marți, octombrie 16, 2012

USL, maxima nesimțire: Mafiotul Nicu Niro intră în Parlament!

Am ajuns acasă. Am deschis calculatorul. Mi-a stat inima. Rareori văd negru-n fața ochilor. Și totuși, se întâmplă...Deci...nu se poate!!! Este incredibil. Halucinant. Uluitor. Tupeu maxim. Cum să-l pui tu, USL, pe Nicu Niro să candideze ca deputat, în sectorul 2? Eu sunt un cetățean al acestui sector, îmi plătesc dările către stat, ratele, impozitele, îl suport pe Onțanu care de 12 ani nu e în stare să construiască o parcare, dar să mi-l bagi pe gât și pe Niro mi se pare, efectiv, o cruntă nesimțire. Dispreț total față de bunul simț și minima morală care ar trebui să mai existe cât de cât în politica șchioapă românească. E ca și cum acest sector, stăpânit fără scăpare de afacerile generalului Onțanu, mai ia un sănătos scuipat în față!

Stau și mă minunez: dacă USL și UNPR vor să-l facă deputat cu imunitate pe domnul Niro, de ce nu mi-l bagă pe gât în colegiu și pe fostul lui partener- prieten al drogaților- Nicu Gheară? De ce nu și pe Nuțu Cămătaru și Sile Cămătaru? Dar Mimi Cămătăreasa și Fane Spoitoru ce au? De ce nu toți Cămătarii și interlopii patriei? De ce nu și Vîntu de la Jilava? Sau Voicu...Și ei au muncit pentru partide. Cu ce sunt ei mai prejos decât Niro?  Toți au fost, așa cum au știut ei, sponsori. Toți au ajutat, toți au pus umărul la momentul potrivit. Toți au bani să cumpere grupuri parlamentare întregi, nu să finanțeze doar campanii electorale.

Niro, un mafiot prin excelență, a stat tot timpul în spate. În spatele multora. Pe asta se și bazează USL de are acum un tupeu incredibil ca să-l pună candidat oficial într-un colegiu. Lumea nu știe cine e- lumea oricum votează USL, nu? Să băgăm mafioții în Parlament, toată lumea interlopă, ca să aibă și ea imunitate.

Niro a fost sponsor important al PSD pe vremea lui Năstase. Petrache și Bittner mai trăiesc. Culmea e că și fiul lui Petrache- alt mafiot- este candidat USL în sectorul 3. Da, astăzi, tupeul în politica românească nu cunoaște limite!

Când Năstase a pierdut prezidențialele, mafia s-a redirecționat spre PDL (Udrea) și UNPR (Oprea). Așadar, Niro și-a continuat afacerile cu alții. Iar acum tot în PSD a ajuns. Mafiile și reevaluările să trăiască! Imobiliare- Grand Hotel du Boulevard, Niro Impex 93, Micro Prod, Niro Impex 95, Central Residencial Park, Servinvest 95, Europa Standard, Niro Comercial, Isocontruct, Yins International Trading Group, Overland Guard, Flora International, evaziune la greu. Dragonul Roșu, complexul Europa nu vă spun nimic? Ele și multe altele înseamnă, în țara asta amărâtă, Nicu Niro.

Nicu Niro mai înseamnă și gașca de la Monaco. Bogația nesimțită și nedeclarată a acestei țări, ruptă de realitățile poporului pus să-i voteze pentru că oricum nu știe pe cine pune ștampila. Dacă-l căutați pe Niro să-i dați binețe, să-i luați vreo scamă și nu-l găsiți, încercați  pe Avenue de la Madone- Monaco. Sigur aveți o șansă mai mare.

Un țigan de Ferentari, dintr-o casă de chirpici care, în 23 ani, a făcut peste 50 de milioane de euro avere, nimeni nu știe cum s-a îmbogățit, a susținut la greu partide, grupări din partide, a finanțat campanii, a sponsorizat politicieni, a consolidat mafia, a pus oameni în funcții, popicar cu pasiune, dacă-l întrebi ce-a făcut în ultimii ani zice ca-n 2007:  "Eu am nimic.Totul e pe firmă.(...) Nu am nicio amendă, niciun dosar penal.Ce fel de interlop sunt?"

Îmi permit să-i răspund eu la retorica-i întrebare: sunteți un transpartinic mafiot care, în această țară, de 23 de ani, are protecție politică.

Pe 9 decembrie sunteți chemați să-l votați. De astăzi, 16 octombrie 2012, este oficial și candidat al USL pentru Camera Deputaților în sectorul 2- grație re-reevaluatului Oprea și distinsului Victor Ponta. La Onțanu- UNPR. Ca să iasă interlopul, totul merge șnur și la sigur.

Așadar, pot muri liniștită: în mod oficial, în premieră în aceste alegeri, mafia- în toată splendoarea ei- se etalează în colegii, vrea cu disperare imunitate și va intra, cu siguranță, în Parlamentul României!

Cu Niro, Voiculescu și SRS să te etalezi după 23 de ani de la Revoluție, asta da aroganță!

P.S 1. Pe 10 Octombrie înțeleg că a fost ziua mafiotului. Au participat foarte mulți politicieni. De ce nu mă miră?

