M-ați
întrebat astăzi suspect de mulți dacă îmi e frică de ce-o să-mi facă mie
Cătălin Voicu. Pe Mitică Iliescu observ că l-ați uitat. Eu...nu. Și nici n-am
s-o fac vreodată. Asta ca să fie extrem de clar.
Pe scurt, răspunsul
meu, dragi anonimi excitați la maximum probabil de evenimentele politice, este
următorul:
Nu, nicidecum. Nu îmi este frică. Nu am de ce să fiu
neliniștită. Eu aștept decizia instanței și doar Justiția din această țară va
decide dacă locul acestui individ este după gratii sau nu. Eu ȘTIU că acolo
este locul lui. Dar repet, doar Justiția face dreptate în România. Restul…nu.
Cât despre cei doi- Mitică Iliescu și Cătălin Voicu-
tot ce am scris pe acest blog- pentru că, în acel moment, nu am putut să-mi fac
altfel meseria, eu vă spun doar atât: eu nu regret, nu am de ce să mă răzgândesc,
nu reevaluez. Cei care mă cunosc știu că absolut nimic din toate acestea nu-mi
stau în fire. Așadar, nu am de ce să mă simt amenințată.
Susțin cu tărie tot ce am scris, în
continuare cred că rețeaua Cătălin Voicu- Dumitru Iliescu este extrem de
periculoasă iar, pentru cine nu s-a prins până acum, atrag atenția că acest caz
Voicu a cutremurat o întreagă Curte Supremă. Și foarte bine a făcut. Acum toată lumea fuge
de ea. Pentru că, de exemplu, un om ca Voicu, n-o mai poate controla. Pe scurt,
eu cred că rețelele mafiote și crima organizată nu pot funcționa în Justiție.
Dacă voi credeți altfel, dragi anonimi, e fix treaba voastră.
Ca atare, stați liniștiți. Eu nu mă tem.
10 comentarii:
Foarte bine, nici nu cred ca e cazul. Da-i inainte.
Lasa, dupa ce subordoneaza Ponta si CCR, va incepe balciul.
Felicitari Sorina! Mi-a placut emisiunea de aseara. E aproape singura emisiune de la acel post de tv la care ma uit. Sper sa ramai imartiala, desi cred ca nu-ti este usor!
Frica ? Daca dupa 22 de ani de la momentul decembrie 1989 ne-ar fi frica sa spunem niste adevaruri inseamna ca suntem niste prapaditi ai sortii.
Intimidarea exista cu siguranta... dorinta de razbunare a unora exista si vad ca incepe sa se manifeste nestingherit dar... frica ? NU!
Sorina,banuiesc ca ai urmarit interviul dat de Zgonea ( ca il va intreba pe Ponta ce asteapta de la parlament, cum vrea sa lucreze parlamentul, etc). Nu am vazut la nicio emisiune sa se comenteze acest aspect, in schimb daca se intampla acest lucru de cealalta parte a baricadei ,la toate televiziunile s-ar fi dezbatut acest subiect! ce parare ai de acest interviu? poate abordezi acest subiect in emisiunea ta. Felicitari pentru felul in care iti faci meseria!
@Sorina - n-am vrut sa-ti induc vre-un sentiment negativ, am vrut pur si simplu sa shtiu cum te simti. Si eventual sa te incurajez - atit cit poate o parere venita de pe net de la cineva pe care nu-l stii dar care-ti apreciaza eforturile.
O zi frumoasa,
fish
Mie mi-ar fi frica. Ai uitat de perioada anilor 2000? Cati ani ai, 19-20? Pentru ca, daca luai doua palme peste fata in mijlocul strazii, riscai sa iesi vinovat de vatamare corporala ca s-a lovit la mana de dintii tai. S-au sa-i platesti reparatiile la masina cu care te-a accidentat.
Cum gasesti afirmatia lui Base ca USL vrea sa subordoneze justitia?
DEPLIN RESPECT PENTRU ATITUDINE.
Sa nu uiti Sorina "Cele mai multe curve, nu-s femei"
Un jurnalist obiectiv, care cunoaste din interior tot mecanismul si toata mizeria care s-a pus la cale! Puciul USL este corect analizat de Sorina Matei! Cititi blogul ei, ptr a va putea desprinde de minciunile Haznalei anteniste 3! Toata clica bolsevica in frunte cu penalul Voicu, Turnatorul Voiculescu- care a furat averea tarii dupa revolutie, Iliescu criminalul, Ponta criminalul din dosarul Panait, Crin autorul moralal al sinuciderii sotiei, parasind-o pe patul de moarte....ei conduc tara in prezent!!!!! Romani treziti-vaaaaaaaaaaaa! Nu lasati Ciuma USL sa ne izoleze de lumea civilizata, nu ne dati tar aiar Moscovei!!!!!!!!
Trimiteți un comentariu