Premierul Dacian Cioloş l-a eliberat din functie pe consilierul de stat, Ion Moraru

Premierul României, Dacian Cioloş, l-a eliberat astăzi din funcţie pe consilierul de stat de la Cancelaria primului ministru, Ion Moraru. 

Potrivit unor surse din Ministerul Justiţiei, adresa Guvernului către Curtea Constituţională, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a articolului 142 alin 1 din Codul de Procedură Penală, prin care Guvernul considera excepţia drept inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată, a fost blocată aproape 7 luni în Secretariatul General al Guvernului, condus la vremea aceea de Ion Moraru.

(click dezvăluiri exclusive referitoare la adresa oficială "pierdută" a Guvernului şi netrimisă către CCR în scandalul interceptărilor)

Eliberarea din funcţie a lui Ion Moraru a avut loc ieri, la aproape două săptămâni după publicarea pe acest blog a punctului de al Guvernului care nu a ajuns la Curtea Constituţională, iar astăzi decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

EXCLUSIV. RAPORTUL COMANDAT DE COMISIA EUROPEANĂ CE INFIRMĂ ARGUMENTELE MOTIVĂRII CCR ÎN “SCANDALUL INTERCEPTĂRILOR”

• Raportul arată în detaliu măsurile de drept penal specifice la nivel european, colaborarea şi implicarea serviciilor de informaţii la nivel european, laudă DIICOT şi indică DNA "ca exemplu ce poate fi exportat la nivel european"

Un raport complex comandat şi finanţat de către Comisia Europeană, respectiv de Directoratul General pentru Migraţie şi Afaceri Interne, Directoratul Securitate, Unitatea D2 de luptă împotriva crimei organizate, condusă de portugheza Anabela Gago, contrazice argumentele folosite de Curtea Constituţională în motivarea deciziei 51 din 16 Februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial pe 14 Martie 2016, cu putere de lege şi general obligatorie pentru toate autorităţile statului, în care susţine că, “în multe state europene”, legislaţia naţională, prevede expres că  “activitatea de supraveghere tehnică este înfăptuită de către judecătorul de instrucţie, de organele de urmărire penală şi de organele poliţiei”.

“Studiul privind calea de urmat pentru iniţiative politice viitoare în materia luptei împotriva crimei organizate: eficienţa măsurilor de drept penal specifice care vizează crima organizată” a fost coordonat de RAND Europe, grupul de cercetare al Univeristăţii din Trento UNITN, eCrime, specialişti independenţi de la Universitatea Catolică din Milano, Cambridge, Universitatea Cardiff, Centrul pentru Studierea Democraţiei din Bulgaria şi procurorul adjunct naţional al Direcţiei Anti-Mafia italiană din Roma, Filippo Spiezia, are 6 părţi, 11 capitole , aproape 600 de pagini, este extrem de elaborat, amănunţit şi analitic şi a fost dat publicităţii de către Comisia Europeană în Februarie 2015. ( Click Raportul comandat de Comisia Europeană)

Raportul prezintă în detaliu situaţia din toate cele 28 de state ale Uniunii Europene, coroborând cadrul legal existent în Uniunea Europeană în privinţa combaterii crimei organizate, legislaţia naţională din statele Uniunii, cum a fost folosită ea în lupta cu fenomenul şi identifică opt instrumente şi tehnici investigative juridice speciale folosite în lupta cu crima organizată: supravegherea, interceptarea comunicaţiilor, investigaţiile sub acoperire, livrările supravegheate, informatorii, urmărirea suspecţilor, protecţia martorilor şi echipele comune de anchetă transfrontalieră.    

Deşi la nivelul Uniunii Europene, interceptarea comunicaţiilor şi monitorizarea sunt cele mai frecvente tehnici de investigare, toate cele opt pârghii se dovedesc a fi utile spre foarte utile dar beneficiază şi de cadru legal. Tehnicile, metodele, instrumentele, perioada monitorizării, legislaţia diferă de la stat la stat, arată raportul. 

Cine face supravegherea/ surveillance?  

“Supravegherea, așa cum este cazul şi cu alte tehnici speciale de investigare, poate fi

efectuată numai de către organizații sau structuri legale autorizate în cadrul sistemului de aplicare a legii unui stat, inclusiv de structuri/servicii de informații, contra-informații și de informații militare. În general, unitățile responsabile de investigarea activităților infracționale respective sunt implicate în activitățile de supraveghere.

Cu toate acestea, unele state utilizează instituţii specializate, separate de poliție, care efectuează supravegherea, în plus față de alte structuri de investigare (Finlanda, Irlanda, Lituania, Bulgaria). În Irlanda, doar Garda Siochana, Forțele de apărare și comisari venituri pot efectua operațiuni de supraveghere, în timp ce în Portugalia, Polícia Judiciária este autorizată să desfășoare activități de supraveghere în cazurile de formelor grave de criminalitate organizată. În Grecia, supravegherea este făcută de Divizia Securității de Stat al Poliției elene și de către subdiviziunile organizate investighează criminalitatea, traficul de droguri și a criminalității economice. Într-un caz, cel al Finlandei, autoritatea de decizie cu privire la activitățile de supraveghere revine organizației care este şi autorizată să efectueze o arestare”, arată raportul comandat de către Comisia Europeană.

Perioada maximă de creştere a mandatului de supraveghere în cercetarea penală în unele state este următoarea, în România fiind una dintre cele mai scurte perioade:

Pentru infracţiuni grave pentru care pedeapsa este mai mare de cinci ani de închisoare, supravegherea poate fi autorizată în Bulgaria, Cipru, Franţa, Luxemburg şi Slovacia.

Pentru crimele pedepsite cu închisoare mai mare de 1 an, în Austria şi Belgia poate fi activată supravegherea.

Pentru corupţie, supravegherea se poate dispune în Cipru şi Slovacia.

Pentru abuz de putere, activitatea de supraveghere se poate face în Slovacia.

Activitatea de supraveghere sub acoperire poate fi efectuată şi pentru persoane care nu sunt ele însele suspecte în activităţi infracţionale, dar sunt considerate utile pentru investigaţia în cauză şi au, de exemplu, posibilitatea de a intra în contact cu suspecţii. Asta se întâmplă în Austria, Germania şi Slovenia.

De multe ori, notează raportul, tehnicile speciale de investigare necesită instrumente suplimentare şi sunt aplicate combinat pentru a fi eficiente. Aşa se face că în Austria, Bulgaria, Cehia, Franţa, Estonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia şi Spania, supravegherea este de obicei utilizată în combinaţie cu interceptarea comunicaţiilor. Cele două metode de investigare se suţin reciproc: interceptarea comunicaţiilor oferă anchetatorilor un avantaj şi o idee unde să se uite iar supravegherea poate confirma conţinutul comunicaţiilor interceptate, ca în Spania. Atunci când sunt utilizate combinat, supravegherea şi interceptarea comunicaţiilor au potenţialul de a defini şi limita scopul unei investigaţii judiciare şi facilitează alocarea de resurse în zonele în care este cel mai probabil să fie găsite şi colectate probele, ca în Franţa.

