Mafia Mitică Iliescu - Cătălin Voicu: Francisc Radici is down!

Dacă i-ar fi spus cineva vreodată, în ultimii 20 de ani, generalului cu trei stele, Francisc Radici, că o să se trezească într-o luni dimineață cu mascații la ușă, nu cred că ar fi crezut. Și totuși s-a întâmplat.
Urmărit penal într-un lot generos pentru că a cumpărat, la un preț subvenționat, o locuință de serviciu de la MApN, fără să aibă dreptul, generalul Radici-partener fidel al altui general cu 4 stele- Mitică Iliescu, este acum urmărit penal și pentru favorizarea infractorului într-un dosar de furturi de mașini, ca intermediar, în legătură cu interlopi din clanul Sandu Geamănu.
Cine ar fi crezut că asta se va întâmpla la doar 7 zile după ce Voicu a intrat 7 ani la închisoare? Greu de spus. Dar, până la urmă, așa se scrie istoria. Traseul oamenilor din aceeași mafie, aproape în mod fatidic, coincide și când ești sus și când ești jos. Mai ales când toți au același șef.

Coleg de școală militară cu Cătălin Voicu, Revoluția l-a prins pe Radici ca și comandant de batalion de infanterie. În noaptea de 21/22 au fost toți la Inter. Mitică Iliescu, Cătălin Voicu, Ionel Marin, Francisc Radici. Au trecut cu tancul peste manifestanți.
În ziua de 26 Decembrie 1989, "responsabilii militari" au hotârât constituirea unui grup de 4 ofițeri MApN care să asigure protecția fizică a membrilor marcanți ai FSN. În fruntea grupării militare s-a pus nimeni altul decât Mitică Iliescu.

Prin decretul din 7 Mai 1990, Consiliul Provizoriu de Unitate Națională a înființat - USPP - Unitatea Specială de Pază Protocol, în subordinea MApN, având ca unică misiune să asigure protecția demnitarilor români și a celor care vizitau România. Practic, așa s-a născut SPP. Șeful SPP a devenit același Dumitru Iliescu. Pe Cătălin Voicu îl trimite aghiotant la fostul procuror general al României, Gheorghe Robu, să "protejeze și să păzească" dosarele Revoluției iar pe Francisc Radici îl numește șef de secțiune în proaspătul SPP.

În 1991, același Mitică Iliescu îl mută pe omul său de încredere, Francisc Radici, înapoi la Armată. Avea nevoie acolo de un pion important să preia fosta DIA (Direcția de Informații a Armatei). Radici se duce direct șef al Direcției Protecție și Siguranță Militară - precursoarea DGIA- funcție cheie în structurile de forță ale statului român mai ales în acele vremuri. Preia și Secția pentru Protecția Informațiilor, devine tăticul serviciului de spionaj al Armatei și stă pe acea funcție nu mai puțin de 9 ani.
Practic, așa începe în forță cariera generalului Radici sub bagheta directă a lui Mitică Iliescu. În Iulie 1999, se înființează DGIA. Iar Radici începe să se mute pe diverse funcții - șef de secție, consilier al directorului general, locțiitor al directorului general, șef al Direcției Contrainformații și Securitate Militară - până în 2007 când devine, culmea, șef al serviciului special al MApN- DGIA, componentă a Comunității Naționale de Informații.
Între timp, Mitică Iliescu, de la Cotroceni, îl orientează pe Voicu spre zona politică până-l bagă de două ori consecutiv în Parlament.

În Ianuarie 2009, în plin scandal Ciorogârla, Mihai Stănișoară îl mută pe același Radici de la șefia DGIA și-l pune locțiitor al Șefului Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare a Armatei. Alături de Departamentul de Înzestrare a Armatei, lua deciziile în ceea ce privește achizițiile în domeniul militar. În total, în umbra sau de două ori la șefia serviciului secret al Armatei, Radici a stat 18 ani.

În toiul alegerilor prezidențiale și în speranța unei reveniri spectaculoase- pe model Voicu/Ministerul de Interne, după câteva luni, pe 30 Septembrie 2009, Francisc Radici, brusc, se pensionează.

N-a fost să fie. Pe 10 Decembrie 2009, Voicu a fost săltat.

Cum ne întoarce Parlamentul în comunism

O analiză echilibrată, rece și foarte bine argumentată a ideii înființării noii instituții de drept procesual penal - camera preliminară- ridică, după parcurgerea ei, multe semne de întrebare legate de momentul și oportunitatea acestui demers.

Analiza, făcută de un tânăr cercetător științific, de la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, prezintă pas cu pas toate raționamentele pro și contra, cu precedente legislative și elemente de drept comparat.
De la bun început trebuie subliniat că analiza studiază doar înființarea instituției camerei preliminare - cu judecătorul, în principal, în postura unui filtru de legalitate. Între timp, grație lui Tudor Chiuariu și onor Senatului României, judecătorul camerei preliminare a ajuns să decidă și asupra "aparenței de temeinicie" a începerii urmăririi penale- atribut exclusiv al procurorului. Așadar, în Parlament, lucrurile au evoluat. S-au întărit. În rău, aș spune.

