....îşi face. Şi când vrea să iasă în faţă, face ceva, orice, prin care să apară pe primele pagini ale ziarelor şi, bineînţeles, şi la televizor. Dacă se poate în prime-time, cu atât mai bine. Iar asta se întâmplă numai în România, aşa cum bine ştim...
De-a lungul timpului, am cunoscut mulţi consilieri ai multor şefi de state. Şi de la noi, şi din afară, dar niciunul nu mi-a vorbit vreodată, în public sau privat, în personificări ale poveştilor Fraţilor Grimm, ale lui H.C. Andersen sau Ion Creangă. N-am întâlnit asta nici la Casa Albă, nici la Elysee, nici la Moscova şi, culmea, nici în România. Până azi, când i-am citit postarea lui Sebastian Lăzăroiu. Şi am ajuns, culmea, să-i dau dreptate lui Viorel Hrebenciuc.
„Nu e de mirare că Traian Băsescu mai spune prostii din moment ce are consilieri ca Sebastian Lăzăroiu”, spunea Hrebenciuc. Chiar n-aş fi vrut să-l citez pe Hrebenciuc, dar cam are dreptate.
Păi, altfel, ce concluzii pot trage neiniţiaţii, când consilierul prezidenţial al şefului statului- cu rang de ministru- poate să abereze pe marginea unui sondaj pe care numai el şi iniţiaţii dânsului îl cunosc, poate să descrie lumea politică în personaje de fantezie şi în basme, poate să facă pe Nostradamus-ul alegerilor din 2012 şi, în general, poate să-şi petreacă ore în şir pe un blog- care nici măcar nu este al domniei sale- răspunzând la întrebări, unele de-a dreptul ridicole...
Însă, astăzi, domnul Lăzăroiu, încontinuu aproape, asta a făcut. Pentru că poate şi pentru că îşi permite. Pentru că, nu-i aşa? E plătit din bugetul de stat şi, la stat, fie el şi Cotroceni, poţi să aberezi cât vrei. Banii îi iei, influenţa o ai, orice ar fi, nu?
În general, consilierii prezidenţiali ai şefilor de state- mai ales cei pe probleme politice- sunt personaje demne de toată aprecierea, oameni grei, foarte grei, care stau în umbră, care îl sfătuiesc pe preşedinte în cele mai multe şi dificile situaţii...Sunt mesageri, până la urmă, ai şefului statului ce rar vorbesc „on the record” şi cel mai des „off the record” cu oameni din presă...Oricum, nu sunt nici pe departe, figuri ce-ţi pot spune ghicitori în miezul zilei, pe un blog obscur cu Muc cel Mic, Motanul Încălţat sau Croitoraşul cel Viteaz.
În acest sens, precizez că, din câte ştiu eu, din 2007 şi până acum, Sebastian Lăzăroiu n-a avut nicio mare întânire cu presa acreditată la Cotroceni. Nici „on” şi nici „off the record”. Şi tot din câte ştiu eu, Departamentului de Planificare şi Analiză Politică pe care-l conduce, dacă e să iau fişa postului, are cu totul şi cu totul alte atribuţii . Care, lejer, pot fi consultate aici.
În particular însă, ce citeşte domnul Lăzăroiu noaptea, chiar nu mă interesează. Şi cu atât mai puţin stă în preocuparea mea pe cine visează domnul consilier prezidenţial în miezul zilei. După ce, probabil, îşi pierde nopţile vizionând pătimaş dacă Dan Diaconescu o găseşte până la urmă pe Elodia la OTV.
Pe de altă parte, sunt ferm convinsă că preşedintele Băsescu habar n-are ce fantasmagorii, hiperbole şi personificări emite pe bandă rulantă consilierul său prezidenţial Lăzăroiu. La fel de convinsă sunt că majoritatea intervenţiilor lui Lăzăroiu nu au sub nicio forma girul preşedintelui Băsescu. Bine, n-ar fi nici pentru prima şi, probabil, nici pentru ultima oară când se întâmplă asta. Presa îl bagă în seamă, aşa cum e normal, graţie funcţiei pe care o ocupă vremelnic...
Dar, astăzi, problema e că toată povestea generată de postarea lui Sebastian Lăzăroiu a mai aruncat puţin în derizoriu, penibil şi jenant tocmai funcţia pe care domnia sa o ocupă.