Cum m-a înfrățit Niro cu marfa lui din China


P.S 2. Dacă nu știați, Niro este un om foarte, foarte darnic. Inimă mare, mână largă. Cu stupoare am descoperit și eu în seara asta că este un fel de mini-primar al sectorului în care îmi duc traiul. De exemplu, domnul Niro sponsorizează Clubul Înțelepților sectorului. Habar n-aveam. Nici înțelepții sectorului 2 nu cred că știu că-i finanțează un interlop la bătrânețe.
Tot pe domnul Niro îl regăsesc într-un proiect privind Planul Local de Dezvoltare Durabilă a Sectorului 2 (link). Domnul Niro mai sponsorizează și ISU/ Smurd București- publicații (link). Și, finally, descopăr că domnul Niro vine și prin sector, pe aici. Îl puteți admira, mai jos, în dreapta stimabilului Onțanu, în aprilie acest an, dezvoltând relațiile economice, comerciale și administrative ale sectorului cu China. În ce calitate? De ce? Uite așa vrea el să-și dezvolte propriile afaceri. Aduce 20 de chinezi la București, îi plimbă pe la firmă, îi duce și primărie- la oficialitate și "domnul președinte Niro" se lipește de en-gros-ul din China. Apoi, probabil, banii se împart cu grijă.

În linii mari, în dulcea limbă de lemn, comunicatul Primăriei sector 2 sună cam așa (link): "Primarul Neculai Onțanu a continuat seria întâlnirilor de proiecte de dezvoltare economică, prin discuțiile purtate cu o importantă delegație de oameni de afaceri din orașul Linyi din China, aflați în vizită la Primăria Sectorului 2- marți, 24 aprilie a.c. Vizita de lucru a delegației formată din 20 de persoane a avut ca scop cunoașterea realităților românești, în speță activitarea economică a sectorului 2 și dezvoltarea pe viitor a unor relații de afaceri pe piața exporturilor și vânzărilor en-gros între cele două țări. Orașul Linyi, capitala provinciei Shandong din Republica Populară Chineză, este al treilea mare oraș în ceea ce privește piața vânzărilor en-gros din China, având un volum anual al vânzărilor de peste 5 miliarde USD. Principalele industrii de exploatare se bazează pe producția de textile, alimente, mașinării, electornice, chimice, materiale de construcții, medicamente, aur, cărbune și porțelanuri (...).
Reprezentantul grupului de firme NIRO, președintele Nicolae Dumitru, a mulțumit primarului Neculai Onțanu pentru primirea călduroasă pe care a făcut-o delegației orașului Linyi și a apreciat că edilul sectorului 2 este un prieten foarte apropiat poporului chinez. Domnul Dumitru a explicat că orașul Linyi este al treilea mare vânzător en-gros în China, având un volum de vânzări, în anul 2011, de peste 10 miliarde de euro. (...) Delegația este condusă de vicepreședintele comitetului administrativ al orașului Linyi cât și de vicepreședintele Biroului de Afaceri Externe din Linyi. (...)
Domnul Li Shunfeng, vicepreședintele comitetului administrativ al orașului Linyi, a declarat: (...) Pășim pe pâmânt românesc, ne simțim întâmpinați cu căldură și ospitalitate de către poporul român. Aici țin să mulțumesc în numele delegației noastre, Primăriei Sectorului 2 și grupului de firme NIRO pentru un program atât de bogat de vizită în România (...) Dimineață, am efectuat o vizită la grupul de firme NIRO și am avut discuții foarte fructuoase cu domnul președinte Nicolae Dumitru. (...) La întoarcerea în China, vom prezenta autorităților locale din municipiul Linyi și domnului primar primirea călduroasă din România, din București, sector 2. Le vom prezenta și realizările pe care le-am avut aici. Sper ca în scurt timp, domnul secretar de stat și domnul Primar al orașului Linyi să efectueze o vizită în România.
Primarul Neculai Onțanu a încheiat întâlnirea adresând o invitație de colaborare între cele două administrații locale: "(...) Dorim să semnăm și un Protocol de Cooperare între cele două orașe (...) Eu, în calitate de primar al sectorului 2 și domnul președinte Nicolae Dumitru ne vom preocupa pentru rezervarea unui program cât mai interesant pentru dezvoltarea relațiilor economice".

Pe scurt, așa se fac afacerile în această țară, așa se sponsorizează campaniile și așa mafia ajunge în Parlamentul României. Dragonul Roșu și Europa mai au nevoie de niște chinezării, de parcă n-ar avea destule. Iar Onțanu și "domnul președinte" Niro mă înfrățesc pe mine, locuitor al sectorului 2, cu super-marfa lor din China. Credeți că Onțanu n-o să tragă pentru el îl alegeri? Evident, o să tragă din toți porii. Cum spuneam, invariabil, în această țară, nesimțirea mafiei nu cunoaște limite.











3 comentarii:

Anonim spunea...

Sunt stupefiat.. pentru a nu stiu cata oara, USL reuseste sa imi provoace sentimentul asta.

Cristi spunea...

Sorina, inca un articol real, scris cu subiect si predicat. Bravo, pt. curaj! Nu-sh de ce lumea il crede pe ctp editorialist bun, cand, de fapt, el e praf. Esti cu mult peste.
Felicitari!
Cat despre mafiotii lui Ontanu, toti mosii si babele din 2 il iubesc. Tre' sa ajungem si noi la fel sa il iubim... Trist moment... USL este un fel de puscarie in libertate. Toti puscariabilii sunt liberi, de fapt...

Anonim spunea...

Cata dreptate are Sabin Gheorghiu cand spune ca atata vreme cat capitala va fi la Bucuresti, nu vom scapa de balcanism si tiganie.