miercuri, august 21, 2013

Meseria de a nu-ți îndoi pixul

În 17 ani de meserie, am întâlnit mai multe categorii de jurnaliști. Jurnaliștii de teren, jurnaliștii habarniști și pseudojurnaliștii. Cheia în toată această departajare o reprezintă respectarea meseriei și conștiinței.

Pot să spun, fără pic de ezitare, că jurnaliștii de teren sunt cea mai cinstită și onestă parte a presei. Sunt oameni alergați prin zeci de locații- uneori zilnic, hăituiți, înjurați de politicieni, infractori și nu numai, uneori bătuți, scuipați, agresați, dar sunt oameni cu o precizie a informației și o viteză de lucru năucitoare. Nu e ușor să faci teren și să fii primul la concurența care există astăzi în televiziunile de știri, nu e ușor nici să stai zeci de ore într-o locație, nu e ușor să bați țara în lung și-n lat, nu e ușor să transmiți din băi de mulțime sau din fața unor instituții din care este foarte greu să afli informații certe, nu e ușor să lucrezi cu sursele. Dar ei o fac. Și știu destul de mulți care fac asta din pasiune, din respect pentru ei și pentru meseria pe care și-au ales-o. De multe ori însă tot ei sunt cei ridiculizați sau efectiv nebăgați în seamă de ceilalți. Sunt niște proști, niște "fătuci" sau "băiețași" ce ar trebui să citească doar comunicate de presă, spunea acum câțiva ani un analist politic al vremurilor noastre. Eu nu am uitat.
Oamenii aceștia însă, de multe ori obosiți de evenimentele pe care nu și le aleg, dar care se întâmplă, de multe ori specializați pe domeniile lor, pot da lecții de analiză - de departe mult mai pertinente, echilibrate și competente decât orice analist politic pe care-l vedeți la televizor. Pentru că ei, de cele mai multe ori, lucrează cu informația, se luptă cu timpul, cu viața în toate formele ei, nu cu interesul pentru politrucul x sau y. Întotdeauna acești oameni, cât timp voi practica meseria asta, vor avea parte de tot respectul meu. Ei sunt tot ceea ce ea are mai frumos.

Mai există și a doua categorie. A habarniștilor, i-am numit eu. Jurnaliștii ce nu știu, nu cunosc, nu-i interesează. Cei care lucrează ca la aprozar, cu program fix gen fabrică. În general, ei nu au întrebări, dileme, nedumeriri, nu citesc, nu se documentează, au alte preocupări mai bune în viață decât această meserie. Pe ei nu poți însă să-i comdamni. Poți să constați, cu regret, doar că și-au greșit menirea în viață. Și cam atât.

Cea mai periculoasă categorie e însă ultima- a pseudojurnaliștilor. Pentru că ei fac de râs și murdăresc toată această breaslă. De obicei, ei se prezintă ca analiști, comentatori sau, uneori, chiar moderatori. Și dacă ar putea, uneori, s-ar lipi de scaunele tuturor studiourilor de televiziune de dimineață până seara.
Unii, pe baza analizelor prin care-l spală pe politicianul x sau y, câștigă contracte importante, alții, tot grație analizelor, și-au făcut averi uriașe, câțiva sunt spăgari de profesie, alții șantajiști de meserie, unii își oferă gratis serviciile doar ca să fie băgați în seamă.
În presa de astăzi, pseudojurnaliști fără o oră de teren se implică sau susțin privatizări în numele unor oameni de afaceri, alții trăiesc de pe urma politicienilor sau afaceriștilor, alții - extrem de periculoși- susțin mereu și mereu retorica infractorilor ce le sunt prieteni, câțiva dintre ei sunt chiar parte a unor grupări infracționale. Unii au ales să facă politică din rândurile presei, alții s-au mutat până la urmă cu arme și bagaje în politică, unii s-au întors din politică și dau lecții penibile, mulți, prea mulți sunt trompete pe state de plată, alții, în mod halucinant, au trecut efectiv de la prostituția de lux, de nivel înalt sau de bordură, la analiza de tot râsul. Mie, de oamenii aceștia, îmi este pur și simplu scârbă. Cine are nevoie de ei, cine îi plătește, sunt toți fix la nivelul lor.

Un jurnalist străin, uluit de ce se întâmplă în România, mă întreba acum câteva luni de ce nu plec din România, de ce nu închid pur și simplu ușa și gata. I-am spus că pur și simplu nu pot, deși am avut ocazia. Iar atât timp voi practica meseria asta, am datoria să respect adevărul și propria-mi conștiință.

Omul, puțin descumpănit, mi-a urat succes.




Un comentariu:

Anonim spunea...

Da Sorina,ca intotdeauna ai dreptate.
Slava Domnului ca nu abandonezi toata mizeria de acasa si sa pleci in lume.Ati ramas atat de putini cei cu "coloana vertebrala".... ce ne-am face si fara voi ?
Toata stima pentru tine .Iti urez
MULT SUCCES in continuare !