Şi vorba aceea.... Un preşedinte e atât de mare pe cât consilierii săi îl lasă să fie. Iar consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu- şef al Departamentului de Planificare şi Analiză Politică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale- ce a transmis opiniei publice astăzi, oare? Că preşedintele Băsescu stă numai cu ochii pe sondaje, că numai la 2012 îi e gândul şi că, la Cotroceni, realitatea e distorsionată de-a dreptul...Ba chiar e luată la un crunt mişto.
Aşa că nu-mi rămâne decât să aştept cu mult interes postările viitoare ale consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu despre Donald Răţoiul, Sylvester, Tweety, Tom şi Jerry şi, bineînţeles, Popeye Marinarul şi...Olive.
P.S. Afirmaţiile lui Lăzăroiu cred că pot avea aceeaşi greutatea politică cu cea din această seară, emanată din puţul gândirii lui Dan Diaconescu: „Petru Filip va fi desemnat de Traian Basescu sa formeze noul Guvern”. Pentru cei care vor să abereze şi pe această temă, le aduc aminte că marele senator PDL, Petru Filip, a votat moţiunea de cenzură a Opoziţiei. Şi, mai mult, îşi cam face bagajele din PDL.
marți, august 31, 2010
sâmbătă, august 28, 2010
Situaţia aceasta nu există
Ascult U2 şi, din când în când. mai arunc un ochi la tv. E pe mute, oricum ... Titlu:”Ordonanţa 58, ilegală?” Situaţia aceasta nu există, deci n-are rost să o mai comentăm, zic. Atunci când o să mă duc să stau la cozi, inevitabil o să încep să scriu un roman foileton.
Până atunci, deschid ziarul. Main. Firma fantomă cu profit de 3,6 miliarde de euro a dat o ţeapă cu chiria unei camere la doi pensionari. Subiect interesant. Citesc articolul... Analistul financiar Ionel Blănculescu declară...WTF? Nici nu mă interesează ce declară ăsta, mă interesează informaţia...Mai trag cu ochiul la TV. Ionel Blănculescu e deja pe tot ecranul, gesticulând...Culmea, îşi dă cu părerea şi despre DDA.
Uneori spun că o să-mi scriu memoriile. Aşa, ca să nu uit detaliile picante. Alteori mă gândesc că am făcut o prostie că n-am plecat din ţară, când am avut posibilitatea. Oricum, când îl văd pe Blănculescu la televizor scuturat de molii şi transformat în analist cred că ne merităm soarta. Ăia care-l ascultă şi, poate or fi vreo doi-trei, pun pariu că habar n-au cine e Ionel Blănculescu, n-au auzit de el.
Da, o să ziceţi că a fost ministru. Al ce? Al Autorităţii Naţionale de Control. Când? În guvernarea Năstase, evident. Ţin minte că atunci când a intrat în Guvern era fix nobody. În două luni, aroganţa lui Adrian Năstase era parfum faţă de cea a lui. Blănculescu se transformase nu incredibil, ci halucinant de-a dreptul. Mulţi pot confirma cum acest Ionel Blănculescu de la TV umbla cu pistolul în poşetă şi, în plus, şi cu SPPul după el, peste tot. Era un melanj între Cosa Nostra şi Psihopupu. Îi era tare frică că va fi împuşcat. Nimeni nu ştia de cine şi, mai ales, de ce.
A mai trecut ceva timp, a zburat din Guvern. Şi după o vreme, îmi spune cineva: tu-l mai ştii pe Blănculescu? Da. Ştii ce face acum? Nu mă interesa prea tare, dar omul continuă: s-a apucat de fabricat sau comercializat chiloţi.
Pe la finele lui 2007, un alt mare maestru aflat acum în adormire, Marian Vanghelie, s-a trezit să-l dea pe Blănculescu afară din partid. Ca să nu-l facă pe Blănculescu senator, ci pe pupila sa, Nicolae Mărăşescu, preşedintele sector 3. Ţin minte că atunci a fost în PSD puţină agitaţie. Din munţi, de unde plecase, Blănculescu se duce precipitat la PSD Bucureşti şi-şi plăteşte cotizaţia pe ultimii ani. Vanghelie l-a dat afară până la urmă, pentru lipsă de activitate. Iubea pe atunci oamenii lui Năstase cum, probabil, în gândul lui, îi mai iubeşte şi acum.
