Cam de atunci tac. Şi până astăzi când, în urma unei postări de pe facebook a „geniului” şi colegului de trust Victor Ciutacu, am decis să reacţionez. Pentru că, în acest caz , mizeria a depăşit multe limite. Mult prea multe, aş zice.
Pe scurt, de doi ani, acest individ cu care eu n-am dialogat niciodată şi nici nu-mi doresc, aruncă cu tot felul de halucinaţii în mine, doar-doar de-oi reacţiona. În mare, imaginaţia nu îi este foarte bogată. Deci, aberaţiile sunt aceleaşi: aş fi „omul lui Băsescu” sau, mă rog, „omul SRI-ului”. Când nu e clară niciuna şi nici alta...găseşte variaţiuni. Astăzi, de exemplu, ofticat probabil că Dan Andronic a preluat pe blogul lui un comentariu pe care l-am scris eu în noaptea trecută, „geniul” Ciutacu postează, pe facebook, următoarele: „Când Dan Andronic o felicită şi, concomitent, căinează pe Sorina Matei, pot doar să iau act de ordinul de zi pe unitate”. Aşadar, cum spuneam... variaţiuni pe aceeaşi temă...seacă şi de tristă amintire. Cine nu e cu mine, e împotriva noastră.
În fapt, cu Dan Andronic am aceeaşi legătură ca şi cu Victor Ciutacu. Adică niciuna. Diferenţa între Andronic şi Ciutacu e că primul nu mă înjură public şi nu mă acuză de toate schizofreniile lumii. Şi când lumea n-o face, Ciutacu se oftică. E foarte simplu...
Scriu această postare nu pentru elegantul, graţiosul, modestul şi veritabilul jurnalist coleg de trust, ci pentru oamenii care mă citesc, jurnaliştii care mă respectă şi prietenii care mă cunosc. Şi, mai ales, pentru acei respectabili, oneşti şi tăcuţi colegi de breaslă care, deşi nu mă ştiu foarte bine, astăzi mi-au arătat un lucru simplu: că există.
E adevărat, nu suntem toţi la fel. Şi nici nu putem fi, slavă Domnului. Dar la fel de adevărat este că firea şi caracterul omului nu se schimbă niciodată.
Aşa că nu mă voi trage şi nu ne vom trage niciodată cu politicienii de bretele. Pentru că nu putem. Şi pentru că, în 13 ani de meserie, eu n-am făcut-o niciodată.
Nu asta e menirea ziaristului, el trebuie doar să informeze corect publicul. Asta e singura lui ţintă. Corectitudinea, dreptatea, echilibrul, justa măsură, încrederea, informaţiile fără greşeală şi, bineînţeles, isteţimea minţii... Astea sunt cele care fac diferenţa şi te fac, cu adevărat, puternic în meseria asta. Sunt lucruri pe care, indivizi ca Victor Ciutacu de exemplu, nu le vor avea niciodată. De ce? E atât de simplu...Pentru că niciodată, cu adevărat, nu le vor înţelege.
N-am de ce să nu scriu despre Cătălin Voicu sau Mitică Iliescu pentru că eu de opt ani sunt cu ochii pe aceşti oameni. De când individul Ciutacu abdicase de la meserie şi era la APAPS. Eu eram atunci tot ziarist, tot pe Cotroceni, şi nu-mi aduc aminte ca vreun angajat al trustului să mă fi acuzat vreodată că sunt omul lui Ion Iliescu, preşedinte al României. Sau al SRI-ului. Ar fi fost ceva vecin cu demenţa. Pentru simplul fapt că Radu Timofte şi SRI-ul erau sub influenţa directă a unor oameni ca Mitică Iliescu şi Sorin Ovidiu Vântu.
Pentru cei care nu ştiu, nici cu Vanghelie nu comunic deloc. Absolut deloc. Şi nici cu Hrebenciuc – decât strict profesional şi numai pe chestii oficiale. Nu pun infractorii pe piedestal, nu fac jocuri de imagine, nu ameninţ, nu împroşc cu noroi gratuit, întotdeauna discut cu şefii mei direcţi situaţiile delicate în care te aruncă, fără voie uneori, meseria asta.
A, şi nu am pus în viaţa mea mâna pe vreun ban. De 13 ani lucrez în acest trust pe un salariu. N-am avut niciodată vreo colaborare externă.