Mai mult decât atât, prin aplicarea ambelor măsuri, în Grecia, investigatorii consideră că sunt capabili să identifice mai eficient zona unde apar activităţi penale şi apoi pot urmări mişcările celor implicaţi. În Belgia şi Suedia, supravegherea este utilizată în combinaţie cu wire- tapping, în Bulgaria, Cehia şi Lituania, cu investigaţiile sub acoperire, în Lituania şi Slovenia, cu folosirea informatorilor, în Slovacia, Suedia şi Marea Britanie, cu geolocaţia şi în Marea Britanie, supravegherea este combinată şi cu supravegherea audio şi recunoaşterea vocii.

Tipurile de legislaţie care reglementează supravegherea în statele membre ale UE sunt următoarele:

În Ungaria, România şi Portugalia, nu este reglementată explicit supravegherea transfrontalieră în legi naţionale şi totul se bazează pe acorduri bilaterale şi tratate internaţionale.

Raportul susţine că folosirea mijloacelor speciale de investigare are în mod inerent şi un risc de potential abuz, astfel că puţine sunt statele europene ce nu au fost afectate de scandaluri europene ce au implicat scurgeri de informaţii colectate prin intermediul tehnicilor sub acoperire. Astfel, este amintit cazul Marii Britanii/ phone hacking of celebrities by News Corporation, al României şi Bulgariei, înregistrări cu politicieni şi oameni de afaceri, al Germaniei/ the government Trojan horse controversy şi al Irlandei/ Garda phone recordings controversy.

Anumite jurisdicţii au delegat atribuţiile de supraveghere în cadrul unităţi specializate de aplicare a legii. Este cazul Finlandei, Irlandei şi Bulgariei. Acest lucru poate aduce şi o alocare mai eficientă de resurse şi forţă de muncă calificată în activităţile de supraveghere. Cu toate acestea, notează raportul, în timp ce activităţile de supraveghere sunt în creştere la nivelul Uniunii Europene, în timp ce sunt probleme cu personalul specializat, există un risc posibil ca aceste de unităţi să devină supraîncărcate. Cum este cazul Belgiei, Estoniei, Germaniei, Letoniei şi Finlandei.

O altă preocupare în legătură cu centralizarea este crearea aşa numitelor “insule ale cunoaşterii” din cadrul unei organizaţii, în care managementul bazat pe cunoştinţe poate fi afectat în mod negativ rezultând într-o potenţială incapsulare a unităţilor.

Cele mai multe state membre nu operează cu un sistem de management centralizat pentru activităţile de supraveghere. Cu toate acestea, multe state şi-au stabilit şi sunt în consolidarea bazelor de date naţionale care conţin informaţii strânse prin intermediul activităţilor de supraveghere, printre alte surse. Din punct de vedere tehnic, o bază de date centralizată este sursa unui sistem de management centralizat. Însă din cauza îngrijorărilor faţă de problemele legate de confidenţialitate şi legalitate, decizia de a furniza capabilităţi tehnice centralizate, cu responsabilitate naţională de management, este una ce ţine cel mai probabil de factorul politic.

În unele jurisdicţii se întreprind eforturi pentru a se începe operarea bazelor de date centralizate prin fuzionarea celor existent şi adăugarea de noi capabilităţi.

În majoritatea statelor UE, autorizaţiile pentru supraveghere în cercetarea penală se iau de la procurori. În România, şi alte opt state, se iau de la judecători. Tipurile de autorizări cerute pentru a desfăşura o activitate de supraveghere sunt următoarele în Uniunea Europeană:

În Grecia, Marea Britanie, Slovacia, Cehia şi Estonia, în cazuri iminente, supravegherea poate începe şi fără autorizare prealabilă sau doar cu aprobare verbală din partea autorităţii.

Utilitatea supravegherii în statele Uniunii Europene este următoarea:

Cine face interceptarea?

În ceea ce priveşte interceptarea comunicaţiilor, şi aceasta diferă din multe puncte de vedere de la stat la stat: interceptarea trasmisiei de date (Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, Croaţia, Finlanda, Franţa, Olanda, Germania, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovacia şi Slovenia) care asigură o interceptare în mod real, interceptarea conţinutului ( Austria, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Letonia, Portugalia, Slovenia), interceptarea datelor păstrate prin examinarea datelor stocate la nivel local sau la furnizor ( Austria, Bulgaria, Croaţia, Letonia, Portugalia, Slovenia), interceptare la distanţă, căutare şi înregistrare în timp real ( Franţa, Germania, Croaţia, Letonia).

Iar anumite regimuri, arată raportul, face distincţie în privinţa interceptărilor, între cauzele penale şi problemele de securitate naţională. Acest lucru se întâmplă nu numai în România, ci şi în Polonia, Portugalia şi Bulgaria. Diferenţa este câteodată inclusă ca o excepţie sau abatere de la procedura normală de autorizare, punere în aplicare şi control.

Interceptarea comunicaţiilor joacă un rol cheie în majoritatea cazurilor ce vizează crima organizată şi, pentru că are un potential de a conduce la probatoriu valoros, poate fi folosită ca probă în tribunal. Olanda, Bulgaria, Ungaria, Malta şi România fac distincţia între interceptarea comunicaţiilor de către serviciile de informaţii şi poliţie. Ca atare, ţinta colectării de informaţii poate fi în scop informativ sau pentru raţiuni de cercetare penală. În unele cazuri, susţine raportul, informaţiile strânse prin interceptarea comunicaţiilor poate avea un rol de sprijin în adunarea de probe suplimentare, mai degrabă decât în folosirea în sine ca probe în cursul procedurilor judiciare.

La nivel european, nu este o regulă unanimă în privinţa organizării interceptărilor pentru că organizarea variază semnificativ. În timp ce în unele state interceptările sunt concentrate într-o agenţie unică de care se folosesc serviciile de informaţii sau poliţia, în altele, poliţia, serviciile de informaţii sau alte servicii au propriile lor unităţi de supraveghere care fac şi interceptarea comunicaţiilor.

În Lituania, Bulgaria,Cehia, Franţa, Germania, Ungaria şi Portugalia, interceptarea poate fi folosită pentru infracţiuni grave- terorism, crimă sau infracţiuni pentru care pedeapsa înseamnă ani de închisoare.

În Cipru, Danemarca, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Olanda, Slovenia şi Marea Britania, interceptarea poate fi pusă în aplicare şi în funcţie de gravitatea sau tipul infracţiunii.

În Belgia şi Letonia, interceptarea poate fi operată pentru a întări probatoriile. Iar în Cehia, Cipru sau Slovenia poate fi făcută când există presupunerea că infracţiunile vor fi comunicate prin aceste mijloace.

În Italia, interceptarea comunicaţiilor în cercetarea penală este permisă în conformitate cu Legea Antimafie. Este folosită pentru a aduna informaţii în strângerea de probe.

Echipamentele de criptare s-au înmulţit şi se comercializează tot mai mult la nivel european încât serviciile de informaţii din UE sunt îngrijorate tot mai tare că aceste modalităţi pot ameninţa tot mai mult posibilitatea de a strânge informaţii şi capabilităţile autorităţilor de aplicare a legii, arată raportul.

Autorizarea şi durata autorizaţiei iniţiale pentru interceptarea comunicaţiilor în cercetarea penală se prezintă astfel în UE:

În Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Ungaria şi Letonia, notează studiul, interceptarea comunicaţiilor este unica manieră viabilă şi practică de a strânge probe. În timp ce Finlanda, Franţa şi Germania o indică drept cel mai important instrument special de investigare penală.

Cine face investigaţia sub acoperire în cercetarea penală?