Cert este că după acest incident, Blănculescu a dat PSD în judecată. Naiba ştie ce s-o mai fi întâmplat.
Acum, după şapte ani, pistolarul chiloţar chiulangiu şi protestatar revine. Autor nu e. Sculptor nu e. Pictor nu e. Poet nu e. E artistul Blănculescu, fudulul pistolar cam sisi chiloţar chiulangiu protestatar...Sau, mă rog, un brand new analist financiar.
Până atunci, deschid ziarul. Main. Firma fantomă cu profit de 3,6 miliarde de euro a dat o ţeapă cu chiria unei camere la doi pensionari. Subiect interesant. Citesc articolul... Analistul financiar Ionel Blănculescu declară...WTF? Nici nu mă interesează ce declară ăsta, mă interesează informaţia...Mai trag cu ochiul la TV. Ionel Blănculescu e deja pe tot ecranul, gesticulând...Culmea, îşi dă cu părerea şi despre DDA.
Uneori spun că o să-mi scriu memoriile. Aşa, ca să nu uit detaliile picante. Alteori mă gândesc că am făcut o prostie că n-am plecat din ţară, când am avut posibilitatea. Oricum, când îl văd pe Blănculescu la televizor scuturat de molii şi transformat în analist cred că ne merităm soarta. Ăia care-l ascultă şi, poate or fi vreo doi-trei, pun pariu că habar n-au cine e Ionel Blănculescu, n-au auzit de el.
Da, o să ziceţi că a fost ministru. Al ce? Al Autorităţii Naţionale de Control. Când? În guvernarea Năstase, evident. Ţin minte că atunci când a intrat în Guvern era fix nobody. În două luni, aroganţa lui Adrian Năstase era parfum faţă de cea a lui. Blănculescu se transformase nu incredibil, ci halucinant de-a dreptul. Mulţi pot confirma cum acest Ionel Blănculescu de la TV umbla cu pistolul în poşetă şi, în plus, şi cu SPPul după el, peste tot. Era un melanj între Cosa Nostra şi Psihopupu. Îi era tare frică că va fi împuşcat. Nimeni nu ştia de cine şi, mai ales, de ce.
A mai trecut ceva timp, a zburat din Guvern. Şi după o vreme, îmi spune cineva: tu-l mai ştii pe Blănculescu? Da. Ştii ce face acum? Nu mă interesa prea tare, dar omul continuă: s-a apucat de fabricat sau comercializat chiloţi.
Pe la finele lui 2007, un alt mare maestru aflat acum în adormire, Marian Vanghelie, s-a trezit să-l dea pe Blănculescu afară din partid. Ca să nu-l facă pe Blănculescu senator, ci pe pupila sa, Nicolae Mărăşescu, preşedintele sector 3. Ţin minte că atunci a fost în PSD puţină agitaţie. Din munţi, de unde plecase, Blănculescu se duce precipitat la PSD Bucureşti şi-şi plăteşte cotizaţia pe ultimii ani. Vanghelie l-a dat afară până la urmă, pentru lipsă de activitate. Iubea pe atunci oamenii lui Năstase cum, probabil, în gândul lui, îi mai iubeşte şi acum.
Cert este că după acest incident, Blănculescu a dat PSD în judecată. Naiba ştie ce s-o mai fi întâmplat.
Acum, după şapte ani, pistolarul chiloţar chiulangiu şi protestatar revine. Autor nu e. Sculptor nu e. Pictor nu e. Poet nu e. E artistul Blănculescu, fudulul pistolar cam sisi chiloţar chiulangiu protestatar...Sau, mă rog, un brand new analist financiar.
miercuri, august 25, 2010
Voicu's saga
România Liberă de azi. Şi o depeşă Mediafax, tot de astăzi.
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Omul de afaceri Marius Locic, însoţit de avocat, s-a prezentat, miercuri, la Parchetul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care este cercetat pentru înşelăciune, susţin surse judiciare.
Dosarul în care Marius Locic este cercetat pentru înşelăciune a fost preluat, în luna mai 2010, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie.
Compania Toyo Motor Leasing IFN SA a sesizat Parchetul în legătură cu o presupusă înşelăciune făcută de Marius Locic. În anii 2008 şi 2009, Marius Locic, prin firmele sale SC Locic Imobiliare şi Promo Atac, a cumparat aproximativ 60 de maşini.