Cert este că studiul Versaviei Brutaru indică multe probleme ce ar putea apărea pe viitor în sistem. De exemplu, potrivit proiectului, judecătorul de cameră preliminară va verifica conformitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanțiile de legalitate a procedurii. "În acest context, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea mijlocului de probă, deoarece a produs o vătămare esențială drepturilor procesuale ale unei părți, va exclude acel mijloc de probă". Și gândiți-vă numai la interceptări. Câți n-au zis că le afectează drepturile? Este pregătit sistemul judiciar românesc pentru așa ceva? Ca profan, cred că nu.

"Nu contestăm caracterul inovator al acestei instituții, dar nu trebuie să uităm că ea trebuie adaptată necesităților de ordin juridic din țara noastră. Este adevărat că oferă multe garanții procesuale inculpatului pe durata urmăririi penale dar prelungește, de asemenea, durata acesteia", se mai spune în analiză. Așadar, argumentul celerității și cel al înlăturării duratei excesive a procesului penal nu se susțin. Studiul îl găsiți aici.

Ce mai spune el? Că în peisajul juridic românesc, instituția camerei preliminare nu este deloc nouă. A mai funcționat din 1953 până 1957. Pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu- Dej. Însă prin decretul 473 din 20 Septembrie 1957, la instituția denumită atunci "ședință pregătitoare" s-a renunțat. De ce? Pentru că, și la vremea aceea, a ridicat prea multe controverse.

1. Trebuie camera preliminară să se pronunțe și asupra vinovăției învinuitului putând trimite în judecată? Pentru asta trebuie să aibă convingerea vinovăției acestuia. Cine o stabilește? Camera preliminară nu judecă pe fond.
2. Clasarea speței este expresia acestei convingeri asupra vinovăției sau nevinovăției?
3. Este camera preliminară în drept să aprecieze forța probantă a dovezilor, veridicitatea lor?
4. În cazul unor probe legale, chiar îndoielnice sau în fața unor dovezi de vinovăției combătute prin dovezi de nevinovăției, cauza este clasabilă sau nu?
5. Sunt compatibili sau nu judecătorii care au decis în camera preliminară să decidă pe fond?
În anii '50, Tribunalul Suprem a decis că nu este incompatibilă participarea la camera preliminară cu participarea lor la judecată. "Această soluție este discutabilă pentru că judecătorul, oricât de imparțial ar fi, nu ar putea să "uite" părerea pe care și-a făcut-o asupra vinovăției inculpatului în camera preliminară. Decizia aduce atingere principiului prezumției la nevinovăție a inculpatului și la un proces echitabil", notează autorul.

"Nu se poate ca un judecător să se pronunțe asupra temeiniciei învinuirii fără a fi totodată convins și de vinovăția celui învinuit.(...) Convingerea e că, dimpotrivă, judecătorii fondului vor fi influențați de concluziile date în camera preliminară" . Așadar, în 1957, s-a renunțat la instituția ședinței pregătitoare ( camerei preliminare) deoarece complica rău procedurile. Practica judiciară a arătat asta atunci.

Este însă interesant cum, după 60 de ani, Parlamentul României și Chiuariu introduc în sistemul judiciar o instituție de sorgine sovietică ce a eșuat chiar și pe vremea lui Dej.

Comparații între sistemul juridic românesc și cel anglo- saxon nu cred că pot fi acum făcute. În Germania și Italia sistemul judiciar e destul de puternic și își permite un asemenea filtru. În Franța, modelul luat de Chiuariu, puterile discreționare sunt în mâna unui singur om: judecătorul de instrucție. El poate emite mandate, cere sau anula probe, poate audia martori, poate cere expertize. În realitate, el conduce ancheta. Iar din instituția judecătorului de instrucție mai fac parte Curtea de Apel și Curtea cu Jurați. Așadar, în acest caz, putem vorbi de un sistem integrat.
Judecând numai în umbra evenimentelor din ultimul an din Justiție, cu schisme periculoase, infiltrări ale politicului pe toate palierele, devoalări a unor rețele politico- judiciare, este sistemul românesc suficient de puternic, pregătit să facă față unei asemenea provocări atât de delicate? Tot ca profan, cred că nu.

"Acest studiu își propune să analizeze propunerea privitor la introducerea unei noi instituții procesual penale - "Camera preliminară", arătând totodată și precedentul legislativ din 1953-1957, toate problemele de ordin juridic ce s-au ridicat la acea vreme, precum și motivul abrogării acestei instituții în trecut. Este adevărat că instituția "ședinței pregătitoare" era de sorginte sovietică și nu italiano- germană, ca în prezent, dar nu trebuie să trecem cu vederea anumite similitudini care pot ridica aceleași probleme de ordin juridic, de aplicare a legii, ca în trecut", încheie cercetătorul Academiei Române.

În patria reevaluaților...

...e tăcere.