Cred că n-are sens să mai continuu, cei care mă ştiu...cunosc adevărul. Şi mai ştiu, de asemenea, că sunt un om dintr-o bucată. Cei care habar n-au, să se informeze exact că d'aia au legitimaţie de jurnalist. Cei care fac, scriu şi spun mizerii despre mine şi o vor face şi de acum încolo, rămâne valabil ce precizam în postarea anterioară : la coşul de gunoi cu ei. Pentru mine aceşti oameni nu există.
Pentru restul, respectul vi-l înapoiez cu aceeaşi căldură şi simpatie.
Vorba reclamei pe lângă care trec în fiecare dimineaţă şi mă face să zâmbesc: „Suntem cu toţii diferiţi. Din fericire”.
P.S. Îmi cer scuze pentru că nu am putut aproba comentariile voastre dar ceva s-a întâmplat cu blogul meu azi. Când le aprob, îmi dă eroare şi îmi apar diverse coduri. Nu ştiu exact care este cauza, nu m-am ocupat foarte mult de problemă şi nici nu mă pricep foarte bine chestii de genul ăsta. Aşa că îmi cer scuze încă odată şi sper să se rezolve. Şi da, promit să răspund mai des la mesaje. Dar din păcate, timpul şi evenimentele mă presează.
joi, octombrie 21, 2010
miercuri, octombrie 20, 2010
Creiere de borfaşi
Îmi tot vin comentarii pe mail...de ce nu mai scriu de Voicu şi, mai nou, de Vântu. Şi am să vă răspund la modul cel mai sincer cu putinţă. N-am timp. N-am timp nici să mor, nici să dorm, nici să mănânc.
Dar o să scriu. Nu ştiu când, dar o voi face. Pentru că e adevărat. De la Voicu i s-a tras şi lui Vântu. A picat pe un mandat de siguranţă naţională şi, de aici, lucrurile au evoluat. Inimaginabil de mult. Pentru că au fost la fel de proşti şi la fel de siguri pe ei. Amândoi.
Şi nu numai în acţiuni, dar şi în mentalităţi şi profiluri îi leagă multe. Malefici, aroganţi, îngrozitori, combinagii, infractori, rudimentari în gândire...Vorba aceea, marile spirite întotdeauna se întâlnesc.
Amândoi au avut ani de zile la picioarele lor serviciile de informaţii. Amândoi au devenit, graţie guvernărilor ultimului deceniu, o putere în stat. Fiecare, e adevărat, cu puterea lui.
Dar sistemul care i-a tolerat şi le-a dat puterea e la fel de vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă de la alegeri încoace. Pentru mizeria care iese la suprafaţă. Şi stai şi te întrebi: ce e mai rău? Că s-au întâmplat, că i-a lăsat să devină puternici? Că s-a ştiut şi s-a tăcut? Sau că murdăria iese la suprafaţă şi împroaşcă pe mulţi acum?
Eu de trei ani scriu de Voicu şi gruparea- minune. Şi am fost singura. Iar până când nu s-a spart buba, n-a preluat nimeni. Şi am înghiţit multe pentru asta de la toţi neisprăviţii, tupeiştii şi pseudo-jurnaliştii acestei ţări. Dar am mers mereu pe un principiu. Sănătos, zic eu: îţi faci meseria, orice ar fi, şi până la capăt. Dacă ţi-o faci corect, nimeni care o respectă nu are nimic a îţi reproşa. Şi încă un lucru. De reţinut. Mizerabili sunt pe toate drumurile. Cine are curaj şi argumente să te înfrunte, s-o facă. Cine nu, la coşul de gunoi cu ei.
De ce nu s-a întrebat nimeni cum de un personaj al crimei organizate ajunge să aibă influenţă uluitoare în politică, la Curtea Supremă şi în Justiţia românească? De ce un analfabet ca Voicu a fost cât p'aci să ajungă Ministru de Interne înainte şi după alegeri? De ce îşi dorea atât de tare Mitică Iliescu - creierul organizaţiei- să pună mâna pe DGIPI şi pe multe alte structuri? De ce oamenii ăştia au reuşit să facă toate numai prin şantaj, şpagă, combinaţii, droguri, casete cu fete, lume interlopă şi numai nenorociri de tipul ăsta?
Pentru că 20 de ani au avut succes. Iar politicienii ţării au fost mici.