În legătură cu acest caz, Locic a fost convocat la Poliţie, pentru detalii, iar omul de afaceri ar fi apelat la senatorul PSD Cătălin Voicu, care l-a rândul său l-a contactat pe adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorul Mihai Călinescu - care între timp s-a pensionat.
Potrivit procurorilor, senatorul PSD Cătălin Voicu i-ar fi cerut lui Mihai Călinescu, în calitate de inspector general adjunct al IGPR, să dea dispoziţie ca Marius Locic să nu fie pus sub învinuire, iar cercetările să se încheie cu propunere de netrimitere în judecată.
În 8 septembrie 2009, Cătălin Voicu şi Mihai Călinescu au două convorbiri telefonice în care senatorul vroia să se asigure că Marius Locic va putea intra la Poliţie Capitalei.
Potrivit anchetatorilor, "dialogurile purtate de inculpatul Voicu Cătălin cu numitul Călinescu
Mihai pun în evidenţă faptul că ofiţerul, din postura de şef al Poliţiei Române, îndeplinea întocmai şi fără nicio opoziţie solicitările inculpatului Cătălin Voicu, chiar dacă acestea se situau în afara cadrului legal şi reprezentau o imixtiune gravă în activitatea de cercetare penală".
În 21 mai 2010, senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influenţă şi, respectiv, cumpărare de influenţă.
Departamentul Eveniment, eveniment@mediafax.ro
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Omul de afaceri Marius Locic, însoţit de avocat, s-a prezentat, miercuri, la Parchetul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care este cercetat pentru înşelăciune, susţin surse judiciare.
Dosarul în care Marius Locic este cercetat pentru înşelăciune a fost preluat, în luna mai 2010, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie.
Compania Toyo Motor Leasing IFN SA a sesizat Parchetul în legătură cu o presupusă înşelăciune făcută de Marius Locic. În anii 2008 şi 2009, Marius Locic, prin firmele sale SC Locic Imobiliare şi Promo Atac, a cumparat aproximativ 60 de maşini.
În legătură cu acest caz, Locic a fost convocat la Poliţie, pentru detalii, iar omul de afaceri ar fi apelat la senatorul PSD Cătălin Voicu, care l-a rândul său l-a contactat pe adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorul Mihai Călinescu - care între timp s-a pensionat.
Potrivit procurorilor, senatorul PSD Cătălin Voicu i-ar fi cerut lui Mihai Călinescu, în calitate de inspector general adjunct al IGPR, să dea dispoziţie ca Marius Locic să nu fie pus sub învinuire, iar cercetările să se încheie cu propunere de netrimitere în judecată.
În 8 septembrie 2009, Cătălin Voicu şi Mihai Călinescu au două convorbiri telefonice în care senatorul vroia să se asigure că Marius Locic va putea intra la Poliţie Capitalei.
Potrivit anchetatorilor, "dialogurile purtate de inculpatul Voicu Cătălin cu numitul Călinescu
Mihai pun în evidenţă faptul că ofiţerul, din postura de şef al Poliţiei Române, îndeplinea întocmai şi fără nicio opoziţie solicitările inculpatului Cătălin Voicu, chiar dacă acestea se situau în afara cadrului legal şi reprezentau o imixtiune gravă în activitatea de cercetare penală".
În 21 mai 2010, senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influenţă şi, respectiv, cumpărare de influenţă.
Departamentul Eveniment, eveniment@mediafax.ro
joi, august 19, 2010
Sistemul care te ucide
Ca să încerci să descrii sistemul sanitar din România, mai întâi trebuie să-ţi iei un distonocalm. Şi după aceea să începi să-ţi aminteşti. Şi, în semn de protest, să te apuci de scris.
De unde s-o iei? De prin '90-'92. De la Iulian Mincu încoace...Au trecut 20 de ani, au venit şi au plecat 15 miniştri ai Sănătăţii şi evident dar şi tipic românesc e că nimic, dar nimic nu s-a întâmplat. „Lasă, merge şi aşa...”. Vă sună cunoscut?!
„Lasă că merge” că n-avem oameni, oricum pleacă pe capete, pe mai mulţi bani, în străinătate..”Lasă că merge”... e doar o asistentă pe tură, în spital. „Lasă că merge” ...zice în gând şi asistenta, lâsând bebeluşii nesupravegheaţi. „Lasă că merge”...Merge şi aparatul de aer, funcţionează... Şi ce dacă mai face din când în când scurtcircuit?! Cam asta e ...Merge şi aşa, nu?