1. "Tânărul mafiot obraznic", Tudor Chiuariu, aflat în siajul altui celebru inculpat ajuns în MCV, Relu Fenechiu, s-a gândit într-o dimineață să-și verse toată dușmănia de care e-n stare în noul Cod de Procedură Penală. Cine analizează cu atenție toate amendamentele depuse de Chiuariu, ca președinte al Comisiei Juridice din Senat, vede că ținta lui e una singură: procurorii. În special, cei ai DNA. Cred că dacă ar putea, i-ar expulza. Și pentru că nu poate, le reduce din atribuții. E mai ușor...

Așa că s-a gândit să le ia procurorilor dreptul exclusiv de a trimite în judecată. De ce? Pentru că așa vrea și pentru că poate. "Tânărul mafiot obraznic" s-a gândit să pună acest drept în mâna unui judecător care, potrivit atribuțiilor, nu poate judeca pe fond cauza. Iar pentru asta a inventat o sintagmă: "aparența de temeinicie". Ce înseamnă aparență/ neaparență de temeinicie, în baza a ce se decide ea, nimeni nu știe. Aparența/neaparența de temeinicie poate însemna absolut orice.

Nu contează că, în esență, modificarea e neconstituțională, că implicațiile ar putea fi majore, nu contează că intervine riscul tergiversării dosarelor, nu contează că judecătorul respectiv n-are mijloacele și nici rolul instanței, nu contează nici că procurorul devine un fel de investigator de amorul artei, contează însă ca avocatul inculpaților și achitatul Chiuariu să fie fericit. Și satisfăcut.

Îmi amintesc însă cum, în octombrie 2007, de cum a venit în fruntea ministerului Justiției, "tânărul mafiot obraznic" a cerut președintelui României și CSM revocarea lui Doru Țuluș, șeful secției a II-a a DNA. Motivul? "Deficiențe majore în actele de urmărire penală", "compromite total credibilitatea instituției și lupta împotriva corupției", "strategie de dezinformare, arbitrariu și interese ce pot fi interpretate ca politice".  Cât de compromisă a fost lupta anticorupție de DNA, cred că s-a văzut în rapoartele MCV.
Numai că, după 5 ani, "tânărul mafiot obraznic, nu uită și nu iartă. Și taie el, din pixul lui, atribuțiile DNA.

Ca reacție la toate tâmpeniile lui Chiuariu, e tăcere. Nimeni n-a zis nimic. Și asta e cel mai trist. Niciunul din marii candidați pentru șefia Parchetelor n-a scos vreo vorbă, niciun mare politician, nicio asociație a magistraților nu s-a revoltat. Niciun procuror, niciun judecător n-a tras vreun semnal de alarmă. Doar Alina Ghica, un senator PSD și trei ziariști au reacționat. Și CSM tace deocamdată.

În țara reevaluărilor continue, e liniște. Lupta anti-corupție moare încet și mulți se fac că nu văd.
Amendamentul lui Chiuariu, votat de Senat, va fi judecat, în perioada următoare, printre alții, de un deputat condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și de un șef de comisie care are un șef de partid prins într-un important dosar. Ce vor decide ei este previzibil. Votul acestor oameni va fi decizional.

2. Culmea e că, tot în țara reevaluărilor infinite, un om ca Daniel Morar este luat la bastoane de Asociația Magistraților din România, condusă de soția unui condamnat la închisoare cu suspendare. AMR, ghidonată de Viorica Costiniu, îi cere Președintelui României să-l revoce pe Morar de la CCR pe motiv că nu are "înalte competențe profesionale". Uneori, tupeul și nesimțirea nu au limite. Iar în acest caz, ambele sunt din belșug.
Adică individa Costiniu, al cărei soț a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare și cu termen de încercare de 9 ani, pe motiv că aranja dosare cu mafia lui Voicu- Iliescu, cere execuția definitivă și irevocabilă a unui om care a dus în spate vreo 8 ani lupta anticorupție, apreciată în toate rapoartele MCV. O luptă care l-a dovedit corupt chiar și pe soțul său.

Este Asociația Magistraților din România mândră de individa Costiniu? Este mândră și se simte bine și cu condamnarea soțului ei, judecător la Curtea Supremă?  Mai poate judeca individa Costiniu dosarele DNA sau orice alt tip de dosare? Un magistrat condamnat pentru corupție merită 160 de milioane de lei vechi pe lună, un magistrat care a făcut de râs o întreagă categorie profesională, descoperit fiind ca un liant între cel mai înalt for al Justiției și o mafie extrem de periculoasă ce a vrut să înghită tot?      
La toate aceste întrebări, răspunsurile sunt simple. Nu, nu se poate întâmpla așa ceva.

Numai că, în patria reevaluărilor nemărginite, e tăcere. Pentru că da, chiar se pot întâmpla toate cele de mai sus.

7 ani în temnița statului

Acum aproape 6 ani am scris pentru prima dată despre el, pe acest blog. Mult timp, vreo 4 ani, blogul acesta a fost singura posibilitate de a-l devoala pe Voicu, așa cum el este. Așa cum gândește și cum acționează. Am scris despre tot. Despre prietenii lui, despre toată rețeaua, despre toată mafia politico-judiciară și interlopă pe care "gruparea '89" a creat-o în România ultimilor 24 de ani. În timpul ăsta, n-am stat să număr câți dușmani mi-am creat, dar pot să spun că au fost și sunt destui. Dar nu asta e important. Cel mai important e că am știut tot timpul că fac un lucru corect, că am scris adevărul. Iar pentru un jurnalist, asta e tot ce contează.