Vă întrebaţi de ce Vântu făcea ce făcea din minţile şi conştiinţele unor oameni( o parte dintre ei) sănătoşi la cap de la Realitatea? De ce infractorul Vântu favoriza un alt infractor care-l putea băga definitiv în puşcărie...şi o făcea de 10 ani?
Pentru că şi lui i-a mers. Şi le-a mers ambilor bine până pe 6 decembrie 2009. Erau încrezători în victoria măreţului lor candidat pe care-l înjurau ca la uşa cortului din sculare şi până-n culcare. Viitorul preşedinte al României, să ne înţelegem bine. Nu dădeau doi bani pe el, nu că individul ar musti de inteligenţă. Dar Geoană era, în fapt, doar un vehicul. Câştiga el, Mitică şi Vântu aveau totul. Ce mai, erau stăpânii lumii, erau făuritorii noii Românii.
Numai că rezultatul a fost altul. Şi aici s-a rupt filmul. Iar nopţile de 2 şi 6 decembrie 2009 poate, într-adevăr, ar trebui trecute în catastifele istoriei recente ale acestei ţări.
Eu am 32 de ani şi vreau să trăiesc într-o ţară în care nu analfabeţii crimei organizate să mă conducă. Şi nici marii literaţi de tip Vântu- cu rafturile bibliotecii burduşite de Colecţia Săracului de 10 ron de la Adevărul, ca să dea bine. Nu, nu vreau să modernizeze statul somităţile infracţionale ale României care au lăsat pe drum 318.000 de români.
Şi d'aia, tocmai d'aia am să scriu. Repet, când o să am timp....
Dar o să scriu. Nu ştiu când, dar o voi face. Pentru că e adevărat. De la Voicu i s-a tras şi lui Vântu. A picat pe un mandat de siguranţă naţională şi, de aici, lucrurile au evoluat. Inimaginabil de mult. Pentru că au fost la fel de proşti şi la fel de siguri pe ei. Amândoi.
Şi nu numai în acţiuni, dar şi în mentalităţi şi profiluri îi leagă multe. Malefici, aroganţi, îngrozitori, combinagii, infractori, rudimentari în gândire...Vorba aceea, marile spirite întotdeauna se întâlnesc.
Amândoi au avut ani de zile la picioarele lor serviciile de informaţii. Amândoi au devenit, graţie guvernărilor ultimului deceniu, o putere în stat. Fiecare, e adevărat, cu puterea lui.
Dar sistemul care i-a tolerat şi le-a dat puterea e la fel de vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă de la alegeri încoace. Pentru mizeria care iese la suprafaţă. Şi stai şi te întrebi: ce e mai rău? Că s-au întâmplat, că i-a lăsat să devină puternici? Că s-a ştiut şi s-a tăcut? Sau că murdăria iese la suprafaţă şi împroaşcă pe mulţi acum?
Eu de trei ani scriu de Voicu şi gruparea- minune. Şi am fost singura. Iar până când nu s-a spart buba, n-a preluat nimeni. Şi am înghiţit multe pentru asta de la toţi neisprăviţii, tupeiştii şi pseudo-jurnaliştii acestei ţări. Dar am mers mereu pe un principiu. Sănătos, zic eu: îţi faci meseria, orice ar fi, şi până la capăt. Dacă ţi-o faci corect, nimeni care o respectă nu are nimic a îţi reproşa. Şi încă un lucru. De reţinut. Mizerabili sunt pe toate drumurile. Cine are curaj şi argumente să te înfrunte, s-o facă. Cine nu, la coşul de gunoi cu ei.
De ce nu s-a întrebat nimeni cum de un personaj al crimei organizate ajunge să aibă influenţă uluitoare în politică, la Curtea Supremă şi în Justiţia românească? De ce un analfabet ca Voicu a fost cât p'aci să ajungă Ministru de Interne înainte şi după alegeri? De ce îşi dorea atât de tare Mitică Iliescu - creierul organizaţiei- să pună mâna pe DGIPI şi pe multe alte structuri? De ce oamenii ăştia au reuşit să facă toate numai prin şantaj, şpagă, combinaţii, droguri, casete cu fete, lume interlopă şi numai nenorociri de tipul ăsta?
Pentru că 20 de ani au avut succes. Iar politicienii ţării au fost mici.
Vă întrebaţi de ce Vântu făcea ce făcea din minţile şi conştiinţele unor oameni( o parte dintre ei) sănătoşi la cap de la Realitatea? De ce infractorul Vântu favoriza un alt infractor care-l putea băga definitiv în puşcărie...şi o făcea de 10 ani?