Ei bine, „lasă că merge” a ars de vii patru copii şi alţi şapte se zbat acum între viaţă şi moarte, pe aparate. Pot muri chiar şi acum. În timp ce eu scriu şi voi citiţi.
„Lasă că merge” a făcut ca maternitatea Giuleşti să fie până acum în regulă. Dar nu era. Lasă că au mers şi avizele necesare luate pe ochi frumoşi şi numai pe faima doctorului Bogdan Marinescu, director al acestei instituţii de 27 de ani! „Lasă că merge”...când pe o suprafaţă de 30 de mp sunt 11 vieţi...când, potrivit normelor, trebuia să fie mai puţine...„Lasă că merge” şi ce dacă sunt cam îngrămădiţi?!...Dar, din păcate, nu a mai mers. Nu a mai mers deloc.
Nu neg calităţile profesionale ale acestui om- Bogdan Marinescu, departe de mine gândul...Îi respect reuşitele, e o somitate în materie de fertilizare in vitro, a dotat instituţia, dar nu pot să nu constat că el însuşi accepta, cu mare plăcere, tot acest imens sistem găunos.
Problema e că, de fapt, în România, pe tine, ca om, sistemul te mănâncă, te umple de spume... Te face să-i urăşti brusc toţi doctorii, dacă ai vreodată nefericitea să treci printr-un spital. De ce? Păi e simplu. Nu au bani, nu au medicamente, le cumperi, se fură, se plâng tot timpul, le dai şpagă, nu se uită la tine altfel, sunt indolenţi, sunt impertinenţi, nu sunt locuri în paturi, e mizerie, te plimbă pe targă cu orele prin spital...Şi te lasă aşa.
Păi cum să nu-i urăşti de-a dreptul, când tu eşti contribuabil şi eşti la reanimare, după operaţie...şi ţi-e rău, vomiţi continuu, trei anestezii câte ai în tine, stai lângă trei bolnavi de cancer care gem, trag să moară...Şi chemi asistenta, minute bune: „Doamnă, doamnă! Doamnă, vă rog eu... veniţi puţin”...E noapte, 4-5 dimineaţa, şi o auzi târşâind papucii...Aiba se mişcă...Tu nu mai poţi...Şi când o întrezăreşti, ea începe să urle la tine. Cât tupeu au avut că ai deranjat-o din somn. Şi, pentru ce? Pentru un lighean? „Dacă ai nevoie de lighean, mişcă-ţi fundul”. O să ţin minte asta toată viaţa. Aveam multe tuburi şi fire în mine, îmi era foarte rău, îmi blestemam zilele. Şi nu puteam să mă mişc. Deloc.
Se întâmpla în 2004, în noaptea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România. Locaţia: Spitalul Judeţean din Ploieşti.
Cum să nu urăşti un sistem când vezi că, după două zile după ce Giuleştiul a sărit în aer, un ditamai ministru al Sănătăţii şi un viceprimar al Capitalei se contrazic, nu vorbesc, nu sunt în stare să demită pe loc conducerea unei maternităţi?!
Cum să nu-i urăşti când un tânăr părinte e sunat de Poliţie că i-a murit bebeluşul..Omul vine cu chipul tumefiat, sufletul sfâşiat la spital şi se loveşte, din nou, de sistemul incapabil, incopetent şi tâmpit...Copilul lui trăia.
Cum să nu-i urăşti şi să nu-ţi fie şi ţie ruşine când citeşti presa internaţională şi, invariabil, aceleaşi etichete găseşti: „Romania's healthcare system is often regarded as one of the worst in the European Union”, „older, cash-starved institutions”, „chronic underfunding and a brain- drain of medical staff in Romania might be putting patients at risk”.
Ce folos că avem 20 de mii de strategii în Sănătate şi miniştrii care nu le aplică?! Pentru că nu se pricep...”Lasă că merge şi aşa”, nici nu trebuie. Clasa politică aplică reţeta asta criminală de 20 de ani. Merge, merge...Merge, nu-i aşa?