Astăzi, la 4 ani de la începutul urmăririi penale, la trei ani după trimiterea în judecată, totul s-a terminat cu o decizie definitivă și irevocabilă a Curții Supreme de Justiție. "Dumnezeii României" l-au răpus. "Dumnezeii" pe care ei au ținut să-i conducă.

Acest grup infracțional organizat a avut mult timp, în România, o uriașă susținere. Numai că, odată descoperit totul și vena acestei caracatițe a fost spartă, lucrurile au început să se schimbe. Și revirimentul cel mai puternic, ireversibil sper, l-a produs în Justiție. 

Spunea procurorul Lucian Papici, șeful secției de Combatere a Corupției din DNA, în cartea "Eu votez DNA", că Voicu a avut rețeaua cea mai bine conturată din toate dosarele în care a lucrat. Și Papici a lucrat în multe dosare. Mai spunea tot el că Voicu era legat de rețelele obscure din magistratură și că în vârful piramidei era același Voicu. "Stătea foate bine. Cel puțin la nivelul Curții Supreme, la nivelul șefilor din Poliția Capitalei și din Inspectoratul General al Poliției, era un tip cu relații în multe medii. (...) Cazul Voicu m-a impresionat cel mai mult, mai mult decât dosarul Năstase.(...) Foarte interesant dosarul, el mi-a plăcut cel mai mult ca problematică, rezonanță și complexitate. Un dosar frumos", mărturisea procurorul.  
Cazul Voicu a plecat însă, în 2009, la doi ani după ce am început să scriu, de la punerea în executare a unui mandat de siguranță națională."Voicu era înconjurat de tot felul de oameni de afaceri, de tot felul de chestiuni care afectau oarecum siguranța națională. (...) Fără ajutorul SRI, succesul DNA n-ar fi fost atât de mare", a mai spus Papici.
La dosarul Voicu au lucrat Lucian Papici și doamna Mariana Alexandru iar cazul a devenit, în timp, unul de referință în magistratura din România. A fost prima rețea puternică, de anvergură, devoalată, au fost interceptări fluviu care au zguduit scena politică, a fost primul general pitit în haine de politician care voia să aresteze la comandă, voia să-și consolideze mafia punând mâna pe instituții de forță ale statului și, efectiv, pe toată Justiția, a fost prima mafie care vrut să blocheze procese democratice, a fost primul senator ajuns în politică cu sprijinul multora și - declarat - cu ajutorul lumii interlope.

Cazul Voicu a fost, în esență, o lovitură puternică dată unei grupări care credea și încă mai crede că lucrurile se pot face și altfel în această țară. Le-a mers așa ani în șir. Să furi, să șantajezi, să faci trafic de influență, să falsifici acte, să ameninți cu pușcăria, să influențezi decizii politice la cel mai înalt nivel, să coordonezi Justiția.
Să faci tot ce e mai rău pentru că poți, pentru că ai susținere și pentru că ai mereu și mereu pe cineva important la mână. "C-am fot la Gheorghe Robu. Și nu mă poate păcăli nimeni. Tu știi cât mi-a folosit mie atunci? Din motive pe care ți le-am expus, câte-o hârtie din trecutul fiecăruia, i-am ținut pe loc și i-am făcut fideli. Și toate astea erau la generalul Iliescu, că eu eram în departamentul de lucru. Un om ți-e loial dacă are un motiv.L-ai ajutat, ai făcut, da? Dar în momentul când mai ai un motiv suplimentar, foița, două motive sunt mai puternice ca un motiv, colegule. E complicat acum să mă apuc să-ți fac teorii", se lăuda în interceptări Voicu. Și tot ce spunea, era perfect adevărat.

Gheorghe Robu a fost primul procuror general al României de după 1989. A stat în funcție până în 1992. Și da, Cătălin Voicu a fost aghiotantul lui, omul de încredere, plantat strategic de un alt general cu 4 stele- Dumitru Iliescu. De fapt, așa a început totul. Gândiți-vă că, în acele zile tulburi, o importanță deosebită au avut-o dosarele fostei Securități care erau pe mâna și în grija fostului procuror general Robu. Câți oameni importanți din această țară au avut la mână acești indivizi probabil, cu exactitate, nu vom ști niciodată. Dar au fost. Lucruri foarte grave am auzit în timp. Lucruri care, probabil, nu vor putea fi verificate niciodată.

La început, prin șantaj și amenințare, apoi ca într-un firesc al lucrurilor, în ultimii 24 de ani, acești oameni, această rețea, s-a impus. Politicieni grei tremurau în fața lor, le executau comenzile. Iar ei, îi ghidonau și le impuneau aproape tot ce doreau. La schimb, îi protejau și îi susțineau pe marii oameni politici. Ei îi făceau mari, ei îi făceau mici. În fața lor, nimeni nu prea mișca în front. Vrem să acceptăm sau nu, multă vreme, în România subterană, asta a fost realitatea.