Pentru că şi lui i-a mers. Şi le-a mers ambilor bine până pe 6 decembrie 2009. Erau încrezători în victoria măreţului lor candidat pe care-l înjurau ca la uşa cortului din sculare şi până-n culcare. Viitorul preşedinte al României, să ne înţelegem bine. Nu dădeau doi bani pe el, nu că individul ar musti de inteligenţă. Dar Geoană era, în fapt, doar un vehicul. Câştiga el, Mitică şi Vântu aveau totul. Ce mai, erau stăpânii lumii, erau făuritorii noii Românii.
Numai că rezultatul a fost altul. Şi aici s-a rupt filmul. Iar nopţile de 2 şi 6 decembrie 2009 poate, într-adevăr, ar trebui trecute în catastifele istoriei recente ale acestei ţări.
Eu am 32 de ani şi vreau să trăiesc într-o ţară în care nu analfabeţii crimei organizate să mă conducă. Şi nici marii literaţi de tip Vântu- cu rafturile bibliotecii burduşite de Colecţia Săracului de 10 ron de la Adevărul, ca să dea bine. Nu, nu vreau să modernizeze statul somităţile infracţionale ale României care au lăsat pe drum 318.000 de români.
Şi d'aia, tocmai d'aia am să scriu. Repet, când o să am timp....
luni, octombrie 18, 2010
Vântu, mai prost decât Geoană
Aici, aici, aici, aici , aici , aici, aici şi aici curge Vântu. A fost mai prost decât Geoană. Poate "catastifele istoriei" îl vor aminti aşa. Căci "poporul ăsta tâmpit" şi "prostimea" îl ştiu după o singură faptă. Remarcabilă. Pe 24 Mai 2000, 318.000 de tâmpiţi şi proşti şi-au pierdut banii de la FNI.
UPDATE. În discuţia despre Ministerul de Finanţe şi Ministerul Apărării, din noaptea alegerilor, Vântu discută la telefon cu Dan Radu Ruşanu şi nu cu Dan Ioan Popescu. Cineva a greşit şi după aceea toată lumea a preluat. La fel de greşit.
UPDATE. În discuţia despre Ministerul de Finanţe şi Ministerul Apărării, din noaptea alegerilor, Vântu discută la telefon cu Dan Radu Ruşanu şi nu cu Dan Ioan Popescu. Cineva a greşit şi după aceea toată lumea a preluat. La fel de greşit.
luni, septembrie 27, 2010
"Comanda nu a funcţionat"
" Apreciez ca un gest important de asumare politică demisia ministrului Blaga, dar nu aveţi nicio scuză şi nicio scăpare în a-mi prezenta în CSAT un raport asupra evenimentelor din 24. O să vă mai spun un lucru, şi nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nici nu pot să nu vă spun ce gândesc. Am avut la un moment dat acelaşi sentiment pe care l-am avut când am aflat că la o mineriadă nu ştiu ce general celebru se băgase în portbagaj. Comanda ministerului nu a funcţionat. Poate aveţi scuze, va trebui să le găsesc într-un raport scris şi asumat", a spus, în această seară, în sediul MAI, puţin după ora 20.00, preşedintele Traian Băsescu.Mă uitam la Vasile Blaga. Stătea ferm şi demn. Dar era roşu tot. Bătea chiar înspre verde. Traian Igaş era, oricum, din alt film. Într-un costum cu 2 numere mai mare, după ce a stat ore-n şir sechestrat în biroul de la Senat, cu turul pantalonilor mult prea căzut, Igaş părea că nici nu ştia ce i se întâmplă.
În sală, într-o linişte asurzitoare, erau toţi şefii armelor, toată comanda ministerului. A fost un moment dur, foarte dur. Să-l compari până la urmă pe Blaga cu generalul Gheorghe Lupu.
Se întâmpla pe 20 ianuarie 1999. Şi Agarici a fost acolo. Omul a scris aşa: "Multe n-au mers, unele chiar în mod ciudat; maşina cu tun de apă, nouă şi proaspăt adusă la Costeşti, cu motorină de la Bucureşti, nu a funcţionat! Soldaţii care o deserveau nu au găsit recipienţii cu alcool, iar apa din rezervoare a îngheţat.