Acum cinci ani, „Moartea domnului Lăzărescu” a luat premiul „Un Certain Regard” la Cannes şi alte multe premii la festivaluri de la Bratislava, Chicago, Copenhaga, European Film, Independent Spirit, Londra, Los Angeles, Motovun, Namur, Norvegia, Online Film Critics, Palm Springs, San Francisco, Transilvania, Trieste. De ce? Simplu. Pentru că acolo era România de necrezut. Şi sistemul ei. Incapabil. Criminal. Nepăsător. Apatic. Leneş. Şi incredibil de real.
Acum, după două zile de la tragedie, în sfârşit, Giuleştiul are o conducere interimară. Şefa provizorie e Victoria Nicolau, o doctoriţă acuzată de malpraxis pentru că a lăsat o gravidă să sângereze 12 de ore, fără îngrijiri medicale. Până când femeia a murit. Cristi Puiu ar mai putea să tragă, lejer, un alt film de succes.
Acum, acele şapte mogâldeţe de carne pansată au fiecare şanse de supravieţuire ca ale unui om de 90 de ani. „Cel mai mic are un kilogram şi puţin peste, iar cel mai mare are 2,600 kg, restul au până la două kilograme. Erau icterici, roşii de la intoxicare cu monoxid de carbon şi arşi 60-70%. Şi aici vorbim de arsuri de căi respiratorii”, povestea directorul Spitalului Grigore Alexandrescu.
Cei care au murit, s-au stins fără nume. Nebotezaţi. Fără creştineasca slujbă de sfârşit.
Dacă vor supravieţui, cei care vor trăi se vor chinui toată viaţa. Recuperarea poate s-o ducă în spate şi 20 de ani.
”Lasă, lasă că merge şi aşa”, vremea trece, lumea uită. Mogâleaţa care va avea viaţă nu va uita însă niciodată. Că un sistem a ucis şi că a ciopârţit-o şi pe ea.
Păi, cum...Cum Dumnezeu să nu-i urăşti?!
De unde s-o iei? De prin '90-'92. De la Iulian Mincu încoace...Au trecut 20 de ani, au venit şi au plecat 15 miniştri ai Sănătăţii şi evident dar şi tipic românesc e că nimic, dar nimic nu s-a întâmplat. „Lasă, merge şi aşa...”. Vă sună cunoscut?!
„Lasă că merge” că n-avem oameni, oricum pleacă pe capete, pe mai mulţi bani, în străinătate..”Lasă că merge”... e doar o asistentă pe tură, în spital. „Lasă că merge” ...zice în gând şi asistenta, lâsând bebeluşii nesupravegheaţi. „Lasă că merge”...Merge şi aparatul de aer, funcţionează... Şi ce dacă mai face din când în când scurtcircuit?! Cam asta e ...Merge şi aşa, nu?
Ei bine, „lasă că merge” a ars de vii patru copii şi alţi şapte se zbat acum între viaţă şi moarte, pe aparate. Pot muri chiar şi acum. În timp ce eu scriu şi voi citiţi.
„Lasă că merge” a făcut ca maternitatea Giuleşti să fie până acum în regulă. Dar nu era. Lasă că au mers şi avizele necesare luate pe ochi frumoşi şi numai pe faima doctorului Bogdan Marinescu, director al acestei instituţii de 27 de ani! „Lasă că merge”...când pe o suprafaţă de 30 de mp sunt 11 vieţi...când, potrivit normelor, trebuia să fie mai puţine...„Lasă că merge” şi ce dacă sunt cam îngrămădiţi?!...Dar, din păcate, nu a mai mers. Nu a mai mers deloc.
Nu neg calităţile profesionale ale acestui om- Bogdan Marinescu, departe de mine gândul...Îi respect reuşitele, e o somitate în materie de fertilizare in vitro, a dotat instituţia, dar nu pot să nu constat că el însuşi accepta, cu mare plăcere, tot acest imens sistem găunos.
Problema e că, de fapt, în România, pe tine, ca om, sistemul te mănâncă, te umple de spume... Te face să-i urăşti brusc toţi doctorii, dacă ai vreodată nefericitea să treci printr-un spital. De ce? Păi e simplu. Nu au bani, nu au medicamente, le cumperi, se fură, se plâng tot timpul, le dai şpagă, nu se uită la tine altfel, sunt indolenţi, sunt impertinenţi, nu sunt locuri în paturi, e mizerie, te plimbă pe targă cu orele prin spital...Şi te lasă aşa.