Acum, când scriu, Cătălin Voicu, cu toți hemoroizii din dotare, a fost luat deja cu ambulanța și dus în arestul Poliției Capitalei. Are de executat 7 ani de închisoare. În temnița statului. La tubulatură. Judecătorul Costiniu e compromis. La fel și alții care s-au pensionat brusc din magistratură. Marius Locic s-a predat. Stă 4 ani în pușcărie. Generalul Francisc Radici, fost șef al DGIA în mai multe rânduri, este prins și el în dosarul caselor din MApN. Ceilalți, Mitică Iliescu și Ionel Marin urmăresc probabil cu foarte mare atenție tot ce se întâmplă.

Pe 21 Decembrie '89, în cea mai lungă noapte a Revoluției, o parte din acești oameni- Cătălin Voicu, Mitică Iliescu, Ionel Marin, Francisc Radici și alți câțiva, nu mulți, erau pe tancuri. Regimentul 2 Mecanizat, Comitetul Politic Superior al Armatei. Ei au coordonat prima acțiune de reprimare sângeroasă a Revoluției. Au spart baricada de la Inter. Ionel Marin era comandant, Voicu era maior, Iliescu tot maior. Rezultatul? 48 de morți prin împușcare, 604 răniți, 684 de arestați. Nimeni n-a recunoscut nimic, niciodată.

Cum au supraviețuit astfel de oameni, ce putere au avut, ce instituții de forță au condus, puteți găsi ușor traseul lor din ultimii 24 de ani. Cercetați-l cu atenție.

Când dați peste așa ceva, verificați de 100 de ori, documentați-vă de 1000 de ori, căutați, întrebați, e imposibil ca nimeni să nu știe nimic, iar când sunteți siguri, scrieți. "Nu te băga, nici nu știi ce vei declanșa"- am să țin minte asta mereu. E adevărat, la ora aceea, pe 14 Iunie 2007, nu realizam amploarea, nu-mi imaginam cât de sus a mers chiar totul, cât de întinsă și complicată e rețeaua, câte lucruri incredibile au făcut acești oameni. Dar aproape că fiecare zi mi-a adus o confirmare în plus. Și n-a fost degeaba.

Pentru că, astăzi, în România, s-a făcut puțină dreptate.

"More like Columbine than Al Qaeda"

"The only fingerprint I’ve seen might have possible have been ideology, but not operations. But every step of the way here was pretty rudimentary. For example, if you look at some of those initial photos, you’ve got a kid with a hoodie and a cap. If he wants to obscure himself, the hoodie goes on, the cap forward.(...) If he had operational training, I want to know who did it because they were amateurs. This looks more to me like Columbine than it does al Qaeda. Two kids who radicalized between themselves in a closed circle, go out and commit murder. I would charge these guys as murderers, not terrorists. 
What I'm saying is we want to categorize this...with a simple term, and at looking at the psychology of clusters like this - which I did for 20 years - the psychology is not that simple. It's two kids who decided,  for whatever ideology, that they wanted to commit murder. And the murder piece is significant as the terrorism piece”

Philip Mudd
Former Deputy Director of National Security, FBI
Former Deputy Director, Counterterrorist Center, CIA

The Boston Job

Un val uriaș de întrebări s-au ridicat după ce azi noapte, The Suspect Number 2, Djohar Tsarnaev, a fost, în sfârșit, capturat de autoritățile americane. Un oraș întreg a fost închis 24 de ore, un stat paralizat, pierderi de aproape 350 de milioane de dolari, bursa în picaj de la atentat, cea mai puternică națiune și toată planeta urmărind vânătoarea incredibilă a unui puști de 19 ani, considerat extrem de periculos și înarmat, scăpat din mâna autorităților, fugit cu mașina și apoi pe jos/ on foot, după ce fratele său, Tamerlan, fusese împușcat.

"The stress free kind of guy" a reușit să țină pe toată lumea cu sufletul la gură. Pe la ora 4.00, ora României, Djohar a coborât din barca în care se refugiase, plin de sânge, s-a predat autorităților și de atunci e în spital. Miranda Rights nu i-au fost citite- ceea ce a generat, imediat, o mare dezbatere constituțională și judiciară ce, la ora asta, pare a fi departe de a se sfârși. Djohar este cetățean american dar, în același timp, trebuie adunate toate informațiile posibile de la el. Teoretic, cele două situații se bat cap în cap.

Numai că ieri, în timpul vânătorii, o declarație a mamei fraților Tsarnaev, promovată inițial și intens de Russia Today, i-a surprins pe toți moderatorii televiziunilor americane. Unii, deși mirați, au lăsat declarația deoparte. Alți jurnaliști au mers pe fir. Mama fraților ceceni (născuți în Kyrgystan) spunea, în esență, că The Suspect Number 1, Tamerlan, fusese în atenția FBI acum câțiva ani. Mama povestea chiar că și ea a a discutat de 2-3 ori cu agenții FBI, că a fost întrebată de posibilele legături ale băiatului ei cu grupări teroriste/radicale islamice. Surpriza cea mare a fost că, după 2-3 ore, chiar FBI a recunoscut oficial că îi avusese pe Tamerlan și întreaga familie Tsarnaev în vizor.