Raportul se referă şi modul cum anchetatorii se confruntă cu noile tehnologii de comunicare şi descrie în detaliu şi al treilea instrument de cercetare penală: investigaţia sub acoperire prin infiltrare sau pseudo/ test. Sunt folosite în Ungaria, Grecia, Austria, Danemarca, Lituania, Polonia, Portugalia şi Slovenia. Sunt o metodă de a strânge informaţii de către serviciile de informaţii şi contrainformaţii, în timp ce regulile operaţionale nu sunt publice. În majoritatea statelor UE, ofiţerii sub acoperire ce participă autorizat la activitatea de cercetare penală sunt din poliţie şi servicii de informaţii.

În Germania, unităţile sunt descentralizate geografic şi instituţional, în Marea Britanie şi Franţa, diferă ca şi cutume, în Polonia sunt operate de poliţiştii de frontieră iar serviciile de informaţii pot avea propriile unităţi. În astfel de cazuri, susţine raportul, mecanismele de coordonare la nivel national sunt esenţiale pentru a se evita incidentele (Germania şi Marea Britanie). În state mai mici, sunt centralizate (Olanda şi Bulgaria).

În Bulgaria, se precizează clar care este durata în care un poliţist sau ofiţer de informaţii poate fi ofiţer sub acoperire într-o cercetare penală. În Spania, România şi Portugalia, sunt enumerate infracţiunile pentru care pot fi utilizaţi agenţi sub acoperire. În alte state, Cehia şi Danemarca, acestea se bazează pe durata preconizată a pedepsei cu închisoarea pentru infracţiunea ce se presupune că va avea loc. În România, notează raportul, autorizarea folosirii agenţilor sub acoperire în cazuri de securitate naţională şi crimă organizată este de 2 luni, în timp ce pentru infracţiuni de corpuţie este doar de o lună.

Utilitatea metodelor sub acoperire în investigaţii penale şi durata autorizaţiei iniţiale, la nivel european, se prezintă astfel:

La nivelul întregii Uniuni Europene, cele mai utilizate tehnici de investigaţii speciale în cercetarea penală sunt următoarele:

Potrivit raportului, România foloseşte celelalte tehnici de investigare specială mai puţin, în comparaţie cu celelalte state ale Uniunii.

Cât despre dezvoltarea agenţiilor specializate în combaterea criminalităţii organizate, Marea Britanie are din 1992 Serviciul Naţional de Informaţii Penal care s-a transformat în National Crime Agency. În Spania, Unitatea Central Operativă este parte a Guardia Civil, care are statut militar. Din 1991, Italia are Directoratul Anti-Mafie, Bulgaria are Serviciul de luptă împotriva Crimei Organizate iar din 1992, Croaţia are un departament special.

În unele state ale UE, serviciile de informaţii sunt de asemenea implicate ca şi competenţă în lupta împotriva crimei organizate. De exemplu, în Bulgaria, este Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională, în Polonia Agenţia pentru Securitatea Internă iar în Spania există Unitatea de Informaţii de luptă împotriva Crimei Organizate. În Grecia, de asemenea, cei intervievaţi au sugerat că Poliţia cooperează cu Agenţia Naţională de Informaţii mai ales atunci când are nevoie de echipament de înaltă tehnologie. În Polonia, Agenţia de Securitate Internă are de asemenea competenţă în a începe şi efectua cercetare penală.

În multe state europene, studiul arată şi experţii au indicat că există un conflict prea mare şi o adevărată competiţie între unităţile de poliţie şi celelalte forţe ce pot efectua sau aduna informaţii pentru investigaţii penale, astfel încât efectele adverse prejudiciază cooperarea şi schimbul de informaţii dintre ele.

Este cazul Franţei, Finlandei, Ungariei, Sloveniei, Cehiei şi Greciei. În Franţa, este o competiţie între Poliţie şi Jandarmerie, în Grecia la fel iar în Polonia, serviciile de informaţii militare şi de contrainformaţii de obicei preferă să obţină informaţii din alte zone decât să le împartă cu poliţia. Reţinere în coooperare există şi în Slovenia din cauza resurselor diferite. Ca atare, probleme în coordonare şi muncă la dublu sunt întâlnite şi în Portugalia, Ungaria, Cehia, Finlanda şi Franţa.

În general, actorii sau structurile instituţionale variază de la ţară la ţară în interiorul UE- forţe speciale ale poliţiei, autoritate judecătorească, serviciu de informaţii- dar coordonarea politicilor şi a practicilor este similară pentru că au obiective comune, notează raportul.

“În România, existența unui organism specializat care se ocupă exclusiv de urmărire penală pentru infracțiunile de crimă organizată a fost de asemenea raportată ca o bună practică care ar putea fi exportată în alte țări ale UE. Experiența Direcției de luptă împotriva crimei organizate (DIICOT) în urmărirea criminalității informatice și a traficului de persoane a fost lăudat la cel mai la nivel internațional. De asemenea, în România, Direcția Naţională Anticorupție (DNA) s-a spus că facilitează o mai bună gestionare a cazurilor și prioritizarea resurselor. Este un sistem complet structură integrată, care include ofițeri de poliție, specialiști și procurori sub un singur comandă ce aparține procurorului șef al DNA. DNA lucrează împreună cu alte organele de aplicare a legii și unitățile de informații, dar nu este dependent de ele, deoarece are propriul grup de ofițeri de poliție din cadrul instituției”, precizează raportul. 

“Cei intervievaţi au comentat că DNA a lucrat împreună cu alte organe de aplicare a legii și unitățile de informații, nu a fost dependentă de acestea, deoarece DNA a avut propriul grup de ofițeri de poliție din cadrul instituției cu relevanţă în expertiză. DNA din România a fost sugerat ca un model ce poate să fie exportat la nivel european”, se mai arată în acelaşi raport comandat şi finanţat de către Comisia Europeană.

EXCLUSIV. ALTĂ EROARE ÎN MOTIVAREA CCR. JUDECĂTORII AU ÎNCURCAT MANDATUL DE SUPRAVEGHERE TEHNICĂ ŞI CU INTEROGATORIUL

• Cum “a picat” Curtea Constituţională şi pe greaca cotidiană 
• În 11 state din totalul celor 14 state europene date ca exemplu, argumentarea CCR se susţine fie pe un articol care nu există, fie pe prevederi care spun altceva, fie chiar pe dispoziţii de colaborare cu serviciile de informaţii în cercetarea penală, fie pe paragrafe din coduri de procedură penală vechi de 18 ani ce nu sunt în vigoare, fie pe traduceri greşite, fie pe secţiuni ce nu se referă la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică sau la organele de cercetare penală

Pe lângă articolele din Codurile de Procedură Penală ale Bulgariei, Cehiei, Croaţiei, Estoniei, Germaniei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Suediei şi Slovaciei, care fie vorbesc despre altceva, fie sunt eronate ca exmplificare, fie contrazic prin esenţa lor chiar propria motivare a Curţii, fie în cazul Germaniei, un articol chiar nu există, în decizia nr.51 din 16 Februarie 2016 a judecătorilor Curţii Constituţionale, şi articolul referitor la Codul de Procedură Penală din Grecia/ Republica Elenă este indicat greşit. 

Articolul nu se referă la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi nici la organele care înfăptuiesc cercetarea penală.