Păi cum să nu-i urăşti de-a dreptul, când tu eşti contribuabil şi eşti la reanimare, după operaţie...şi ţi-e rău, vomiţi continuu, trei anestezii câte ai în tine, stai lângă trei bolnavi de cancer care gem, trag să moară...Şi chemi asistenta, minute bune: „Doamnă, doamnă! Doamnă, vă rog eu... veniţi puţin”...E noapte, 4-5 dimineaţa, şi o auzi târşâind papucii...Aiba se mişcă...Tu nu mai poţi...Şi când o întrezăreşti, ea începe să urle la tine. Cât tupeu au avut că ai deranjat-o din somn. Şi, pentru ce? Pentru un lighean? „Dacă ai nevoie de lighean, mişcă-ţi fundul”. O să ţin minte asta toată viaţa. Aveam multe tuburi şi fire în mine, îmi era foarte rău, îmi blestemam zilele. Şi nu puteam să mă mişc. Deloc.
Se întâmpla în 2004, în noaptea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România. Locaţia: Spitalul Judeţean din Ploieşti.
Cum să nu urăşti un sistem când vezi că, după două zile după ce Giuleştiul a sărit în aer, un ditamai ministru al Sănătăţii şi un viceprimar al Capitalei se contrazic, nu vorbesc, nu sunt în stare să demită pe loc conducerea unei maternităţi?!
Cum să nu-i urăşti când un tânăr părinte e sunat de Poliţie că i-a murit bebeluşul..Omul vine cu chipul tumefiat, sufletul sfâşiat la spital şi se loveşte, din nou, de sistemul incapabil, incopetent şi tâmpit...Copilul lui trăia.
Cum să nu-i urăşti şi să nu-ţi fie şi ţie ruşine când citeşti presa internaţională şi, invariabil, aceleaşi etichete găseşti: „Romania's healthcare system is often regarded as one of the worst in the European Union”, „older, cash-starved institutions”, „chronic underfunding and a brain- drain of medical staff in Romania might be putting patients at risk”.
Ce folos că avem 20 de mii de strategii în Sănătate şi miniştrii care nu le aplică?! Pentru că nu se pricep...”Lasă că merge şi aşa”, nici nu trebuie. Clasa politică aplică reţeta asta criminală de 20 de ani. Merge, merge...Merge, nu-i aşa?
Acum cinci ani, „Moartea domnului Lăzărescu” a luat premiul „Un Certain Regard” la Cannes şi alte multe premii la festivaluri de la Bratislava, Chicago, Copenhaga, European Film, Independent Spirit, Londra, Los Angeles, Motovun, Namur, Norvegia, Online Film Critics, Palm Springs, San Francisco, Transilvania, Trieste. De ce? Simplu. Pentru că acolo era România de necrezut. Şi sistemul ei. Incapabil. Criminal. Nepăsător. Apatic. Leneş. Şi incredibil de real.
Acum, după două zile de la tragedie, în sfârşit, Giuleştiul are o conducere interimară. Şefa provizorie e Victoria Nicolau, o doctoriţă acuzată de malpraxis pentru că a lăsat o gravidă să sângereze 12 de ore, fără îngrijiri medicale. Până când femeia a murit. Cristi Puiu ar mai putea să tragă, lejer, un alt film de succes.
Acum, acele şapte mogâldeţe de carne pansată au fiecare şanse de supravieţuire ca ale unui om de 90 de ani. „Cel mai mic are un kilogram şi puţin peste, iar cel mai mare are 2,600 kg, restul au până la două kilograme. Erau icterici, roşii de la intoxicare cu monoxid de carbon şi arşi 60-70%. Şi aici vorbim de arsuri de căi respiratorii”, povestea directorul Spitalului Grigore Alexandrescu.
Cei care au murit, s-au stins fără nume. Nebotezaţi. Fără creştineasca slujbă de sfârşit.
Dacă vor supravieţui, cei care vor trăi se vor chinui toată viaţa. Recuperarea poate s-o ducă în spate şi 20 de ani.
”Lasă, lasă că merge şi aşa”, vremea trece, lumea uită. Mogâleaţa care va avea viaţă nu va uita însă niciodată. Că un sistem a ucis şi că a ciopârţit-o şi pe ea.
Păi, cum...Cum Dumnezeu să nu-i urăşti?!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)