"În 2011, au fost cerute informații despre Tamerlan Tsarnaev din partea unui stat străin.(...) Odată ce FBI a aflat identitățile celor doi frați astăzi, FBI a cercetat dosarele și a descoperit că la începutul anului 2011, un stat/ guvern străin a cerut informații despre Tamerlan Tsarnaev. Cererea se baza pe informații potrivit cărora Tamerlan Tsarnaev era un adept al radicalismului islamic, un adept puternic, o persoană care s-a schimbat drastic începând cu 2010, când se pregătea să plece din SUA, pentru a călători într-o regiune a țării sale pentru a se alătura unor grupări subterane și nespecificate. Ca raspuns la cererea din 2011, FBI a verificat bazele de date guvernamentale dar și alte surse de informații pentru a căuta indicii privind comunicațiile, posibila folosire a siteurilor asociate cu promovarea activitățiilor specifice radicalismului, asocierea cu alte persoane interesate de asemenea activități, date privind călătoriile și educația. De asemenea, FBI l-a intervievat și pe Tamerlan Tsarnaev dar și pe membrii familiei sale. FBI nu a găsit niciun fel de activități teroriste, intern sau extern iar rezultatele au fost comunicate statului străin în vara anului 2011. FBI a cerut dar nu a primit date mai exacte și suplimentare din partea statului străin". Așa sună comunicatul FBI.

Și cam așa a început nebunia. După ce mama și Russia Today l-au dat în vileag, FBI a recunoscut oficial că un stat străin - Rusia - i-a cerut să-l monitorizeze pe Tamerlan Tsarnaev. FBI n-a găsit nimic. De aici, au explodat întrebările. Multe, multe, multe, din ce mai multe. Toate învărtindu-se în jurul acelorași probleme și toate inducând aceeași idee: cineva a greșit. Și a greșit fundamental.

Prima problemă. Dacă Rusia a cerut date despre Tamerlan Tsarnaev și familia, înseamnă că avea indicii puternice. Poate chiar mai mult. Combaterea terorismului cecen a fost una din provocările primului mandat prezidențial al lui Vladimir Putin. În plus, la ora aceea, în primăvara lui 2011, Rusia avea indicii clare că Tamerlan Tsarnaev urma să se întoarcă în Cecenia și să se alăture unor grupări. Ceea ce The Suspect Number 1 a și făcut. Dar dacă erau atât de siguri, de ce nu au oferit FBI informațiile suplimentare cerute? De ce l-au lăsat să intre în țară? Vor zice, evident, că din cauza FBI. În plus, l-au lăsat pe Tamerlan să plece și n-au mai zis nimic. Însă, pentru moment, nici Rusia nu răspunde la așa ceva.

Mai mult, date ce reies de pe conturile de socializare (inclusiv cele ruse) ale celor doi frați- atât Tamerlan cât și Djohar- arată activități asociate cu promovarea radicalismului islamic. Ele începuseră cu 3-4 ani în urmă, iar cele de pe rețelele ruse debutaseră chiar mai demult.
Tamerlan Tsarnaev își convertise și soția la Islam iar el, potrivit unchiului său, a suferit o transformare surprinzătoare încă de prin 2009. Unchiul bănuiește că mentorii l-au radicalizat. Unchiul Ruslan Tsarni a povestit, pentru NBC, că a fost șocat, în anumite momente, când îl întreba pe Tamerlan ce făcea la serviciu și el îi răspundea că a lăsat totul în mâinile lui Allah. "Mă îngrijoram. Îmi spunea că sunt confuz când încercam să-i explic. Trebuie să fii mai întâi folositor ție și familiei tale și apoi pentru altcineva- îi spuneam. Nu era evlavie, era altceva. Era, cum se spune, radical. Nici nu înțelegeam ce spune. Folosea cuvinte doar de dragul de a le folosi și parcă nu mai înțelegea înțelesul lor. Ziceai că parcă cineva l-a spălat pe creier. Așa era noua convertire a lui la Islam. Nu are legătură cu Rusia sau Cecenia. Nu are nimic de-a face cu asta. Aici a început totul..."

Unde a început totul- presa nu știe deocamdată. Problema e că pare că nici FBI n-a aflat din timp, deși susține oficial că în Ianuarie 2011, doi agenți l-au verificat și au vobit cu el de trei ori.
Surse citate în presa americană susțin că Tamerlan a atras atenția serviciilor speciale rusești exact din cauza clipurilor postate pe rețelele de socializare începând - atenție- din 2010- materiale video interzise de FSB. După o analiză mai atentă, FSB ar fi cerut ajutorul FBI.

Pe de altă parte, nici agenția de presă rusă - de stat- Ria Novosti- nu se lasă mai prejos în acest incredibil scandal. Îl citează pe tatăl suspecților spunând că agenții FBI i-au mărturisit că "discuția e mai degrabă preventivă, profilactică, așa încât nimeni să nu pună bombe pe străzile Bostonului iar copiii să meagă în pace la școală". Și tot în Rusia, mama suspecților, Zubeidat Tsarnaeva, declară pentru presa moscovită că agenții FBI i-au zis "că Tamerlan este un băiat excelent dar care, în același timp, își ia informații de pe siteuri extremiste și că le este frică de el". Deci ce spune Rusia prin toți porii? Că SUA știau despre tot ceea ce făceau suspecții. Și n-au făcut nimic. Sau că...sunt amatori.