Astfel:

În decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016, ce cuprinde la pagina 16, punctul 36, exemplele europene care au fundamentat declararea ca neconstituţională a articolului 142, alineat 1 din Codul de Procedură Penală, Curtea Constituţională a susţinut că “reţine” faptul că în mai multe state ale Uniunii Europene, “dispoziţiile Codurilor de procedură penală, atunci când reglementează activitatea de supraveghere tehnică şi de punere în executare a acesteia, o fac prin norme clare şi previzibile şi vizează doar organele judiciare. În acest sens, codurile naţionale de procedură penală prevăd, în mod expres, că activitatea de supraveghere tehnică este înfăptuită de către judecătorul de instrucţie, de organele de urmărire penală şi organe ale poliţiei şi că, din punct de vedere tehnic, la realizarea aceteia sunt obligare să colaboreze, la nevoie, persoane juridice din domeniul furnizării de servicii de teleomunicaţii sau din alte domenii expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală”.

“Sunt relevante în acest sens, dispoziţiile art. 251 din Codul de Procedură Penală al Greciei”, susţine Curtea Constituţională în decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016.

Codul de Procedură Penală al Greciei, aflat pe portalurile policenet.gr şi de justiţie din Grecia ( click Cod Procedură Penală Grecia), în vigoare, aşa cum sunt precizate şi pe siteul ministerului Justiţiei, Transparenţei şi Drepturilor Omului al Guvernului elen 

(click legislaţie în vigoare Ministerul Justiţiei), spune însă altceva exact în articolul dat ca exemplu în argumentaţia judecătorilor Curţii Constituţionale.

Aşa se face că articolul 251 din Codul de Procedură Penală al Greciei se referă de fapt la sarcinile/ ţintele unui interogatoriu şi nicidecum la mandatele de supraveghere tehnică.

“Investigatorul şi oficialii investigatori menţionaţi în articolele 33 şi 34, atunci când primesc ordin de la procuror, în cazul articolului 243, au obligaţia din oficiu, fără întârziere, să adune informaţii cu privire la crimă şi la cei responsabili, să examineze martori şi inculpaţi, să meargă la locul unde se face autopsia şi la faţa locului şi, dacă este necesar, să ia cu el experţi sau alţi experţi medico- legali, pentru a desfăşura activităţi de cercetare, petru a strânge probe şi a acţiona, în general, pentru tot ceea ce este necesar pentru colectarea şi conservarea probelor precum şi pentru securizarea urmelor de crimă”, arată articolul 251 din Codul de Procedură Penală al Greciei.

Actualul Cod elen de procedură penală a fost adoptat în 1986, a avut ca model codurile de procedură penală francez şi italian dar, în anumite, privinţe, şi codul german de procedură penală. De atunci i s-au făcut mai multe amendamente, însă principiul fundamental al Codului elen de procedură penală a rămas acelaşi: cel al legalităţii. “Nullum crimen, nulla poena sine lege”- “Nu există infracţiune, nu există pedeapsă, fără articolul prevăzut expres în lege”.

Codul de procedură penală elen este publicat oficial doar în limba greacă şi a fost tradus numai în greaca vorbită, demotiki/dimotiki. În mod oficial, nu a fost făcută până acum o traducere a Codului de Procedură Penal într-o altă limbă de circulaţie internaţională.

Din totalul articolelor, alineatelor, secţiunilor, dispoziţiilor din cele 14 state europene date ca exemplu în fundamentarea agumentaţiei judecătorilor Curţii Constituţionale pentru decizia nr.51 din 16 Februarie 2016, doar cele referitoare la trei state se referă expres la activitatea de supraveghere tehnică şi la punerea în executare a acesteia de către judecători de instrucţie, organe ale poliţiei şi organe de urmărire penală. În cazul a 11 state, judecătorii CCR au indicat fie un articol care nu există, fie prevederi care spun altceva, fie dispoziţii de colaborare cu serviciile de informaţii în cercetarea penală, fie articole din coduri de procedură penală vechi de 18 ani ce nu mai sunt actuale, fie paragrafe ce nu se referă la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică sau la organele de cercetare penală.  

Decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016 a fost publicată pe 14 Martie 2016 în Monitorul Oficial. Decizia este general obligatorie pentru toate autorităţile statului şi are putere de lege. Judecător raportor al deciziei Curţii Constituţionale a fost judecătorul Daniel Morar. 

EXCLUSIV. ÎNCĂ O EROARE ÎN MOTIVAREA CCR. CUM AU DEMONSTRAT JUDECĂTORII CĂ SERVICIILE EUROPENE NU FAC CERCETARE PENALĂ PRIN EXEMPLUL SUEDEZ. CPP SUEDEZ: “ANCHETA PRELIMINARĂ ESTE DECISĂ FIE DE AUTORITATEA POLITIENEASCĂ, FIE DE SERVICIUL DE INFORMATII, FIE DE PROCUROR”

• Cum a "picat" Curtea Constituţională a României pe engleză şi s-a pierdut prin decenii suedeze

Nu numai articolele din Codurile de Procedură Penală ale Slovaciei, Germaniei, Cehiei, Estoniei, Luxemburgului, Irlandei, Bulgariei, Croaţiei şi Italiei, sunt fie eronate, fie exemplificate sau alese greşit sau chiar, într-un caz, inexistente, în decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016 a judecătorilor Curţii Constituţionale, ci şi ambele capitole oferite drept model din Codul de Procedură Penală al Suediei pentru susţinerea argumentaţiei de neconstituţionalitate.  

Codul de Procedură Penală al Suediei, promulgat în 1942, intrat în vigoare în 1948, completat cu amendamente şi reintrat în vigoare din 1999 şi până în Ianuarie 2016, deşi în capitolul 23, secţiunea 3, indicată ca un alt exemplu de Curtea Constituţională a României, nu se referă la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică ci la ancheta preliminară în ansamblul ei, spune cine poate decide declanşarea cercetării penale în Suedia. 

Astfel, Codul de Procedură Penală Suedez, în varianta actuală şi originală, cea suedeză, din  1 Ianuarie 2016 ( şi în traducerea originalului de jos) aflată pe siteul Parlamentului (click Cod Procedură Penală suedeză Parlament Suedez), susţine următoarele, în capitolul 23, secţiunea 3: 

“Decizia privind demararea anchetei preliminare este adoptată fie de autoritatea poliţienească, fie de serviciul de informaţii,

fie de către procuror. În situaţia în care ancheta a fost iniţiată de către autoritatea poliţienească sau de serviciul de informaţii şi dacă aspectele vizate nu sunt simple, procurorul îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru derularea anchetei, din momentul în care asupra persoanei vizate planează suspiciuni îndreptăţite în privinţa comiterii infracţiunii instrumentate.

Procurorul va prelua, totodată, cursul derulării anchetei în cazul în care, din raţiuni speciale, se impune acest lucru. În cazul în care ancheta preliminară este condusă de procuror, acesta poate să solicite sprijinul poliţiei sau pe al serviciului de informaţii pentru a o pune în aplicare. Procurorul poate, de asemenea, să dispună desemnarea unui ofiţer de poliţie care să participe, prin activităţi dedicate, la sprijinirea anchetei preliminare, în situaţiile care impun acest lucru, luând în considerare natura activităţilor specific. Referirile din acest Cod care privesc autoritatea poliţienească sunt valabile şi pentru serviciul de informaţii, în situaţiile în care conduc sau sprijină un procuror în derularea anchetelor preliminare. Înainte de demararea anchetei preliminare, ofiţerul de poliţie poate interoga persoane ori poate dispune alte măsuri anchetatorii, care să prezinte relevanţă pentru anchetă.”

