miercuri, februarie 12, 2014

PSD, ziua care i-a schimbat istoria. Distrugerea "centrului imaculat".

"Sorina, tu crezi că eu nu știu? Știm toți ce se întâmplă. Trec noaptea cisternele de la Rafo pe aici, pe la mine trec. Crezi că pot să le opresc? Știi ce comenzi dă Dana Năstase? Știi ce face Bittner? Tu crezi că eu pot să mă lupt cu așa ceva? Ăsta-i centrul imaculat, ăștia-s intangibilii. Au tot: Poliție, Parchet, Gardă, servicii, absolut tot! Când mă duc în Kiseleff trebuie să luăm toți poziția ghiocelului, altfel ne execută. Ce nu înțelege e că, până la urmă, noi îl facem președinte, noi aducem voturi, de noi depinde, voturile nu se cară în cisternele de la Rafo Onești".

Se întâmpla acum 11 ani, într-o iarnă. Făceam o anchetă, îl alergasem prin tot județul, aproape că cedase nervos. Mă primise în sfârșit și, după interviu, dădea de toți pereții cu Adrian Năstase. Urma un foarte greu, an electoral. Era și atunci, ca și acum, un baron important. Este de...19 ani!

"Centrul imaculat", "intangibilii", în PSD, au  reprezentat întotdeauna primul nivel, întâiul cerc real de putere. A fost mereu grupul restrâns de decizie și influență care a direcționat totul în România, atunci când partidul a fost la guvernare: banul, forța politică și hotărârea finală. Nimeni și nimic n-a trecut peste el. Niciodată. Niciodată până mai ieri...

În 2004, cu alegeri locale, parlamentare și prezidențiale la ușă, cu baroni tot mai nemulțumiți care i se plângeau constant lui Ion Iliescu, cu feude puternice tot mai sedimentate, cu un Dan Voiculescu oscilant, Adrian Năstase a luat decizia de a-și descentraliza partidul. "Centrul imaculat" a acceptat ideea că șurubul în care ținea strâns, închistat, PSD-ul, cu o comandă unică de putere, trebuie să devină tot mai moale. Așa se face că, baronii, aleși pe sprânceană, au fost aduși în forurile decizionale ale PSD. Dar era prea târziu. Mulți îl urau deja cu sinceritate pe Adrian Năstase. Încă minimum 5 ani la Cotroceni, cu o Constituție doar pentru el croită, era totuși prea mult și pentru ei. Totul se putea transforma, din nou, într-un coșmar și nimeni nu-și mai dorea asta. Ca o paranteză fie spus, ciudat este că nici acum, după un deceniu, n-au reușit să ajungă la o concluzie comună: a fost bine sau nu că Năstase a descentralizat PSD?!

Ce-a urmat au fost multe suspiciuni de trădare între grupările partidului, o altă boală tradițională pentru social democrați. Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidențiale și, după doar patru luni, a pierdut absolut totul. În noaptea de 21 Aprilie 2005, în Sala Palatului, descentralizarea PSD îl devorase bucățică cu bucațică, baronat cu baronat, feudă cu feudă. Au picat apoi Bittner, Petrache, a venit "mătușa Tamara", a început Zambaccian, au curs plângerile și denunțurile, a început să vorbească Sechelariu. Așa a început tăvălugul dosarelor lui Adrian Năstase pornite chiar din propriul partid. "Noaptea cuțitelor lungi" din Hotel Confort doar a pecetluit decesul politic."Centrul imaculat", "intangibilii" s-au prăbușit odată cu el, dar doar după pierderea alegerilor. Acum Adrian Năstase e încarcerat a doua oară, în al doilea dosar. Nimeni important din partid nu l-a plâns foarte mult.

A urmat la rând Mircea Geoană, diplomatul. Cu experiență zero de manageriat un partid, cu un PSD moștenit descentralizat în care baronii deja puneau președinții, Geoană n-a rezistat niciun pic. Odată cu el și cu traseul pe care-l deciseseră să-l urmeze social democrații, Mircea Geoană și-a creat propriul "centru imaculat". De data asta însă, "intangibilii" au devenit șefii de organizații, baronii cei mai apropiați de președinte. Marian Vanghelie de exemplu, exponentul grupării Cătălin Voicu- Mitică Iliescu. Cine sufla în fața Bucureștiului și în fața rețelei? Nimeni. Au dărâmat trei miniștri de interne, au spart un Guvern, dar în 2009 cu Geoană în frunte au pierdut Președinția României.
La 4 zile după alegeri, Cătălin Voicu a fost arestat. Încerca să schimbe rezultatul unui vot democratic. Și la Geoană, ca și la Năstase, "centrul imaculat", "intangibilii" s-au prăbușit imediat după pierderea alegerilor, a Președinției. Cătălin Voicu stă acum 7 ani în penitenciar.

În 2010, alesul a fost Victor Ponta, o mare speranță la vremea aceea în PSD. Însă de cum a preluat partidul, n-a schimbat nimic la el și a hotărât să meargă, așa cum era, cu el, tot înainte. Căile erau, într-adevăr, bătătorite dar istoria a arătat că sfârșitul a fost mereu prost. Nu i-a păsat. Prioritatea lui Victor Ponta a fost să-și genereze și el un "centru imaculat", cu ai săi "intangibili". Din același PSD descentralizat, tot mai puternic feudalizat, de data asta, a ales Prahova. Acolo conduce de vreo 14 ani, maramureșeanul Mircea Cosma și al său clan, acolo s-au ridicat și format cei mai buni prieteni Sebastian Ghiță, Alexandru Iacobescu, de acolo vin cu toții în linie: Robert Cazanciuc, alte rudenii, Tiberiu Nițu și, în general, toți pe care-i vedeți pe diferite funcții agățați de ei.