Tamerlan a plecat la începutul lui 2012 în Rusia/ Cecenia. 6 luni. Tatăl său susține că n-a făcut nimic special. Rușii spuneau însă următoarele în 2011: "începând cu 2010 când se pregătea să plece din SUA pentru a călători într-o regiune a țării sale pentru a se alătura unor grupări subterane și nespecificate". Așadar, trebuia să plece din 2010- n-a mai plecat. În 2011 a fost verificat. A plecat abia în 2012. Rușilor le era teamă de ce putea să facă Tamerlan, erau îngrijorați- spune un oficial american. Dar odată întors în SUA, FBI nu l-a mai monitorizat. Nici măcar n-a mai ținut datele despre el- spune același oficial pentru NYTimes.

Nici puterile date de Foreign Intelligence Surveillance Act și ale Patriot Act nu au fost folosite pentru monitorizare. Familia Tsarnaev ceruse azil politic, Tamerlan avea carte verde, Djohar devenise cetățean american pe 11 Septembrie 2012. Așadar, datele erau. De ce nu s-a cerut mandat de la Foreign Intelligence Surveillance Court, nu se știe. Informațiile de la FSB, din sesizarea Rusiei, așa cum reies- culmea- din comunicatul FBI- ar fi fost de ajuns ca să-l ia. Presa indică aici tot un singur vinovat: FBI.

Un alt oficial american, pentru Fox News, a dat de înțeles astăzi că FBI este în pragul unei căderi nervoase pe acest subiect. Cum de n-au găsit nimic, cum de le-a trecut totul pe sub nas, cum de au fost ignorate toate semnele și, în plus, au avut și sesizarea FSB? Răspunsul a fost următorul: ne vin sute de asemenea cereri pe zi din partea altor state. Ce găsim, găsim. Ce nu, nu. Asta e.

După întoarcerea din Cecenia, activitățile lui Tamerlan Tsarnaev dar și ale lui Djohar s-au intensificat puternic. Au finalizat până la urmă prin a arunca în aer niște oameni. Djohar a pus ruscacul lângă băiețelul de 8 ani. Apoi a postat pe twitter și s-a dus la o petrecere. Tamerlan avea o soție și un copil. Motivul? Un mare mister.

A doua problemă se leagă, evident, de prima. Și sună cam așa: la două zile de la atentat, sub o enormă presiune, FBI a ieșit, finally, oficial, într-un breifing de presă și i-a prezentat pe cei doi suspecți. Suspect number 1- black hat și suspect number 2- white hat. Nu știm cine sunt, solicităm ajutorul opiniei publice. Oricine știe ceva despre aceste persoane sunt rugate să apeleze numărul de urgență. Fotografiile, imaginile de pe camerele de supraveghere, numărul de urgență și site-ul pentru ponturi, de atunci au fost difuzate non-stop  peste tot.
Dar când faci asta, când ceri ajutorul opiniei publice, când spui cu subiect și predicat că nu știi cine sunt cei doi- înseamnă că, într-adevăr, habar nu ai. Înseamnă că asta e ultima soluție. Înseamnă că ai vizionat sute, sute de imagini, ai făcut analize, ai căutat în toate bazele de date, ai folosit toate metodele de recunoaștere a celor două chipuri, înseamnă că ai căutat și.... în propriile baze de date guvernamentale. Dacă ai fi căutat, ai fi știut că nu foarte demult, în 2011, l-ai luat pe unul dintre ei la întrebări. Sau pe amândoi. I-ai luat familia. Ai discutat cu ei.
Dacă n-ai căutat- e o problemă. Dacă cei doi agenți FBI care au discutat cu ei nu i-au recunoscut - e o altă problemă. Dacă ai căutat în baza ta de date și n-ai găsit nimic- e o și mai mare problemă. Dacă dosarul lor - de verificare - nu mai există sau nici n-a existat- problema e uriașă. Dacă ți-a amintit mama Tsarnaev sau mama Rusia că ți-a cerut monitorizarea lor, dacă n-ai găsit în timp util nici sesizarea FSB, atunci...mai bine pleci acasă, ca să mă exprim delicat.
Astăzi, nimeni din FBI, CIA - în retragere sau nu- nu a putut să răspundă pe televiziunile americane la aceste întrebări. "Da, nu e logic". "Nici noi nu înțelegem". "La asemenea întrebări nu am răspunsul". "Răspunsurile astea le va da cineva în fața Congresului cu siguranță". Așa au sunat, în general, replicile la toate întrebările logice puse de jurnaliștii americani.

Cert este că, din afară privind, nimic nu se pupă. Logica moare. Semne de întrebare apar continuu. Cineva, cu certitudine, a greșit grav. Ceva mai mult- nu este știut. Ceva mai mult este....dincolo de noi.