Säkerhetspolisen (SÄPO) (Swedish Security Police) este principalul serviciu de informaţii suedez, (click SAPO) agenţie guvernamentală, ce funcţionează chiar sub ministerul Justiţiei dar are autonomie. Din 1974, niciun membru al Guvernului nu are dreptul legal să influenţeze deciziile agenţiei în speţele investigate sau în modalitatea de aplicare a legislaţiei. SAPO, organizat în 4 departamente, se ocupă cu contraspionajul, antiterorismul, protecţia demnitarilor şi a Constituţiei, problem generate de migraţie, atacuri cyber. SAPO investighează speţele ce ameninţă siguranţa naţională, crime şi terorism. Are competenţe de strângere de informaţii, supraveghere, interceptare, interogare, înregistare.  Majoritatea directivelor de organizare a SAPO sunt clasificate în regim de securitate naţională.

Varianta în limba engleză, tradusă, dar nicidecum cea originală, veche de 18 ani, respectiv din anul 1998, a Codului de Procedură Penală al Suediei (click Cod Procedură Penală Suedez în engleză ) , a aceluiaşi capitol 23, secţiune 3, nu face însă nicio referire la serviciile de informaţii suedeze, ofiţerii de informaţii find probabil asimilaţi în traducerea oficială cu autoritatea de poliţie. Din varianta în limba engleză a anului 1998 a Codului de Procedură al Suediei lipseşte şi rândul ce viza aspectele finale din Codul de Procedură Penală şi care spunea că “ referirile din acest Cod care privesc autoritatea poliţienească sunt valabile şi pentru serviciul de informaţii, în situaţiile în care conduc sau sprijină un procuror în derularea anchetelor preliminare”.

Astfel, că varianta în limba engleză, tradusă, de acum 18 ani a Codului de Procedură Penală a Suediei, pentru aceeaşi secţiune 3 a articolului 23, arată în felul următor: 

”Decizia privind demararea anchetei preliminare este adoptată fie de autoritatea de poliţie, fie de către procuror. În situaţia în care ancheta a fost iniţiată de către autoritatea de poliţie şi are un statut special, procurorul îşi va asuma întreaga responsabilitate pentru derularea anchetei din momentul în care asupra persoanei vizate planează suspiciuni îndreptăţite în privinţa comiterii infracţiunii instrumentate. Procurorul va prelua, totodată, cursul derulării anchetei în cazul în care, din raţiuni speciale, se impune acest lucru. Procurorul care desfăşoară ancheta preliminară poate solicita sprijin din partea unei autorităţi de poliţie. Acesta poate dispune desemnarea unui ofiţer de poliţie care să participe, prin activităţi dedicate, la sprijinirea anchetei preliminare, în situaţiile care impun acest lucru, luând în considerare natura activităţilor specifice.

Înainte de demararea anchetei preliminare, ofiţerul de poliţie poate interoga persoane ori poate dispune alte măsuri anchetatorii, care să prezinte relevanţă pentru anchetă.”

În decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016, ce curprinde la pagina 16, paragraful 36, exemplele europene care au stat la baza declarării ca neconstituţional al articolului 142 alin 1 din Codul de Procedură Penală, Curtea Constituţională a susţinut că “reţine” în multe state ale Uniunii Europene, dispoziţiile Codurilor de procedură penală, atunci când reglementează activitatea de supraveghere tehnică şi de punere în executare a supravegherii, “o face prin norme clare şi previzibile şi vizează doar organele judiciare”. “În acest sens, codurile naţionale de procedură penală, prevăd în mod expres că activitatea de supraveghere tehnică este înfăptuită de către judecătorul de instrucţie, de organele de urmărire penală şi organele poliţiei şi că, din punct de vedere tehnic, la realizarea acesteia sunt obligate să colaboreze, la nevoie, persoane juridice din domeniul furnizării de servicii de telecomunicaţii sau din alte domenii expres şi limitative prevăzute în legea penală procesuală”.

“Sunt relevante în acest sens, Capitolul 23 şi Capitolul 27 din Codul de procedură penală al Suediei”, susţine Curtea Constituţională.

Despre problemele din movitarea Curţii Constituţionale şi cu exemplificarea capitolului 27 din Codul de Procedură Penală tot al Suediei, aici. (link erori grave motivare Curtea Constituţională). 

Decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016 a fost publicată pe 14 Martie 2016 în Monitorul Oficial. Decizia este general obligatorie pentru toate autorităţile statului şi are putere de lege. Judecător raportor al deciziei Curţii Constituţionale a fost judecătorul Daniel Morar. 

EXCLUSIV. ERORI GRAVE ALE JUDECĂTORILOR CCR: ÎN MOTIVARE SUNT PREVEDERI CARE NU EXISTĂ, CARE VORBESC DESPRE ALTCEVA SAU CARE ARATĂ CUM ORGANELE JUDICIARE POT LUCRA CU SERVICIILE

• UN ARTICOL DE COD DE PROCEDURĂ PENALĂ INDICAT DE CCR NU EXISTĂ, ALTELE SE REFERĂ LA ASIGURAREA MARTORULUI, LA DESCHIDEREA UNUI PACHET SAU LA INFILTRĂRI, NICIDECUM LA PUNEREA ÎN EXECUTARE A SUPRAVEGHERII TEHNICE 

Motivarea celor şapte judecători ai Curţii Constituţionale conţine erori grave indicate toate expres la punctul 36, pagina 16, din decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016 ce prezintă exemple din codurile de procedură penală europene referitoare activitatea şi punerea în executare a supravegherii tehnice. (Click motivare CCR). 

Un articol indicat de Curtea Constituţională în Codul de Procedură Penală al Germaniei nu există, un capitol indicat de Curtea Constituţională ca exemplu în Codul de Procedură Penală a Suediei nu se referă de fapt la executarea supravegherii tehnice, secţiunea indicată tot ca model de urmat din Codul de Procedură Penală al Slovaciei se referă la martori şi nu la supraveghere iar alte articole din codurile de procedură penală ale Cehiei şi Luxemburgului sunt şi ele greşite. Unul se referă la reţinerea/ deschiderea unui pachet/ transport iar celălalt la operaţiunile de infiltrare făcute în investigaţiile penale, nicidecum la acţiunile de punere în executare a supravegherii tehnice.

Alte articole indicate de cei 7 judecătorii constituţionalişti drept mostre în motivare fac referire chiar şi la colaborarea organelor judiciare cu serviciile de informaţii interne din statele respective.

Astfel:

 1. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 prezintă drept exemplu Suedia:” Capitolul 23 şi Capitolul 27 din Codul de procedură penală al Suediei” ( Click Cod Procedură Penală Suedia)

Numai că respectivul capitol 23 din Codul de Procedură Penală al Suediei, indicat expres de judecătorii Curţii Constituţionale, nu se referă la metodele de punere în executare a supravegherii tehnice.

Iar capitolul 27 din Codul de Procedură Penală al Suediei, atunci când vorbeşte despre punerea în executare a mandatelor de supraveghere, face trimitere la The Telecommunication Act.

