sâmbătă, ianuarie 08, 2011

Circulaţi, vă rog!

E seară. Noapte aproape. Stau în faţa Antenei, fumez şi aştept taxiul. Îl văd. Politicianul X se îndreaptă spre intrare. Ne ştim de vreo 12 ani, de când nu era politician. Zâmbeşte. Nu ne-am văzut de foarte mult timp. N-am chef. „Ce faci?” „Bine. Aştept taxiul” „ Dumneavoastră?” Aşa sunt eu politicoasă. Uneori.“Păi, pe aici. Vreau să vorbesc de Y, îi sunt dator”. Un eveniment public important era în plină desfăşurare. În fine, relaţia lui cu Y era de notorietate. Nici nu mă interesa foarte tare. Pleacă. Eu rămân pe pavajul din beton din faţa Antenei. Şi când să intre în post, se opreşte. Şi strigă: „Auzi, Sorino, te ştiu de mai bine de 10 ani şi tu tot săracă ai rămas? Nu ţi-ai luat şi tu o maşină? Tot cu taxiul pleci?!” „Da”, îi răspund. N-am chef de explicaţii. Şi nici de vorbă. Râde şi se duce. N-a spus-o nici foarte în glumă, nici foarte în serios. Pentru că, repet. Îl ştiu.

Problema e următoarea. Nu-mi plac maşinile. Nu vreau, nu îmi doresc, nu mi-am propus, n-am chef. Sunt utile, chiar foarte utile, dar nu sunt scopul meu în viaţă. Iar dacă am nevoie, iau un taxi. Pe scurt, maşinile le iubesc doar dacă sunt ale altcuiva.
De ce? Păi, e simplu. La mine în cartier, nu există locuri de parcare. Există însă maşini care stau claie peste grămadă. Şi cam atât. O oră sau mai bine ar putea dura parcarea. Îmi pare rău, dar seara târziu eu n-am timp şi nici nervi pentru aşa ceva.
Doi. Imbecilii din trafic. Şi majoritatea doamnelor. Îmi pare rău, dar este o realitate. Bine, am văzut şi multe care se descurcă. Dar mocăitele sunt parcă la orice pas.
Şi trei. N-am timp şi nici răbdare să am grijă de o maşină. Să stau iarna să îngheţ pe lângă ea până se dezgheaţă, vara să o spăl de 7 ori pe zi şi seara să plouă...şi s-o mai duc şi în service. Deci, no, no way!

Taximetriştii au fost şi sunt pentru mine o specie aparte. Uneori îi ador, alteori îi urăsc de moarte. Îi urăsc şi mă scot din sărite doar ăia care nu ştiu unde e Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Şi mă pun să-i ghidez.
Mi s-a întâmplat de câteva ori. Culmea e că vorbeam şi la telefon şi totul era întrerupt de „stânga”, „dreapta”, „înainte”....Dar dacă nu ştii unde Băneasa, nici DN1, nici Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, atunci stai acasă. Meseria trebuie s-o cunoşti, chiar dacă nu eşti taximetrist de vocaţie. Sau măcar să ştii unde e Piaţa Romană înainte să iei clienţi, ca să nu-i ocoleşti jumătate de capitală. Bine, astea au fost excepţiile. Majoritatea cam ştie cum stă treaba cu străzile importante. Taximetriştii sunt cel mai bun barometru în alegerile din România. Sunt vorbăreţi, au păreri foarte bine conturate, au argumente, nu sunt toţi proşti şi fac mereu legătura dintre stradă, problemele zilnice şi politicianul – candidat. E o întreagă distracţie. Te binedispui numai dacă-i asculţi. Iar la unele lucruri realizezi că tu nici măcar nu te-ai gândit.

Buuun. Revin la politicianul X de la intrare. În seara cu maşina, mi-a venit o idee. Am pritocit-o ceva vreme. Şi, de o săptămână, am pus-o în practică. Aşa că , dragă X, am mai renunţat la taxi. Nu de tot. Pentru că, uneori, mă grăbesc foarte tare. Dar am decis să merg şi cu autobuzul. E şi mult mai relaxant.
La câţi bani am dat eu pe taxiuri, cred că aş fi putut să-mi cumpăr sau chiar să-mi construiesc o parcare. Dar nu vreau deloc maşină, ce să-i faci?!
Cu autobuzul e bine în schimb. Ascult muzică, observ oameni şi mă feresc de şuţi. Singura problemă e că îl schimb în Dorobanţi. Şi asta chiar e o problemă. Pentru că nu-mi plac şmecherii. Şi nici fiţele lor. Deloc.

În seara asta, de exemplu, patru jeepuri cu băieţaşi de bani gata parcaseră şi stăteau la agăţat fix în staţia de autobuz.
Au stat, au fumat, au băut, erau toţi cu numere de Constanţa. După ceva vreme, au plecat. Şi, culmea, s-au întors. Parcând tot fix în staţia de autobuz. Am scăpat de compania lor, pe care nici n-o auzeam prea bine, doar atunci când au intrat după nişte pisi într-un bar.
Autobuzul i-a claxonat, i-au claxonat şi maşinile. Nimic, nimic. Şi nicio Poliţie. Am uitat să spun că au întors maşinile cu scârţâituri de frână şi, evident, prin loc nepermis. În fine, se claxona în draci, în continuare...Au observat, dar niciunul nu şi-a mişcat fundul din cafeneaua cu vedere la stradă.
Eu eram zen şi ascultam muzică. Din cafeneaua alăturată îl văd că iese pe politicianul Z. Îl ştiu şi pe ăsta. Dar îl prefer în căşti pe Chirilă.
Slavă Domnului că a venit autobuzul ca să mă urc în el şi să plec!

2 comentarii:

Bob spunea...

Sarut mana ! Oricat ti-ar placea mersul cu taxiul, autobuzul sau metroul reprezinta sarea si piperul lumii ale bucurestene. Asa cum si Dorobantiul face parte din lumea reala. Cu politicieni cu tot. x,z,y..........

gordea spunea...

Curat si la obiect. Felicitari!