa nu regreti pasul facut!

anonim celebru spunea...

Sincer pentru mine este o surpriza aceasta situatie. Am vazut stirea despre demisie pe hotnews si am intrat sa vad mai multe detalii. Dar, este de precizat faptul ca este o surpriza mai mult decat placuta, doarece nu ma asteptam sa existe asemenea persoane in trustul Intact. In orice caz, ai aparat deontologia jurnalistica, lucru de care nu multi au habar in actuala situatie. Jurnalismul se face prin denigrarea puterii, nu aducerea unor lucruri la suprafata si sustinute cu argumente. Mult succes in continuare! :-)

Anonim spunea...

Felicitări !!! Şi mult succes mai departe !

Anonim spunea...

Nu este uşor să fii şi să rămâi un jurnalist verticl. Cu atât mai mult, felicitări!
Şi uite aşa Intact rămâne fără oameni de valoare. Şi se mai miră de ce-i bat cei de la Pro din orice poziţie.

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Andrei spunea...

John Maxwell spune ca "un am de nota 10 nu va ramane mult timp intr-o echipa condusa de un lider de nota 4: ori pleaca, ori va deveni un om de nota 4."

Decizia ta este si de bun simt dar si corecta in perspectiva notei de 10. Ramai asa, nu este nimic in neregula cu tine. :)

mcippy spunea...

Nu te cunosc, azi e prima zi cind aud de tine, dar gestul facut este unul notabil.
Nu inteleg totusi cum ai putut sa stai in acea troaca cum a fost locul tau de munca... Mult succes in continuare, sper sa-ti poti face bine meseria in alt loc!

sandman spunea...

Chiar imi pare rau. Nu stiu ce vrea sa faca Gadea din postul ala. Succes in continuare.

tzeposu spunea...

coreea de nord ! asta e la antenele lui voicvulescu ! imi doresc sa existe cat mai multi jurnalisti care sa se elibereze si sa spuna adevarul despre sclavia de acolo !

florentin spunea...

Succes pe mai departe

Maximinus spunea...

Cei care va injurau acum va lauda. Nu vi se pare ciudat?

Unknown spunea...

Ti-au tras teapa! Bine ti-au facut! Atatia ani cat ai lucrat acolo nu ai vazut cu cine ai de-a face?

Doina Ghimus spunea...

Stimata Sorina Matei,
poate fi un pas inainte. Oricum, noi, eu iti voi citi postarile. Succes pe mai departe, capul sus si nu uita, tu ai spus "demnitate". Sa stii ca nu foarte multi romani isi respecta cuvantul dat.

Băgă spunea...

sorina, jos palaria! iti doresc succes mai departe! de ramas, sunt sigur ca vei ramane aceeasi! ma inclin!

sorin spunea...

subscriu..esti singurul jurnalist din trust la care sunt abonat rss...defapt nici nu stiam ca esti la antene(poate nu te-as fi citit)...faci o treaba excelenta!

Unknown spunea...

Eu nu stiu ce calitati il recomanda pe acest gadea, inafara ca e dragalas.
Din ceea ce ai scris, eu deduc lipsa de profesionalism din trust, deoarece:
- nu este profesionist sa primesti mesaje (email-uri), mai ales de la Presedintie, fara sa raspunzi. Din experientele mele in Romania, asta e un comportament general de neprofesionalism in multe firme.
- daca ti-ai asumat ceva, chiar daca a fost o greseala (sa zicem ca Gadea zice ca nu a fost consultat, desi mie greu sa cred ca nu l-a sunat cineva, dar nu a avut promptitudinea de a da un raspuns), ar trebui sa-ti urmezi angajamentul. Ce mare lucru daca era numai pe subiectul Libia si cu orice ziarist din trust?
Pana la urma era ceva....decat deloc si sunt sigur ca ar fi avut telespectatori.
Dupa parerea mea, Gadea a faultat trustul, inclusiv financiar....nu mai zic profesional, etic....si chiar bun simt.