The Telecommunication Act şi Radiocommunication Act, înlocuite în 2003 în Suedia de Electronic Communication Act, în articolele 8, 10 a, 16 c şi 22 face şi el referire la legea privind colectarea datelor electronice şi comunicaţiilor în serviciile de law enforcement intelligence. (Click Electronic Communication Act) 

2. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 face referire la modelul Slovaciei: “Secţiunea 88 din Codul de procedură penală al Slovaciei;”

Numai că secţiunea 88 din Codul de Procedură Penală al Slovaciei se referă la altceva. Respectiv la “asigurarea martorului” şi nicidecum la metodele speciale de supraveghere. 

Secţiunea 115 şi 116 din Codul de Procedură Penală al Slovaciei fac referire la metodele de supraveghere tehnică, care pot fi verificate în derularea lor doar de “ofiţerul de poliţie sau lucrătorul departamentului specializat al poliţiei” dar acestea nu sunt date ca exemplu în motivarea judecătorilor Curţii Constituţionale. ( Click Cod Procedură Penală Slovacia)

În Slovacia, Serviciul slovac de Informaţii- SIS, principalul serviciu de informaţii intern, interceptează şi monitorizează telecomunicaţiile potrivit Legii 166/ 2003 referitoare la protecţia intimităţii împotriva uzului ilegal al echipamentelor de înregistrare, în baza unei autorizaţii de la judecător pe 6 luni. ( Click lege SIS)

           Are competenţă pe apărarea structurii constituţionale, ordine publică, apărarea suveranităţii, activităţi îndreptate împotriva securităţii, spionaj, terorism, crimă organizată, ameninţări grave la adresa intereselor economice, deconspirarea informaţiilor secrete de stat. Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pot fi restrânse de măsurile SIS numai în măsura şi maniera stabilite de lege. Poate folosi arma de foc în anumite condiţii, poate folosi măsuri speciale informative, operative, tehnico informative, poate supraveghea persoane şi evenimente. 

3. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, exemplifică şi cu Germania: “art.100 b şi 110 j din Codul de procedură penală al Germaniei;”

Articolul 110 J din Codul de Procedură Penală al Germaniei NU există, potrivit chiar variantei în vigoare şi aflată pe siteul ministerului de Justiţie din Germania. De altfel, nici secţiunile 110 d şi e nu se mai regăsesc în varianta adoptată a Codului de Procedură Penală a Germaniei. Există însă subsecţiunea 100J, şi nu 110 J, însă aceasta se referă la colaborarea autorităţilor cu serviciile de telecomunicaţii.

Articolul 100 b din Codul de Procedură Penală al Germaniei indică măsurile luate de biroul procuraturii publice, cu acordul instanţei de judecată, pentru punerea în executare a ordinului de interceptare însă acelaşi articol, la alineatul 3, vorbeşte despre “toate persoanele care furnizează sau contribuie la furnizarea de servicii de telecomunicaţii pe o bază comerciale, trebuie să permită instanţei, parchetului public şi funcţionarilor din forţele de poliţie să pună în aplicare măsurile şi să furnizeze informaţiile solicitate fără întârziere.” ( Click Cod Procedură Penală Germania)

Însă articolul 474 din acelaşi Cod de Procedură Penală al Germaniei, în alineatul 2, arată modalitatea de colaborare cu serviciile secrete: “Furnizarea de informaţii către serviciile de informaţii sunt reglementate de secţiunea 18 din Legea federală pentru Protecţia Constituţiei, prin secţiunea 10 din Legea Serviciului de Contrainformaţii al Forţelor Armate şi secţiunea 8 din Legea Federală a Serviciului de Informaţii”.

Secţiunea 492 din Codul de Procedură Penală al Germaniei, spune însă în alineatul 4, că “la cerere, datele”, în virtutea legilor federale pot fi transmise autorităţilor federale şi autorităţilor privind Protecţia Constituţiei, Biroului de Contrainformaţii al Forţelor armate federale şi Serviciului federal de Informaţii. 

Articolele 474 şi 492 din Codul de Procedură Penală al Germaniei nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Germania, există următoarele servicii de informaţii: BFV ( Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei) este serviciul principal şi national de informaţii şi are în coordonare LFV cu 16 oficii. Mai sunt: BND ( Oficiul Federal de informaţii) care activează ca serviciu extern, MAD ( Serviciul Militar), KSA ( Serviciul Strategic/Geospaţial de Informaţii),  Oficiul Federal de Informaţii şi Securitate, care se ocupă cu contrainformaţiile şi criptări, şi Oficiul Federal de Criminalitate al Poliţiei care are în competenţă colectarea şi analizarea de informaţii, investiarea cazurilor de terorism, crimă organizată, trafic cu narcotice, arme, investigaţii financiare, securitate naţională, protecţie de demnitari, de martori dar se ocupă şi de speţe de interes public.

Oficiul Federal de Criminalitate al Poliţiei are personalul cel mai numeros dintre serviciile de informaţii al Germaniei, are atribuţii investigative şi de cercetare şi poate dispune supraveghere tehnică şi colaborează cu autorităţile judiciare. ( Click atribuţii OFCP)

La fel poate dispune şi BFV care ţine tot de ministerul de Interne federal, are personal la jumătate faţă de Oficiul Federal de Criminalitate al Poliţiei, dar poate folosi metode clandestine de cercetare atribuite prin lege, dar poate dispune şi supravegheri de persoane. Monitorizează activităţile anticonstituţionale, extremist, atacurile cyber, de contraspionaj, terorism şi activităţile care periclitează securitatea naţională.

Colaborează cu BND şi MAD. ( Click BFV)

Oficiul Federal pentru Apărarea Constituţiei- BFV- principalul serviciu de informaţii al Germaniei- în subordinea ministrului federal de Interne, potrivit legii privind Oficiul Federal, legii privind îngrădirea secretului corespondenţei şi telecomunicaţiilor şi legii privind restrângerea intimităţii - poate culege informaţii referitoare la persoane. Le poate prelucra şi utiliza. Poate utiliza prin lege metode, obiecte şi instrumente pentru culegerea secretă de informaţii şi metode clandestine. Poate face filaj, folosi agenţi sub acoperire, poate face înregistrări audio-video, supraveghere de teledominicaţii. pe bază de regulament de serviciu ce trebuie aprobat de ministrul federal de interne care la rându-i informează comisia parlamentară de control. Poate culege informaţii referitoare la plăţi, conturi, mişcări ale banilor. Poate lucra gratuit cu persoane şi companii de transport oficial, aerian, de telecomunicaţii în strângerea de informaţii şi în baza unei aprobări a preşedintelui Serviciului Federal pentru Apărarea Constituţiei. Poate intercepta sau înregistra discuţii din locuinţă cu mijloace secrete prin mijloace tehnice, prin hotărâre judecătorească sau prin dispunere de către preşedintele Serviciului Federal pentru Apărarea Constituţiei.

4. Tot în motivarea deciziei 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, CCR dă ca exemplu şi Cehia: “art.86-88 din Codul de procedură penală al Republicii Cehe;”

Însă articolele 86-87 din Codul de procedură penală al Republicii Cehe se referă la reţinerea/deschiderea unui pachet/ transport. Doar articolul 88 din Codul de procedură penală al Republicii Cehe, aflat în vigoare, ( Click link în engleză şi cehă)  face referire la aplicarea supravegherii de către un poliţist la cererea procurorului, însă Codul de procedură penală al Cehiei include şi alte mijloace operative de investigare. 