În asemenea situații, este aproape la fel de important orice detaliu. Și din seara producerii atentatului, am fost atentă la omul desemnat să conducă tot. Agentul special FBI- Richard DesLauriers, 53 de ani. Un chip impenetrabil, stresat însă de camere. Omul desemnat să conducă ancheta Joint Terrorism Task Force, un test incredibil de credibilitate și vizibilitate, pentru că vorbim de primul atentat terorist produs pe teritoriul SUA de după 11 Septembrie.

"The good Catholic boy", cu o carieră de 25 de ani în contraspionaj, este nimeni altul decât omul care a avut rolul principal în operațiunea Ghost Stories. "Erau cei mai buni spioni pe care Rusia i-a avut vreodată", a spus un oficial al Departamentului de Justiție. Cei 10 russian sleepers au fost monitorizați aproape 10 ani, au fost strânse probe suficiente și puternice pentru condamnarea lor, astfel încât Richard DesLauriers a făcut din operațiunea Ghost Stories unul din marile succese- poate cel mai mare- al diviziei de contraspionaj a FBI. Pe  9 Iulie 2010, cobora dintr-un jet pe Aeroportul Internațional Schwechat din Viena și făcea schimbul. 10 russian sleepers și familiile lor pentru 4 agenți CIA reținuți în Rusia. "Cea mai complicată și impresionantă operațiune de contraspionaj din istoria recentă a SUA"- comenta un oficial al Departamentului de Justiție american. Semnătura era a lui Rick DesLauriers.

Un om obsedat să facă totul ca la carte. E obsedat și de detalii. Ar putea fi criticat că exagerează. E un perfecționist- l-a creionat un prieten în presa de peste ocean. Iar pentru contraspionaj, o asemenea tipologie nu e întotdeauna bună. Cazurile pot evolua rapid, se pot schimba radical. Poți să monitorizezi ani întregi fără niciun rezultat.

Cu 8 zile înainte de  încheierea cu succes a operațiunii Ghost Stories, directorul FBI, Robert Mueller l-a desemnat pe DesLauriers, începând cu 1 Iulie 2010, să conducă FBI Boston. Exact de atunci începe încet - încet și nebunia cu Tsarnaev. Și responsabilitatea e numai a  FBI Boston - adică totală a lui DesLauriers. Ținta aleasă de frații Tsarnaev putea fi oriunde, dar este tot în Boston. Prea multe coincidențe. Dacă informațiile n-ar fi reale, ar putea face parte dintr-un scenariu de film.

E omul potrivit, perfect să conducă un asemenea caz foarte, foarte complicat- au spus, la începutul anchetei, prietenii lui DesLauriers. Argumentul invocat chiar înainte să se afle ceva de suspecți, de Rusia, de Cecenia, în atentatul din Boston? "Mai ales după experiența rusă, nimeni nu se poate ocupa mai bine de asta ..."

Coincidență sau nu, aceeași Rusie, lovită dur de Richard DesLauriers, pare că-l îngropă acum chiar pe el .

Cine-l bagă pe Cătălin Voicu în Parlament și de ce

Acum vreo 2-3 luni, Cătălin Voicu, condamnatul în primă instanță la cinci ani de închisoare cu executare, a fost văzut în Parlament. La o reuniune a magistraților- judecătorilor. S-a dus să discute cu ei. Nimeni n-a înțeles ce căuta Cătălin Voicu acolo, cine l-a invitat. Mai ales că Voicu nu mai era, la vremea respectivă, senator. Deci, teoretic, nu ar mai fi avut ce să caute acolo...dar, totuși, a fost.
Supriza surprizelor a fost că în aceeași zi, mai spre după amiază, judecătorii aveau și o a doua reuniune undeva, în București, găzduită într-un celebru hotel. Bineînțeles că și acolo a apărut Cătălin Voicu. Deși nu se strânseseră toți judecătorii, Voicu îi aștepta pe toți tacticos la barul respectivului hotel.
Deloc întâmplător, în acele zile, se întâmplau niște lucruri importante în Justiție.

Acum, de câteva săptămâni, infractorul Voicu vine foarte des în Parlament. În Senat, mai precis. Cine-l invită în Camera Superioară a Parlamentului, ce caută condamnatul acolo, ce interese îl determină să se ducă mereu în Senat, cine i-a făcut - dacă i-a făcut legitimație- și pentru ce...eu am niște bănuieli. Și, bineînțeles, niște suspecți. Cineva a semnat pentru asta. Omul e disperat pentru că s-ar putea să înfunde închisoarea și un lucru este clar: caută susținători. Fie ei judecători, fie politicieni.

Pentru toți susținătorii știuți, neștiuți și voit uituci ai grupului infracțional organizat Voicu - M. Iliescu fac un scurt remember: mandat pe siguranță națională, 480 de zile de arest preventiv, interceptări de au uluit o țară întreagă și o condamnare, în primă instanță, la Curtea Supremă de 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și fals în înscrisuri.

Legitimații de Jilava sau permis de Rahova nu poate elibera nimeni din Senat pentru cei care-l plâng pe "Nașul" Voicu sau duc dorul grupului infracțional organizat?