De ce Ioan Rus a făcut un bine

Nu sunt genul de jurnalist care să ia apărarea politicienilor și recunosc, părerile lui Dan Tapalagă, un jurnalist pe care-l apreciez, m-au îndemnat să scriu. Pentru că m-am gândit mult la asta, așa cum probabil s-au gândit și alții, și pentru că eu cred că Dan nu are dreptate.

În esență, întrebarea cheie este: de ce Ioan Rus, ministru de Interne în exercițiu l-a sunat pe viitorul deținut Adrian Năstase?

În primul rând, și aș vrea să fim sinceri, evoluția acestui dosar- cel mai greu al lui Adrian Năstase- era atent urmărit de toată presa, de toți ziariștii care înțeleg ceva din meseria asta. Îndârjirea care s-a simțit de la o poștă din proces- de ambele părți, episodul ISC- Grăjdan și greutatea personalității politicianului acuzat - Adrian Năstase - au atras, evident, atenția. Năstase nu era un oarecare. Năstase e un om care nu poate accepta ideea pușcăriei. Năstase e poate cel mai bun premier al României căruia i se pot însă reproșa foarte multe. De asta, și verdictul a fost atât de greu. Când s-a dat, ore bune clasa politică a amuțit.

În tot acest context, trebuie descrisă puțin și relația lui Năstase cu Rus. În perioada 2000-2004, Ioan Rus a fost un om greu și de bază în Guvernul Năstase. Ioan Rus, un om nu foarte simpatizat la vremea aceea de Ion Iliescu, lider al grupului de la Cluj, un centru de putere al partidului care dorea reformă internă, în timp ce PSD se transforma, într-un mod uluitor,  în partidul- stat.  Control, putere deplină, deloc simpatizat de presă.

În 2005, înainte de celebrul Congres, Ioan Rus și alți grei ai partidului au abandonat cuplul Iliescu- Năstase și l-au propulsat la șefia partidului pe nimeni altul decât Mircea Geoană. Un lider slab care și el a fost ulterior abandonat de Ioan Rus pentru că, la un moment dat s-a dovedit clar că Geoană nu este capabil să reformeze. Ba, mai grav, a împins partidul, într-o direcție periculoasă, chiar dacă PSD stătea bine în sondaje. În 2007, grupul de la Cluj s-a opus aproape vehement în partid deciziei de suspendare a președintelui Băsescu.

În 2009, același Rus a criticat ieșirea PSD de la guvernare- “o greșeală imensă” și a cerut public oamenilor specialiști în intrigi din partid să dispară din conducere. A cerut depunerea mandatului de către Geoană și ruperea lui de Vanghelie și Hrebenciuc. Geoană nu realiza, Năstase n-a mai candidat, Ponta a câștigat partidul.

Pentru că s-a dovedit că ministerul de Interne e un punct nevralgic, acum, în 2012, cu atât mai mult nominalizarea era mai complicată. Trebuia un om greu, un om căruia nu i se pot reproșa multe. Victor Ponta s-a gândit la Rus. Dar Rus, pentru nominalizare, a avut și susținerea lui Adrian Năstase.

Așa e viața, love and hate. “Expertiza lui Mitrea și Năstase e binevenită în partid dar să-și vadă fiecare de locul său”, spunea Rus în decembrie 2009, după pierderea prezidențialelor. Rus e un om care poate să-l simtă pe Năstase, la fel și invers. Niciunul nu i-a contestat celuilalt valoarea ci, mai degrabă, abordarea. Rus îi cunoaște bine caracterul, personalitatea și modul de a gândi al lui Năstase.

Așadar, de ce Ioan Rus- ministru de interne în exercițiu, l-a sunat pe viitorul deținut Adrian Năstase?

Pentru că știa că, în modul de a gândi al lui Năstase, zeghea și închisoarea, pentru el, nu există. Așa că, după două ore și ceva de la pronunțarea verdictului și tăcere deplină din partea lui Năstase, s-a sfătuit cu Ponta- premier. Iar concluzia a fost că Năstase trebuie sunat de către Rus.

Trebuia aflat ce intenție are. Trebuia evitat un scandal. Trebuia ferită România până la urmă de o escaladare de garduri în Zambaccian, de imagini care să facă înconjurul globului. Trebuia pusă în aplicare o aducere “de îndată”. Orice mică greșeală nu se știa în ce s-ar putea transforma. Cazul era prea important ca fie tratat ca unul oarecare. În cazuri speciale, de o asemenea magnitudine, folosești până la urmă de pârghii speciale. Și asta, de fapt, s-a întâmplat.

Nu a fost bine că Ioan Rus, ministrul de Interne, a aflat din timp de intențiile lui Năstase? Ba da, a fost foarte bine. Rus știe de ce e capabil Năstase, telefonul i-a confirmat – “bănuiam că o să se sinucidă”. Rus l-a informat pe Ponta dar și pe președintele Băsescu. Teoretic, nici asta n-ar fi fost normal, dar a fost foarte bine că a făcut-o.  Un asemenea caz și rezolvarea lui necesitau discuții cu cei mai importanți decidenți ai țării.

Ioan Rus a trimis doi oameni cu experiență mare în asemenea situații, a trimis Salvarea, a trimis în Zambaccian “tot ce era nevoie” pentru intervenție rapidă dar și pentru o predare elegantă.

Din păcate, bănuiala omului Ioan Rus s-a transformat în realitate. S-a dorit evitarea răului cel mare, ale cărui proporții nu puteau fi măsurate. Dacă Ioan Rus ar fi simțit și n-ar fi acționat, ar fi avut toată viața pe conștiință asta. În plus, contabilizând la rece și cinic, sinuciderea unui fost premier, condamnat de Justiție, în timpul unei perioade politice de coabitare și fix în momentul în care toți marii ochi internaționali sunt focusați pe caz, pe cine ar fi avantajat? România în niciun caz. Și cel mai important: în plan uman, de ce să lași un om să moară când crezi și speri că îl poți  salva?

Nu știu cine ar putea gândi altfel.

Fie că ne place Ioan Rus, fie că nu, eu cred că trebuie să fim cinstiți s-o recunoaștem:  ministrul de Interne i-a salvat viața lui Năstase. Alături de cei doi politiști. Și este bine că a făcut-o. Atunci, de ce îl acuzăm? 

Culmea, aud că sunt oameni care cred că Rus ar trebui cercetat pentru favorizarea infractorului. Dar mă scuzați, Rus pe cine a favorizat, ce anume a favorizat? Da, a favorizat oprirea unei sinucideri. Însă ce om, în deplinătatea facultăților mintale, nu ar fi făcut la fel în locul lui?