În articolele 158 b, 158 c, 158 d, 158 e, Codul de Procedură Penală al Cehiei spune că procurorul poate utiliza cu acordul Minsterului de Interne, al Poliţiei cehe, Serviciului de Informaţii şi Securitate sau al unei unităţi a Oficiului de Informaţii pentru Relaţii Externe, un agent care-l poate ajuta în cercetarea penală, caz în care drepturile şi libertăţile persoanelor pot fi şi restricţionate în investigaţia operativă. Agentul poate folosi identităţi false, poate supraveghea persoane, poate desfăşura activităţi în afara ţării şi ţine de poliţia cehă.

Articolele  158 b-e nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Cehia, Serviciul Secret de Informaţii- SIS, potrivit Legii privind Serviciul Secret de Informaţii,  poate folosi modalităţi specifice de obţinere a informaţiilor, mijloace tehnice cu autorizaţie de la preşedintele Înaltei Curţi de Justiţie, poate utiliza dispozitive de acoperire şi poate supraveghea.

5. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 dă exemplu şi Luxemburg: “art.48-13, art.48-15 şi art.48-17 din Codul de procedură penală din Luxemburg;”

Articolele 48-13 şi 48-15 din Codul de Procedură Penală al  Marelui Ducat de Luxemburg fac referire la mijloacele tehnice de supraveghere sau de observare şi punerea lor în executare dispuse de către procuror sau judecătorul de instrucţie şi puse în aplicare de către ofiţerul de poliţie judiciară. ( Click Cod Procedură Penală Luxembrug)

Însă articolul 48-17 din acelaşi Cod de Procedură Penală se referă la operaţiunile de infiltrare derulate în cazurile investigaţiilor penale şi nu la acţiunile de supraveghere tehnică. 

În schimb, articolul 48-16 din acelaşi Cod de Procedură Penală menţionează că “supravegherea poate fi decisă în aceleaşi condiţii şi de Procurorul General al statului în cadrul executării unei pedespe privative de libertate, dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei”.

Articolul 88-3 din Codul de Procedură Penală al Marelui Ducat Luxemburg arată că preşedintele Guvernului, cu acordul unui comitet format din preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Preşedintele Curţii Administrative şi Preşedintele Tribunalului din Luxemburg, poate comanda supravegherea şi controlul unor pesoane dacă infracţiunile săvârşite sunt împotriva securităţii externe a statului sau dacă metodele de investigare sunt ineficiente. În caz de urgenţă, preşedintele Guvernului poate ordona singur supravegherea şi monitorizarea.

Articolul 88-4 din acelaşi Codul de Procedură Penală arată că deciziile preşedintelui Guvernului sunt comandate serviciilor de telecomunicaţii ce trebuie să le pună în executare de îndată iar monitorizarea şi controlul telecomunicaţiilor sunt făcute de serviciul intern de informaţii, stabilit prin legea din 30 Iulie 1960. 

Articolele 48-16, 88-3 şi 88- 4 nu sunt invocate în motivarea Curţii Constituţionale.

În Luxemburg, Serviciul de Informaţii al Statului- Service de Reniseignement l’Etat (SRE) este principalul serviciul de informaţii al Marelui Ducat de Luxemburg. Potrivit legii de organizare, SIS este în subordinea Guvernului, este autorizat să aibă acces la băncile de date ale statului, ale Poliţiei, la banca referitoare la angajaţi şi angajatori şi date ce vizează vehicule rutiere. Poate solicita date persoanelor de drept public, privat, persoane fizice.  Se ocupă de contracararea terorismului, spionaj, contracararea interferării altor state în politica internă, stoparea crimei organizate, a proliferării de arme.  Poate supraveghea tehnic şi electronic.

6. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 argumentează şi cu Irlanda: “Secţiunea 3 din Legea supravegherii în procesele penale din 2009 din Irlanda;”

Însă legea nr.19 privind supravegherea în procesele penale din 2009 din Irlanda, spune la Secţiunea 3 ce face trimitere la Secţiunea 7, următoarele: “Un membru al Garda Siochana (Serviciul Naţional de Poliţie din Irlanda), un membru al Forţelor de Apărare sau un ofiţer al Comisarilor pentru Venituri pot derula acţiuni de supraveghere doar în baza unei autorizaţii valide sau a aprobării date (...)Un membru al al Garda Siochana, un membru al Forţelor de Apărare sau un ofiţer al Comisarilor pentru Venituri pot derula acţiuni de supraveghere fără o autorizaţie dacă aceastea au fost aprobate de către un ofiţer superior în conformitate cu această secţiune”. (Click Lege Irlanda)

7. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, oferă şi modelul Estoniei: “art.1261 – 1262 din Codul de procedură penală al Estoniei;”

Articolul 126 indice 1 din Codul de Procedură Penală al Estoniei, în vigoare din 2013 (Click Cod de Procedură Penală Estonia), arată însă altceva.

La alineatul 5 se spune că “activităţile de supraveghere sunt efectuate atât în mod direct prin intermediul instituţiei specificate la 126, indice 2, alin 1 precum şi de instituţiile, unităţile subordinate şi angajaţii administraţi de acestea şi autorizaţi să desfăşoare activităţi de supraveghere, dar şi prin intermediul agenţilor de poliţie, agenţi sub acoperire sau persoane recrutate pentru cooperare secretă”.

Articolul 126 indice 2, alineatul 1 indică şi cine sunt cei care pot desfăşura activităţi de supraveghere: Poliţia şi Garda de Frontieră, Security Police Board, Gara pentru Taxe şi Consiliul Vamal, Poliţia Militară şi Departamentul Penitenciare al Ministerului Justiţiei.

Iar alineatele 5, 6, 7-10 al aceluiaşi articol 126, indice 2 întăresc practic posibilitatea agenţiei de surpaveghere să monitorizeze activităţi care au legătură cu infracţiuni, indicând clar că, printre alţii, şi “Poliţia şi Garda de Frontieră şi Security Police” pot desfăşura activităţi de supraveghere la cererea altor organe de anchetă, în baza actelor şi legilor existente.

Numai că Security Police - indicată chiar în articolele din Codul de Procedură Penală şi oferite drept exemplu de Curtea Constituţională în motivare-  este chiar KAPO, Serviciul Intern de Securitate şi informaţii naţional principal al Estoniei, în traducere Direcţia Poliţiei de Securitate. ( Click Security Police/ KAPO)

Potrivit siteului oficial al KAPO dar şi reglementărilor legale interne, inclusiv cele din Codul de Procedură Penală al Estoniei, autoritatea KAPO în cercetarea penală vizează o gamă foarte largă de infracţiuni: crime împotriva umanităţii, genocid, agresiune, propagandă de război, producţia de arme interzise, neimplementarea sancţiunilor internaţionale, răpire, dar şi spionaj, terorism sau corupţie.

În Estonia, potrivit Legii Poliţiei, Legea Autorităţilor de Securitate şi Legea Supravegherii, există: Serviciul Intern de Securitate/Informaţii- KAPO, în subordinea Ministerului de Interne, are competenţe în investigarea mai multor infracţiuni.  

Este agenţie de informaţii, contrainformaţii şi autoritate de investigare criminalistică. Poate reţine, face percheziţii, pătrunde în domiciliu fără acordul persoanei, poate deţine spaţii de arest, poate face anchete penale pe infracţiuni ce ţin de securitatea naţională. Poate restrânge drepturi cu mandat de la şeful Curţii Administrative sau de la un judecător desemnat de acesta. Poate face activităţi de supraveghere, culege, depozita, analiza, depista infracţiuni, utiliza măsuri acoperite, potrivit Codului de procedură penală.  Poate culege în secret informaţii.

