marți, iunie 19, 2012

"Respectul ăsta e...maimuțăreală"


“Respectul ăsta e vorbă goală. Nu am ce să descriu, știți foarte bine..Repet, nu e vina oamenilor care lucrează acolo, a tuturor. Însă cred că nu putem să continuăm. Nu am niciun fel de dispoziție să continui cu ipocrizii. A, știu că oamenii politici nu trebuie niciodată să atace vreun ziar sau vreun post de televiziune că vai de viața lor ce-i după aceea. Dar vă spun doar, nu dumneavoastră, ci postului dumneavoastră de televiziune ca și tuturor care au făcut aceste lucruri, că asta cu respectul e vorbă goală, e tic verbal, e maimuțăreală. Nu, nu respectați nimic, aruncați cu noroi în oameni numai pentru că așa e comanda politică și numai pentru că ei aparțin unei anumite tabere. Nu faceți deosebire între Mircea Diaconu și alți politicieni pe care considerați că, din oficiu, aveți dreptul să-i călcați în picioare cu minciuni, cu mizerii. În esență, vă spun cum: l-ați prezentat, ați încercat să-l prezentați pe un om ca Mircea Diaconu ca pe un fel de escroc care vrea să fenteze legea și care vrea să păcălească instanțele statului român. Or, nu există din toți oamenii care au fost miniștri în România și sunt miniștri în România un om mai cinstit, mai naiv de cinstit și mai corect ca Mircea Diaconu. Despre asta este vorba, pe scurt.  

Eu am rămas mută când l-am auzit astăzi pe Crin Antonescu rostind aceste vorbe. Nici nu contează foarte mult cu cine anume din presă se războiește Crin Antonescu, cu ce post sau ziar o face, contează, în esență, modul în care gândește și cu care eu, personal, sunt într-un profund dezacord.

În principiu, sunt câteva idei clare.

1. Jurnalistul n-are respect. Dacă are, e "maimuțăreală".

2. Jurnalistul care critică un politician o face la comandă politică. 

3. Jurnalistul care arată că un politician are probleme cu legea, că nu spune adevărul, face "mizerii" și spune "minciuni". Și le face doar pentru că politicianul e într-o anumită tabără.  

4. "Mai naiv de cinstit" ministru sau fost ministru ca Mircea Diaconu nu există.

Eu cred că, în România, deocamdată:

1. Nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar Mircea Diaconu. E adevărat, un mare actor pe care-l admiram din copilărie dar care, prin acțiunile sale, a arătat că persoana Mircea Diaconu este cu totul altceva.

2. Orice persoană se poate adresa Justiției pentru apărarea drepturilor sale și trebuie să aibă parte la un proces echitabil.

3. Libertatea gândirii și a opiniilor nu pot fi constrânse sub nicio formă în România.

4. Libertatea conștiinței este, de asemenea, garantată la noi în țară. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.

5. Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

6. Cenzura de orice fel este interzisă.

7. Dreptul persoanei de a avea acees la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

8. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

9. Justiția se înfăptuiește în numele legii. Este unică, imparțială și egală pentru toți. CSM este garantul independenței Justiției.

Și aș putea continua. Da, am citat din Constituție. Nu, în Constituție, până la ora la care scriu, n-a apărut niciun articol referitor la Mircea Diaconu. 

Jurnalistul are dreptul de a informa corect, chiar dacă vorbim despre matrapazlâcurile unui ministru sau ale unui cetățean obișnuit. 

Jurnalistul, dacă dezinformează sau execută "comenzi politice", se discreditează singur. 

Jurnalistul respectă, ca orice persoană din această țară, deciziile Justiției. Iar prin decizia de astăzi, Justiția a hotărât că lui Mircea Diaconu i se interzice accesul la funcții publice timp de trei ani.  

Chiar dacă toate acestea, domnului Antonescu uneori îi plac, alteori...nu.    


P.S. Ca de obicei, Lelia Munteanu este senzațională. Citiți vă rog: "Adevărul și minciuna va învinge dragostea și ura"



9 comentarii:

Radu spunea...

Sorina, revolta ta era perfect justificata, daca liderul liberal ar fi generalizat. Nu numai ca n-o face, dar specifica, zic eu, destul de clar: "vă spun doar, nu dumneavoastră, ci postului dumneavoastră de televiziune ca și tuturor care au făcut aceste lucruri". Iar tu, sper, nu poti nega ca sunt excesiv de multi "ziaristi" foarte bine surprinsi in caracterizarea facuta de Antonescu. Indiferent de tabara pe care o deservesc.

ziarist spunea...

@ radu. Nu este chiar asa. Una este lupta lui cu anumite tv si ziare, altul este modul e a gândi și reacționa. Eu cred că orice jurnalist, pe limba lui piere dacă dă informații incorecte. Se decridibilizează pur și simplu. Iar Justiția a luat astăzi o decizie de necontestat.

Anonim spunea...

Fato, omul a specificat clar: B1TV si EVZ, ori daca nici alea nu-s organe de partid...hai sa fim seriosi

Anonim spunea...