Generalul Ghe. Lupu, şeful trupelor de ordine a fugit. „Salut domnule general, ce faceţi?” îl întreb. Zice: „dragă, vreau să plec!”. Se afla în mijlocul trupelor sale, în mod fizic, protejat de patru oameni pe spatele cărora scria POLIŢIE. A pătruns un „Espero”(?!). Unul din ei a golit portbagajul, iar generalul Lupu a săltat vioi şi tinereşte în el. (N.B. In defileul Jiului, Miron Cozma dirija minerii prin portavoce cocoţat pe capota unui „Espero” albastru al Companiei Huilei. Cu aceeaşi maşină, Miron Cozma a fost la întâlnirea nocturnă de la Tg. Jiu cu generalul Lupu! Câte „Espero” erau în România?). A fugit în vale, la casa unui învăţator. L-am regăsit mai târziu. Mânca o supă cu tăiţei. Mi-a zis ca vrea să vorbească şi să răspundă ziariştilor."
Generalul Gheorghe Lupu era, de fapt, şeful Brigăzii de Asigurare a Liniştii şi Ordinii Publice.
După înjositoarea faptă, pe 3 februarie 1999, generalul Gheorghe Lupu a fost audiat de Comisia de Apărare din Senat. Şi marele general a spus aşa: că nu a fost el personal comandantul dispozitivelor din Defileul Jiului şi de la Costeşti şi a arătat că, potrivit Legii Jandarmeriei, această sarcină revenea şefilor inspectoratelor judeţene de Poliţie. Lupu a refuzat să nominalizeze persoanele de la care a primit ordine pentru că era atunci o anchetă în derulare.
Generalul Lupu a mai spus că s-a "indus" în rândul opiniei publice ideea că el ar fi fost comandantul dispozitivelor din Defileul Jiului şi Costeşti iar el, sărăcuţul, nu a comandat decât trupele BAOLP. Lupu a mai susţinut, evident, că nu este deloc vinovat pentru cele petrecute în timpul mineriadei din ianuarie. De ce nu mă miră...
UPDATE. "Get out, you miserable dog!". Demisia lui Blaga a ajuns pe Fox News via AP, CNN, BBC News, ABC News via AP, Al Jazeera, în Financial Times, Le Monde , Le Figaro , The Scotsman , Xinhua, People Daily şi în multe alte mijloace de informare în masă.
joi, septembrie 23, 2010
Băsescu dă şah Parlamentului şi Opoziţiei pe suspendare
Când toţi stăteau cu ochii ţintiţi pe legea ANI, în Senat, în timpul sesiunii extraordinare de pe 24 august 2010, trecea această propunere legislativă care, iniţial, avea o altă formă :"Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală".
Propunerea a fost adoptată, cu 69 voturi pentru, 41 împotrivă şi o abţinere. Pe 3 septembrie, legea a fost contestată la Curtea Constituţională de către 40 de senatori ai Alianţei PSD-PC.
Pe 22 septembrie, adică miercuri, CCR a decis că legea este constituţională. Adică...end of story.
Acum, legea este pe masa preşedintelui, pentru promulgare. Şi, mai mult decât probabil, şeful statului o va promulga.
Şi să ne amintim că, până acum, cea mai controversată şi importantă hotărâre a Parlamentului României a fost Hotărârea nr. 20, din 19 aprilie 2007. Se numea HOTĂRÂRE privind suspendarea din funcţie a Preşedintelui României.
La vremea aceea, în 2007, Curtea a respins ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Traian Băsescu împotriva hotărârii de suspendare a sa din funcţia de Preşedinte al României, a constatat că procedura privind suspendare din funcţie a fost respectată, a recunoscut existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi....a constatat, de asemenea, că interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură de Nicolae Văcăroiu. Deşi motivarea Curţii a fost mult mai nuanţată...
Dar să nu uităm că asta a fost atunci, când Curtea Constituţională avea rol consultativ în suspendare. Acum, graţie acestei legi, Curtea are rol decizional. Iar din cei 9 judecători ai CCR, 5 sunt ai Puterii, cu preşedintele CCR cu tot.
So, pe suspendare, preşedintele Băsescu a dat şah la Parlament şi Opoziţie. Matul îl dă, până la urmă, un singur judecător al Curţii. Mai precis, Valentin Zoltan Puskas, propus de UDMR. Numai în votul lui stă o suspendare din funcţie a preşedintelui României.