8. Motivarea deciziei 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16 curprinde paragraful 36, CCR oferă ca plidă şi Bulgaria: “Sunt relevante, în acest sens, dispoziţiile art.172 alin.(1) din Codul de procedură penală al Bulgariei;”

Alineatul 1 al articolului 172 din Codul de Procedură Penală al Bulgariei din 2011, aflat chiar pe siteul Curţii Supreme de Casaţie al Bulgariei ( Click link Curtea Supremă de Justiţie a Bulgariei), indică mijloacele speciale de informaţii dar şi organele ce pot livra aceste informaţii din mijloace speciale de supraveghere, indicând chiar în textul de lege că se poate folosi un ofiţeri sub acoperire.

Numai că acelaşi Cod de Procedură Penală al Bulgariei arată la final, în capitolul dispoziţii finale şi tranzitorii, la punctul 8, articolul 10 c, pe lângă judecători, procurori şi investigatori, cine sunt ofiţerii sub acoperire indicaţi la articolul 172 alin 1 ce livrează informaţiile strânse din mijloacele de supraveghere: un ofiţer din ministerul de Interne sau de la National Intelligence Service ( Serviciul Naţional de Intelligence).

Această prevedere nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Bulgaria -   Serviciul Naţional de Securitate- NRS/NIS, potrivit legii de funcţionare a Serviciului Naţional de Securitate, poate culege informaţii, poate folosi mijloace speciale informative, poate sprijini investigaţii pe infracţiuni care ameninţă securitatea statului.

9. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, indică drept model şi Croaţia: “art.335 alin.(1)-(5) din Codul de procedură penală al Croaţiei;” 

Articolul 335 alin 1-5 din Codul de Procedură Penală al Croaţiei aflat în vigoare ( Click Cod Procedură Penală Croaţia ) vorbeşte despre măsurile de supraveghere care sunt puse în executare de “autorităţile de poliţie”, sub conducerea judecătorului de instrucţie dar mai scrie şi despre “oficiali şi alte persoane responsabile care iau parte la procesul de decizie şi de executare a măsurilor” de supraveghere şi care au obligaţia confidenţialităţii informaţiilor dobândite în timpul procesului, măsurile de supraveghere fiind indicate la un articol precedent, 332. 

Supravegherea comunicaţiilor se realizează şi în Croaţia printr-un Centru Tehnic de Operaţii ce realizează coodonarea cu serviciile de telecomunicaţii din întrega republică. 

Articolul 187, alineatul 5, din acelaşi Cod de Procedură Penală vine însă cu o precizare importantă: “Datele cu caracter personal utilizate pentru a determina identitatea inculpatului, colectate de serviciile de informaţii şi securitate, pot fi utilizate în mod excepţional numai ca probe în procese” pentru infracţiunile care ţin de asasinarea înalţilor oficiali, pedepse pentru cele mai grave infracţiuni săvârşite împotriva Republicii Croaţia şi terorism. 

Articolul 187, alineatul 5 nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Croaţia, potrivit Legii Serviciilor de Securitate, Legii cu privire la Sistemul de Securitate şi Informaţii, există:

- Agenţia de Informaţii- SOA poate pune în aplicare măsuri secrete de culegere de informaţii care, temporar, îngrădesc anumite drepturi şi libertăţi fundamentale şi constituţionale ale omului. Poate supraveghea, înregistra şi intercepta telecomunicaţii, locaţii şi poate face ambientale, pe bază de mandat de la un judecător autorizat al Curţii Supreme.

-  Agenţia de Contrainformaţii- POA culege, analizează, procesează şi evaluează informaţii referitoare la serviciile de informaţii străine dar şi în legătură cu persoanele, grupările şi organizaţiile de pe teritoriul ţării îndreptate împotriva securităţii naţionale. La solicitarea Guvernului, asigură protecţia contrainformativă şi siguranţa persoanelor, obiectivelor şi clădirilor Guvernului precum şi siguranţa evenimentelor şi reuniunilor importante.  

Monitorizează şi interceptează telecomunicaţiile printr-un Centru Operativ şi Tehnic şi coordonează operativ şi tehnic structurile autorizate. 

Poate recurge la măsuri, proceduri şi monitorizări audio-video secrete, pe bază de mandat de la un judecător  autorizat al Curţii Supreme. În caz de intenţie sau desfăşurare a unei infracţiuni, sesizează Procurorul General.

10. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, argumentează şi exemplifică şi cu Italia: “art.267 - 268 din Codul de procedură penală al Italiei;”

Articolele 267 şi 268 din Codul de Procedură Penală al Italiei vizează autorizarea şi interceptarea comunicaţiilor dispuse de procuror, autorizate de judecător şi la redactarea proceselor verbale. Operaţiunile pot fi efectuate numai prin intermediul echipamentului instalat în Procuratură, însă când există motive, procurorul poate apela şi la poliţia judiciară.

“Când se procedează la interceptarea unor comunicaţii informatice sau telematice, procurorul poate dispune ca operaţiunile să fie desfăşurate şi prin intermediul unor echipamente aparţinând unor agenţi privaţi”, arată articolul 268 alineatul 3 bis.

Însă articolele 118 bis, 256 bis, 270 bis şi 497 din acelaşi Cod de Procedură Penală al Italiei fac referire la relaţia dintre autorităţile judiciare, serviciile de informaţii italiene şi nu numai. ( Click link Cod de Procedură Italia)

Instanţa poate folosi interceptări telefonice, comunicaţii de serviciu aparţinând serviciilor de informaţii pentru securitate, dar acestea se clasifică şi se trimit şefului Guvernului pentru a da aviz dacă sunt acoperite sau nu de secretul de stat.

Preşedintele Consiliului de Miniştri, premierul în fapt, poate cere din instanţă copii ale actelor procedurale prin Directorul General al Departamentului de Informaţii al Italiei, dacă se consideră că informaţiile sunt necesare pentru securitatea republicii.

Instanţa de judecată poate strânge documente, înregistrări sau alte lucruri necesare cercetării de la sediul serviciilor de informaţii pentru securitate italiene.

De asemenea, ofiţerii de poliţie judiciară şi cei care aparţin serviciilor de informaţii pentru siguranţă şi securitate pot desfăşura activităţi sub acoperire.

În Italia, din Sistemul pentru Securitate şi Informaţii al ţării fac parte ( Click Sicurezza Nazionale) : premierul, autorităţi delegate, Comitetul Interministerial pentru Securitatea Republicii (CISR), Departamentul pentru Informaţii şi Siguranţă (DIS), Agenţia pentru Informaţii şi Siguranţă Externă (AISE) şi Agenţia pentru Informaţii şi Siguranţă Internă (AISI).

Agenţia de Informaţii şi Siguranţă Internă- AISI, principalul serviciu de informaţii intern al Italiei, potrivit legii privind sistemul de informaţii pentru siguranţa republicii, îşi asumă răspunderea pentru asigurarea activităţii de informaţii din interiorul ţării. Poate derula activităţi cu AISE, serviciul special de informaţii externe, dar AISI le coordonează. Poate folosi identităţi false, poate desfăşura activităţi de supraveghere.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016 este general obligatorie pentru toate autorităţile statului şi are putere de lege. Judecător raportor al deciziei Curţii Constituţionale a fost judecătorul Daniel Morar.