vineri, mai 23, 2014

Arde-i pe infractori! Du-te și votează!

Votează pentru că votul tău îi doare. Și votul tău tu nu poate fi de nimeni și cu nimic cumpărat.

Votează pentru că ești cinstit și crezi cu adevărat în libertate, demnitate, corectitudine, transparență și dreptate socială. Tu de ei nu poți fi manipulat. Oricâți oligarhi și bani ar avea și oricât ar încerca.

Votează pentru că tu din buzunar îi plătești iar ei te mint și te fură. Zi de zi. "Corupția este un cancer și doar o altă formă de tiranie". Corupția este o boală care-ți mănâncă încrederea în democrație. Și pentru democrație toți ne luptăm.

Votează pentru că altfel, pentru tine, vor decide alții. "O societate ușor de manipulat este o societate care-și pierde controlul asupra propriului destin".

Implică-te și alege. Ai de unde. Poți face diferențe. Ai datoria asta pentru tine, pentru principiile tale, pentru viitor și pentru cei de lângă tine. "Așa cum omul nu poate trăi fără sângele care-i curge prin vene, așa democrația nu poate supraviețui fără participarea activă a cetățenilor", fără implicarea activă și pasionată a fiecăruia dintre noi.

Votează. Nicio mașinărie de partid din lume nu poate învinge cinstea, credința și...votul tău.

Privește imaginile de mai jos și ascultă. Asta vrei? Eu cred că noi toți și România merităm mult mai mult. Da, eu votez!



Sursa: Hotnews.ro

Ședința PSD Vâlcea: "Localitatea dumneavoastră trebuie să fie roșie, trebuie să aibă culoarea sângelui"


Niciun comentariu: