miercuri, decembrie 21, 2011

Papici. Sau în cine dai și...unde crapă.

Domnul Lucian Gheorghe Papici este procuror șef al Secției I de combatere a corupției din cadrul DNA, reînvestit de Președinte, în septembrie 2010, pentru un mandat de trei ani.

Pe domnul Papici nu-l cunosc și nici n-am de gând însă, de-a lungul timpului, am mai auzit și eu una-alta despre dânsul de la jurnaliști care spun că-l cunosc bine. În general, oamenii zic de bine sau de rău, în funcție de ce interese au vizavi de personaj. Așa că niciodată, în aceste cazuri, nu poți lua de bun nimic. Așa e-n meseria asta.

Mă rog, în timp, devenind pasionată de ceea ce se întâmplă ( sau nu se întâmplă) în Justiție, am constatat și eu succesele sau insuccesele domnului Papici în materie de corupție. În cazul Bârsan, un dosar extrem de important- căruia i-am urmărit atent evoluția- gafa mi se pare destul de mare. Madam Bârsan și soțul sunt niște mafioți iar în Curtea Supremă e un puroi și unele personaje de acolo sunt total rupte de realitate. Numai că o greșeală a procurorilor a reușit să dărâme totul, oricât de incredibile sau șocante ar fi fost epistolele doamnei Bârsan, perchezițiile și întreg cazul.

Domnul Papici ar fi dorit să ajungă procuror- șef al DNA. Eu cred că nu are nicio șansă. Sistemul judiciar a reacționat și așa au apărut în presă, mai întâi, stenogramele(luju.ro) și apoi interceptările ( luju.ro si JN) din dosarul examenelor fraudate de la INM . Anul: 2007. Personaje principale: domnul Papici și doamna Botezan. Ambii au picat pe mandatele de interceptare pe care ei înșiși le ceruseră în acest caz. Ascultându-le, șantajul din partea procurorilor mi se pare discutabil. Dar e o dovadă de supremă inteligență să pici singur pe propriile mandate de interceptare.

Pe de altă parte, în noiembrie, când președintele Băsescu a spus că ar dori prelungirea mandatului lui Daniel Morar la DNA, a mai spus ceva important: că ar dori să expire și mandatele adjuncților, astfel încât noul procuror să vină, când va veni, cu o nouă echipă, nu cu un singur om.
În seara asta, a mers mai departe. A cerut extinderea răspunderii și asupra procurorilor, cu aluzie directă la înregistrarea din 2007 în care apăreau smucitul și mintea speculativă a domnului Papici.

Cu toate astea, dorind să distragă atenția de la domnul Papici, am auzit un "inteligent" spunând că președintele Băsescu, de fapt, se referea la Elena Botezan, care a ajuns șefa DNA Cluj și care are pe cap dosarul Apostu. Ar fi un avertisment direct la adresa ei, spun inteligenții, din cauza acestui dosar. Nimic mai fals. Aceiași inteligenți care sperau poate să-l impună șef la DNA pe mr. Papici!

5 comentarii:

Anonim spunea...

Fatuco, Botezan apare in inregistrarea audio ca aliata a lui Papici. Aia a vrut "desteptul" sa spuna.

Marius spunea...

Sunt multi jurnalisti care tot scriu editoriale pe probleme de Justitie. Aproape toti se bazeaza pe Google si d-asta raman doar niste editorialisti.

Toti sunt jurnalisti, insa numai Sorina e Reporter. Poate cel mai bun reporter din Romania pe Justitie (si pe PSD, dar se leaga, haha).

Felicitari Sorina pentru toate reportajele tale. Tin minte cati viteji s-au ridicat pe ancheta Catalin Voicu in timp ce tu aveai subiectul asta dospit de ani de zile. Eu cred ca si magistratii iti citesc reportajele :)

La multi ani!

Anonim spunea...

inteligentul e Liviu Alexa?

ziarist spunea...

@anonim. eu am înțeles că te-a pus șpăgarul să scrii aici, dar crede-mă că știu exact cine apare în inregistrări. Și cu apelativul "fătucă" îți recomand să te adresezi colegelor tale!

@Marius. Mă rog, nu-mi plac vorbele mari. Dar nu a scris nimeni din presă de Cătălin Voicu. Oare de ce?
La mulți ani și ție.

ziarist spunea...

@anonim. nu, unul care primise ordinul de zi pe unitate.