Cu un partid supurând a rețele de corupție dezvoltate în mai bine de un deceniu și cu baroni tot mai grei și lacomi după ani de Opoziție, Victor Ponta n-a mai putut să facă față. A devenit prizonierul lor, l-au sufocat. Și cumva, în PSD, s-a schimbat cu totul paradigma de putere. Prin acte, fapte, probe tot mai dese de corupție, s-a ajuns în situația paradoxală ca Justiția să-i reformeze lui Victor Ponta partidul. Pentru că el este realmente prea slab..
Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre- Constanța, Ion Prioteasa- Dolj, Constantin Nicolescu- Argeș, Bunea Stancu- Brăila, Ioan Cindrea- Sibiu, Marian Oprișan- Vrancea și capul lor- Liviu Dragnea, toți au reușit să intre, rând pe rând, în vizorul procurorilor. La unii, dosarele au ajuns pe masa judecătorilor, câțiva așteaptă cu frică sentințele pentru faptele lor.

Însă ieri, odată cu reținerea și încătușarea lui Mircea Cosma și cererea de arestare pentru fiul său, Vlad Cosma, deja s-a intrat într-o cu totul altă etapă. A fost foarte probabil cea mai neagră zi pentru Sebastian Ghiță, Robert Cazanciuc, Tiberiu Nițu și toate grupările politico-interlope sau consolidate de crimă organizată din Prahova. A fost momentul când "centrul imaculat", "intangibilii" lui Victor Ponta au început pe rând să se prăbușească. Primul a fost "Nea Mircea"și, după cum s-a văzut, nici lui nu i-a venit să creadă. I-a fost imposibil să accepte ceea ce i se întâmplă. S-a agățat de Poliție, de Salvare, de un puseu de tensiune. De orice, numai să nu vadă carcera.
Cu mult înaintea alegerilor, cu un PSD la putere, cu scut pus și retras de Ghiță în persoana ministrului Justiției. Așa ceva, în partid, niciodată nu s-a mai întâmplat.

Astfel, s-a schimbat din nou paradigma, s-a trecut la un cu totul alt nivel, s-a ajuns la o adevărată premieră.
Nimeni, niciodată, nicăieri, nu e mai presus de lege. După 14 ani, o Justiție permanent încercată, niște procurori, judecători, niște oameni și niște instituții au avut suficient curaj, determinare și nerv să facă asta.

De ieri, "centrul imaculat", de neatins, "intangibilii", primul cerc intim și real de putere al lui Victor Ponta nu mai există. Invincibilitatea, omnipotența și atotputernicia au avut, pentru toate faptele lor, zgomot de cătușe. Așa, s-a schimbat total cursul istoriei social-democrate.

Culmea este că istoria propriului partid putea să-l învețe foarte multe pe Victor Ponta. Tragedia e că, în realitate, Victor Ponta n-a priceput nimic din învățăturile ei.

11 comentarii:

Anonim spunea...

Corect.

Anonim spunea...

multumim

Anonim spunea...

bravo sorina ,esti una dintre ziaristele oneste și curajoase !

Andrei spunea...

Excelent articol. Mulțumesc!

Unknown spunea...

Excelent comentariu.

Anonim spunea...

d'apoi pontanacul asta oricum nu pare sa priceapa mai nimic din ce se intampla in jurul lui. el este marioneta lui socra'su... ala ii face temele si trage sforile, in timp ce el trebuie doar sa maraie si sa latre la Basescu, ca sa dea bine la prostime.

Anonim spunea...

Dacă exista R.I.C.O http://en.wikipedia.org/wiki/Racketeer_Influenced_and_Corrupt_Organizations_Act tot P.S.D.-ul era acum arestat.

Unknown spunea...

Victor Ponta nu are putere. El este avatarul centrului de putere (imaculatul),
modul de interfata al centrului de putere cu mediul inconjurator. El are conectat la nervul optic un prompter pe care apar frazele pe care trebuie sa le emita.

Fartat Cicero spunea...

S-ar putea să nici nu fie atât de important că Victor Ponta învaţă sau nu, pentru că este un personaj fără anvergură.
În principiu, ceva poate fi învăţat dacă îi este intuit caracterul repetitiv, or domnii social-democraţi văd în manifestarea justiţiei doar accidente, aşadar nu percep fenomenul ca pe o regulă.
Mai notabil mi se pare ca populaţia să înţeleagă aceste semne, pentru a căpăta încredere într-o normalitate bazată pe actul justiţiei, şi spun asta pentru că, acum, populaţia percepe actuala stare - cu baroni mai presus de lege - ca fiind cea normală.

topograf din Arad spunea...

articolul este un "RMN" al PSD-ului

Ciobanul Bucur spunea...

Sorina, abia asta seara iti descopar blogul, prin trimitere de pe alt site. Te-am trecut la Favoriti.
Excellent articol!
Sa inteleg ca cel ale carui afirmatii le redai la inceputul articolului e chiar Cosma?