In fapt intrebarea ar fi alta... cine a fost primul... oul sau gaina ? cine in cei 20 de ani a gresit primul ? breasla jurnalistica sau politicienii ? Cine s-a ofertat primul ? Jurnalistul sau politicienii ? Cum s-a ajuns la un asemenea partizanat in presa ? Cunosc cazuri cu nume si prenume de jurnalisti aflati pe statele de plata ale unui partid, ba chiar ale unui politician. Si asta nu este o poveste de acum ci de prin 2004.
Prin urmare... este aceeasi mocirla etica ca la plagiatul lui Ponta... Cine a gresit mai mult, plagiatorul sau denuntatorul ?

Anonim spunea...

"Fato, omul a specificat clar: B1TV si EVZ, ori daca nici alea nu-s organe de partid...hai sa fim seriosi"

Bravo roman adevarat!

Cu oameni care gand... ptiu, era sa scriu o prostie; cu oameni ca tine a ajuns Romania in HALUL asta.
Umblati ca niste bondari fara cap dintr-un zid in altul. In 22 de ani, de cand am scapat de tatucul vostru (pe care cu siguranta-l regretati), ati preferat sa alegeti tot timpul intre hotii aia si hotii ceilalti, intre "respectuosii" aia si "respectuosii" ceilalti, intre mocirla si namol, intre nesimtire si ingamfare. N-ati intrebat niciodata de program politic, program economic. Ati preferat sa-i votati p'aia care dau mai mult. Sa va fie de bine amibelor!

Anonim spunea...

”Nu e xerox ca Minolta si nici doctor cum e Ponta.”

Robert Raducescu, Facebook.

Anonim spunea...

"adevarul si dragostea vor invinge minciuna si ura"...
carmen

Anonim spunea...

(Un fel de scrisoare deschisa adresata domnului Hurezeanu din partea unuia care ar trebui sa conteze pentru el si nu conteaza …)

Se tot intreaba astazi, jurnalisti cu pretentii de unde a aparut atata ura si lipsa de compasiune in spatiul public…

Eu ma intreb cum de abia de astazi vad dansii aceste sentimente, cum de abia de astazi se declara nemultumiti de existenta acestor sentimente uitand ca tocmai ei sunt cei ce, prin activitatea si scopurile avute, au creat aceste sentimente.

Inregimentati in tabara politica a USL, cu Antena 3 in frunte secondata de Realitatea TV si Romania TV, au intaratat si instigat la ura prin manipularea si inventarea realitatii realizand astfel o presa toxica si distructiva pentru democratia de care ar fi trebuit sa avem parte. Jurnalistii respectivi simteau nevoia din proprie convingere sau simpla slugarnicie sa contribuie la rasturnarea unui regim politic si aducerea altuia la putere, calcand in picioare reguli ale democratiei si statutul propriei lor indeletniciri.

Pentru asta, aveau nevoie in primul rand de ura. O ura salbatica, cruda, cat mai pura, atat de puternica incat odata prezenta in mintea consumatorului acelei prese sa elimine posibilitatea ca acesta sa mai poata avea gandire proprie, logica, realista. O ura care sa nu mai lase celui ce o poarta posibilitatea de a se opri o secunda si intreba daca ceea ce face este bine, corect, este in interesul sau sau comunitatii, daca are vreo legatura cu realitatea. O ura care sa le ofere lor, acestor jurnalisti, puterea de a controla apoi ideile si convingerile celor care ramaneau prinsi in ea.

Pentru asta aveau nevoie de o ura care sa intunece judecata, intrucat fara a intuneca judecata oamenilor nu puteau demonstra ca protejatii lor politici sunt mai buni decat era puterea de la acel moment.

Dupa ce au insamantat ura, a fost usor sa o indrepte impotriva “dusmanului”. Se gandeau apoi ca odata cu dodorarea “dusmanului”, aceasta ura se va stinge de la sine intrucat, nu-i asa, “romanul are mintea scurta”.

Toate au mers asa cum au prevazut. Mare parte din romani au ajuns captivi ai acestei prese si a judecatii furnizate pe sticla. Ceilalti care au sesizat manevra s-au izolat sau refugiat in curtea unei minoritati a presei.

Respectivii jurnalisti constata cu stupoare astazi ca desi protejatii lor politici au ajuns la putere, ura nu a disparut. Ba le-a scapat controlul asupra ei iar aceasta a inceput sa se reverse asupra unora pe care ei ii protejau. Ba din aceasta ura a incoltit un firav spirit de independenta fata de ei, cei ce au creat-o. Acum realizeaza ca au creat un monstru, pe care in curand vor intelege ca nu il mai pot controla si care odata ce a maturat adversarii lor ii va matura si pe ei …

Eneas spunea...

cazul lui Crin tine aproape de patologic!niciodata nu va fi presedintele Romaniei ,probabil va fi Oprescu !Crin nu are in el decat lene,numita popular comoditate si obraznicie ,numita popular insolenta!
Chiar atat de jos Romania nu a ajuns sa aiba un presedinte de extractie marunta !oamenii politici marunti fac diferenta