Stefan spunea...

Iti urmaresc de multa vreme postarie.
Felicitari! pentru modul cum iti faci meseria.
Multa bafta!

Administrator spunea...

Asa procedeaza un om cu caracter. Felicitari

Radu Stoica spunea...

Parerea mea sincera este ca daca accepti un asemenea post, acela de consilier politic al lui Dan Voiculescu, te compromiti DEFINITV! Pana la urma e alegerea ta dar, nu cred ca poti cadea asa de usor intr-o capcana pe care ti-o intind atat Voiculescu cat si Gadea(asta pentru ca probabil DV l-a cam urecheat pe Gadea)!

ivancelgroaznic spunea...

Liderul unei mari trupe de rock romanesti spunea ca romanii trebuie sa invete sa aiba "spinare", adica coloana vertebrala,si sa nu mai stea cu capul plecat.Este vorba de Nicu Covaci, fondatorul trupei "Phoenix", care a invatat acest lucru in Germania, unde a trait multi ani dupa ce a plecat din tara.Tu esti unul din romanii care au "spinare".Jos palaria!

Paul Paduraru spunea...

Sorina, e prima data cind aud de tine, dar asta nu e o problema decit pentru mine, oricum nu prea urmaream A3 din cauza isteriei de acolo....
Ma bucur insa ca ai avut curajul de a spune STOP prostiei si micimii...
Sper ca Gidea sa-si dea seama ca a fost idiot cind va vedea ratingul RTV la interviul cu Basescu, si poate lumea se va lamuri asa ca A3 nu reprezinta decit un alt tentacul al lui Felix, nu un loc unde parerile sint obiective si obiectiv prezentate.
Bravo, si succes pe viitor!

Unknown spunea...

Moise Guran si Sorina Matei erau singurii jurnalisti din acel loc sinistru.

Sincer, daca Antenele nu ar fi fost atat de pline de propaganda, anchetele Sorinei Matei ar fi rupt tara in doua.

Numai cand te gandesti la articolele despre Catalin Voicu iti dai seama ca Sorina e unul din putinii REPORTERI ramasi in mass-media.

Capul sus Sorina! esti fara indoiala un assett pentru orice redactie.

Anonim spunea...

Sorina,
E curios ca un personaj cu greutatea ta sa-si dea demisia intr-o situatia ca cea descrisa. Fapt pentru care am gugalit putin numele tau si am ajuns la scandalul cu ochelaristul trufas (motive si acuze) si apoi la stersul tau pe jos cu Turcan, situatie in care am inteles: o atitudine de profesionist a deranjat profund producatorii de stiri politice la comanda din trustul intact.
Felicitari pentru verticalitate!
Ai o scriitura extrem de limpede si concisa, vei gasi cu siguranta un loc bun, in care sa-ti pofesezi meseria cu reala placere. Succes in continuare!

Tiberiu Matei spunea...

Stimata Doamna,

Cineva, un antecomentator, va indemna :" capul sus ..."
Intreb : Se poate mai sus ?
Sarut mana, Doamna !

Unknown spunea...

Doamna Matei, cea mai buna descriere a situatiei in care ati fost implicata fara voie a facut-o Dan Andronic: "din lupta mogulilor cu Traian Băsescu cei care au de pierdut sunt jurnaliştii care nu se fac preş". Dar e doar un hop. Succes mai departe!

Unknown spunea...

Trustul INTACT oricum e o mare vrajeala a presei romanesti.
Nu iti trebuie multa scoala de ziarist sa aduni o mana de oameni intr-un studio si sa inceapa toti sa latre la adresa unei persoane.
Viata merge mai departe.
Vei gasi si alte oportunitati!
BAfta!

administrator spunea...