09L706LP
Propunerea a fost adoptată, cu 69 voturi pentru, 41 împotrivă şi o abţinere. Pe 3 septembrie, legea a fost contestată la Curtea Constituţională de către 40 de senatori ai Alianţei PSD-PC.
Pe 22 septembrie, adică miercuri, CCR a decis că legea este constituţională. Adică...end of story.
Acum, legea este pe masa preşedintelui, pentru promulgare. Şi, mai mult decât probabil, şeful statului o va promulga.
Şi să ne amintim că, până acum, cea mai controversată şi importantă hotărâre a Parlamentului României a fost Hotărârea nr. 20, din 19 aprilie 2007. Se numea HOTĂRÂRE privind suspendarea din funcţie a Preşedintelui României.
La vremea aceea, în 2007, Curtea a respins ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Traian Băsescu împotriva hotărârii de suspendare a sa din funcţia de Preşedinte al României, a constatat că procedura privind suspendare din funcţie a fost respectată, a recunoscut existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi....a constatat, de asemenea, că interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură de Nicolae Văcăroiu. Deşi motivarea Curţii a fost mult mai nuanţată...
Dar să nu uităm că asta a fost atunci, când Curtea Constituţională avea rol consultativ în suspendare. Acum, graţie acestei legi, Curtea are rol decizional. Iar din cei 9 judecători ai CCR, 5 sunt ai Puterii, cu preşedintele CCR cu tot.
So, pe suspendare, preşedintele Băsescu a dat şah la Parlament şi Opoziţie. Matul îl dă, până la urmă, un singur judecător al Curţii. Mai precis, Valentin Zoltan Puskas, propus de UDMR. Numai în votul lui stă o suspendare din funcţie a preşedintelui României.
09L706LP
Poate vin...
Cei de la U2. Sau poate nu...Eu, oricum, de vreo 10 ani, îi tot aştept. Degeaba.
În 2003, pe vremea guvernării Năstase, cineva din Guvern a vrut să-i aducă la Bucureşti. Şi, din câte ţin eu minte, o doamnă cu multă influenţă s-a opus atunci vehement. Şi a adus o trupă de doi bani. Se întâmpla în timpul referendumului pentru modificarea Constituţiei.
În fine, nu-mi puneam mari speranţe în guvernarea Năstase, nu-şi punea nimeni pe vremea aceea...Nu era deloc simpatică pentru mulţi oameni din presă, ba din contră....
Şi dacă, din greşeală poate, să zicem că U2 ar fi venit la Bucureşti, nici nu-mi dau seama unde ar fi putut să cânte.
Oricum, important e că au trecut şapte ani de atunci. Referendumul a fost pe 18 şi 19 octombrie 2003. Şi ploua. Dar iată-ne acum, în frumoasa zi de 22 septembrie 2010. Unde? Evident, tot aici. În aceeaşi incapabilă şi politicianistă Românie...
Acum, citesc Gândul şi mă enervez. Again. Se spune că, la toamna viitoare, în 2011 adică, stadionul Lia Manoliu va găzdui un megaconcert...unul istoric. Bine, dacă în viaţa asta a mea, Oprescu sau vreun primar al Bucureştiului, oricare ar fi el, finalizează stadionul...Şi dacă stadionul va corespunde unui asemenea megaconcert...şi pretenţiilor U2, poate trupa va veni vreodată, în viaţa asta, la Bucureşti. Sau poate nu...
"Un concert U2 în România e strict dependent de finalizarea lucrărilor pentru stadionul Lia Manoliu. Abia după aceea se poate discuta ceva cu managementul, noi am încercat de mai multe ori până acum, dar situaţia logistică a Capitalei şi a stadioanelor din ţară e departe de a fi una fericită din acest punct de vedere", explică pentru Gândul, Sorina Burlacu, general manager Events. "Nu aveau unde să concerteze la noi", declară şi Dragoş Chişcoci, Business Affairs Director la Emagic.
Deci nu au unde. Fizic. E foarte clar de vreo 10 ani. Şi totul depinde de ei, marii edili şi măreţii oameni politici. Să dea bani, să facă bani, să scoată bani, să găsească bani. Să lase ceva în urma lor.... Un amărât de stadion de exemplu care, pe alte continente, se finanţează şi ridică în doar câteva luni cât vezi cu ochii.
Însă la noi, nu. Totul e în strictă dependenţă de incompetenţa şi de competenţa lor, de modul cum ei înţeleg, îi interesează sau nu pricep deloc ceea ce presupune un concept simplu: dezvoltarea şi deschiderea României.