E normal ca Gadea sa aiba un asemenea comportament...Unul din parintii sai a fost intro comisie de cenzura inainte de '89 respectiv celalalt facand parte si acum intro comisie de cenzura.

acin1602 spunea...

Doamna ,

Aveti toata consideratia unui cititor fidel,dar subiectiv totodata ;) ma bucur nespus ca ati luat aceasta decizie si, nu v-ati lasat invaluita in frustrarile unora din breasla pe care o onorati de atatia ani. Va doresc sa aveti mai mult noroc de aprecieri in viitor,de un tratament corect pt munca prestata onest ,iar o coloana vertebrala ca a dvs sa fie etalon pt ziaristica ro.

Imperialistu' spunea...

Toata stima! Ati dat dovada de curaj si demnitate.

Adrian N. Ionescu spunea...

Tu sa trăieşti. Frumos!
Bravo, om bun
Adrian N. Ionescu

Carti fara pret spunea...

Felicitari. Sunt si eu jurnalist in presa locala si te inteleg perfect (la o alta scara normal). Cred ca au ramas prea putini jurnalisti care mai au demnitate si respect pentru profesie si propria persoana. Gestul tau este de laudat! Felicitari!

Unknown spunea...

daca asa stau lucrurile, felicitari pentru verticalitate!oricum, ai rezistat ceva vreme acolo, in trustul isterico-septicemic, in care zac si oameni buni dar si caractere si fete care ne infecteaza vietile in fiecare zi...de la ordinarul de felix-turnatorul de verisoare, la golanashul de cartier Ciutacu-invata sa vorbesti vere, esti la televiziune!,fandositul-vopsit Gadea (omule, ti-a pus Dumnezeu mana in cap cu scaunul dar si cand ti-o trage presul...)! bani, bani, bani, mizerie,mizerie,mizerie...Bravo Sorina, profesionistii sunt pasari rare!

Monica spunea...

Felicitari pentru decizia luata! Eu cred cu tarie ca tocmai calitatile pe care le-ai mentionat te-au ajutat sa realizezi, in cei 14 ani despre ne vorbesti, o cariera cum putine exista in lumea presei. Un trecut si un prezent care te vor ajuta sa ai un viitor pe masura. Succes!

sorin sorin spunea...

Va felicit pentru decizia luata si sincer ma intreb cum ati rezistat atat intre ei...
Va doresc sa aveti parte de tot ce va doriti! O sa va citesc in continuare blogul!
FELICITARI SI MULT SUCCES!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Unknown spunea...

Optimal Media: Sorina Matei si-a dat demisia de la Antena 3, dupa 14 ani petrecuti in trustul Intact

http://www.optimalmedia.ro/stire-anchete/sorina-matei-si-a-dat-demisia-de-la-antena-3-dupa-14-ani-petrecuti-in-trustul-intact/4175

Doctoru' Andy spunea...

Respect Maxim ! Exemplu de JURNALISM PROFESIONIST... Pacat ca aveti in cv cuvintele Intact, Antena... Dar totul se compenseaza cu faptul ca la dumneavoastra cuvantul PROFESIONIST a fost si este in continuare "religia" unui jurnalist. Mult succes in continuare !

Unknown spunea...

Suntem cu toti impresionati de "profesionalismul" unei jurnaliste intr-o tara in care presedintele numai de profesionalism nu da dovada.

Mai terminati cu ipocrizia asta optimista.

Anonim spunea...

Gestul tau este de neconceput pentru multi condeieri de profesie, ori de ocazie. Felicitari, iti dedic o postare pe blogul meu!

fanteziile unui muritor spunea...

In ultimii ani in trustul Intact numai corectitudine nu a fost. :) Ati jucat cum s-a cantat in ograda voastra.
Iar acum este nevoie de un pic de circ pentru a va muta in ograda B1TV.
Ciudat ca pana acum nu ati avut nicio problema cu felul de a conduce a D-nului Gadea si a trustului implicit.
Restul sunt detalii,nu? Ceva pute rau in Danemarca si Hamlet nu e mort!

Unknown spunea...

l-m urmarit pe lingaul de gadea I si dupa aia pe lingaul 2, Badea) aseara, sa justifice ca Antena nu s-a dus sa ia interviul.

Foarte slab si neconvingator.
A in insistat pe 3 puncte:
1. ca Intact sa trimita reporter...aici te contrazici cu ce a zis el, adica tu ai zis ca ai primit incuviintarea semnata si stampilata de conducere...si el zice ca , evident, ar fi vrut pe altcineva...dar unde e dovada?
Daca ai o copie dupa adresa catre Cotroceni, da-o publicitatii!

2. Ca cica interviul sa fie la antene, nu la Cotroceni. Da' de ce? Multe interviuri se fac la resedinta invitatului.
Daca D. Cameron agreaza sa dea un interviu trustului..tre' sa-l dea neaparat la antene?

3. Chestia cu subiectul - Libia
Realitatea a aratat ca interviul dat catre RTV nu a continut numai intrebari/raspunsuri referitor la Libia, ci mult mai multe idei.
E la mintea cocosului ca atunci cand intevievezi pe cineva (mai ales ca am inteles ca era in direct cu RTV) poti sa pui intrebari adiacente.
Fiul asta de comunisti a sarit din clasa I de jurnalistica in clasa a X, crede el. Se vede ca habar nu are de jurnalism (nici eu nu am, nu am nicio treba cu jurnalismul), dar ...e jale comportamentul lor jurnalistic, parerea mea.

Unknown spunea...

Într-o ţară măcinată de corupţie în care minciuna, oprtunismul, carierismul cu orice preţ,mita,traficul de influenţă sunt atât de obişnuite şi banale precum respiratul, o persoană cu caracter este o floare rară, o nestemată.Gestul dumneavoastră m-a surprins,e drept că nu auzisem decât de bine despre persoana dvs. de la domnul Radu Moraru, şi m-a bucurat pentru că nu ni se întâmplă zilnic să auzim despre caractere frumoase. Vă felicit şi vă doresc să faceţi faţă provocărilor ce vor urma.

Cu mult respect,
Carmen Amza

PS S-a întâmplat să folosesc o formulă de politeţe şi să nu fie doar formal.

Teacheru spunea...

Sorina,
Vreau sa zic doar atat:respect!

What I`ve seen today spunea...

Cunoastem toti situatia din Antene cum il stim toti si pe Gadea...
Aproape ca nici nu trebuia sa dai o explicatie la ce s-a intamplat.
Felicitari si mult succes in continuare.
Vom veni cu tine pe unde mergi tu.

PERFORMER spunea...

Felicitri,pentru verticalitate si mai ales pentru PROFESIONALISMUL dovedit.Astazi nu prea se mai poarta.Si nu e numai vina asa-zisilor gazetari,ci mai ales a publicului consumator,care face rating la tot felul de aprozarese-urlatorese si latrino-loveri.
Cand se vor fi desfiintat stirile de la ora 5,vom fi fost o natie vindecata.Si atuci ,chiar si politicienii ne vor privi altfel decat ca pe consumatorii de mici,de sectorul cinci...
Daca as fi proprietar de media,V-as desemna sef de programe.
Acum Va doresc relansare cu succese in forma continuata.Ca de succesuri...nu suntem insetati.

Cu pretuire,
Performer

Adelina spunea...

bravo!

Anonim spunea...

"Meseria ti-o faci cu onoare, demnitate si respect"
Interesant ca vorbesti de astea atata timp cat te-ai angajat la B1
De fapt tot ce se intapla acum in tara este doar o lupta intre televiziuni si guvernare
Unele televiziuni pupa in fund puterea unele nu
Romania si ce inseamna ea nu are nicio importanta si nicio valoare in ochii vostri de bravi jurnalisti onorabili, demni si respectabili