Din păcate, eu stau şi aştept de ani buni. Şi nu numai eu. Şi m-am cam plictisit. Pentru că noi suntem spectatorii incompetenţei şi indiferenţei...
P.S. Până la toamna de peste nu ştiu câti ani şi până la finalizarea stadioanelor şi autostrăzilor suspendate din mintea lui Oprescu, sper să reuşesc să ajung la un concert U2 în afară. Şi la Robbie Williams poate.
Dacă unii sunt înguşti la minte, imbecili şi imcompetenţi, asta nu înseamnă că trebuie să fim aşa cu toţii.
P.P.S. Pentru cei care nu înţeleg sau nu mai ştiu ce înseamnă "politicianist", le recomand, cu multă căldură, DEX : "Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale".
În 2003, pe vremea guvernării Năstase, cineva din Guvern a vrut să-i aducă la Bucureşti. Şi, din câte ţin eu minte, o doamnă cu multă influenţă s-a opus atunci vehement. Şi a adus o trupă de doi bani. Se întâmpla în timpul referendumului pentru modificarea Constituţiei.
În fine, nu-mi puneam mari speranţe în guvernarea Năstase, nu-şi punea nimeni pe vremea aceea...Nu era deloc simpatică pentru mulţi oameni din presă, ba din contră....
Şi dacă, din greşeală poate, să zicem că U2 ar fi venit la Bucureşti, nici nu-mi dau seama unde ar fi putut să cânte.
Oricum, important e că au trecut şapte ani de atunci. Referendumul a fost pe 18 şi 19 octombrie 2003. Şi ploua. Dar iată-ne acum, în frumoasa zi de 22 septembrie 2010. Unde? Evident, tot aici. În aceeaşi incapabilă şi politicianistă Românie...
Acum, citesc Gândul şi mă enervez. Again. Se spune că, la toamna viitoare, în 2011 adică, stadionul Lia Manoliu va găzdui un megaconcert...unul istoric. Bine, dacă în viaţa asta a mea, Oprescu sau vreun primar al Bucureştiului, oricare ar fi el, finalizează stadionul...Şi dacă stadionul va corespunde unui asemenea megaconcert...şi pretenţiilor U2, poate trupa va veni vreodată, în viaţa asta, la Bucureşti. Sau poate nu...
"Un concert U2 în România e strict dependent de finalizarea lucrărilor pentru stadionul Lia Manoliu. Abia după aceea se poate discuta ceva cu managementul, noi am încercat de mai multe ori până acum, dar situaţia logistică a Capitalei şi a stadioanelor din ţară e departe de a fi una fericită din acest punct de vedere", explică pentru Gândul, Sorina Burlacu, general manager Events. "Nu aveau unde să concerteze la noi", declară şi Dragoş Chişcoci, Business Affairs Director la Emagic.
Deci nu au unde. Fizic. E foarte clar de vreo 10 ani. Şi totul depinde de ei, marii edili şi măreţii oameni politici. Să dea bani, să facă bani, să scoată bani, să găsească bani. Să lase ceva în urma lor.... Un amărât de stadion de exemplu care, pe alte continente, se finanţează şi ridică în doar câteva luni cât vezi cu ochii.
Însă la noi, nu. Totul e în strictă dependenţă de incompetenţa şi de competenţa lor, de modul cum ei înţeleg, îi interesează sau nu pricep deloc ceea ce presupune un concept simplu: dezvoltarea şi deschiderea României.
Din păcate, eu stau şi aştept de ani buni. Şi nu numai eu. Şi m-am cam plictisit. Pentru că noi suntem spectatorii incompetenţei şi indiferenţei...
P.S. Până la toamna de peste nu ştiu câti ani şi până la finalizarea stadioanelor şi autostrăzilor suspendate din mintea lui Oprescu, sper să reuşesc să ajung la un concert U2 în afară. Şi la Robbie Williams poate.
Dacă unii sunt înguşti la minte, imbecili şi imcompetenţi, asta nu înseamnă că trebuie să fim aşa cu toţii.
P.P.S. Pentru cei care nu înţeleg sau nu mai ştiu ce înseamnă "politicianist", le recomand, cu multă căldură, DEX : "Persoană care face politică în scopul realizării intereselor personale".
vineri, septembrie 17, 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)